Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

ANAF publica numele persoanelor fizice dacă au datorii restante la buget de peste 100 de lei

in Evenimente

Numele și adresele persoanelor fizice cu datorii de peste 100 lei și ale firmelor cu peste 500 de lei vor fi publicate de Fisc

anaf

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va publica numele persoanelor fizice dacă au datorii restante la buget de peste 100 de lei, ale firmelor mici, PFA și celor cu profesii libere, de peste 500 lei, ale celor mijlocii de peste 1.000 lei și ale firmelor mari de peste 1.500 lei, potrivit Ordinului 558/2016, care a intrat în vigoare miercuri, 3 februarie scrie profit.ro

Ordinul a fost dat ”în vederea descurajării acumulării de arierate bugetare de către contribuabili, persoane fizice și juridice”. ANAF  publică, pe pagina de internet proprie, lista debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații, pentru fiecare buget în parte.

Potrivit ordinului, obligațiile fiscale restante sunt cele pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată, precum și diferențele de obligații fiscale principale și accesorii stabilite prin decizie de impunere.

Nu sunt considerate obligații fiscale restante cele pentru care s-au acordat și sunt în derulare înlesniri la plată, cele a căror executare este suspendată, precum și cele cu termene de plată viitoare stabilite în planul de reorganizare judiciară.

Astfel, vor fi publicate obligațiile fiscale restante al căror cuantum total depășește:

  • 1.500 lei pentru mare contribuabil
  • 1.000 lei pentru contribuabil mijlociu
  • 500 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligații fiscale restante și din desfășurarea de activități economice în mod independent sau exercită profesii libere
  • 100 lei, în cazul debitorilor persoane fizice

Lista va cuprinde: denumirea/numele și prenumele debitorilor, codul de identificare fiscală, cu excepția persoanelor fizice, caz în care nu se va menționa codul numeric personal, ci localitatea domiciliului fiscal, precum și cuantumul total al obligațiilor fiscale restante.

Informațiile referitoare la obligațiile fiscale restante ale debitorilor se stabilesc pe baza evidențelor fiscale existente la nivelul organelor fiscale centrale. Debitorii vor fi notificați, până în data de 15 a primei luni din trimestrul următor celui de raportare, cu privire la obligațiile fiscale restante.

Dacă există neconcordanțe între evidența debitorilor și sumele cuprinse în notificări, punerea de acord asupra acestora se realizează în termen de 5 zile de la data notificării, în caz contrar obligațiile fiscale restante notificate se consideră recunoaștere a datoriei.

 Actualizarea și publicarea listei debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații se face trimestrial până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web