Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Adevărata poveste a Zarazei, dincolo de bălării literare

in Diverse

A fost o vreme când tangoul acela, „Zaraza”, cântat, la vremea lui, de Cristian Vasile, a făcut mulţi clăbuci în lumea ăstora, a micro-intelectualilor. Cum pomeneai cumva de muzica din anii ’30, de „melodii de mult uitate”, hop, imediat venea unul/una cu replica, „Da-da, Zaraza, superb, ce vremuri…” Nu ştiu cum, din toate tangourile ori alte cântece cu nume de femei, „Nuşa”, „Ilona”, „Nunuţa”, „Tudoriţo nene”, „Leliţă Floare”, „Ană dragă”, „Lele de la Orăştie”, ăsta cu Zaraza a prins la public.

În aşa fel încât a apărut şi o băutură cu acelaşi nume (bună dealtfel) şi o poveste scrisă de un scriitor celebru şi „de top”, inserată într-un roman celebru şi tot de top, că avea titlu cu „cârlig” sau, na, „catchy”, „De ce iubim femeile”, având ca protagonişti o Zarază (evident) şi doi faimoşi cântăreţi de neuitat, unul de muzică „uşoară”, Cristian Vasile, interpretul tangoului „Zaraza” of course şi Theodor Zavaidoc, interpret de cântece mai… lumeşti, ca „Aseară fusei la una”. Ambii faimoşi la vremea lor, deşi genurile muzicale erau diferite, ca şi cârciumile unde prestau. Plus femeia, desigur, Zaraza, desigur, de moravuri cam uşoare, dar, desigur, irezistibilă, de care s-au amorezat ambii solişti „dizeuzi”. Suficient ca să se anunţe o telenovelă memorabilă, combinată cu un film indian prost la care mergeau gospodinele să plângă până se umflă parchetul sălii de cinema iar gospopdinii să se delecteze cu muzică de „Iato-chebara” sau „Avaramu-n-am bani acu’”.

Varianta telenovelistă, a la „De ce iubim femeile”

Aşa. Deci, conform poveştii de succes a scriitorului de succes, acţiunea se petrecea în 1944, în Bucureşti. În 1944, în Bucureşti, se bombarda frumos şi anglo-american. Apoi, după 23 august anul curent ăla de atunci, se mai bombarda şi german, apoi oraşul a fost „eliberat” de ruşi. Ce mai, perioadă ideală, tot anul, pentru idile cu zaraze de restaurant, pentru mers la grădini de vară să-i auzi pe Cristian Vasile şi Zavaidoc acompaniaţi de sirenele apărării antiaeriene, artileriile şi ele antiaeriene şi de zumzet de bombardiere cvadrimotoare. Astfel, Cristian Vasile, între trei melodii şi patru fugi în adăpostul AA, se amorezează de Zaraza. Şi ea de el. Şi ambii unul de celălalt. Aplauze puternice, prelungite, ca la Congresul XIII al PCR. DAR VAI! De Zaraza, curtezana brunetă şi focoasă şi cuplată cu faimosul interpret Cristian Vasile, aflat în plină glorie profesională şi seductivă taman în timpul ofensivei sovietice de pe aliniamentul Iaşi-Chişinău înspre Focşani-Nămoloasa, s-a amorezat „mahalagiul” Zavaidoc. O floare şi doi grădinari, ce mai. Iar el, Zavaidoc, băiat de la periferie, „cuprins de neagra gelozie” (vorba altui tango), a vrut să-l „piardă” pe rival. Dar nu! Povestea se termina prea mainstream, adică da, l-a terminat pe ăla, i-a luat femeia şi a trăit cu ea până la adânci bătrâneţi şi o mai trăi şi azi dacă n-o fi murit. Aşa că el, Zavaidoc cel Gelos, a tocmit un „hit-man” de mahala, un anume Borilă (rudă sau nu cu activistul comunist cu acelaşi nume?) şi în prag de seară, a ucis-o pe ea, pe Zaraza. TA-TA-TA-TAAAAAAm! Sala tresare, „hâââăăă”, scaunele scârţâie, ochii se hoalbă în ecran. Punctul culminant, neică. Aflăm apoi că Cristian Vasile a fost varză, că a luat-o razna şi că, pentru a fi forever cu ea, cu frumoasa Zaraza, a furat de la crematoriu urna cu cenuşa ei şi a mâncat-o (pe cenuşă). Şi de atunci, blablabla, nu au mai fost oameni întregi nici Zavaidoc, nici Cristian Vasile, end of story ş-am încălecat p-o şa, aşa.

