AROMATERAPIE…cu veselie

in Diverse de

Strămoşii noştri au observat cu mii de ani în urmă că frica trece parcă pe nesimţite când miroşi anumite flori, că femeia devine mai interesată de bărbat (şi viceversa) când în apropiere ard anumite frunze, ba chiar că oamenii din jur devin mai buni şi mai veseli când simt anumite arome.

Cam asta e, pe scurt, preistoria unuia din cele mai vechi tratamente: aromaterapia. Care, prin definiţie, înseamnă tratarea unor boli cu ajutorul aromelor eliberate de uleiurile volatile extrase din plante, flori, seminţe, frunze sau chiar rădăcini. Aromele acestea au, printre altele, un efect principal: stimulează starea de bine.

CUM ACŢIONEAZĂ AROMELE

Mirosul, unul dintre cele mai puternice simţuri ale omului, are puterea de a transforma emoţiile, de a vindeca trupul, ne ajută să ne detaşăm şi se poate “transporta” în alte locuri. Nervul olfalctiv preia informaţiile legate de mirosul esenţelor aromate şi îl transferă selectiv anumitor părţi ale corpului care controlează emoţiile şi hormonii. În acelaşi timp, cel mai mare organ al corpului uman, pielea, absoarbe uleiurile folosite în masaj şi le face simţită acţiunea la nivelul sistemului nervos şi al celui muscular, având ca efect tonificarea, dar şi relaxarea. Una peste alta, aromele calmează, te fac mai fericită. Ca a curiozitate, unul dintre cei mai puternici stimuli ai amintirilor este mirosul.

ÎN CÂTE FELURI LE POŢI FOLOSI

Există trei metode prin care poţi beneficia de aromele vindecătoare:

INHALARE – (metodă folosită de preoţi în ritualuri, de călugării farmacişti încă din Evul Mediu pentru tratarea bolilor nervoase) – aplici câteva picături de ulei esenţial pe pernă, cearşaf sau chiar pe o batistă şi aspiri aroma degajată. Dacă îţi este mai comod, poţi folosi lampa sau difuzorul de aromaterapie, întrucât principiul e acelaşi.

PRIN PIELE – (o metodă eficientă, deoare substanţele cele bune se asimilează rapid prin piele) – aplici câteva picături, numai după ce le-ai diluat în ulei de masaj, la încheietura mâinii, pe tâmple, ceafă sau prin masaj local.

FUMIGAŢII – (tot o metodă foarte veche, o extindere a inhalaţiilor, în acest caz, sunt inspirate aromele plantelor arse): cea mai simplă metoda este a beţişoarelor parfumate.

AROME ANTISTRES

Adaugă în cada de baie plină cu apă caldă 10 picături de ulei aromat de muşetel, levănţică, scorţişoara sau santal şi relaxează-te 15 minute. În cazul în care faci masaj, adaugă în uleiul respectiv câteva picături din uleiurile aminite pentru a fricţiona ceafa, spatele şi umerii.

Iată încă o combinaţie care relaxează şi te face să te simţi mulţumită: 19 picături de ulei esenţial de portocală; 5 picături de ulei esenţial de geranium; 1 picătură de ulei esenţial de cuişoare; 1 picătură de ulei esenţial de scorţişoară. Le pui în vasul de aromaterapie şi inhalează 10-15 minute.

PARFUMURI ANTIDEPRESIE

Poţi folosi uleiul de scorţişoară, iasomie sau lavandă, câte 10 picături în cada de baie sau aceleaşi esenţe în uleiul de masaj. Te vei simţi mult mai bine, cu siguranţă. O altă combinaţie ar fi următoarea: 10 picături de ulei esenţial de bergamotă; 5 picături de ulei esenţial de cuişoare; 10 picături de ulei esenţial de santal; 5 picături de ulei esenţial de ylang-ylang. Le pui în vasul de aromaterapie şi inhalezi 10-15 minute.

BAIE RELAXANTĂ

Pentru a te relaxa fizic şi psihic, adaugă în cada de baie 10 picături de ulei de levănţică, mentă sau rozmarin şi odihneşte-te în apa caldă 15 minute. Un masaj corporal cu aceleaşi esenţe folosite la aromatizarea uleiului de masaj poate fi o metodă eficientă de a te repune pe piciaore.

DE DRAGOSTE

Dacă tot ai uleiuri esenţiale în casă, foloseşte-le şi pentru mai binele în amor. Ca să fie cu voioşie completă! O reţetă garantată este combinaţia următoare, pusă în lampa de aromaterapie din dormitor: 2 picături de paciuli; 3 picături de lemn de cedru; 3 picături de ylang-ylang. Dacă vrei ca noaptea să fie perfectă, suplimentează cu un masaj (are rol de preludiu) cu 2 ml de ulei de iasomie diluat în uleiul de masaj.

CE FACE FIECARE

Lemnul de cedru ajută la alinarea durerilor fizice minore şi bolile aparatului respirator şi reduce stresul. Înlătura anxietatea de ordin sexual, eliberându-te de prejudecăţi şi frici. Paciuli şi ylang-ylang au proprietăţi afrodisiace, dezinhibatoare, dar şi antiinflamatoare şi astringente. iasomia te face să ai mai multă încredere în tine, te eliberează de apatia indusă de stresul zilnic.

LA CE-S BUNE

Cele mai bune arome pentru stres, anxietate, depresie, oboseală psihică sunt cele de măghiran, musşeţel şi lavandă. Dar există şi alte arome şi e bine să ştii care uleiuri la ce (mai) folosesc:

BERGAMOTĂ – în tratarea depresiilor şi stărilor de anxietate.

BRAD – împrospătează şi ajută la evitarea suprasolicitărilor.

BUSUIOC – limpezeşte mintea, dă forţă interioară şi înlătura oboseala intelectuală, este unul dintre cele mai bune tonice nervoase.

EUCALIPT – unul dintre cele mai puternice uleiuri antiseptice, are acţiune expectorantă şi e indicat în majoritatea afecţiunilor respiratorii. În plus, facilitează concentrarea, înlătura oboseala şi durerea de cap.

IENUPĂR – are un efect de reechilibrare şi calmare psihică, elimină stările depresive, anxietatea, stresul, grijile nemotivate.

LAVANDĂ – cel mai renumit pentru acţiunea asupra sistemului nervos central în depresii, apatie, insomnie, tensiune nervoasă, isterie. Mai este indicat în tratarea stărilor de panică, de stres, iritabilitate, de trecere bruscă de la o stare la alta, depresie, epuizare nervoasă; alungă gândurile negative, generează o stare de uşurare interioară, stimulează şi relaxează mintea.

PORTOCAL – e unul dintre cele mai eficiente uleiuri sedativ-antidepresive şi creează apariţia unui sentiment de seninătate interioară, înţelegere şi deschidere faţă de ceilalţi.

TRANDAFIR – conferă o stare de armonie, pace interioară, este calmant, antidepresiv, fiind indicat în insomnie, iritabilitate, depresie.

ŞTIAI CĂ?

Termenul de aromaterapie a fost folosit pentru prima dată în 1937, în cartea chimistului Rene-Maurice Gattefosse Aromatherapie: Les Huiles Essentielles, Hormones Vegetales. (Aromaterapie: Uleiuri esenţiale, hormoni vegetali)?

Avicenna, medic, botanist şi om de ştiinţă persan, a fost primul care a obţinut uleiuri esenţiale prin metoda distilării. Chiar el a inventat alambicul!

loading...

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Ultimile din Diverse

Daţi-ne un "LIKE":Ne urmaresti deja? Poti inchide aici
Mergi SUS

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web