Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Barack Obama, interviu senzaţional despre ce înseamnă să fii președintele Statelor Unite ale Americii

in Extern

Puterea și responsabilitățile conferite de funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii sunt unice și fără egal – doar 44 de oameni au trăit această experiență.

Fostul președinte Barack Obama a decis, astfel, să ofere detalii din cel mai puternic birou din lume. Mai exact, el a dezvăluit câteva lecții pe care le-a învățat în timpul celor opt ani în care s-a aflat la Casa Albă privind leadership-ul, puterea și schimbările eficiente

Greșelile publice sunt eliberatoare

Obama susține că oamenii care îl cunosc au putut observa că el nu s-a schimbat foarte mult în timpul președinției. „Sunt mulțumit de asta. Am constatat că am devenit mai umil după perioada la Casa Albă. Și am devenit mai puțin fricos”, a spus el. Acesta a explicat că din postura de președinte al SUA faci greșeli în fiecare zi, toată lumea te vede cum eșuezi și „o porțiune mare a țării de consideră idiot”. Dar, a continuat Barack Obama, acest lucru îți oferă îun sentiment de eliberare atunci când realizezi că este în regulă, că încă ești acolo și ai în continuare șansa de a face bine.

Împuternicește-i pe ceilalți

Atunci când ne gândim la o o funcție de conducere ne imaginăm de multe ori că este vorba despre un om aflat la vârf și care nu face altceva decât să dea ordine oamenilor din jurul său. De fapt, susține Obama, leadership-ul înseamnă altceva, anume să-i înveți pe oamenii care au impresia că nu au pe nimeni care să vorbească pentru ei să ia atitudine și să își spună părerea despre lucrurile care le influențează viața.

Puterea este izolantă

Barack Obama a susținut că unul dintre cele mai grele lucruri atunci când ești președintele SUA este acela că, pe lângă povara și provocările extrem de sensibile aduse de această slujbă, funcția este una „unică în izolarea ei”. El a comparata viața la Casa Albă cu „o închisoare foarte plăcută” din cauza aparatului și măsurilor de securitate.

Sursa: jurnalistii.ro

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Extern

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web