Constantin Boşcodeală rămâne preşedinte al PSD Buzău, până în aprilie. Liderul social-democrat buzoian, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu, a avut o discuţie cu preşedintele partidului, Victor Ponta, care i-a cerut să rămână în fruntea filialei până la alegerile din primăvară.
”Demisia mea nu a fost acceptată de preşedintele Victor Ponta şi având în vedere că în PSD vor avea loc alegeri în toate organizaţiile de jos până sus începând cu aprilie e clar că am rămas preşedinte”, a declarat joi Constantin Boşcodeală.
În ceea ce priveşte funcţia din fruntea administraţiei locale, primarul Constantin Boşcodeală a declarat că viceprimarii Fănică Bârlă şi Sebastian Radu se ocupă acum de problemele municipalităţii în baza competenţelor pe care aceştia le-au primit la preluarea mandatului.
“I-am lăsat pe domnii viceprimari să se ocupe mai îndeaproape de problemele din Primărie pentru ca eu să mă ocup de pregătirea procesului. Asta nu înseamnă că am plecat de la Primărie, ba chiar sunt prezent în fiecare zi la birou”, a declarat Constantin Boscodeală.
CITESTE SI: BOŞCODEALĂ, CONDAMNAT LA 5 ANI CU EXECUTARE
sursa: http://adevarul.ro