Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Adevarata CRIZA FINANCIARA vine din CHINA nu din GRECIA

in Extern

În timp ce ochii Occidentului sunt ațintiți asupra Greciei, o nouă criză ia proporții în celălalt colț al lumii.

În unele grupuri restrânse analiștii au botezat deja prăbușirea burselor chineze „China 1929″, o trimitere la prăbușirea burselor care a precedat Marea Criză Economică din Statele Unite de la începutul secolului trecut.

În orice perioadă normală, o prăbușire de 30 de procente a pieței de capital din China, echivalentă cu producția economică a Marii Britanii din 2014, ar fi ținut prima pagină a ziarelor din lumea întreagă, arată cotidianul The Telegraph.

Economia Chinei, a doua ca mărime din lume, prezintă aceleaşi simptome de criză care au declanşat colapsul din sectorul financiar global în 2008, avertizează economişti ai băncii nipone Nomura.

Citeste si: Grecia, SPARTANI, nu SCLAVI. Au spus NU mai multor datorii și DA abolirii SCLAVIEI CONTEMPORANE

Tranzacții suspendate
Grecii au reușit să fure perspectiva publicului asupra evenimentelor globale, cu interminabila lor serie de negocieri și lamentări asupra datoriilor înregistrate de țară.

China se prezintă însă mult mai înspăimântător pentru analiști. Bursele din China s-au prăbușit după un an în care au înregistrat o creștere fenomenală, aproape o dublare a valorii acțiunilor tranzacționate pe piața de capital.

Intervențiile guvernului de la Beijing pentru a limita panica investitorilor, chiar și lipsite de succes, ar fi fost de asemenea un motiv de comentarii aprinse între economiști.

Până acum, 940 de companii, aproape 40% din cele prezente pe piața bursieră din China, au anunțat suspendarea tranzacțiilor.

Paralela făcută între situația de acum din China și criza din 1929 este stranie și neliniștitoare.

Marcate de un deceniu de creștere economică nestăvilită, crearea bunăstării și încurajarea consumului în exces, ambele economii – cea din America anului 1929 și cea din China de astăzi – par să fi atins un stadiu asemănător de dezvoltare.

Ambele boom-uri financiare par să fi fost rezultatul sistemelor de împrumuturi rapide. Banii împrumutați și investițiile la limită au avut în ambele cazuri un rol determinant în stimularea excesului speculativ.

Acumularea rapidă a datoriilor, declinul creşterii economice potenţiale şi preţurile mari ale proprietăţilor imobiliare sunt trei semne de îngrijorare care nu trebuie minimalizate, au afirmat analiştii Zhiwei Zhang şi Wendy Chen, citaţi de CNBC.

Citeste si: Înregistrarea VIDEO care A ÎNGROZIT întreaga LUME Statul Islamic, EXECUŢIE ÎN MASĂ în oraşul antic Palmira

„China se confruntă cu riscuri în creştere de criză financiară sistemică, iar guvernul trebuie să ia măsuri rapid pentru a limita aceste riscuri. Considerăm că amploarea riscurilor financiare din China nu sunt evaluate corect de investitori”, au scris analiştii într-un raport.

Potrivit celor doi, menţinerea unei politici monetare relaxate în China în acest an va creşte posibilitatea unei crize financiare în 2014, întrucât poate alimenta inflaţia şi îndatorarea la nivelul economiei.

„Este în mod clar o alegere dificilă, dar nu o putem exclude, din cauza presiunilor foarte mari în China pentru menţinerea creşterii economice puternice”, se arată în raport.

Guvernul de la Beijing a transmis în ultimele săptămâni mai multe mesaje „puternice”, arătând că este preocupat de riscurile financiare din economie.

Citeste si: Romania o amenintare pentru Rusia „Daca vor sa fie tinte din cauza sistemului de arme american, este alegerea lor”

Asemănări tulburătoare
Este adevărat că balonul de săpun umflat pe piața de capital din China are o vechime de numai un an, în timp ce în America anilor ’20 acesta a fost întreținut mult mai mult timp, dar similitudinile întâlnite în cele două cazuri se dovedesc tulburătoare.

În ultimul an dinaintea crahului din SUA, prețurile acțiunilor au crescut cu 50%. Cam același lucru se poate spune și despre evoluția înregistrată pe bursa din Shanghai.

Dând jos valoarea dobânzilor mici din China, se observă că indicele Shanghai Composite a urcat până la cer, făcând evoluția bursei din New York în 1929 să pâră chiar modestă.

Ca și cu 9 decenii în urmă, în SUA, bula creată pe bursa din China a evoluat în paralel cu una dezvoltată în sectorul imobiliar.

