Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Arhitectura taraneasca din nordul Transilvaniei

in Turism

Transilvania, la fel ca si celelalte provincii ale tarii, a fost locuita di timpuri stravechi de populatia romaneasca autohtona, de mosii si stramosii taranilor romani. Situatia Romaniei ca spatiu de tranzit pentru numeroasele valuri de migratori, atractivitatea sa in raport cu interesele de expansiune ale diferitelor popoare, relieful sau, precum si acoperirea in foarte mare proportie cu paduri, ocupatiile oamenilor si nivelul de dezvoltare al tehnicilor pastorale si agricole folosite de ei – toti acesti factori au favorizat un anumit tip de organizare sociala si teritoriala a vechilor tarani romani.

 

In vremuri stravechi, acestia si-au ales zone depresionare, situate de cele mai multe ori de-a lungul vailor raurilor, pentru a-si intemeia satele. Inconjurate de paduri, avand acces la apa si beneficiind de un sol propice atat culturilor agricole, cat si pasunatului si cosirii de fan, aceste zone ofera taranilor tot ceea ce au nevoie pentru traiul lor. Vastele paduri ce inconjoara aceste depresiuni au functii foarte importante pentru oameni – sunt o bariera aproape ne nepatruns pentru diferiti invadatori, pot fi folosite drept ascunzatori cand acestia patrund totusi in zona, pot fi folosite in scop defensiv si ofensiv in lupte, ofera un belsug material lemons pentru constructii si pentru incalzire, oamenii pot culege roadele padurii sau vana pentru a-si suplimenta hrana, animalele pot fi lasate sa pasca si ele din belsugul de roade, poienile naturale sau create de om prin defrisare servesc oamenilor pentru pasunatul animalelor lor, pentru agricultura sau albinarit, in acest din urma caz primind numele de “prisaci”. De aceea, poate, ne-a si ramas pana astazi povestea fratiei intre romani si codrii lor.

 

Zonele acestea depresionare sunt umanizate treptat – se intemeiaza sate, se stabilesc vetre si hotare de sat, hotare ale caror terenuri sunt cucerite prin munca si distribuite pentru a se asigura accesul fiecarui taran la tot ceea ce are nevoie pentru traiul sau – loc de casa in vatra, teren agricol, faneata, apa, padure.

UN TIP DE ORGANIZARE SOCIALA APARTE se naste in aceste spatii. Originar liberi, acesti tarani se organizeaza spre a-si gospodari teritoriul. Se incheaga “obstia satului”, cu prinzand totalitatea gospodariilor, un for comunitar avand drept de a decide si de a actiona in multipletle chestiuni ale vietii taranilor.

Obstile de sat, se trimit atunci cand este cazul, reprezentanti in adunarile obstilor de vale (reunind satele situate pe un singur rau) iar obstile de vale sunt reprezentate si ele in adunari ale obstiei de ocol.

Ocolul este denumirea ce i se mai da unei astfel de zone depresionare populate cu tarani liberi – de cele mai multe ori taranii insisi numesc spatiul mai larg pe care il locuiesc si pe care il “guverneaza” ei insisi “tara”.

Uneori taranii isi pierd libertatile – devin aserviti unui stapanitor, fie el un boier, o manastire sau domnul unui stat feudal romanesc. Insa felul lor specific de viata, cu toate aspectele sale, este de o remarcabila statornicie – pana tarziu in istorie, chiar pana in secolul XX, el isi pastreaza neschimbate numeroase caracteristici.

 

SE PETREC SCHIMBURI CULTURALE cu numeroase populatii nebastinase ce au trecut prin spatiul Romaniei sau s-au stabilit aici si evolutii ale formelor vietii taranesti – ele insa nu schimba vreme indelungata cea mai mare parte a caracteristicilor esentiale lumii taranilor romani. Ferrite, numeroase, raspandite pe tot teritoriul Romaniei, aceste tari au fost nuclee de continuitate si de raspandire a culturii si civilizatiei romanesti, in cele mai autentice forme ale sale, cele taranesti. Diversitatea de manifestari ale creativitatiii taranesti precum si o constiinta puternica a identitatii regionale a localnicilor fiecarei tari a fost remarcata de cei ce le-au studiat inainte ca ele sa isi piarda cea mai mare parte a vechilor lor caractere.

