Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Biserica Ortodoxă Română INTERZICE preoţilor să se implice în campanie! Care sunt pedepsele dacă ne SPUN cu cine să votăm

in Stiri online

Consilierul misionar-pastoral si de imagine al Mitropoliei Ardealului, preotul Constantin Necula, a transmis recent un mesaj legat de alegerile care se apropie, iar in spatiul public s-a starnit o dezbatere cu privire la gestul sau. „Nu e rau ca cei care participa in campanie sau care incearca sa ne hotarasca viata, pe viitorii patru ani, sa inteleaga importanta a doua lucruri nenegociabile pentru poporul roman: Dumnezeu si sufletul poporului. De aici se poate castiga si merge mai departe”, a spus preotul.

Unele voci au sustinut ca prelatul – al carui mesaj a fost difuzat in timpul unui eveniment PNL – ar face campanie formatiunii, in timp ce altii au sarit in apararea sa. Ulterior, preotul Necula a spus ca mesajul video difuzat de PNL este adresat tuturor politicienilor, indiferent de partidul din care fac parte. Cum preotul nu le-a spus oamenilor pe cine sa voteze, gestul sau nu poate fi penalizat de BOR. In situatia in care un preot sau un alt reprezentant al Bisericii le transmite oamenilor cu ce partid sa voteze sau le indica un nume de politician, atunci BOR va lua atitudine. Preotul poate primi o mustrare din partea ierarhului sau poate fi trimis la manastire cateva saptamani.

„In cazul in care un cleric face acest lucru, primeste in primul rand o mustrare din partea ierarhului sau, ceea ce nu e putin lucru. Se poate ajunge de la mustrare pana la o sanctiune care se poate materializa prin interzicerea de a sluji Sfanta Liturghie o anumita perioada sau de a fi trimis o perioada la o manastire ca sa se reculeaga, sa duca o viata putin mai aspra”, a mentionat Vasile Banescu pentru ziare.com.

Sursa: criticnational.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Stiri online

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...