Agrochimie

in Agronomie

Lumea contemporană se confruntă cu numeroase contradicţii politice, economice şi sociale, dar este animată permanent şi de ideea de progres în scopul asigurării unei vieţi normale membrilor societăţii. Tendinţa de progres se manifestă în toate planurile activităţii umane, inclusiv în cel al ştiinţelor şi practicii agronomice.

Agricultura are o contribuţie majoră în dezvoltarea durabilă a economiei fiecărei ţări, ea nu constituie doar suportul pentru producerea biomasei, ori sectorul care asigură hrana omenirii, ci reprezintă însăşi baza existenţei vieţii pe pământ, dar în acelaş timp trebuie să-şi asume şi responsabilitatea protecţiei solului şi a altor resurse ale mediului înconjurător pe care le poate degrada. Numeroase statistici arată că, pe de o parte, populaţia globului este în continuă creştere, apreciind că până în 2050 se va ajunge la 9 miliarde locuitori, iar pe de alta, suprafaţa arabilă productivă este în continuă scădere, ajungând la 0,15 ha/persoană şi în 2150 la doar 0,10 ha/persoană (Lal, 1995). În România, pentru fiecare locuitor, în 1997, au revint,  0,65 ha teren agricol şi  0,41 ha/ locuitor teren arabil (Date I.C.P.A., 1997) iar în 2003, pentru fiecare locuitor, au revenit 0.68 ha teren agricol şi 0,43 ha teren arabil (Date I.C.P.A., 2003). În aceste condiţii, capacitatea globală de producere a hranei în agricultură va fi puternic afectată, presiunea exercitată de către polpulaţie va fi în continuă creştere, iar cerinţele şi nevoile de hrană vor deveni din ce în ce mai mari.

Rapoarte recente precizează că, datorită diferitelor forme ale poluării, degradării şi distrugerii într-un ritm accentuat a învelişului de sol, pe glob aproximativ un hectar de teren productiv este pierdut la fiecare şase secunde, multe ţări atingând deja valoarea limită a suprafeţei cu soluri arabile. În consecinţă, trebuie, să existe un interes major pentru tehnologii inovative, pentru sisteme de folosinţă durabilă a terenurilor agricole, care să prevină sau să micşoreze degradarea solului, să restaureze capacitatea productivă şi procesele vitale ale solurilor degradate.

Pe măsura acumulării acestor cunoştinţe, degradarea antropică este în continuă creştere, reperezentând un pericol evident pentru echilibrul ecologic al ecosistemelor.

Solul, este considerat un corp natural deosebit de important  ce stă la baza agriculturii, care din punct de vedere agrochimic constituie principalul mediu fizico-chimic, chimic şi biologic de nutriţie pentru plante. Acest mediu nutritive complex care este solul, cu toate însuşirile sale legate de reacţie (pH), de cantităţile formelor bioaccesibile ale nutrienţilor, de mărimea însuşirilor de adsorbţie şi schimb ionic, particularizează solul şi ca mediu de aplicare a îngrăşămintelor şi amendamentelor. Caracteristica fundamentală a solului, care-l deosebeşte de roca mamaă din care a provenit este aceea de a fi mediu de viaţă al plantelor şi de a face posibilă obţinerea de producţii agricole, adică fertilitatea.

Fertilitatea solului este o însuşire complexă ce îl detaşează esenţial de materialul parental iniţial şi îi dă o funcţionalitate deplină ecosistemului în care acesta este parte componentă şi un factor determinant fundamental.

Obţinerea unor producţii agricole şi horticole superioare cantitativ şi calitativ, în contextul creşeterii şi menţinerii fertilităţii solurilor şi implicit al protecţiei reale a agroecosistemelor, reprezintă obiective majore ale agriculturii moderne.

În realizarea acestor obiective, folosirea corectă a îngrăşămintelor şi amendamentelor în tehnologia plantelor cultivate, este una dintre cele mai importante şi profitabile măsuri, care printr-un fundament ştiinţific şi un riguros control agrochimic şi tehnologic, modifică substanţial nivelul cantitativ şi calitativ al produselor agricole consumabile şi asigură o evoluţie favorabilă fertilităţii solurilor.