Dincolo insa de diversitate si separare, razbate insa evidenta unei impresionante unitati – caractere commune si puternice asemanri, diversificate in conditiile locale ale unui trunchi de cultura si civilizatie comun – cel romanesc.

ARHITECTURA TARANEASCA este inca o dovada a unitatii in diversitate a culturii si civilizatiei romanesti precum si a remarcabilei lor continuitati, fapt ce poate fi observat si prin studierea celor patru tari romanesti din nordul Transilvaniei.

Arhitectura taraneasca traditionala este relativ unitara in caracteristicile sale pe teritoriul tarilor Maramuresului, Oasului, Chioarului si Lapusului. Totusi, cateva note distinctive ale acesteia pot fi remarcate in fiecare din aceste zone, individualizandu-le.

LEMNUL ESTE MATERIALUL DE CONSTRUCTIE FOLOSIT aproape in exclusivitate in acest spatiu. Sunt folosite, totusi, diferite esente lemnoase – in Maramures, pe vaile Izei si Viseului este utilizat lemnul de brad, in vreme ce in depresiunea Sugatag locul acestuia este luat de stejar, in Tara Oasului se foloseste cu precadere lemnul de stejar, in Chioar si lapus se utilizeaza si bradul si strejarul.

 

CASELE SUNT RIDICATE, IN GENERAL, PE O TEMELIE DE PIATRA, putin ridicate deasupra solului, lasata ceva mai lata in preajma fatadei casei pentru a forma o prispa. Pe aceasta temelie se asaza talpile casei, peste care se ridica, din barne, peretii casei. In modalitatea de construire a acestora se poate observa aceeasi unitate in diversitate. Astfel, in toate cele patru zone, zidurile caselor din vechime se realizau din trunchiuri rotunde, nefasonate, de copaci, avand un diametru de 15-30 de cm. prin secolul al XVIII-lea apar zidurile realizate din grinzi fasonate de dimensiuni uriase (lungi de 3-4 metri, goase de 29 cm si late de 80-100 de cm).

Cele mai recente constructii taranesti renunta la acest tip de grinzi masive, preferate in locul lor fiind barnele fasonate prin cioplire, cu sectiunea de forma patrata, avand laturile de 10-25 de cm. imbinarile de la capetele barnelor sunt rotunde sau “drepte”, corespunzator formei barnelor. Uneori, capetele barnelor ce formeaza peretii laterali ai casei sunt lasate mai lungi pentru a feri prispa de vant. Tot in zona prispei se plaseaza, uneori, pe capetele talpilor peretilor transversali, o scandura lata ce va servi drept laita.

Prispa e marginita de stalpi uneori, caz in care primeste numele de “tarnat sau satra”. Includerea stalpilor ce delimiteaza prispa-tarnat este mai curand o caracteristica a Maramuresului si Oasului, Lapusul si Chioarul mentinand prispa deschisa, simpla.

Cand peretii sunt gata, intre barnele lor se indeasa, invariabil, muschi – cu rol de izolare. Apoi daca in Maramures si Oas, lemnul zidurilor ramane de regula apparent, in Chioar, peretii sunt intotdeauna lipiti si varuiti, iar in Lapus sunt lipite cu lut si varuite uneori – in albastru pal  – numai spatiile dintre barne.

ACOPERISURILE CASELOR, in patru ape, sunt foarte inalte – ca regula, un caprior al acoperisului are lungimea egala cu latimea casei. Odinioara, toate invelitorilor acoperisurilor se realizau din paie si aveau o forma circulara in partea de jos, a streasinii. Constructorii caselor mai recente renunta de cele mai ulte ori la invelitorile din paie, utilizand in schimb, dranita. Totusi, paiele se mai folosesc pe alocuri si in aceasta perioada – mai pot fi intalnite, foarte rar, in Maramures, rar in Chioar si Oas si cu precadere, inca, in Lapus. Invelitorile din dranita ale acoperisurilor sunt alcatuite dintr-un strat sau doua de dranita, asezata pe randuri, ultimul dintre acestea, de pe coama, find taiat uneori in forme decorative. In apa acoperisului situate catre fatada casei sunt realizate de regula dpua – trei deschideri, ochiuri prin care iese numai fumul din pod.

