Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

A iubit legea atât de mult încât și-a cerut condamnarea la moarte

in Articole/Extern

Manuel Pardo a fost un polițist cu un excelent palmares de acțiuni care au dus la salvarea a sute de persoane în diferite situații și decorat de către autoritățile americane din comitatul Sweetwater, pentru că salvat de la moarte un copil de doi ani. Era cunoscut ca un polițist onest, cu pasiune pentru dreptate și dedicație ieșită din comun. Dragostea de lege l-a condus pe Manuel Pardo până în abisul infracționalității, devenind un criminal în serie, sub pretextul că este un soldat.

Goana după bani îl face pe polițist să se implice într-o rețea care se ocupa cu falsificarea banilor. Este prins în anul 1979 și pentru că dovezile împotriva lui nu au fost foarte clare, conducerea secției de poliție din Sweetwater decide să îl concedieze pe Manuel Pardo. La puțin timp este angajat de districtul de poliție al unui oraș din Florida și ia parte la câteva acțiuni ale autorităților pentru a prinde un traficant important de droguri. Se dovedește că un coleg al lui Manuel Pardo este implicat în rețeaua de droguri și ajuns la proces, Pardo minte în favoarea colegului, afirmând că relația lor cu traficanții era necesară deoarece aceștia sunt agenți secreți internaționali sub acoperire. Gafa monumentală îl lasă pe Manuel Pardo din nou fără servici și de această dată și fără posibilitatea de a mai profesa ca om al legii.

În fața eșecului din cariera sa, Manuel Pardo dorește să dovedească că este un erou al omenirii, un cavaler al dreptății și astfel, începe din propria inițiativă să vâneze infractorii, devenind chiar el unul dintre ei. Figura lui Hitler îl obsesionează, încearcă pe cât posibil să îi semene lăsându-și mustață. În acțiunile sale eroice ucide nouă persoane, printre care și trei femei, pe motiv că aceștia sunt scursuri ale societății, traficanți de droguri, iar moartea lor este o favoare făcută lumii.

Își dorește să fie recunoscut ca un cavaler al dreptății, să fie ovaționat și apreciat precum Batman și astfel în toate faptele sale lăsa urme. Este prins și condamnat la moarte prin injecție letală. Moartea și-a cerut-o chiar el, după cum declară la proces: ”Nu sunt un criminal. Sunt un soldat. Ca soldat cer condamnarea la moarte. Mi-am îndeplinit misiunea.” Autoritățile l-au considerat pe Manuel Pardo un asasin în serie, după ce în casa acestuia au fost găsite colecții cu articolele din ziare care relatau crimele, iar câinele său era tatuat cu însemnul nazist.

La 11 decembrie 2012, Manel Pardo a fost executat cu injecție letală, iar înainte a luat ultima cină în stil cubanez, alături de șase persoane apropiate și doi preoți. Le-a înmânat acestora o scrisoare în care își recunoștea vina pentru crime, dar nu și pentru moartea celor trei femei și menționează că a acceptat să fie judecat și pentru moartea femeilor pentru că nu mai conta nimic pentru el, deoarece deja fusese condamnat la moarte. De asemeni, scrie că nu regretă nimic din faptele sale și afirmă că iubește coridele spaniole cu tauri și se declară fericit că nu va trăi să vadă ”farsa autorităților de a interzice coridele.”

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web