Agrochimia este o ştiinţă interdisciplinară la graniţa dintre agricultură şi chimie care se ocupă cu problemele de bază ale chimizării agriculturii. Aceasta studiază dirijarea nutriţiei plantelor în strânsă interdependenţă cu factorii de mediu şi cu aplicarea diverselor substanţe în agricultură, stabilind principiile acţiunii reciproce dintre substanţele folosite în agricultură, sol, plantă şi microorganisme, în vederea obţinerii unor producţii agricole superioare atât cantitativ cât şi calitativ. De asemenea, agrochimia se ocupă cu controlul stării de fertilitate prin analiza plantei şi a solului în vederea stabilirii necesarului de amendamente şi îngrăşăminte, precum şi controlul poluării mediului ca urmare a efectului chimizării intensive şi neraţionale. Este o disciplină teoretică dar şi o ştiinţă practică specială care face un riguros control agrochimic asupra dirijării nutriţiei plantelor în legătură cu aplicarea diverselor substanţe în agricultură. Agrochimia stabileşte legi şi principii ale acţiunii reciproce dintre substanţele utilizate în agricultură, sol, plantă şi microorganisme cu multiple intercondiţionări ale componentelor ecosistemelor, în vederea delimitării unor metode adecvate de sporire cantitativă şi calitativă a producţiilor agricole.

Agrochimia este ştiinţa interdisciplinară care se ocupă cu controlul şi diagnoza stării de fertilitate a solului şi a stării de nutriţie, prin analiza chimică a solului şi a plantei; are ca mijloace de intervenţie pentru ridicarea şi menţinerea fertilităţii utilizarea îngrăşămintelor şi amendamentelor, a căror folosire trebuie să ducă la sporirea cantitativă şi calitativă a producţiei vegetale, fără degradarea mediului înconjurător, iar ca mijloace de investigaţie utilizează analizele şi testele chimice de laborator şi teren. Tratează problemele într-un sistem integrat cu mediul ambiental, care include sistemul plantă – sol – microorganisme. (D. Davidescu şi Velicica Davidescu, 1992).

Pentru obţinerea unor recolte ridicate cantitativ şi calitativ este necesară punerea în valoare a principalei însuşiri a solurilor, fertilitatea. De multe ori intervenţia necontrolată şi fără fundamentare ştiinţifică a omului în ecosisteme determină o dereglare a acestora, poluarea. În ceea ce priveşte fertilitatea, intervenţia omului este necesară în contextul în care populaţia globului sporeşte, cerinţele asupra calităţii produselor agricole care trebuie să fie ridicate iar datorită diverselor accidente încadrate ca poluante s-a ajuns la scăderea suprafeţelor agricole cultivate (fenomenele de alunecare a terenurilor, deşertificarea, poluarea cu produse petroliere, poluare cu metale grele etc.). Pentru creşterea fertilităţii solurilor este necesară intervenţia omului pentru îmbunătăţirea condiţiilor de creştere şi dezvoltare ale plantelor.

Disciplina care se ocupă cu sporirea stării de fertilitate a solurilor şi obţinerea unor recolte ridicate este agrochimia.

Obţinerea recoltelor agricole şi horticole este rezultatul interacţiunii complexe dintre sol, plantă şi îngrăşăminte în corelaţie directă cu factorii climatici (temperatură, precipitaţii, variaţia diurnă şi sezonală a luminii), factori genetici (soi, specie), factori edafici (pH-ul solului, textura, structura, conţinutul de materie organică a solului etc.) cât şi cu factorii tehnologici (utilizarea produselor fitosanitare, tehnologia de cultură etc.).

Toţi aceşti factori contribuie în mod direct la obţinerea recoltelor şi nu pot fi înlocuiţi, iar lipsa totală sau parţială reduce sau stânjeneşte dezvoltarea vegetativă şi recolta.

Recolta este direct influenţată de factorii de vegetaţie care cuprind atât factori climatici cât şi factori de nutriţie.

Factorii climatici sunt temperatura, luminozitatea, respectiv variaţia diurnă şi sezonală a luminii, regimul pluviometric respectiv cantitatea de precipitaţii. Aceşti factori depind de la o ţară la alta şi de la o zonă geografică la alta şi chiar de la o regiune la alta în cadrul aceluiaşi teritoriu.

