Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

ARHITECTURA BISERICEASCA LA ROMÂNI

in Arta

Locaşurile creştine de cult au început să se construiască pe teritoriul actual al României încă din sec IV. Toate bisericile ridicate de atunci şi până azi definesc toate stilurile de artă, începând cu cel bazilical şi terminând cu variatele forme ale stilului bizantin.

 
Bazilici din epoca paleocreştină pe teritoriul de azi a României din epoca paleocreştină
Stilul bazilical în arhitectura bisericească se caracterizează printr-o construcţie simplă în care predomină linia dreaptă de stil clasic, bine luminate, cu ferestre numeroase şi largi, plafonul drept din panouri de lemn, fără nici un decor, scheletul acoperişului fiind în două pante rămânând astfel vizibil în interior. Simplitatea şi familiaritatea, erau în general cele care defineau aspectul interior al bazilicilor, iar elementul principal de artă care ornamenta interiorul edificiului era mulţimea şi decorul sculptural al coloanelor din interior, confecţionate de obicei din marmură.

 
Cele mai vechi locaşuri creştine de cult construite pe pământul românesc aparţin stilului bazilical din epoca paleocreştină. Predominante au fost bisericile de parohie, iar câteva au fost bazilici cimiteriale, fiind ridicate mai ales in Dobrogea de astăzi. Biserici de acest tip s-au mai descoperit şi în Oltenia (la Sucidava lângă Celei) şi în Banat (la Giridava – Morisena azi Cenad).

 
Biserici pe pământ românesc înainte de întemeierea Ţărilor Române

 
Odată cu dezvoltarea şi răspândirea tipului bazilical, în Răsărit se defineşte un nou stil arhitectonic, stilul bizantin , care este rezultatul amestecului formelor de artă clasică cu cele orientale. La baza stilului bizantin stau trei elemente, conceptii sau curente si anume: elenismul, Orientul şi creştinismul.

 

Printre caracteristicile stilului bizantin menţionăm folosirea căramizii ca şi material de construcţie, extinderea absidelor, predominarea planului cruciform, impărţire în sens transversal a interiorului în cele trei părţi principale (altar, naos şi pronaus), ornamentaţia interioară realizată aproape exclusiv prin pictură, contrastul izbitor dintre exteriorul simplu şi interiorul bogat decorat, iar ca şi caracteristică definitorie precizam prezenţa cupolei centrale ridicată deasupra naosului, fie singură, fie împreună cu cupole secundare.

 
În Dobrogea se regăsesc şi resturile celor mai vechi biserici de stil bizantin descoperite până acum pe teritoriul ţării noastre. Este vorba de:
– bisericuţele săpate în masivul de cretă de la Basarabi (sec X),
– Bisericuţa cimiterială din satul Garvăn (sec X-XI)
– Bisericuţa mănăstirească de la Cetăţuia lângă Niculiţel (sec XI-XII)

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Arta

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web