Inclusiv peisajul macroeconomic prezintă similarități surprinzătoare. Înainte de Marea Criză, ca și acum în China, populația rurală părăsea satele pentru a emigra în orașe în căutarea unei vieți mai prospere.

America anilor ’20 a fost dominată de investiții masive în producția de oțel, în noi tehnologii, precum radioul sau în industria auto. Aceeași frenezie a dominat industria chineză din ultimele decenii.

În doar câteva decenii, China a înregistrat o dezvoltare economică neatinsă de vreun alt stat înaintea sa generând o supraproducție pe care nici economia globală, ne mai vorbind de piața locală, nu o putea absorbi.

Citeste si: Românilor din Italia li se vor implanta microcipuri subcutanate începând cu 1 ianuarie 2016

Semne de încetinire în avântul economiei chineze se întrevăd deja, la fel ca și efectul acestei decelerări: o scădere dramatică a prețului materiilor prime și un dezechilibru în evoluția comerțului la nivel global.

Sunt, desigur, și deosebiri majore între cele două sisteme. În primul rând, economia Chinei este una centralizată, aflată sub controlul statului, care până acum a reușit să sfideze în câteva rânduri regulile de bază ale economiei.

Mulți analiști susțin că, în acest caz, efectul unui crah pe piața chineză s-ar limita la cel avut de criza din 2007-2008, când indicele Shanghai Composite a coborât de asemenea cu 30 de procente.

Cu toate acestea, după o serie masivă de stimuli fiscali și monetari injectați în economia globală, aceasta abia și-a revenit.

Pe lângă nivelul ridicat de îndatorare, China se confruntă şi cu declinul creşterii potenţiale, afirmă economiştii, ca urmare a scăderii forţei de muncă. Populaţia aptă de muncă a ţării a început să scadă în 2012, potrivit Nomura. Anul trecut, economia Chinei a avansat cu 7,8%, cel mai lent ritm din 13 ani, în timp ce pentru acest an, guvernul ţinteşte 7,5%.

Creşterea foarte rapidă a preţurilor imobiliare este ultimul semn, întrucât avansul foarte puternic al preţurilor a precedat în general crizele bancare, au afirmat economiştii Nomura.

Potrivit datelor oficiale, preţurile locuinţelor au crescut cu 113% între 2004 şi 2012 în marile oraşe din China. Un studiu realizat de profesori de la Universitatea Tsinghua (China) şi Universitatea Naţională din Singapore indică, însă, un avans de 250% în 2004-2009.

În comparaţie, indicele Case-Shiller al pieţei imobiliare din SUA a urcat cu 84% între 2001 şi 2006.

Guvernul a recunoscut riscurile din sectorul imobiliar şi a impus unele măsuri pentru a stabiliza preţurile, însă acestea nu vor reuşi să menţină controlul pe termen mai lung, potrivit Nomura.

Situație necontrolabilă
Este greu de crezut că elita tehnocratică a Chinei ține atât de bine lucrurile sub control.

Măsurile luate în weekend de autoritățile de la Beijing pentru a domoli spaima investitorilor nu diferă cu mult de cele aplicate fără succes în 1929.

Singura diferență ar fi că de data aceasta sunt bani publici în joc, în locul capitalului privat.

Pe de altă parte, China nu poate limita de fiecare dată pericolele ivite pe piață prin crearea altora. A început cu o goană după aur, ducând apoi la o creștere fără egal a cererii de locuințe și a culminat cu o infuzie masivă în piața de capital.

Autoritățile au încurajat frenezia jucătorilor la bursă sperând că aceasta va încuraja o trecere de la creșterea gradului de îndatorare la dezvoltarea capitalurilor proprii de finanțare, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat și nici nu prea are șanse de a se transforma în realitate acum.

Dacă această situație se va dovedi un cataclism economic, rămâne încă de văzut. Economiștii din băncile centrale au mai învățat câteva trucuri de la criza din 1929 și până acum.

Citeste si: Acord militar semnat intre SUA si China. Exercitii comune in Pacific

În primul rând, nu prăbușirea bursei este pericolul cel mai mare, ci colapsul sistemului bancar care se produce imediat după.

Este greu de crezut, totuși, că Beijingul are un control atât de mare asupra sectorului bancar din China, în special asupra celui din umbră.

Descoperind că modelul de creștere economică bazată pe export și-a atins limitele și în încercarea de a limita efectele dezastrului ce se prefigurează, președintele Xi Jinping a anunțat că intenționează să stimuleze consumul intern. Încercarea cere automat și inițierea unor reforme pentru liberalizarea pieței.

Problema este că o piață liberă este prin definiție necontrolabilă, iar liderii chinezi sunt pe punctul de a afla că o recesiune nu vine niciodată singură.

Sursa: independent.md

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Extern

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web