Toamna se acutizează afecţiunile digestive, pe fondul variaţiilor de temperatură, de umiditate şi al instabilităţii emoţionale.
Alimentaţia are un rol esenţial, dar în completarea acesteia, alege leacurile din plante pentru diminuarea durerilor de stomac, a simptomelor din gastrita, ulcer, reflux esofagian sau boli inflamatorii intestinale. Iata cele mai eficiente plante pentru tulburările de natură digestivă şi cum să le foloseşti pentru a trece cu bine de neplăcerile provocate de sezonul răcoros.
CIMBRU
Este antiseptic intestinal, stimulează secreţia biliară, ameliorează funcţiile ficatului şi rinichilor, reduce spasmele intestinale, combate paraziţii, microbii, greaţa, fermentaţiile intestinale. De asemenea, este folosit şi în tratamentul antidiareic.
PREPARARE. Se pun 1-2 linguriţe de plantă la 250 ml de apa clocotită. Se acoperă 10 minute, apoi se consumă în trei reprize, de preferat înaintea meselor principale. Dacă vrei o infuzie mai concentrată, foloseşte 2-3 linguriţe de plantă. Nu bea mai mult decât este recomandat. În caz de supradozaj, pot apărea reacţii adverse de tipul tulburărilor gastrointestinale, excitaţiilor nervoase şi încordării musculare ceaiul de cimbru este contraindicat în insuficienţă pancreatică.
COADA-ŞORICELULUI
Este o plantă folosită în toate bolile aparatului digestiv, de la dureri de stomac, balonare, dischinezie biliară şi colici intestinale şi hepatice la diaree si ulcer duodenal. Proprietăţile lui se datorează uleiului volatil cu rol antiseptic, antiinflamator intestinal, de calmant gastric şi intestinal, de antispastic al căilor biliare. Preparatele din coada-şoricelului diminuează secreţiile gastrice.
PREPARARE. Se pune o linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml de apă clocotită. Se acoperă pentru 10 minute, se strecoară şi se consumă câte o ceaşcă de trei ori pe zi, înaintea meselor principale.
BUSUIOC
Este antiseptic intestinal, absoarbe gazele, stimulează digestia graţie uleiului volatil, calmează spasmele stomacale şi abdominale, combate greţurile şi vărsăturile, este un excelent antiinflamator stomacal şi intestinal. Are un efect diuretic usor.
PREPARARE. Se obţine praf de plantă uscată cu ajutorul râşniţei de cafea. Se poate lua de la un vârf de cuţit până la o linguriţă şi se ţine sub limbă 10 minute. Se înghite apoi cu puţină apă. Se poate lua de trei ori pe zi. Se poate folosi şi ca macerat: 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml de apă rece. Se lasă 12 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară. Se consumă dimineaţa. Se pot bea 2-3 căni pe zi.
ANASON. Datorită uleiului volatil, este un bun stimulent al funcţiei pancreatice şi a celei intestinale, e antiseptic, facilitează evacuarea gazelor intestinale şi stomacale, stimulează apetitul ajutând digestia, calmează spasmele nervoase de natură digestivă. Este şi diuretic. Poate fi folosit în afecţiuni intestinale, balonare, dispepsie, enterite (pentru efectul antibacterian), infecţii intestinale, insuficienţă pancreatică şi intestinală, parazitoze digestive.
PREPARARE. Se pune o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită. Se acoperă 10 minute, se strecoară şi se bea fracţionat, înaintea meselor principale.
ROINIŢĂ
Este cunoscută îndeosebi pentru acţiunea sa analgezică şi usor sedativă în insomniile de origine nervoasă, însă este eficienta deopotrivă în tulburările funcţionale gastroenterice. Acţionează optim în toate durerile gastrice de origine nervoasă, îmbunătăţeşte digestia, stimulează apetitul şi combate gazele.
PREPARARE. Infuzia se obţine din două linguri de frunze uscate la o cană cu apă clocotită; se ţine acoperită 5 minute. Se beau câte două căni după fiecare masă.
GĂLBENELE
Planta stimulează secreţia biliară şi acţionează ca pansament gastric. Potrivit ultimelor cercetări în domeniul medicinei naturiste, gălbenelele sunt un bun adjuvant în tratarea ulcerului gastric în faza incipientă.
PREPARARE. Se pune o lingură cu inflorescenţe uscate la 250 ml de apă clocotită, se acoperă 10 minute, se strecoară şi se beau 2-3 căni pe zi.
FENICUL
Uleiurile esenţiale îi conferă acţiune antispastica şi antiseptică. Atenţie la dozaj, întrucât poate produce insomnii şi chiar depresie. Utilizarea îndelungată irită mucoasa intestinală şi are efect laxativ.
PREPARARE. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă la o cană cu apă clocotită, se beau în cursul zilei 1-2 căni pe zi.
PENTRU DIGESTIE DIFICILĂ: Pregăteşte un amestec din cantităţi egale de anason verde, busuioc, frunze de romaniţă, măghiran, flori de portocal, frunze de lămâioară şi verbină. Pune o lingură la o cană de apă şi fierbe 1-2 minute. Bea imediat după ce mănânci.
ATENŢIE! Durerile de stomac pot anunţa şi o infecţie a vezicii biliare sau calculi renali.