Factorii nutritivi sunt elementele care au roluri directe în legătură cu creşterea şi dezvoltarea plantelor, iar aerul şi apa au roluri indirecte. Fiecare factor nutritiv are un rol distinct în creşterea şi dezvoltarea plantelor.

Apa este principala sursă de hidrogen, asigură aprovizionarea cu elemente nutritive, asigură schimburile vitale din plantă, turgescenţa, echilibrul termic şi mecanic.

Aerul este o sursă principală de oxigen şi de bioxid de carbon, mediu pentru respiraţie legat de metabolismul plantei.

Nutriţia este reprezentată în general de ionii minerali NO3 NH4+, Ca2+, SO42-, Mg2+, Fe2+, Mn2+, Cu2+, Zn2+ etc. din sol.

Agrochimia stabileşte nevoia cantitativă şi calitativă de îngrăşăminte şi alte substanţe utilizate în agricultură pentru realizarea recoltei finale, fără neglijarea metodelor de prevenire şi combatere a poluării şi a celor de ameliorare a stării de fertilitate a solului, determinând o garanţie pentru producţiile viitoare.

În afară de îngrăşăminte şi amendamente, agrochimia abordează principalele grupe mari de substanţe fitofarmaceutice (pesticidele) folosite pentru protecţia plantelor şi a recoltelor.

Problemele care fac obiectul agrochimiei sunt:

– nutriţia plantelor în raport cu sistemul de aplicare a îngrăşămintelor, în care se stabileşte nivelul intervenţiilor agrochimice după rolul şi cerinţele plantelor în elemente nutritive;

– solul ca mediu de nutriţie pentru plante, în care se studiază proprietăţile şi însuşirile de bază ale solului, care influenţează capacitatea plantelor de utilizare a elementelor nutritive din sol, cât şi factorii care controlează mobilitatea şi accesibilitatea acestora pentru plante; aici se apreciază şi aportul efectiv al solului în nutrienţi;

– ameliorarea agrochimică a reacţiei acide şi alcaline a solurilor, în scopul ridicării nivelului scăzut de fetilitate a acestor soluri;

– agrochimia îngrăşămintelor cu macro şi microelemente necesare în nutriţia plantelor, în care pe baza cunoaşterii  mobilităţii şi accesibilităţii unor elemente din sol şi a rolului complex în creşterea şi dezvoltarea plantelor, se stabilesc condiţiile de eficienţă a acestora;

– controlul fertilităţii solurilor prin analizele de sol, plante, experienţe cu îngrăşăminte şi cartarea agrochimică, prin care se realizează o analiză  riguroasă a fertilităţii solurilor şi elaborarea mijloacelor şi metodelor agrochimice de intervenţie pentru optimizarea agrochimică a solurilor şi realizarea producţiilor agricole ridicate în condiţii de economicitate adecvate;

– pesticidele utilizate în agricultură, pentru protecţia culturilor, în combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor, fiind incluse fungicide, insecticide, acaricide, nematocide, erbicide şi regulatori de creştere;

– poluarea mediului înconjurător, care este abordată în contextul complex al chimizării agriculturii, urmărindu-se evitarea degradării ecosistemelor şi măsuri adecvate de  depoluare şi reconstrucţie ecologică prin măsuri agrochimice (amendare, fertilizare organică şi minerală complexă etc.).

Agrochimia, prin caracterul său interdisciplinar, primeşte cunoştinţe de la fiziologia plantelor (mai ales cele privind nutriţia minerală), de la pedologie (cu privire la însuşirile şi proprietăţile solurilor ca medii de creştere şi dezvoltare a plantelor), de la chimie (metodele de cercetare şi cunoştinţe despre substanţele chimice folosite în agricultură) şi de la biochimie (cunoştinţe despre influenţa produselor chimice din agricultură asupra metabolismului plantelor).

În schimb, agrochimia oferă cunoştinţe importante disciplinelor cu caracter tehnologic din agricultură şi horticultură (fitotehnie, agrotehnică, cultura plantelor furajere, pomicultură, viticultură, floricultură, legumicultură, arhitecturii peisajului) care în realizarea obiectivelor specifice, folosesc ca verigă tehnologică de bază aplicarea eficientă a amendamentelor şi îngrăşămintelor cât şi a altor substanţe chimice, iar fitopatologiei şi entomologiei, oferă informaţii sub aspectul cunoaşterii şi folosirii pesticidelor.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.