Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Ce este arhitectura?

in Arta

ARHITECTURA – este definită ca o activitate umană ce îmbină caracteristici şi practici ale producţiei materiale – cu valenţele creaţiei artistice. Istoria şi teoria arhitecturii, ca instrumente ale cunoaşterii ştiinţifice, sunt componentele de bază ale ştiinţei arhitecturii.

Sub aspect teoretic şi practic arhitectura reprezintă materializarea intervenţiei umane asupra mediului natural, iar componentele fenomenului arhitectural: funcţiune, structura şi plastica, reflectă armonizarea “comenzii sociale” cu posibilităţile materiale, cu gradul de civilizaţie, în contextul unor condiţii de mediu natural, sociale şi politice date. Arhitectura este o expresie şi un document al civilizaţiei umane.

“Arhitectura este fizionomia naţiunilor” – afirmă A. de Custine, iar Balzac o considera “… până la un punct, expresia civilizaţiei unui popor”. Pierre Vago o defineşte ca “arta, ştiinţa, tehnica, expresie a societăţii, expresia personalităţii; fenomen deopotrivă social şi plastic, limbajul estetic al unei etici”.

Vago Pierre (n.20august 1910, Budapesta), important arhitect funcţionalist francez, toeretician şi publicist. Studiază la Scoala Specială de Arhitectură din Paris cu celebrul arhitect August Perret. Arhitect şi urbanist consacrat, devine redactor şef al revistei “L’ Architecture d’ajourd-hui”, secretar general al Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor (1948), profesor onorific al Politehnicii din Budapesta şi al Universităţii din Stuttgart

Într-o definiţie simplă, arhitectura este arta de a construi sau arta construirii edificiilor, în proporţii şi conform unor reguli determinate. Marele arhitect francez de origine elveţiană, Le Corbusier definea arhitectura ca:“.. Un joc savant, corect şi magnific al volumelor, combinate în lumină”.
Amploarea fenomenului constructiv, caracterul său larg, atotcuprinzător, definesc arhitectura ca “Regină a artelor”, E. Pelleton considera că “Arta începe prin arhitectură, baza şi cadrul celorlalte arte, cărora le este suport şi adăpost totodată”.
Arhitectura nu a fost niciodată socotită o “artă liberă”, în sine, ci dimpotrivă, profund condiţionată de mediul social. Concepţia funcţionalistă îşi are rădăcinile în gândirea antică greacă, după care: “Nu este un monument perfect decât cel ce este frumos, confortabil şi solid totodată”. Ea se dezvoltă continuu până în timpurile noastre, împletindu-se cu tehnica în aşa măsură încât invenţia tehnică şi materialele noi – îşi disputa nu de puţine ori – întâietatea, cu modelarea plastică. Orice proces artistic include un anumit procentaj de tehnică, dar opera arhitecturală rămâne rezultatul unei creaţii artistice.

ARHITECTUL – acel “Archos – Tecton”, (în greaca veche: şeful echipei de constructori), este, conform unui text vechi, acela care conduce construcţiile după regulile artei de a clădi, care desenează planurile şi întocmeşte devizele. Vitruviu, cere arhitectului să ştie tot, nu numai să fi studiat în profunzime desenul, geometria, optica aritmetica, fizica şi toate ştiinţele ce au raporturi cu construcţia, – dar să ştie şi astronomia, pentru a putea construi cadrane solare – medicina, pentru a şti să aleagă cel mai bun amplasament al clădirii – din punct de vedere al higienei, istoria, pentru a cunoaşte stilurile şi ornamentele, muzica, pentru a putea asigura acustica teatrelor, – jurisprudenţa pentru a respecta legislaţia construcţiilor, – literatura, pentru a-şi putea redacta memoriile şi a expune limpede proiectele sale şi, în sfârşit filozofia, care îl va apăra împotriva speculaţiilor sordide, nedemne de o profesiune atât de onorabilă şi care îi va da mărinimia, spiritul de dreptate, de dezinteresare – într-un cuvânt, toate virtuţile care să-i aducă încrederea şi stima concetăţenilor săi.

VITRUVIU (Marcus Vitruvius Pollio n.85a.C. – ) arhitect şi inginer militar roman, părintele istoriei şi teoriei arhitecturii. Capodopera sa este tratatul de teoria arhitecturii “De Architettura”, în care sunt concentrate cunoştinţele şi concepţiile epocii lui Augustus. Format din zece cărţi, doar primele şapte se ocupă propriu-zis de arhitectură: ce calităţi trebuie să aibă arhitectura, despre alegerea terenului de construcţie, materiale, cum se extrag pietrele, tăierea şi ecarisarea lemnului, despre temple, ordine arhitecturale, ornamente şi decoraţie, etc. Cartea a opta se ocupă de hidraulică, a noua de gnomonica (trasarea cadranelor solare) şi a zecea de mecanică aplicată la arhitectură şi maşini de război. Primul exemplar a fost regăsit, se pare în secolul XIII la Mănăstirea din Monte Cassino; prima tipărire s-a făcut la Veneţia (1497), apoi la Roma în anul 1511 de Fra Giovanni Giocondo da Verona. Este tradus (1678-84) şi în limba franceză de Cl. Perrault.

Numele majorităţii arhitecţilor din antichitate şi din Evul Mediu s-a pierdut în anonimat. Azi creşterea importanţei şi a numărului arhitecţilor – este direct proporţională cu dezvoltarea procesului de urbanizare, fenomen ce atinge acum dimensiuni incredibile. Încă în anul 1980, – existau 20 de metropole cu peste 7 milioane de locuitori. Parisul are mai mulţi locuitori decât Suedia sau Belgia; Tokyo depăşeşte populaţia statului Chile, New-York-ul pe cea a Ungariei sau a Ghanei, iar Calcutta are tot atâţia locuitori ca şi Grecia.
Arhitectura, ca şi urbanismul, au devenit ştiinţe pluridisciplinare, care reunesc activitatea arhitecţilor, inginerilor, urbaniştilor, peisagiştilor, cu cea a economiştilor, sociologilor, psihologilor, a ecologilor, etc.
În ultimii zece ani, arhitectura a înregistrat o mutaţie radicală a cărei rapiditate şi amploare sunt fără egal în Istorie. De la dogmatismul mişcării Moderne şi de la faza reconstrucţiei care a urmat celui de-al doilea Război Mondial, se ajunge la o ideologie pluralistă, care a îmbrăţişat avangarda High-Tech, tradiţia clasică şi toate şcolile intermediare.

A da nobleţe obişnuinţelor omeneşti, făcându-le să participe armoniei, a distribui şi a limita în mod ingenios spaţiile în care ei se mişcă, a propune premize gândirii, iată care a fost întotdeauna rolul arhitecturii. Imagine a tuturor simbolurilor războinice, religioase sau familiare, arhitectura le-a exprimat cu o egală măiestrie, cu aceleaşi mijloace şi cu aceeaşi disciplină. (G.M. Cantacuzino).
George Matei Cantacuzino (n.11 mai 1899, Viena – 1 nov. 1960 Bucureşti) arhitect român, figura proeminentă a arhitecturii româneşti interbelice, practicând un funcţionalism uneori cu rezonanţe neoclasice. Studiază la Şcoala de Arte Frumoase din Paris (1929). Publicist, restaurator (Palatul Mogoşoaia), teoretician.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Arta

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web