Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Acceptiunea valorii de frumos si specificitatea continutului sau

in Arta

În literatura de specialitate pot fi întâlnite numeroase definiţii date esteticii, ca ştiinţă, ca parte a filosofiei sau ca disciplină de studiu. Astfel, estetica reprezintă:

“Ştiinţa care studiază legile şi categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare şi de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenţa artei, la raporturile ei cu realitatea, la metodele creaţiei artistice, la criteriile şi genurile artei”.*
sau
a) “Teoria frumosului, a frumuseţii în general şi a sentimentului pe care ea îl face să se nască în noi;
b) Ansamblul de principii ce stă la baza unei expresii artistice urmărind s-o redea în conformitate (raportat) cu un ideal de frumuseţe”.**

Cele mai detaliate explicaţii asupra noţiunii de estetică sunt, însă, cuprinse în următoarea definiţie:

,,Estetica reprezintă o disciplină filosofică care studiază esenţa, legităţile, categoriile şi structura acelei atitudini umane faţă de realitate, caracterizată prin reflectarea, contemplarea, valorizarea şi făurirea unor trăsături specifice ale obiectelor şi proceselor din natură, societate şi conştiinţă sau ale creaţiilor omeneşti”.

• Estetica studiază deci, frumosul natural, frumosul ambientului, al obiectelor utilitare, al formelor comunicante vizuale dar, mai cu seamă, creaţiile artistice şi aceasta, pentru că atitudinea estetică se regăseşte la nivelul ei cel mai înalt şi la cea mai mare densitate în creaţia şi receptarea artei.
• Estetica elaborează astfel categorii specifice, constituite în cursul dezvoltării istorice a sensibilităţii estetice şi a practicii artistice, cum ar fi: frumosul, sublimul, tragicul, comicul, grotescul, urâtul etc
• Estetica s-a constituit ca disciplină specifică în sec. al XVIII-lea, când Alexander Baumgarten (1714-1762), estetician şi filosof german, îi dă denumirea în lucrarea sa intitulată “Aesthetica” (1750) şi
o defineşte drept “ştiinţa cunoaşterii senzoriale”

• Frumosul-categoria fundamentala a esteticii-Una din cele mai importante trăsături ale omului este aceea de a conferi, în funcţie de necesităţile sale, sensuri mediului în care trăieşte, raportându-se preferenţial la tot ceea ce intră în componenţa acestuia.
• Valorile măsoară nivelurile de civilizaţie ale societăţii, dimensionează capacităţile creatoare ale omului, conferind sens şi finalitate acţiunilor sale.
• Orice specie de valori (etice, estetice, stiinţifice, utilitare, religioase etc.) se conturează atât ca ansamblu de însuşiri, atribute, calităţi perene, constante în raport cu acţiunea erozivă a timpului, cât şi ca sistem de relaţii, ce dezvăluie istoricitatea procesului de valorizare, ce are loc într-o lume dinamică, schimbătoare, mereu aceeaşi şi mereu alta.
• Valorile estetice, concentrate în jurul valorii de frumos, exprimă acele trăsături ale universului uman care-şi capătă caracterul lor specific printr-o structurare armonioasă, colorată sau expresivă, corespunzătoare nevoilor omului de armonie, culoare, expresie. Ele sunt, deci, semnificaţii umane, care conferă dimensiuni estetice lucrurilor, fenomenelor, idealurilor etc. Valoarea estetică este rezultatul contopirii concretului cu generalitatea semnificativă, manifestându-se ca “aparenţă cu sens”, ca individualitate încărcată cu notele abstractului.

• Atitudinea estetică este declanşată de acţiunea unor stimuli ce poartă germenii frumosului, trezind în sfera subiectivităţii omului o reacţie de răspuns, sensibilă şi raţională în acelaşi timp.
• Datul estetic (armonia formelor, culorilor, sunetelor, expresivitatea încărcată de sens etc.) care naşte atitudinea estetică se regăseşte în natură, în mediul ambiant, în relaţiile interumane, în produsul industrial etc, dar mai ales în artă, unde sunt solicitate în mod expres deschiderea spirituală, imaginaţia constructivă, sensibilitatea semnificativă, aprecierea de tip estetic.
• Valorizarea estetică are, prin urmare, o sferă mai largă decât cea artistică, chiar dacă “frumosul artistic” deţine un rol hotărâtor în definirea esteticului.
• Categoria fundamentală a esteticii, frumosul, reflectă, pe de-o parte, acele însuşiri şi proprietăţi ale naturii, societăţii, creaţiilor umane, capabile să trezească în personalitatea valorificatoare stări de satisfacţie, emoţie şi bucurie estetică şi, pe de alta, ansamblul aptitudinilor şi înzestrărilor specifice fiinţei umane – generatoare a sentimentelor de plăcere şi de admiraţie. Frumosul oglindeşte deopotrivă ordinea lumii exterioare şi armonia trăirilor interioare, subiective, sociabilitatea şi individualitatea, îmbinând planul afectivităţii cu cel al raţionalităţii lucide şi înscriindu-se astfel în rândul acelor componente ale esteticii care oferă o imagine unitar globală asupra condiţiei umane.

• În secolul al XV-lea, Leon Battista Alberti, un arhitect italian, scrie următoarea definiţie a frumuseţii: “O voi defini, spunînd că frumuseţea este armonia tuturor părţilor între ele, îmbinate în proporţie şi înlănţuire în acea operă în care se află, astfel încât nimic nu poate fi adăugat sau scos sau schimbat de acolo fără a strica ansamblul”.
Există, ca urmare, două concepţii fundamentale în ceea ce priveşte frumosul:
• dintr-un prim punct de vedere, frumosul stă în reacţia subiectivă a unei persoane la contactul cu un stimul exterior (în acest caz simţul frumosului e considerat a fi în noi înşine şi ceva din afară ne face să trăim acest sens al frumosului, deci sentimentul nu face parte din obiectul ce a declanşat reacţia);
• din al doilea punct de vedere, frumosul constituie o caracteristică inerentă a unui obiect sau a unei experienţe.
Deci, frumosul pare a fi abordat de la doi poli opuşi: cei care gândesc că frumuseţea există exclusiv în reacţiile unice ale individului abordează experienţa din punctul de vedere al unui observator, iar cei ce gândesc că frumosul e într-un obiect sau într-o experienţă îl privesc din punct de vedere al creatorului.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Arta

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web