Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

A fost identificat un NOU ORGAN în corpul uman

in Stiri online

Se numește mezenter și de-acum este considerat ca organ distinct în corpul uman, la fel ca inima sau plămânii.

Mezenterul este o membrană situată în sistemul nostru digestiv, care leagă intestinul de pereții abdominali. Popular i se spune „prapur”. Se știe despre această membrană de ani și ani, însă nu se cunoaște încă pe deplin funcționarea ei. Această nouă clasificare a ei, ca organ, ar putea schimba multe lucruri în prevenirea și tratarea anumitor boli digestive și abdominale.

Este un progres științific care deschide noi perspective de cercetare medicală. Revista științifică britanică The Lancet Gastroenterology & Hepatology a publicat la sfârșitul anului trecut un studiu prin care mezenterul este calificat drept un nou organ al corpului uman.

Această nouă terminologie este concluzia la care au ajuns profesorul J. Calvin Coffey și echipa sa de la University Hospital Limerick (Irlanda), după patru ani de cercetări care le-au permis să strângă dovezile necesare pentru a reclasifica în categoria „organ” un element deja cunoscut, dar prea puțin studiat al sistemului nostru intestinal.

Mezenterul face parte din sistemul digestiv. Este un dublu strat al peritoneului, o membrană prezentă în cavitatea abdominală. Nu este un organ „plin”, cum e inima sau plămânii. Are un fel de rețea de vase venoase care face legătura cu arterele principale ale abdomenului și intestinului. Mezenterul leagă intestinele de pereții abdomenului.

Rolul de „ancoră” contribuie la menținerea tuturor elementelor sistemului intestinal la locul lor. Pe de altă parte, mezenterul are și un rol de „feeder” – asigură vascularizarea intestinului subțire și a unei părți din intestinul gros prin artera mezenterică, aflată în mezenter. În fine, organul are și un rol de depozitare. Este o membrană care participă la acumularea grăsimii abdominale în corp.

Încă din Renaștere, Leonardo da Vinci este cel care a descoperit prezența acestui organ în corpul uman. Considerându-se că are o structură fragmentată și multiplă, a fost mult timp ignorat de specialiști. Această abordare este acum respinsă de cercetările profesorului J. Calvin Coffey : „Descrierea anatomică ce i s-a făcut timp de 100 de ani este incorectă. Este un organ complex, departe de a fi fragmentat. Este vorba de o singură structură organică a unui singur țesut”, scrie profesorul.

Consecințe

Considerat, prin urmare, organ, mezenterul poate fi studiat de-acum ca atare. Prima consecință: „Biblia” anatomiei umane, cartea „Gray’s Anatomy” (da, cea care a inspirat titlul celebrului serial american) a fost actualizată imediat după această descoperire. Mezenterul este inclus acum în lista sa de organe.

„Când înțelegem funcționarea unui organ, putem identifica dereglările, bolile. Noi am stabilit anatomia și structura sa. Următoarea etapă va fi funcționarea”, explică profesorul J. Calvin Coffey. „Atunci când vom înțelege și funcționarea, se pot identifica dereglările, maladiile. Asamblând totul, înseamnă știința mezenterică, adică baza pentru o nouă categorie științifică și medicală”, adaugă profesorul.

Unii specialiști sunt de părere că rolul mezenterului a fost subestimat în apariția unor boli precum diabetul sau boala Crohn (o maladie inflamatorie cronică a sistemului digestiv) și în general a tuturor tulburărilor de metabolism. E un pas mic pentru oamenii de știință, să fie oare un pas mare pentru pacienți?

Sursa: digi24.ro

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Stiri online

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web