De ce povestea cu Zaraza e o aiureală

Povestea cu Zaraza e o aiureală. Romantică, siropoasă, dar aiureală. Chiar dacă place, tot aiureală e. În primul rând, aşa cum am spus, „decorul” nu bate. Bucureştiul, în 1944, nu prea mai era „Micul Paris”, ci un oraş aflat în zonă de conflict. Adică da, era la fel de ocupat de nemţi ca Marele Paris. Plin de armată, de refugiaţi, bombardat câteodată, survolat deseori de aviaţia aliată care mergea spre Ploieşti să facă praf rafinăriile care îi dădeau petrol lui Hitler. Deci un loc total ne-ideal pentru idile de genul ăsta. Nu zic că nu va fi existat vreo Zarază din aceasta mai „lumpen”, tot ce-i posibil…

 

În al doilea rând, se pare că cei doi protagonişti masculini erau, geografic vorbind, în alte, cum se spune acum „locaţii”. Cristian Vasile era pe front într-o formaţie artistică. Oricum, cariera sa era spre final, el nemaiavând succes în 1944, deci nemaiputând „fermeca” dame cu vocea şi prestaţia sa. Plus că trecuse printr-o enormă decepţie sentimentală, femeia de care era obsedat, o anume Maud Mary, îl părăsise, după ce îl cam uscase de bani. La fel, Zavaidoc, pe parcursul războiului, era mai mult în turnee prin zonele ocupate din Basarabia şi Ucraina, el fiind MOBILIZAT în armată. În 1944 nu cred că avea chef de ghiduşii sentimentale, pentru că la 4 aprilie 1944, casa sa este bombardată iar el se refugiază la Caracal, unde şi cântă. Tot în perioada de „refugiu” oltenesc a mai cântat la Roșiorii de Vede și la Câmpulung-Muscel. Din noiembrie 1944 este grav bolnav murind la 31 decembrie, tot 1944. Deci IMPOSIBIL ca el, om serios, cu nevastă şi copii, în plus, mobilizat, să i se aprindă călcâiele după o damă şi să se apuce de chestii gangstereşti prin Bucureşti. DECI, NU.

 

Adevărata fază cu Zaraza

 

„Zaraza” cea adevărată a fost un tango argeninian 100%, compus, în anii ’20, de Benjamin Alfonso Tagle Lara, cunoscut ca Benjamin Tagle Lara, muzician şi textier (23 iunie 1892 – 9 noiembrie 1932), născut la Buenos Aires. „Zaraza” a fost compusă în 1928, şi a luat Premiul II la „Gran Concurso Uruguayo de Tangos del Disco Nacional” care a avut loc în Uruguay, la „Cine Teatro Cervantes” din Montevideo, în 1929. Piesa a mai fost cântată şi de Ignazio Corsini (în 1929), supranumit „El Caballero Cantor”. Piesa fiind, deci, un „hit” al vremii, a fost preluată şi de noi, românii, cu text românesc adaptat, în interpretarea lui Cristian Vasile.

 

De aici şi până la telenovela cu asasinate între cântăreţi celebri şi uitaţi, e distanţă mare.

În ritmul ăsta, aştept poveşti senzaţionale şi gangstereşti despre melodiile „Magistrala albastră”, „Drag îmi e bădiţa cu tractorul”, „Trenul fără naş”, „Uteciştii de azi, comuniştii de mâine”… Poate în următoarea carte…

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Diverse

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...