Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Avertismentul Poliţiei Române pentru cei care au căzut în patima jocului Pokemon Go

in Evenimente

Poliţia Română încearcă să prevină busculadele şi accidentele rutiere produse din cauza celor care au căzut în patima jocului Pokemon Go şi a lansat mesaje preventive pe pagina de pe contul de Facebook, transmiţându-le jucătorilor să respecte regulile de circulaţie dacă pleacă în vânătoare de „monştri”.

„Puteţi găsi Pokemonii respectând, în acelaşi timp, regulile de circulaţie şi protejându-vă pe dumneavoastră şi pe cei din jur”, scrie Poliţia Română pe contul de pe pagina de Facebook.

Poliţia Română vrea astfel să prevină incidente precum cele semnalate în străinătate, unde aplicaţia Pokemon Go a produs busculade şi chiar accidente de circulaţie.

Pokemon Go este un joc în care utilizatorii se deplasează prin oraş, cu ajutorul unei hărţi, ca să captureze „monştri”. Aplicaţia a făcut furori în lumea întreagă şi tot mai mulţi posesori de smartphone-uri au început să joace. Acest joc s-a dovedit periculos în străinătate unde a fost lansat cu câteva zile înainte de a fi  prezent şi în România.

Vineri, o busculadă generală s-a produs în Central Park din New York. Sute de persoane s-au reunit în celebrul parc american, pentru a captura un ”Aquali” – un Pokemon rar şi greu de prins.

Şoferul unui automobil şi-a abandonat vehiculul pe marginea străzii, lăsându-şi motorul pornit, deoarece era grăbit să plece în căutarea acelui Pokemon.

Potrivit unui martor care a filmat acele imagini, ceea ce apare în înregistrarea video nu înseamnă mare lucru în comparaţie cu frenezia primelor persoane care s-au lansat în căutarea pokemonului Aquali. Potrivit spuselor acelui martor, acei utilizatori ai jocului erau ”dezlănţuiţi”.

Scene similare au avut loc în US Park din Washington, dar şi într-un parc din Chicago.

Accidente nefericite se produc aproape în fiecare zi în rândul utilizatorilor jocului.

Un tânăr a intrat cu automobilul într-un copac din Auburn deoarece juca ”Pokemon Go” în timp ce conducea vehiculul. Doi tineri au căzut în ocean de pe o faleză din California.

Acest joc video poate fi descărcat gratuit pe dispozitivele mobile care funcţionează cu sistemele de operare Android şi iOS. Jocul, care combină franciza veche de 20 de ani cu realitatea augmentată, permite jucătorilor să se plimbe în vecinătăţi cunoscute în viaţa reală, căutând în acelaşi timp personaje din jocul ”Pokémon”, pe ecranele smartphone-urilor.

Potrivit site-ului vox.com, jocul ”Pokémon Go” utilizează GPS-ul şi ora afişată de telefonul mobil pentru a detecta locul şi momentul în care utilizatorii se află în joc şi generează personaje din jocul ”Pokemon” care ”apar” în jurul utilizatorilor (pe ecranul telefonului mobil), pentru ca aceştia să încerce să îi prindă.

Pe măsură ce utilizatorul se mişcă, mai multe tipuri de ”Pokémoni” apar în jurul lui, în funcţie de locul şi momentul în care acesta se află. Jocul îi încurajează pe utilizatori să se deplaseze şi să călătorească în lumea reală pentru a prinde ”Pokemonii” din joc. Aceasta combinaţie dintre un joc şi lumea reală cu care interacţionează este cunoscută sub numele de ”realitate augmentată”.

În apropierea unui Pokémon, telefonul mobil primeşte o notificare şi camera foto a acestuia se declanşează, făcând să apară un ”monstru” în cadrul imaginii. Astfel, utilizatorul are posibilitatea de a-şi fotografia ”captura” acolo unde a găsit-o.

Lansat pe 6 iulie în Statele Unite, Australia şi Noua Zeelandă, jocul ”Pokémon Go” a atras într-o singură zi mai mulţi utilizatori în Statele Unite decât reţeaua de socializare Tinder pe dispozitivele care folosesc sistemul de operare Android. Totodată, rata zilnică a utilizatorilor activi este aproape egală cu cea a reţelei de socializare Twitter. Jocul este utilizat în medie 43 de minute pe zi, mult decât WhatsApp sau Instagram. Sursa: Kanald.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web