Batranul apicultor – stuparitul traditional

in Agronomie

Are numai sapte clase facute în vreme de razboi si este, fara îndoiala, cel mai bun apicultor din judet. De 70 de ani îngrijeste gâzele aurii, “fetele soarelui”, a recoltat de-a lungul vietii sute de tone de miere, a dat din curte cel putin 5.000 de stupi unor “ucenici” de-ai sai si a fost invitat, ca expert apicultor international, sa puna bazele unor combinate apicole în Insulele Canare, sau dincolo de Oceanul Atlantic.

Primul roi pe care l-a avut vreodata familia lui l-a gasit si “l-a prins” tatal sau într-o scorbura, în padure, pe când era copil. Asa a început una dintre cele mai frumoase povesti din viata lui nenea Vlaic, apicultorul din Josani. Îsi aminteste cum, odinioara, stuparii tineau albinele în cosnite, iar apicultorii care aveau acasa fie si numai câteva zeci de cosuri cu roiuri primeau învoire chiar si de pe front sa mearga si sa îngrijeasca de ele. În 1942 a venit prefectul Dumitrescu la ei acasa si l-a trimis pe tatal sau la cursuri serioase de apicultura. Apoi, de la tata a deprins si George, singurul copil al familiei, felul în care trebuie sa-ngrijeasca stupina. De profesie laminator în fostul Combinat Siderurgic, hunedoreanul a ajuns ca, în aproape sapte decenii, sa stie pe de rost toate secretele albinelor.

Tot de atâta timp e abonat la revista de specialitate “Apicultura”. În 2004 George Vlaic a absolvit si el un curs, care îi permite ca, la 80 de ani, sa practice meseria de apicultor “cu acte în regula”, desi el însusi preda de câteva zeci de ani cursuri hunedorenilor de la Cercul Apicol. A fost nevoie de “tidula”, asa ca s-a conformat pâna si el, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Albine a Judetului Hunedoara, medaliat pentru merite deosebite în dezvoltarea apiculturii în România. A terminat cursul cu nota 10, dar ceea ce spune totul despre însemnatatea “harnicutelor” în viata lui este pasiunea cu care îti vorbeste despre albine. Pe când înca muncea la laminoare, în Combinat, si se întorcea obosit acasa, nenea Vlaic nu se aseza la masa pâna când nu verifica stupii si truditoarele mierii. De unde sa înceapa? Ce sa-ti povesteasca mai întâi?

Lectia de apicultura

Ca sa pricepi ceva din lumea asta marunta si plina de miracol trebuie sa fii macar nitel initiat în tainele stuparitului, asa ca nenea Vlaic îti tine mai întâi o “scurta” lectie de apicultura de vreo doua ore: înmultirea albinelor, roirea naturala, tipurile si calitatea mierii… “Daca roiul nu gaseste scorbura si nu-l iei, fuge trei kilometri spre apus. Si din nou se pune, si iar trimite cercetase sa caute loc bun”. Timp în care ai privilegiul de a-i pune cele mai naive ori, dupa caz, cele mai nastrusnice întrebari. „Nu se poate ocupa de apicultura omul care nu cunoaste viata albinelor. Ãla care nu cunoaste viata albinelor nu poate stapâni apicultura. Ca multi se ocupa. Ce faci, ce faci, mai? Vezi ca îti mor, pentru ca nu le-ai înteles”, spune nenea Vlaic. Când vine vorba de albine, hunedoreanul are tot timpul la dispozitie, iar doamna Cornelia, frumoasa gazda a casei, îndulceste povestea cu câtiva faguri proaspat taiati, din care curge mierea parfumata a verii. George Vlaic munceste de dimineata pâna seara prin gospodarie, ca un fecior proaspat întors de la catanie, desi recunoaste ca îl mai încearca durerea de spate, iar de lucru la stupi si-ar face tot timpul.

Cunoaste toate modelele de “lazi” pentru roiuri, cele mai bogate locuri de mers în pastoral (Banatul si Dobrogea), bolile albinelor (boala neagra, nosemoza, varoza, acarioza), bazele melifere si adauga ca într-o singura zi e în stare sa pregateasca pentru iernat chiar si 25 de stupi. Le împacheteaza frumos, tapetând peretii casutelor colorate în galben si albastru cu bucati de carton de pe la diferite cutii de alimente, pentru ca roiurile sa treaca iarna cu bine si gerul sa nu le atinga. Demonstrativ, ridica un pic capacul unui stup, ca sa ne arate cât de cald e acum, în octombrie, “cuibul” albinelor. Un singur regret are, poate, nenea Vlaic: baiatul lui n-a vrut sa se ocupe de apicultura. A plecat în Canada, ca specialist IT, si a decis sa ramâna peste Ocean. “Mi-a spus ca nu îi place si eu nu l-am obligat. N-ai ce sa-i faci”, adauga apicultorul. E împacat, oarecum: lasa mostenire toata averea dulce – aurie si pe truditoarele care-o framânta fiicei, ginerelui si, de ce nu, celor doua nepoate.

