Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Arta epocii elenistice

in Arta/Istorie

Domnia şi epopeea lui Alexandru cel Mare a însemnat sfârşitul lumii clasice greceşti de tip polis. Campaniile lui Alexandru au deschis calea spre universalitate a spiritului grec. “Grecii, scăpaţi de grija conducerii, puteau acum să-şi consacre energia sarcinii mai puţin ingrate de a răpândi în lumea întreagă arta lor Dar se pare că, după ce n-au mai fost stăpâni pe destinul lor grecii îşi pierduseră şi altceva. Îşi perduseră specificul naţional. Arta lor îşi pierduse spontaneitatea Artiştii nu mai exprimau sentimentul colectivităţii” . Odată cu permutările de ordin politic apar noi schimbări în ceea ce priveşte condiţia artistului care devine căutat şi preţuit de societate nemaifiind nevoiţti să respecte canoanele. Gusturile înclină spre sentimental şi pitoresc, senzualitate şi rafinament dar şi realism în redarea aspectelor vieţii cotidiene (care nu exclud câteodată caricat uralul şi vulgaritatea).

 
Arhitectura oraşelor consemnează cele mai importante progrese. Apariţia noilor centre de cultură elenistică a dus la construirea unor oraşe ca Pirene, Milet, Smirna, Alexandria, Pergam etc unde se vor aplica principii raţionale de urbanism. Străzile oraşelor elenistice sunt drepte, largi de 6-10 m , paralele pe cele două axe principale care împart oraşul. Apeducte, spaţii libere rezervate pieţelor, intervale precise între case sunt tot atâtea caractersitici ale oraşelor elenistice, caracteristice preluate mai târziu de oraşele romane. În oraşele elenistice spontaneitatea a cedat locul raţionamentului logic, sisitematizarea urbană devenind exrpesia dorinţei grecilor către raţiune şi finalitate.

 

Orientarea străzilor oraşului se făcea în funcţie de vânturile dominante din zonă. Traseul străzilor era subordonat axei longitudinale şi celei transversale (ceea ce la romani va deveni cardo şi decumanus) a oraşului. Numai zidurile exterioare ale oraşului aveau o formă neregulată răspunzând sinuozităţilor terenului şi necesităţilor de apărare.

 
În arhitectură trăsătura dominantă este gustul pentru colosal. În acelaşi timp a pierdut însă caracterul închegat ce caracteriza arhitectura sec V. În sec IV a luat fiinţă noi tipuri de construcţi: t emplul dipter, încărcat până la refuz cu elemente decorative care prejudiciau proporţionalitatea clădirii. Mormântul lui Mausolos din Halicarnas cu marea friză sculptată de Scopas, deşi apare ca o construcţie grecească tradiţia care a stat la baza construirii ei era una orientală.

 

Este poate cel mai specific reprezentant al acestui eclectism: întreaga clădire se ridica pe un postament masiv cu două etaje care purta coloanele între care erau aşezate statui. Edificiul era acoperit cu o piramidă în a cărei vârf se aflau statuile lui Mausolos şi soţiei sale Artemisia. Un alt exemplu spoecific epocii este Altarul din Pergam -ridicat pe un grandios postament înconjurat de friza ce reda lupta dintre zei şi titani pe o lungime de 120m, Templul lui Apollo din Milet înconjurat de 66 coloane fiind de două ori mai mare ca Partheonul , sau Tempul Artemisei din Efes cu coloanele sale de 19 m-sunt tot atâtea exemple de grandoare ce sacrifica măsura şi proporţiile echilibrate, carcateristice epocii clasice .

 
Un aport original constă în concepţia casei de locuit. Evident sursa de inspiraţie este casa orientală ale cărei încăperi erau dispuse în jurul curţii deschise Analogii se găsesc la Creta. Însă grecii au renunţat la sistemul constructiv labirintic al cretanilor în aşa fel încât diferitele încăperi erau mai puţin legate între ele decât de curtea deschisă, ansamblul fiind mai închegat. Cu trecerea timpului, arhitecţii greci şi au fixat ca obiectiv stabilirea unui echilibru armonios ăntre curtea deschisă şi încăperile închise, să plaseze spaţiile de locuit în jurul curţii. Astfel apare casa elenistică care se prezintă ca o suprafaţă mare ,cu o singură intrare lipsită de ferestre spre stradă cu toate încăperile orientate spre o curte centrală înconjurată de coloane (peristil )care va devenii punctul central al întregii compoziţii arhitectonice a casei Casa elenistică se prezintă ca o sinteză originală dintre casa orientală cu curtea ei deschisă şi peripterul grec.

 
Sculptura continuă tradiţia inaugurată de Praxitele, Lysip şi Scopas. Însă nu mai regăsim aceea armonie, simţ al măsurii, artiştii căutând să exprime emoţia, exagerarea sentimentală, graţia rafinată până la efeminare, senzualitatea agresivă: Venus din Milo, Apollo din Belvedere sunt exemple elocvente în acest sens. Opusul acestora -parcă nu ar fi creaţiile acelaşi epoci-sunt maiestuasa Victoria din Samotrace, grupul de un expresivism patetic Laocoon , sau prezentarea de tipuri etnice caracteristice: Gal murind, Gal ucigându-şi soţia..Nu lipsesc sculpturi care redau aspecte cotidiene cu aspecterealist-caricaturale sau vulgare prein expresivele statui: Femeie beţivă, Pugilistul sau Copilul cu gâsca.

 

Gustul pentru colosal este ilustrat de uriaşa statuie în bronz a lui Helios (34 m) din Rhodos, realizat în 238a .Chr. şi distrusă 10 ani mai târziu de un cutremur. În această perioadă se manifestă pregant “şcoala de la Pergam” print-un şir întreg de Niobe îndurerate ca şi figurile de gali sau mai înainte menţionata friză a altarului de la Pergam ce redă cu accente expresioniste încleştarea dintre zei şi titani fiind poate ultima mare creaţie elenistică.

 
Pictura elenistică este supusă directivelor celor două şcoli: Alexandria care se inspiră din legendel lui Eros şi afrodita şi cea din Pergam care se inspira din istorie şi mitologie. Din păcate nu s-a păstrat nimic în afară de copiile romane din care se pot deduce valenţele lirice ale picturii elenistice cum ar fi predilecţia pentru peisajul idilic, vaporos dar şi înclinaţii spre dramatism cum ar fi cunoscutul mozaic reprezentând bătălia de la Issos dintre Darius şi Alexandru Macedon.

 
Alpatov consideră că întreaga artă a epocii elenistice pare ceva neterminat, rămas la mijlocul drumului (…) în sculptură nu se dezvoltă o portretistică aşa cum a fost în cea romană, adică să cuprindă societatea în ansamblul ei, în pictură nu se poate vorbi decât de începuturi ale perspectivei, în arhitectură se constată doar primele încercări de a da spaţiului închis, interiorului expresie artistică. Toate aceste obiective avea să le rezolve abia viitorul.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Arta

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web