 

PLANURILE CASELOR SUNT LEGATE DE LUNGIMEA PRISPEI – partiala sau de-a lungul intregii fatade. Planul caselor ce au prispa intinsa pe lungimea intregii fatade evolueaza la fel ca in celelate zone ale tarii, de la tipul cel mai simplu, cu o incapere spre tipuri mai complexe – cu 2 sau 3 incaperi. Spre mijlocul secolului al XX-lea, casele cu o singura incapere mai pot fi intalnite de cercetatorii satelor de aici. Acestia identifica insa, rar, case apartinand tipului cu 2 odai – una este tinda, lipsita de tavan, prin care se intra in camera de locuit. Poate fi intalnit apoi tipul caselor cu tinda, camera de locuit si camara – intrarea se face prin tinda, iar din aceasta, in lateral, stanga si dreapta, spre camara si camera de locuit, tinda si camara sunt incaperi inguste, de 1,2-2 metri latime, iar camara este lipsita complet de ferestre.

Camara integrata in casa este caracteristica Maramuresului si Lapusului – in gospodariile din Oas si Chioar camara este construita separat de casa. In cazul caselor cu prispa partiala, intinzandu-se de-a lungul unei parti din fatada, planurile cuprind, la fel, doua incaperi (tinda, camera de locuit) sau trei (tinda, camara, camera de locuit). Prispa partiala este situata de-a lungul tindei in cazul casei cu doua incaperi si de-a lungul tindei si camarii in cea cu trei.

In Maramures poate fi intalnit si un tip aparte de prispa – aceasta este mai lata in dreptul tindei si camarii, intinzandu-se apoi, cu latime injumatatita si de-a lungul odaii de locuit. Intrarea se face prin tinda si in cazul acestor case. Distinctiva pentru Maramures este plasarea intrarii in camara in fundul tindei, in rest, usile catre celelalte doua incaperi fiind plasate in peretii laterali ai tindei. Fie ca au prispa de-a lungul intregii fatade sau doar partiala, casele din vechime, din toate cele 4 tari, sunt caracterizate prin asimetria planurilor lor – intrarea se face prin tinda plasata lateral, iar odaia de locuit este mult mai lunga si incapatoare decat tinda si camara.

 

Catre inceputul secolului al- XX-lea, planurile caselor se modifica yinzand tot mai mult spre simetrie. Camara se transforma intr-o incapere destinata locuirii permanente, in vreme ce odaia cea mare devine odaia curata, nefolosita pentru depozitarea bunurilor de prêt ale familiei, primirea de oaspeti, mese si ceremonii festive. Cu timpul, cele doua odai mai mari tind sa devina egale ca suprafata, iar tinda este deplasata spre centru. Acum, intrarea se face prin tinda centrala, din care se deschid, in lateral, usile catre celelalte odai ale casei. Prispa se intinde invariabil de-a lungul intregii case si, uneori, chiar de-a lungul unui perete lateral al acesteia, de obicei cel orientat spre drum.

De la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, apare in planul caselor si un foisor la intrarea in casa – mai ales in Oas si Maramures. In cele din urma, incepand cu anii ’20-30 ai secolului XX se dezvolta, sub influenta centrelor urbane din zona, un plan ce include si o a patra odaie, o bucatarie.

FRUMUSETEA CASELOR DIN ACEASTA PARTE A TRANSILVANIEI este asigurata atat prin armonia proportiilor, cat si prin elemente de décor aplicate diferitelor suprafete ale casei. In fapt, casele de aici sunt considerate unele dintre cele mai frumoase realizari ale arhitecturii taranesti din Romania, imbinand cu success, si ele, ca restul obiceiurilor taranesti, frumosul si functionalul.

Reusita proportionare a acestor case contribuie semnificativ la impresia pe care ele o fac privitorilor – armonia volumelor face placuta privelistea si prezenta lor. Laturile scurte ale caselor celor mai vechi reprezinta circa doua treimi din cel lungi. Inaltimea peretilor in raport cu cea a acoperisului respecta si ea acesta proportie. Mai mult, intreaga casa este impodobita de taranii de aici prin utilizarea unor tehnici si motive diverse.

