Balik ekmek – una din bunătățile servite la Istanbul

in Stiri online/Turism

balik
Traversat de strâmtoarea Bosfor şi mărginit de mări, Istanbulul nu are nevoie de reclama mea. Oricine ştie: Europa şi Asia se amestecă în el. Ce iese? Un oraş impresionant, de-a lungul timpului, capitală a mai multor imperii. Simţi cum se impune încă de la primul pas.
Dar aici altul e subiectul. Azi vreau să laud un sandviş. Este mâncarea de stradă care exprimă cel mai bine esenţa Istanbulului : Balik Ekmek. Două file-uri de peşte, (biban de mare,bănuiesc) luate direct de pe o plită încinsă şi puse într-o jumătate de franzelă tăiată pe mijloc. Li se adaugă ceapă, roşii şi verdeţuri şi se serveşte cu un pahar de murături. Îl găseşti în diferite locuri, dar eu îmi luam de fiecare dată când treceam pe Galata Bridge. Şi dacă nu-mi era deloc foame… tot nu mă puteam abţine. E o bunătate.
Sunt multe restaurante sub Galata Bridge. Care mai de care încearcă să te atragă cu homari, creveţi, langustine si alte creaturi marine. Chelneri impecabili se dau peste cap doar, doar te aşezi la mesele lor. În marginea dinspre Turnul Galatei însă, este o terasă cu mese de plastic ponosite . Ei vând doar balik ekmec. Altceva decât coada de oameni care îşi aşteaptă cuminţi sandvişul nu ţi sare în ochi aici. Le dau pe bandă rulantă. O să-l vezi şi pe cel care întoarce peştii pe plită dar asta doar dacă adie un pic vântul şi dâ la o parte norul de fum care-l ascunde. Nu cred că mai iese mirosul de peşte din el nici dacă-l speli cu acid.
În locul ăsta mi-a plăcut mie balik ekmec-ul cel mai mult. L-am încercat peste tot dar aici parca avea un gust aparte. Cum se cheamă locaţia nu ştiu să-ţi spun. Sunt şanse mari să nu aibă un nume oficial. Nici nu-i trebuie. Nu poate trece nimeni pe langă ea fără să o observe. Ăsta-i cel mai bun nume.[tripsnchips]

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.