Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Afla cum sa nu mai platesti CAS-ul. ICCJ a decis ” nu poti fi asigurat cu forta”;

in Evenimente

La Timișoara 400 de avocați au dat statul în judecată pentru că nu vor să plătească degeaba contribuția la asigurările de sănătate. Unul dintre ei a câștigat deja procesul, la instanța supremă. În 20 de ani nu a decontat nici măcar un leucoplast, dar statul îl obliga să-i plătească numai pe ultimii cinci ani suma de 80.000 de lei. Instanța a stabilit să nu plătească nici un leu. Sistemul de sănătate o ia la vale dacă nu mai plătim contribuția.

Avocatul Florin Kovacs din Timișoara a dat în judecată Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a câștigat dreptul să nu mai achite niciun leu din datorie, iar toate creanțele să îi fie șterse.
Kovacs a mers întotdeauna în străinătate să se trateze, pentru că și-a permis. În țară nu a primit de la medic nici măcar un algocalmin sau un leucoplast cu rivanol. Așa că de ce să plătească?
„Cei de la Casa de Sănătate au considerat că pentru cinci ani le datorez 80.000 de lei. Eu am dovada că în ultimii 20 de ani nu mi s-a decontat nici măcar un leucoplast. Nu aveam de ce să plătesc acești bani”, a declarat Kovacs.

Procesul prin care a contestat impunerea a început în urmă cu trei ani. Până la urmă Curtea de Apel Cluj și Înalta Curte de Casație și Justiție au decis că NU POTI FI ASIGURAT CU FORTA IMPOTRIVA VOINTEI TALE .

Instanța supremă în stat a decis că avocatul Kovasc nu are nicio datorie la fondul asigurărilor de sănătate.
”Mai mult decât atât, Casa de Sănătate nu este organ fiscal să impună sume. Să înțelegem exact termenii: vorbim de o contribuție la fondul de sănătate, or contribuție înseamnă una și impozitul alta”, A DECIS ICCJ !!!!.

Folositi acest material in propriile voastre procese cu CAS-ul ! Distribuie si tu!

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web