Acoperisurile invelite cu paie sunt frumos battue si rotunjite. Cele invelite cu dranita sunt rodul migalei, impresionand si ele – linia comei acoperisului este impodobita cu un sir de dranita taiata spre a inchipui diferite forme, la fel, capetele vizibile ale unora din sirurile din dranita sunt taiate si ele in forme diverse – varfuri ascutite, semicercuri, cozi de randunica, adesea sirurile de dranita sunt fixate pe acoperis in asa fel incat fibrele lemnoase sa fie orientate diferit pe fiecare dintre randuri. Acest procedeu naste un efect frumos, in functie de felul in care cade lumina intr-un anumit moment, randurile parand mai luminoase sau mai intunecate.

Masivitatea peretilor este intrerupta si echilibrata in zona usilor si ferestrelor – ramele acestora sunt cioplite cu franghii si rozete, romburi. Ferestrele, in partea de sus si de jos, sunt incadrate in doua console orizontale, iar in dreptul usii, langa locul cheii – si ea de lemn – poate fi gasita o polita impodobita si ea cu motive crestate – romburi, rozete.

Apoi, stalpii casei sunt cei ce poarta, de regula, cea mai mare parte de décor a casei. Stalpii, numiti branci sau capriori de localnici, sunt impartiti de specialisti in 2 categorii – cei impartiti in doua register (tipuri de arii decorate) si cei impartiti in trei register. Primii au partea de jos, pana spre mijlocul lor, fasonata intr-o forma cu sectiune patrata. Jumatatea superioara fie ia forma unui fus, fie este formata dintr-o succesiune de 2-3 volume cioplite de jur imprejur – tridimensional – pe trei laturi sau doar pe latura din fata a stalpului. Acest prim tip de stalpi este specific Pasului, Chioarului si Lapusului.

 

In Maramures predomina stalpii alcatuiti din trei register. Prima treime este de sectiune patrata si serveste drept suport pentru scandurile de la balustrade prispei. Inchiderea cu balustrada a satrei sau tarnatului este un fapt caracteristic caselor mai noi din Maramures – aceasta practica se raspandeste mult in trecutul recent, nefiind caracteristica niciunei dintre cele 4 tari din vremuri mai indepartate de zilele noastre. Balustrada este formata din scaduri orizontale sau verticale, inalte de 80-100 de cm. in cazul in care sunt asezate vertical, scandurile sunt la randul lor traforate cu diferite motive.

A doua parte a stalpilor din Maramures este cioplita in diferite corpuri – poliedre, cuburi, cilindri- prinse intre bratari de lemn cioplit, mai subtiri. Cilindri pot fi fasonati fusiform, dupa care pot fi impodobiti suplimentar prin cioplire. Ultima parte a acestor stalpi este mult mai elaborate –aceasta este mai ingusta, asemanatoare cu o limba, pe ea asezandu-se, in lateral, cu ajutorul unor imbinari si cepuri de lemn doua elemente de sprijin numite “chitusi”.

Acesti chitusi sunt ciopliti in forma unor inceputuri de arce, au in partea inferioara cate o protuberanta, perforate sau nu, si se prind, pe de o parte, de stalpi, pe de alta parte, de fruntarul prispei. Aceasta din urma este fie drept, fie usor arcuit in intervalul dintre doi stalpi. Arcatura fruntarului si inceputul de arc al chitusului formeaza impreuna o arcada. Arcadele acestea sunt o caracteristica a caselor maramuresene, fiind rar intalnite in Lapus, Oas sau Chioar.

Fruntarul, stalpii si chitusii sunt uneori decorate si cu crestaturi mici triunghiulare, ce dau un ritm placut volumelor lor cioplite. Mai mult, capetele grinzilor ce alcatuiesc acoperisul prispei sunt si ele cioplite, decupate in scari sau arcuite.

In zilele noastre decorul se realizeaza cu mijloace tehnice diferite. Stalpii sunt rotunjiti, in vreme ce chitusii si fruntarul sunt inlocuiti cu scanduri traforate in asa fel, incat sa se asemene cu vechile forme cioplite.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Turism

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web