Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Antisemitism

in Istorie

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Orice curent sau idee naţionalistă se loveşte de o tendinţă tot mai acută astăzi, globalizarea, care tinde spre anularea oricăror particularităţi locale, naţionale, în ciuda celor afirmate de mentorii „noii ordini”, care susţin că este vorba doar de un schimb reciproc avantajos.

 

Istoria ne arată însă că nu este deloc reciproc avantajoasă această „nouă ordine”. Să ne gândim în primul rând la promotorii acestei ordini, considerând că nu sunt sioniştii (deşi am greşi), ci sunt, spre exemplu, americanii. Ar accepta ei o colaborare cu statele mici sau ar fi mai degrabă o integrare forţată în ordinea pe care ei ne-o propun şi impun? Oare nu avem exemplele războaielor din Coreea, Vietnam, Iugoslavia, Golful Persic? Ce a fost, dacă nu impunerea abuzivă a interesului financiar şi politic în numele păcii, al bunăstării şi al înţelegerii? Aceste fapte, prin ele însele, sunt strigătoare la cer, nemaifiind necesar nici un comentariu. Noi de ce trebuie să înghiţim ideile lor demagogice?

 

Cine ar vrea să distrugă ideea de naţionalism, ideea de tradiţie? Un om cu conştiinţa de neam trează? Un om care simte că aparţine unui suflet comun, îmbogăţit de jertfele înaintaşilor? Este greu de crezut, deşi în mijlocul educaţiei care i se oferă astăzi neofitului în ale politicii, mintea este atât de confuză încât nu mai ştie ce este bun şi rău pentru el, pentru alţii. Snobismul îi face astăzi pe oameni să accepte o idee pentru „că aşa e la americani”, fără să o treacă prin filtrul raţiunii.

 

Ne punem în acest context întrebarea dacă evreul sionist are conştiinţa apartenenţei la poporul în mijlocul căruia trăieşte (american, francez, român)? Este gata să facă un cât de mic sacrificiu pentru naţia care l-a hrănit? Răspunsul ni-l putem da şi singuri.

 

Fiind lipsiţi de suflet, s-au robit banului şi, fiind animaţi de convingerea că deţin controlul asupra aurului, cred că îşi pot permite orice la acest nivel (material). Ei aveau astfel tot interesul să creeze o societate robită banului, care este în mâna lor. Acest lucru nu este prea greu de realizat, marea majoritate a mijloacelor de comunicare fiind în mâna evreilor sionişti, amintind aici doar marile televiziuni occidentale: NBC, fondat în 1926 de evreul David Sarhoff; CBS, care are ca preşedinte pe evreul Wiliam Paley; ABC, preşedinte fiind evreul Leonard Goldenson.

 

Cele mai mari companii de film sunt fondate şi controlate de către evrei. Ce spirit creştin ar fi putut denatura în asemenea hal arta cinematografică, încât să poţi viziona numai filme violente, cu crime şi homosexuali etc.?

 

Marile trusturi de presă sunt controlate sau conduse de evrei. 97% din editorii evrei sionişti propagă prin aceste mijloace, care se vor „de informare”, adulterul, avortul, homosexualitatea.

 

Puţini ştiu că cele două partide ale „democraţiei” americane: (50% din bugetul P. Democrat şi 25% din bugetul P. Republican) sunt finanţate de către evrei. Şi cine plăteşte dă tonul, nu?

 

Patria sionismului este peste tot, în orice regiune, în orice stat în care îşi pot face jocul. Sionistul este un om universal, fapt ce n-ar deranja pe nimeni dacă nu s-ar interveni în politica şi interesele altor (celorlalte) popoare. Conform Zohar-ului evreii sunt sortiţi să conducă lumea, afirmându-se că atunci când Israel va scutura dominaţia neevreilor Dumnezeu se va coborî. Ar putea fi un motiv întemeiat să lupte pentru dominaţie, nu?

 

Lumea s-ar fi aşteptat ca după înfiinţarea statului Israel să nu mai existe nici o problemă evreiască. Această problemă s-a acutizat însă în umbra mitului evreilor, prezentaţi ca prigoniţi ai soartei, ai războiului (produs şi finanţat tot de ei) ca nişte martiri care nu merită să mai fie blamaţi.

 

Nu este un secret faptul că la ora actuală evreii deţin controlul asupra finanţelor (prin bănci), asupra mijloacelor de informare (în mare parte), deci asupra opiniei publice. Cum vi-l închipuiţi pe acest evreu, care deţine un asemenea control şi o asemenea putere, că suportă ideea ca fiii săi să fie educaţi în şcoli creştine, în spirit creştin (căci trăiesc în cadrul unui stat creştin)? Când deţii puterea este normal să doreşti să-ţi impui legea!

 

Luând cunoştinţă cu textul Protocoalelor, cu atrocităţile pe care le-au săvârşit şi le mai săvârşesc împotriva arabilor în Palestina, credeţi că au de gând să se poarte altfel cu alte popoare (care pentru ei nu sunt decât nişte goimi)?

 

A existat o formaţie de muzică rock în anii ’60 care promova şi încuraja dezmăţul, consumul de droguri, libertinajul destructiv, producând la acea vreme stupoare şi consternare celor cu o cât de mică doză de bun simţ. După un astfel de concert care îndemna la incest şi crimă (vezi „The Doors” cu piesa „The End”), nimeni nu mai dorea să încheie contracte cu ei. S-a găsit totuşi un sponsor, o casă de discuri care aparţinea magnatului sionist Rotschild. Probabil ştiţi că şeful acestei formaţii, Jim Morrison, fanul şi modelul de nonconformism a milioane de tineri a murit de o supradoză de stupefiante. Oare Rotschild de dragul binelui a finanţat această formaţie? Exemple de acest gen, în care se promovează şi se finanţează non-arta, „estetica” urâtului, a maleficului, în numele noului, a liberalismului, se găsesc în toate domeniile artei, mai bine zis a ceea ce a mai rămas din artă.

