Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Acesta este SUV-ul 4×4 mai ieftin decât DACIA DUSTER! (FOTO)

in Stiri online
SUV de buzunar

Atunci când au lansat Juke, cei de la Nissan au fost văzuți ca promotorii unui nou segment, cel al SUV-urilor mici, devenit extrem de popular în ultimii ani. Chiar dacă a fost sau nu primul în segment, Nissan Juke a devenit modelul de referință, toți rivalii săi raportându-se la el în momentul lansării.

A fost al doilea constructor japonez care se erijează într-un deschizător de drumuri, după ce Toyota a devenit pionierul tehnologiei hibride pe o mașină de serie.

Odată cu relansarea numelui Ignis, Suzuki ar putea deveni al treilea mare producător japonez care înaintează prin gheața unui segment atipic: cel al SUV-urilor mini. E drept că tot pe aici a trecut și Fiat Panda, cu sau fără 4×4, deci poteca poate fi considerată ușor bătătorită.

Noul Ignis vine echipat cu un singur motor pe benzină, cu patru cilindri și o capacitate de 1.2 litri. Singura diferență o poate face sistemul SHVS (abrevierea de la Smart Hybrid Vehicle by Suzuki), o soluție de hibridizare de bază ieftină, dar benefică pentru un propulsor aspirat.

Mai exact, pe lângă propulsorul convențional, sistemul presupune generator integrat și o baterie Litiu-Ion. Această arhitectură ajută motorul în momentele de accelerare și ajută la reducerea consumului prin recuperarea energiei risipite la frânare. Tocmai această soluție face ca motorul aspirat să fie ceva mai vioi decât de obicei.

Cuplul motor nu este impresionant, pentru că vorbim despre numai 120 de Nm, însă dacă luăm în calcul faptul că mașina cântărește doar 870 de kilograme, valoarea este una suficientă.

Chiar dacă nu fac parte din același segment, să ne gândim doar că noul motor de un litru instalat pe Dacia Sandero sau Logan are un cuplu de numai 97 Nm, iar mașina românească este cu câteva sute de kilograme mai grea decât Ignis.

Prin urmare, mini SUV-ul japonez primește fix cât îi trebuie ca să se miște decent, chiar și pe drumuri de munte. Noi l-am testat pe dealurile din jurul Romei și motorul a livrat suficient pentru a putea ”escalada” pantele accentuate.

Au fost numeroase situații în care indicatorul computerului de bord anunța exploatarea curentului din mica baterie litiu-ion. Au fost însă și episoade numeroase când, la vale sau la decelerare, energia a încărcat bateria.

Ansamblul de propulsie este ajutat de o transmisie cu cinci rapoarte, etajate destul de scurt, pentru a facilita accelerația. Ultima este însă ușor mai lungă. Timoneria nu este una foarte precisă și există unele momente în care cutia agață. Oferă-ți timp de adaptare și cauza va fi rezolvată.

Hibridizarea gândită de Suzuki ajută la reducerea consumului de carburant. Mai ales că sistemul Start-Stop oferit ajută mult la obținerea unor valori mici în mediul urban. Oprirea și repornirea se fac destul de discret, fără vibrații și zgomote deranjante.

Pe porțiunile de drum puse la dispoziție de Suzuki am reușit să ne fixăm la o valoare medie de 5 litri/100 de kilometri, însă e drept că nu am dat piept cu aglomerația Romei, iar majoritatea traseului (adică 90%) s-a desfășurat în extraurban.

Media anunțată în fișa oficială este de 4.3 litri/100 de kilometri. Pentru că Panda Trekking vine disponibil doar cu un motor diesel, ne vom raporta la versiunea standard a modelului italian, echipată cu un motor 0.9 TwinAir, care consumă doar 4.2 litri/100 de km.

Suzuki a vrut să le asigure celor de la volan și performanțe decente. Reușita e relativă având în vedere că micul Ignis accelerează de la 0 la 100 de km/h în 11.8 secunde. Nu este un timp cu care Ignis să emită pretenții sportive, dar este decent pentru orice deplasare cotidiană având în vedere că orașul este scena pe care se exprimă mașina dezvoltată de japonezi.

Fiat Panda 0.9 TwinAir accelerează de la 0 la 100 de km/h în 11.2 secunde, însă e drept că are mai mulți cai putere și un cuplu ușor mai generos.

Joc și joacă. Aceasta pare a fi ideea după care a fost construit interiorul noului Ignis. Peste tot domnește un spirit ludic, de la forma neconvențională a comenzilor pentru climatizare până la culorile în care îți poți personaliza planșa de bord și fețele de uși (consola centrală și mânerul ușii pot avea nuanța caroseriei).

Dincolo de seducția culorilor se ascunde o antifonare nu tocmai strălucită a habitaclului și materiale ușor austere, destul de tari, care nu fac din Ignis un spațiu atât de primitor ca la prima vedere. Finisajele sunt însă reușite pentru o mașină din acest segment.

Ceea ce îi va surprinde cu siguranță pe toți cei care vor merge să vadă mașina în showroom va fi spațiul interior. Este impresionant cât loc poți avea într-o mașină care măsoară doar 3.7 metri. Pe locurile din spate se stă foarte bine, pentru că există loc suficient la nivelul picioarelor.

În plus, glisarea banchetei spate oferă posibilitatea de a elibera și mai mult loc în portbagaj, deși acesta, și în condiții normale, are o valoare extrem de generoasă pentru acest segment: 267 de litri. Rivalul Panda oferă doar 225 de litri.

