Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Aventurile unui oltean care a ajuns sa lupte in Legiunea Straina

in Curiozitati

Aventurile lui Dumitru Paraschivu pot fi subiectul unui film de Hollywood. Acţiunea ar fi cam aşa: după ce fuge din România comunistă trecând Dunărea înot, un mehedinţean ajunge luptător în Legiunea Străină, scrie adevarul.ro

Înainte de 1990, pe la Burila Mare, o localitate dunăreană din Mehedinţi, mulţi români şi-au împlinit visul: acela de a scăpa de teroarea comunistă şi de a-şi găsi libertatea în ţările occidentale, trecând ilegal frontiera peste Dunăre. Dumitru Paraschivu (58 de ani) s-a născut în această localitate şi copilăria a trăit-o pe malul Dunării. Mai târziu, după absolvirea liceului, dar mai ales după ce a scăpat de stagiul militar obligatoriu, a început să-i încolţească în minte ideea plecării din ţară. Se simţea tot mai încorsetat, sufocat de propaganda comunistă în care nu se regăsea. Ca soldat într-o unitate militară de la Vatra Dornei, trăise pe propria piele umilinţa de a munci în construcţii alături de colegii săi. „La diribau“, aşa cum se spunea în acele vremuri.

După armată a muncit nouă luni ca electrician, schimba contoarele electrice prin sate şi era o slujbă bunicică la acea vreme. De bani nu ducea lipsă deloc, ca fiu al unui cunoscut cojocar din zonă, avea tot ce-i dorea inima. Dar nu avea libertate şi asta îl măcina cel mai mult. Slobod la gură, a intrat uşor în atenţia structurilor de securitate de la acea vreme fiindcă, după un pahar în plus, nu se ferea să vorbească admirativ la adresa Occidentului, lăsând să se înţeleagă că un trai acolo este mult mai bun.


Şi cu toate astea, Dumitru a reuşit să fenteze sistemul de la acea vreme, deşi era monitorizat îndeaproape. Îşi aminteşte şi acum data de 20 august 1981, noaptea în care, alături de alţi doi tineri din sat, a pus la cale să treacă Dunărea înot la sârbi. Aşa, fără mari pregătiri, au pornit la drum doar cu un curaj nebun şi o sticlă de vermut de la bufetul satului. Dumitru era un bun înotător, doar crescuse pe malul Dunării, dar ceilalţi doi au trebuit să treacă Dunărea pe nişte anvelope de tractor. Au trecut bătrânul fluviu între Crivina şi Burila Mare, nu însă fără peripeţii. Din cauza curenţilor puternici, unul din tovarăşii săi de drum a căzut de pe anvelopă şi a fost la un pas de moarte

„La un moment dat, unul dintre tovarăşi a scăpat de pe cameră, a început să zbiere de panică, şi noaptea se aude şi cel mai mic zgomot. I-am spus să dea din mâini până vin eu cu camera şi noroc că apa îl aducea spre mine. L-am salvat de la moarte“, povesteşte Dumitru.”