 

În schimb domnii sionişti pozează tot timpul în victime, apostrofându-i în fel şi chip pe cei care îndrăznesc să li se opună, nu de dragul opoziţiei, ci din dorinţa de a păstra intactă moralitatea, naţiunea, legitatea transmisă de veacuri.

 

Lecturând „Memoriile” lui Alexandru Şafran, fost şef Rabin al comunităţii evreieşti din România în perioada celui de-al doilea război mondial, nu este greu de dedus sentimentul pe care-l poartă românilor, analizând judecata pripită a evenimentelor, insultele pe care cu dărnicie le oferă acestora. Referindu-se la senatorii români, el nu ezita să-i numească „fiare sălbatice” neuitând nici un moment să amintească cititorului prin câte pericole a trecut în mijlocul acestora. Nu ezită să-l numească dictator fascist pe marele român Ion Antonescu, nu ezită să facă greşeli de interpretare. Depănându-şi amintirile referitor la o perioadă, e drept, destul de tulbure, el nu atribuie nici o vină evreilor, ei fiind acei năpăstuiţi care au fost nevoiţi să vină în România şi pe care românul nemilos i-a prigonit de-a lungul istoriei.

 

Evreul Leon Volovici, într-o lucrare privind problema evreiască în România anilor ’30, insultă fără remuşcări oamenii de cultură ai vremii care, în „obsesia lor maniacă”, consideră evreii o problemă. Astfel, N.C.Paulescu, ilustru fiziolog român, descoperitor al insulinei, este categorisit drept „un caz interesant de antisemitism visceral obsesiv” care „atinge forme delirante”. (Leon Volovici, „Ideologia naţionalistă şi <problema evreiască> în România anilor ’30”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1995, pag.49). Domnul Volovici a uitat să amintească faptul că acestui „caz visceral” i-a fost refuzat premiul Nobel tocmai pentru faptul că s-a legat de cei care „n-au nici o vină”: evreii!

 

Atunci, toţi cei care pun în discuţie problema evreiască sunt obsedaţi şi maniaci, problema constituind-o faptul că lista cuprinde nume de răsunet: M. Eminescu, V. Alecsandri, Vasile Conta, B. P. Haşdeu, N. Iorga, A. C. Cuza, M. Eliade, E. Cioran, C. Noica, O. Goga, etc. Cam mulţi viscerali!!!

 

Am urmărit probabil, majoritatea dintre noi, emisiunile de la ProTV de ziua naţională a României, 1 Decembrie 1997. S-a remarcat cu tristeţe că nu s-a făcut nici măcar o aluzie cu privire la acest eveniment, prezentându-ni-se în schimb „importante” concursuri şi jocuri care nu puteau fi întrerupte. Să ne amintim şi de emisiunile de Crăciun difuzate la aceea şi televiziune. Nu s-a amintit nimic cu privire la semnificaţia reală a acestei sărbători: naşterea Domnului Iisus Cristos. Asistăm la o laicizare treptată a acestei sărbători creştine (şi nu numai), vorbindu-se doar despre Moş Crăciun şi despre cadourile pe care le vom primi. Cum rămâne cu îmbogăţirea sufletului, aspect „uitat” sau evitat? Să fie oare cauza originea etnică (iudaică) a domnului Tatulici? Să mai amintim şi de Florin Călinescu?

 

Pe 6 decembrie 1997, de Sfântul Nicolae, în Piaţa Universităţii a avut loc un mare festival. Bineînţeles, nu s-a pomenit nimic despre semnificaţia sărbătorii creştine, având loc acelaşi fenomen de laicizare. Este mult mai greu să-i spui omului: „de mâine să nu mai vorbeşti despre Iisus”, dar, substituind motivul real al sărbătorii cu un altul plăcut, care corespunde planurilor de dezcreştinare, este mult mai simplu şi nici nu se observă.

 

    Toate acestea se petrec sub privirile noastre îngăduitoare, iar dacă vreun om bine intenţionat se opune, i se pune fără drept de apel eticheta: „antisemit”. Aşa s-a născut acest termen, care desemnează bravul apărător al fiinţei sale naţionale şi morale în ochii contemporanilor, trecând adesea ca fiind conservator, învechit, un om care nu vrea să fie în pas cu lumea. Dar până la urmă cine este „anti-„? Nu cumva sionistul care vrea să schimbe ordinea existentă, considerată a fi învechită? Aşa-zisul antisemit, în contextul realităţilor, ne apare ca fiind de fapt un „pro”, un apărător şi nu un distrugător. El n-o să meargă niciodată în Israel să facă acolo ordine sau să intervină în politică. Nu va merge nici în alt stat, rămânând doar în „scumpa” lui ţară. Cum poate fi el atunci antisemit?

 

    Şi nu trebuie să uităm că semiţii sunt şi arabii. Are acest patriot numit antisemit vreo răfuială cu arabii? Nu! În schimb, după cele ce se petrec în Israel, chiar evreii sunt antiarabi, deci antisemiţi! Vedeţi, domnilor, unde se ajunge dacă ne jucăm cu termenii?

 

 

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Istorie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web