Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Boala care afectează 300 de milioane de oameni. ”Consecințele acestei afecțiuni sunt uriașe”

in Sanatate

Numărul persoanelor la nivel global care suferă de depresie a crescut cu 18% în ultima decadă, ajungând la 322 de milioane, a anunțat joi Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care a cerut totodată o mai mare atenție asupra grupurilor de mare risc, relatează DPA și Reuters.

Creșterea înregistrată în perioada 2005-2015 a fost provocată atât de creșterea populația planetei dar și de creșterea speranței de viață, conform agenției ONU privind sănătatea. Riscul apariției depresiei devine mai mare în ultimele perioade ale vieții.

În timp ce 5,1% dintre femei și 3,6% dintre bărbați sunt depresivi în medie, ratele în rândul persoanelor în vârstă cresc la peste 7,5% pentru femei și 5,5% pentru bărbați relateaza doctorulzilei.ro

Totuși, persoanele în vârstă nu reprezintă singurul grup care necesită atenție sporită, potrivit OMS.

Trebuie întreprinse măsuri și în ce privește tinerii și femeile însărcinate sau cele care au născut, a declarat reporterilor la Geneva autorul studiului, Dr. Dan Chisholm, din cadrul Departamentului pentru Sănătate mentală al OMS.

În timp ce presiunea socială crește asupra copiilor, profesorii și consilierii psihologi ar trebui să-i învețe pe aceștia abilitățile necesare prin care ei să se poată proteja în viață în timpul apariției unei depresii, mai spune Dan Chisholm.

”Consecințele acestei afecțiuni sunt uriașe în ce privește afectarea stării de sănătate”, se mai precizează în raportul OMS.

Pierderile economice globale legate de depresie depășesc 1 trilion de dolari anual și sunt legate de scăderea productivității din cauza apatiei care conduce la inabilitatea de a munci sau de a te descurca în viața de zi cu zi.

„Depresia este cea mai importantă cauză ce produce dizabilități în lume, în acest moment”, a subliniat Dr. Dan Chisholm.

Riscurile de a deveni depresiv sunt intensificate de sărăcie, lipsa locului de muncă, pierderea persoanei iubite, boli fizice și abuzul de droguri.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Sanatate

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web