PE MÂNA POLIŢIEI IUGOSLAVE

Cu chiu cu vai au trecut apa la sârbi şi până dimineaţa au dormit pe malul Dunării, acoperiţi de paie. Pe unul dintre prietenii lui l-a răzbit foamea şi a dat iama în grădina unui localnic şi în felul acesta, în scurt timp aveau să intre pe mâna autorităţilor iugoslave. Au fost duşi la Poliţia din Kladovo pentru a fi anchetaţi, un mic orăşel de pe malul sârbesc al Dunării din dreptul municipiului Drobeta Turnu Severin, unde, înainte de 1990, foarte mulţi severineni veneau la cumpărături în baza unui permis de liberă trecere. Ironia vieţii face ca, în timp ce Dumitru se afla în anchetă, peste drum, la un magazin, tatăl său, care habar n-vea de isprava fiului său, să fie la cumpărături. În scurt timp, avea să se afle în toată Burila Mare despre fapta sa.
Dintr-un foc, trei tineri trecuseră ilegal frontiera. De la Kladovo, au ajuns în închisoarea de la Negotin, unde Dumitru a avut şansa să-l cunoască pe omul care, în timp, avea să devină îngerul lui păzitor, omul care i-a schimbat soarta pentru totdeauna. Este vorba de un paznic angajat al închisorii, care l-a ajutat extrem de mult în aventura sa prin Europa. Şi primul gest surprinzător a fost chiar în timpul şederii la Negotin, când i-a înlesnit o întâlnire secretă cu părinţii săi. A fost un moment scurt, dar extrem de emoţionant, în care nu-şi găseau cuvintele din cauza lacrimilor. „Paznicul mi-a spus să mă duc la toaletă. Când am intrat, tăticu’ şi mămica erau ascunşi după uşă. Şi eu, şi tata am fost emoţionaţi, deşi tata era un om puternic. Am plâns timp de 15 minute. «Nu avea grijă», mi-a spus tata“, îşi aminteşte Dumitru. Durerea despărţirii de părinţi era imensă, copleşitoare, dar Dumitru era conştient că plecase pe acest drum fără întoarcere.

ÎN LAGĂRUL DIN GERMANIA ŞI APOI ÎN FRANŢA

De la Negotin, Dumitru şi cei doi tovarăşi ai săi au ajuns în lagărul de la Padinska Skela, din Belgrad, ultimul popas în Iugoslavia. De aici, împreună cu alţi refugiaţi, a fost dus de poliţia sârbă până la graniţa cu Austria şi abandonat pe fâşie. Era un mod al autorităţilor sârbeşti de la acea vreme de a se descotorosi de persoanele pentru care nu aveau niciun interes să cheltuiască fonduri cu cazarea lor în lagărul de la Belgrad. Aşa se face că Dumitru şi cu unul dintre prietenii săi au pornit pe jos spre Germania, iar celălalt consătean a luat drumul Italiei. Peste ani, cei trei fugari aveau să se reîntâlnească la Bordeaux şi să depene amintiri împreună la un pahar de vin. Drumul prin munţi şi zeci de tuneluri spre capitala Austriei nu a fost uşor: Dumitru şi amicul său au trebuit să îndure frigul, ploaia, dar mai ales teama de necunoscut, faptul că în orice moment puteau fi surprinşi de autorităţi. Când au ajuns la Viena, consăteanul său s-a predat autorităţilor, însă Dumitru şi-a continuat singur călătoria spre Germania, acolo unde se afla un cumnat al paznicului sârb de la Negotin.

Extenuat peste măsură, plin de noroi până la gât, Dumitru s-a predat în cele din urmă autorităţilor germane şi a ajuns într-un lagăr unde a stat şase luni. A ţinut însă în permanenţă legătura cu paznicul de la Negotin, care îi dădea veşti despre părinţii rămaşi acasă. A fost cureaua de legătură datorită căreia a avut puterea de a merge mai departe, dar şi ajutorul fără de care printre străini foarte greu reuşeşti să te descurci. În cele din urmă, mehedinţeanul a ajuns în Franţa, ţara unde a simţit că poate trăi liber, aşa cum şi-a dorit şi cum visa pe malul Dunării, la Burila Mare. Tot cu ajutorul paznicului de la Negotin, Dumitru a ajuns în familia unor sârbi din Paris şi la scurtă vreme, a obţinut actele de refugiat politic şi s-a angajat pe Aeroportul Charles de Gaulle. Trei luni de antrenament dur În primăvara anului 1982, într-o dimineaţă obişnuită, împins de la spate parcă de o forţă necunoscută, a intrat în biroul de recrutări al Legiunii Franceze. „Când am intrat, am dat de unul bandajat acolo şi am vrut imediat să ies, i-am spus «cred că am greşit». Dar mi-a spus că nu am greşit şi să iau loc. Eu nu ştiu nici acum cum am ajuns atunci acolo. M-au dus apoi la birourile mari de la Aubagne din Marsilia, apoi au urmat mai multe testări, vizita medicală, pregătirea militară, examenul final“, spune Dumitru.

Citeste mai mult pe adevarul.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Curiozitati

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

>
loading...