Adevărul despre kilogramele acumulate de sărbători: Nu dispar nici la vară

in Regim alimentar de

Un studiu efectuat pe circa 3.000 de persoane adulte din trei țări și publicat recent în ”New England Journal of Medicine” (NEJM), a evidențiat faptul că greutatea nedorită acumulată în timpul sărbătorilor de iarnă poate persista timp de câteva luni și chiar până vara următoare, informează Medical News Today.

Conform cercetării realizată de o echipă de oameni de știință americani pe 1.781 de persoane din Statele Unite, 760 din Germania și 383 din Japonia, în următoarele zece zile după Crăciun s-a observat o creștere cu 0,6% a greutății corporale în comparație cu perioada de zece zile de dinaintea acestei importante sărbători.

În plus, oamenii de știință au constatat că până în vara următoare participanții la studiu au reușit să dea jos doar aproximativ jumătate din greutatea nedorită acumulată înainte de 25 decembrie.

Brian Wansink de la Universitatea Cornell din Ithaca, co-autor al studiului, susține că oamenii ar trebui să fie mai bine informați în legătură cu kilogramele ”încăpățânate” acumulate de sărbători. ”Ar putea fi mai bine ca pacienții să fie informați cu privire la faptul că, în ciuda faptului că jumătate din greutatea corporală adăugată de sărbători este pierdută imediat după aceea, cealaltă jumătate pare să se mențină până în lunile de vară și chiar mai mult”, notează acesta.

loading...

Potrivit Royal Society for Public Health (RSPH) din Marea Britanie, în perioada sărbătorilor se pot mânca chiar și 6.000 de calorii pe zi – de aproape trei ori mai mult decât cantitatea zilnică recomandată. RSPH notează că este nevoie de 44 de minute de plimbare pe jos pentru a ”arde” caloriile dintr-o cană cu vin fiert, iar pentru a ”anihila” caloriile de la cina copioasă de Crăciun ar fi nevoie de 1 oră și 40 de minute de alergare.

Creșteri semnificative în greutate s-au observat și în preajma altor sărbători – 0,3% în plus în Japonia, în preajma Săptămânii de Aur, 0,2% în Germania, de Paște, și 0,2% în SUA de Thanksgiving, după cum se mai arată în NEJM.

Autorii cercetării realizată la Universitatea Cornell completează că dacă o persoană are grijă să nu se îngrașe în perioada sărbătorilor nu va avea de ce să își facă griji ulterior. Potrivit nutriționistului Erin Morse, șef de clinică la Ronald Reagan Medical Center din cadrul Universității California din Los Angeles, pentru a evita consumul exagerat de mâncare nu trebuie să ne așezăm la mesele festive flămânzi. De asemenea, acesta recomandă în prealabil consumul unui măr sau a unui bol cu supă de legume, iar după masă o plimbare pe jos.

Sursa: AGERPRES

loading...
loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Ultimile din Regim alimentar

Daţi-ne un "LIKE":Ne urmaresti deja? Poti inchide aici
Mergi SUS

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...