De peste o săptămînă, aroganța de la Antena 3 s-a transformat în frică.
Da, danagrecii, mirceabadii, mihagîzii, adiurșii, radutudorii și alți ciuvici din platourile felixiene urlă în continuare, atacă, împroașcă cu bale și noroi, dar… dar… dar printre isterii și injectări se mai citește ceva: o teamă intrată adînc în oase care le iese prin toți porii și străpunge ecranul pînă la telespectatori.
De ce le-o fi frică, oare?
Doar Felix a intrat deja la pușcărie, ce poate să fie mai rău decît atît? A, stai, se poate mai rău: Felix mai are un dosar pe rol, cel de șantaj la RCS RDS, care poate duce pînă la sancționarea societății comerciale Antena 3 SA și mai poate duce chiar la condamnarea lui ginerică Sorin Alexandrescu și a unei fiice voiculesciene (Corina sau Camelia, neimportant). Așa că, în disperarea lor, toți cei enumerați mai sus folosesc cazul Rarinca precum o măciucă cu care ei încă mai cred că pot faulta suficient de tare Justiția.
Gîzilor, ciuvicilor, mirceabadilor și restul, adevărul e sec și dureros: metodele voastre neanderthaliene nu mai funcționează. Da, poate o vreme veți mai teroriza niște oameni, dar a cam venit finalul prea lungii voastre cariere de barbari ai spațiului public. A propos, asta se vede și în audiențe: să pierzi 175.000 de telespectatori în ultimele trei luni e semn de metastază. P.S. Știu, după postul ăsta, o să se înmulțească și mai mult comment-urile cu înjurături de mamă, lichide, fluide, morți și organe. E în regulă, am încă suficient loc la gunoi.
sursa: prisacariu.ro –