A refuzat Florida si Insulele Canare

De plecat peste Atlantic, în Florida – Statele Unite, ar fi putut sa plece si el prin anii ’80, ca sa înfiinteze o fabrica de procesare si îmbuteliere a mierii, un combinat apicol în toata puterea cuvântului, dar mama lui, Piladia, era bolnava, asa ca a refuzat. Ca sa-l convinga, autoritatile i-au promis ca îi vor asigura, oricând, în regim de urgenta un bilet de avion: “În opt ore esti acasa”, i s-a promis, dar hunedoreanul n-a primit. Cum n-a acceptat nici un an mai târziu, când a venit si cea de-a doua oferta: specialist apicultor numarul unu în Insulele Canare. “Mi-a promis un vecin, de aici, ca o sa aiba el grija de albinele mele vreme de doi ani, cât trebuia sa stau acolo. «Pai bine, mai, tu nu poti sa ai grija de cei 20 de stupi ai tai» i-am spus. «Cum o sa ai grija si de ai mei?»” La albine zice ca munceste cam 40 la suta din timpul total de lucru, dar printre stupi ar sta toata ziua. Ucenici hunedoreanul a avut cu duiumul, dar, ca orice mare maestru, nenea George Vlaic tot neîntrecut a ramas. “Uca”, asa cum îi zic oamenii-n sat, are mâna buna si la pomii fructiferi si zice ca iubeste natura din tot sufletul. Nu îi place tristetea sufletului si-i pare rau când vede cu ochiul liber câta poluare e în jur: „Înainte vreme nu exista un loc unde sa te pui jos si sa nu fie furnica sau greier! Era tot ce vrei!”. Cât priveste productia din acest an, apicultorul si-a umplut tezaurul cu aproape patru tone de miere. Lingouri fluide, aurii, care asteapta ca piata sa le ofere pretul meritat.

Rovigneta zilnica pentru tot românul

Cu toate astea, nenea Vlaic zice ca anul asta a fost un an bun pentru albine, dar nesatisfacator pentru apicultori. „Multi stupari au iesit din iarna cu familii slabe: la noi în tara au fost pierderi de 30 la suta dintre stupi, din cauza parazitului varoa. Asa ca albinele au cules si s-au dezvoltat, dar tu nu. Trebuie sa le-ngrijesti bine, ca sa ai popor, daca e primavara timpurie. Daca am avea poporul ala care merge la tei! Iar daca Dumnezeu ne da cules mare, albinele fac minuni! Poti sa recoltezi în fiecare zi stupul. Daca vreti, va spun niste ani de… minunea lui Dumnezeu: ’86 a fost cel mai bun an. Atunci am recoltat 6-7 kilograme de miere în fiecare zi. Si altadata… îs bucuros daca-mi baga în stup 100 de grame, ca sa nu merg gol înapoi. Daca nu au ce culege, albinele bat pasul pe loc si se uzeaza. Cum e la noi, aicea, unde dau foc la hotar si albinele nu mai pot culege salcâm”. În urma cu câtiva ani, pentru ca apicultorii sa nu mai plateasca rovigneta pe un an întreg, având în vedere ca circulau cu pavilioanele numai câteva zile pe an, a mers sa rezolve problema, direct la Guvern: „Ceea ce vorbisem noi, la Prefectura, a ajuns la Guvern. M-au chemat si m-au pus la masa, uite-asa: aici era Ministerul Transporturilor,

Ministerul de Finante, Ministerul de Interne, Pogea era vicepremier si mai erau doi consilieri. Dupa ce a vorbit Eugen Zorici, numa’ se ridica unu’ de acolo si zice: «Domle’, ceea ce vreti dumneavoastra, vrea si un pensionar care merge la mare». Si atunci le-am spus: «Dumneavoastra stiti care-i salutul taranului? ». «Nu». «No, va spun eu: noi, taranii, talpa tarii. Una, la mâna. Doi: noi n-am venit cu bâta, am venit cu flori. Pai, dumneata pui numa’ un pensionar în fata. De astea zile am ajuns?». Pe 28 aprilie au promis ca rezolva treaba, ca plecau stuparii la rapita, dar au rezolvat pe 1 ianuarie, pentru toti soferii din tara, nu doar pentru noi”. Pentru ca l-au considerat gospodar, pe nenea Vlaic l-au chemat sa intre în politica si-au motivat ca ar avea trecere în fata oamenilor, dar el n-a vrut. Si-a vazut în continuare de albinele si gospodaria lui, multumindu-se cu aurul sanatatii, care i-a adus împlinirea pe viata.

Brazii cu “lacrimi” de miere

Îsi aminteste cât de frumoasa si curata era natura odinioara: „În trecut, acum câteva zeci de ani, înainte de comunism, într-un an m-am dus cu tata sa pun grâu si am gasit picuri de miere direct pe frunzele de pir. Ori gaseam pe lastarii de cer crapaturi din care iesise mierea. În 1963 zice catre mine unul, Marinoiu, de la Deva: «Vino, mai, la Baleia. Ca legi centrifuga de brad si toata ziua o storci de miere». Curgea mierea direct de pe brad! Erau insectele numite leonide si carora eu le zic purici verzi, ca ele se hranesc din lastarul de brad si produc miere. Curgea mierea pe brad, dom’le! Ceea ce nu se mai întâmpla, din cauza chimicalelor si ierbicidelor. Un musuroi de furnici mentine sanatatea a patru hectare de padure. Nu e nevoie de atâtea chimicale si ierbicide”.

Potrivit apicultorului, pentru sugari, copii mici si pentru sportivi se recomanda mierea de salcâm, pentru ca e o miere usoara. Mierea poliflora e concentrata: cu mai multe vitamine, mai multe proteine, iar mierea de mana contine mai mult fier, asa ca fiecare poate consuma tipul de miere care i se potriveste mai mult.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play