Albinele lucrătoare

in Agronomie

Albinele lucrătoare sunt femele cu organele de reproducţie nedezvoltate. Iau naştere din ouă fecundate de matcă depuse în fagurii cuibului şi formează numărul cel mai mare de indivizi din cadrul familiei de albine, număr care este variabil în cursul unui an în funcţie de anotimp, intensitatea culesului, prolificitatea mătcii est. La începutul primăverii numărul lor variază între 15.000-20.000, în timpul verii între 40.000-60.000, iar toamna între 20.000

30.000.

 

Albinele lucrătoare execută tot complexul de activităţi necesare existenţei familiei de albine, din care amintim: recoltarea nectarului şi a polenului; depozitarea şi prelucrarea acesteia; hrănirea şi îngrijirea puietului diferenţiat pe vârste şi caste; construirea fagurilor; reglarea şi menţinerea temperaturii optime în cuib; păzire stupului se invazia duşmanilor; menţin existenţa familiei prin creşterea şi schimbul între generaţii; asigură înmulţirea şi perpetuarea speciei prin creşterea reproducătorilor şi roirea naturală etc.

Din punct de vedere fizic, anatomic şi fiziologic albinele lucrătoare se deosebesc de matcă şi trântori. Corpul lor are lungimea de 12-14 mm, greutate este de 70-150 mg, media fiind de 100 mg, în raport de vârsta, încărcătură etc.

Corpul are formă triunghiulară, abdomenul este egal cu lungimea aripilor, limba este mai lungă (6,4 mm) decât celelalte caste, fiind foarte bine adaptată pentru lins şi supt, picioarele posterioare prezintă corbicula pentru transportul polenului.

 

Longevitatea albinelor lucrătoare este determinate de natura activităţii lor şi de anotimp. În timpul sezonului activ – când cresc puiet, clădesc faguri, culeg nectar şi polen. – Trăiesc doar 30-40 de zile. Primăvara şi toamna, când intensitatea acestor activităţi este redusă, trăiesc 50-60 de zile. Albinele lucrătoare crescute în a două parte a verii şi toamnă – care se pregătesc pentru iernare – trăiesc 6-9 luni.

În mod natural albinele îşi construiesc singure cuibul în scorburi de copac, în crăpăturile stâncilor, sub diverse acoperişuri, agăţat de crengile copacilor etc. Sub supravegherea omului albinele îşi clădesc şi organizează cuibul în stupi primitive (buduroaie) sau stupi sistematici (cu rame mobile) de diferite tipuri, cu capacitate reglabilă în funcţie de puterea familiei şi de sezon.

Fagurii clădiţi au formă verticală şi sunt formaţi fiecare din câteva mii de celule (6-10.000) hexagonale, situate pe ambele feţe ale peretelui despărţitor, orientate oblic cu deschizătură în sus, poziţie ce nu permite scurgerea mierii. Fundul celulelor este format din trei feţe rombice, arhitectură ce conferă fagurelui o mare rezistenţă şi un consum mic de ceară.

 

În mod normal, grosimea fagurelui este de 25 mm, servind albinelor la creşterea puietului de toate vârstele şi depozitarea hranei.

Fagurii nou-construiti au culoare alb-gălbuie, iar pe măsură ce servesc la creşterea mai multor generaţii de albine se închid la culoare, devenind bruni şi apoi negri, ca urmare a propolisului cu care sunt dezinfectate celulele şi tegumentele rezultate în urma năpârlirii larvelor şi a nimfelor.

După mărime, formă şi destinaţie, celulele pot fi de: albine lucrătoare, trântori, mătci şi intermediare.

 

Celule de albine lucrătoare au diametrul de 5,42 mm, adâncimea de 12 mm la cele în care se creşte puiet şi de 16 mm la cele pentru depozitarea mierii. Volumul unei celule este de 0,282 cm cubi, servind la depozitarea a 0,40-o, 43 g miere sau 0,19-0,20 g polen. Grosimea pereţilor celulelor este de 0,12 mm la construire, iar pe măsură ce servesc la creşterea puietului se îngroaşă prin acumularea de tegumente larvare, micşorându-şi volumul şi depreciindu-se calitativ. Acesta este motivul pentru care tehnologia pentru creştere a albinelor se recomandă ca fagurii de cuib să fie schimbaţi prin înlocuire cu alţii noi, în proporţie de 30 % anual.

Celule de trântor sunt mai mari comparative cu cele de albină lucrătoare, având diametrul cuprins între 6,25-6,70 mm şi adâncimea de 13-16 mm. În mod normal sunt localizate prin părţile marginale ale fagurilor, reprezentând circa 5 % din numărul total al celulelor, servind la creşterea puietului de trântori şi depozitarea mierii.

Celule de matcă (botcile) servesc la creşterea mătcilor. Existenţa lor în stup este temporară, fiind menţinute numai până la eclozionarea mătcilor, după care sunt roase de albinele lucrătoare. Acestea au formă cilindrică, cu adâncimea de 20-25 mm şi diametrul de 18-21 mm; la exterior se aseamănă cu o ghindă. După număr şi localizare pe faguri, distingem necesitatea pentru care au fost crescute mătcile, şi anume: botcile de roire sunt crescute pe părţile laterale şi inferioare ale fagurilor în număr mare; botcile de salvare sunt crescute pe partea centrală a fagurilor în situaţia în care familia rămâne orfană; botcile de înlocuire liniştită a mătcii sunt crescute în locuri ascunse de matca mamă, în număr de 3-4, din care rezultă mătci de cea mai bună calitate.

           

Celulele intermediare (de trecere) sunt situate la locul de înălţime dintre celulele de albine lucrătoare şi trântori, precum şi la locul de fixare a fagurilor pe părţile ramelor, dimensiunea şi forma acestora fiind atipică.

În mod obişnuit, fagurii în stup sunt dispuşi paralel, cu distanţa între ei de 12 mm, spaţiu necesar circulaţiei albinelor şi efectuării diferitelor lucrări. Albinele clădesc fagurii începând întotdeauna de sus în jos, celulele fiind construite în acelaşi timp pe ambele părţi.

 

Fagurii de cuib din stupii sistematici standardizaţi cel mai des folosiţi au următoarele dimensiuni:435 *300 mm pentru sistemul Dadant-Blat, suprafaţa fiind de 11 dm pătraţi; iar un decimetru pătrat pe ambele feţe conţine 800 de celule, de unde rezultă că un fagure de acest tip conţine aproximativ 8.800 celule; 435*230 mm pentru sistemul multietajat cu suprafaţa de 8 dm pătraţi şi un număr de 6.400 celule.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play