Suzuki nu a publicat prețurile noului Ignis pentru piața din România, însă oficialii brandului japonez au promis că vor face tot posibilul pentru ca mini SUV-ul să fie mai accesibil decât actualul Baleno. Asta înseamnă un preț de pornire mai mic de 11.000 de euro.

Dacă promisiunile se adeveresc, Suzuki Ignis ar urma să fie mai ieftin decât Fiat Panda, care pleacă de la 11.700 de euro în versiunea comparabilă TwinAir. Rivalul direct, Panda Trekking, este și mai scump.

Siguranţă

Suzuki și-a dorit mult să impresioneze la testele de siguranță EuroNCAP, dar a reușit doar parțial cu Ignis. Modelul japonez a obținut doar trei stele în versiunea echipată standard. Chiar dacă protecția pentru pasagerii adulți a fost evaluată la 79%, la fel ca cea a pasagerilor copii, Ignis a fost depunctat serios la capitolul sisteme de siguranță, unde a primit doar 25%.

Testat de EuroNCAP și într-o versiune ceva mai bogată în tehnologii de prevenire a accidentelor, Ignis a primit cinci stele.

Asta înseamnă că, pentru a beneficia de punctajul maxim, clienții trebuie să aleagă opționale precum frânarea automată de urgență, detectarea pietonilor, de asemenea cu funcție automată de frânare, și avertizare la depășirea benzii de mers.

Având în vedere cele două note complet diferite la testele EuroNCAP, Ignis va fi notat în testul nostru cu o medie între cele două, adică patru stele. Nu uitați însă că gradul de siguranță oferit de Ignis depinde însă de configurarea opționalelor în momentul achiziției mașinii.

Versiunea testată de noi nu a fost echipată cu un sistem de tracțiune integrală. Da, Suzuki Ignis, chiar dacă este un SUV de buzunar, poate fi comandat și cu 4×4. Este un detaliu important în segment, dar aproape irelevant pentru publicul din România, care nu pune prea mare preț pe versiunile 4×4, indiferent de marcă sau clasă. Pentru „excentrici”, însă, e bine de știut că mașina aceasta vine și cu un 4×4 capabil semnat de Suzuki care poate să detecteze pierderea aderenței și să trimită din resurse către celelalte roți.

În cazul versiunii 4×2, testată de noi, există un oarecare ruliu în viraje, suspensia este destul de rigidă și zgomotoasă, iar direcția nu este nici pe departe intuitivă.

Ignis are însă un atribut esențial pentru o mașină atât de mică, ce se vrea a fi folosită în mediul urban: are o rază de bracaj de 4.7 metri. Sinonimă cu o mașină foarte manevrabilă.

Cei care se gândesc și la câteva porțiuni de drum accidentat nu vor fi dezamăgiți. Suzuki nu uită de pedigree-ul său și oferă Ignis cu o gardă la sol de 18 centimetri, dublată de un unghi de abordare de 22 de grade și de unul de degajare de 38.8 grade. Așa, pentru orice eventualitate.

Prin urmare, cei care și-l mai amintesc pe Samurai vor avea o ușoară tresărire. Foarte ușoară, ce-i drept.

Suzuki Ignis este o mașină mică și destul de aerisită. Suprafețele vitrate sunt bine proporționate, iar vizibilitatea posterioară nu pune probleme. Luneta este destul de bine încadrată de cei doi montanți spate.

Primul rând de stâlpi ar putea pune unele probleme la viraje strânse. Oglinzile laterale sunt și ele destul de bine proporționate. La toate acestea se adaugă o gardă la sol de 18 cm și, implicit, o poziție înaltă la volan.

Suzuki a echipat Ignis cu o mulțime de tehnologii noi, reunite în spatele unui sistem multimedia importat de pe Vitara și S-Cross și pe care l-am aclamat ori de câte ori am avut ocazia. Este un sistem care funcționează bine, răspunde decent la comenzi și este ușor de folosit. Acesta oferă conexiune Apple CarPlay, Android Auto și o mulțime de alte servicii. Navigația este prietenoasă, cu informații utile și un răspuns bun în timp real.

La toate acestea se pot adăuga un sistem de acces fără cheie, oglinzi și geamuri electrice, lumini de zi LED, asistent la pornirea din pantă și suita de sisteme de siguranță despre care aminteam mai devreme la capitolul dedicat. O colecție de elemente tehnologice foarte bogată pentru clasa în care este plantat Ignis.

Noul Suzuki Ignis se produce în Japonia, dar a fost desenat în Italia, la centrul de creație al constructorului japonez. Prin urmare, liniile sale ar trebui să fie pe placul publicului european. Ba mai mult, pentru ca mașina să primească o felie cât mai mare din spiritul italian, aflați că acoperișul și jantele pot fi comandate în culori contrastante cu cele ale caroseriei.

Privit din față, Suzuki Ignis este o apariție plăcută, la fel de ludică precum liniile interiorului. Partea posterioară pare însă desprinsă dintr-o altă direcție de design. Cu alte cuvinte, nu există o sinonimie clară între partea frontală și cea posterioară.

Chiar și așa, Ignis va fi o apariție interesantă pe străzile din România, ajutată de luminile LED oferite opțional, de multitudinea de culori vii pentru caroserie și de numele familiar publicului autohton.

Sursa: automarket.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Stiri online

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...