p_15145_766x350-10-85

Ce poţi face ca să ai un copil inteligent?

in Educational de

Primii ani de viaţă ai copilului tău sunt decisivi pentru formarea lui. Cum te comporţi cu el în aceşti ani este definitoriu pentru personalitatea lui de mai târziu. Inteligenţa este una din aptitudinile care se formeaza încă din fragedă pruncie. Stă în puterea ta să-l ajuţi să reuseaşcă în viaţă.

Dacă în primii ani copilul are indeplinite nevoile primare (mâncare, adăpost, securitate, dar, mai ales, dragoste) şi nu trebuie să facă eforturi mari pentru a capta atenţia mamei, el se va concentra pe alte lucruri care-l preocupă şi-şi va dezvolta inteligenţa. Chiar şi factorii genetici pot fi modificaţi şi amplificaţi prin educaţie, alimentaţie şi expunere la aer curat.

ÎNVAŢĂ-L CU DISCIPLINA

Dacă îl obişnuieşti cu o anumită disciplină pe care el o respectă şi mai are abilitatea de a renunţa la lucruri care îi plac pentru că nu sunt potrivite la momentul respectiv, va avea mai multe şanse de a reuşi în viaţă decât un copil care are o inteligenţă nativă mult peste medie. Toate studiile psihologilor confirmă că elevii şi studenţii disciplinaţi au rezultate mai bune la învăţătură decât colegii lor cu un IQ mai mare, dar cu carenţe în ce priveşte organizarea.

INFLUENŢE POZITIVE ŞI NEGATIVE

Există şi o serie de factori de mediu, respectiv tipul de viaţă pe care îl ducem influenţează inteligenţa. Astfel, copiii cu un coeficient de inteligenţă ridicat vor căuta, în mod deliberat, medii de lucru care să-i stimuleze mai mult. În acest fel, datorită exersării căutării soluţiilor dificile, copilul ajunge să aibă un IQ mult mai ridicat. Există cercetări care arată că o alimentaţie bogată în factori nutritivi, la bebeluşii născuţi prematur, în special la băieţi, poate contribui la reducerea pierderii în dimensiune a creierului şi inteligenţei. În schimb, carenţele de zinc, fier, acid folic, iod, vitamina B12 şi deficienţele de proteine vor face copiii mai puţin deştepţi.

PRIMII PAŞI PENTRU A AVEA UN BEBELUŞ DEŞTEPT

Pentru a creşte inteligenţa copilului tău, poţi începe chiar din burtică, atunci când esti însărcinată cu el. Hrăneşte-te cu legume şi fructe, peşte şi fereşte-te de alimentele care conţin mercur. Alăptarea poate spori coeficientul de inteligenţă al bebeluşului tău. Există şi lucruri care încetinesc dezvoltarea copiilor. Chiar dacă utilizarea calculatorului, a tabletei sau a unui telefon îi ajută să-şi dezvolte inteligenţa, expunerea la un ecran în primii ani de viaţă îi poate dăuna.

MUZICA ŞI SPORTUL ÎI AJUTĂ SĂ SE DEZVOLTE

Pune-i să asculte muzică şi învaţă-l să cânte. Poţi să-i arăţi instrumente muzicale de jucărie şi încurajează-l să se joace cu ele. Cultivarea abilităţilor muzicale poate duce la rezultate mai bune, mai târziu, la matematica şi la dezvoltarea mai rapidă a limbajului. Oamenii îşi îmbunătăţesc starea de spirit atunci când ascultă muzică, iar acest fapt îi determină să fie mai atenţi. Astfel, vor învăţa mai bine şi mai repede. Şi sportul îi ajută să fie mai inteligenţi. Există prejudecăţi că dacă e un bun atlet, nu va fi bun la matematică, dar studiile medicale dovedesc contrariul. Aşa că încurajează-ţi copilul să facă multă mişcare.

CITEŞTE ÎMPREUNĂ CU EL

Citeşte-i în fiecare seară la culcare sau, cel mai bine, citeşte împreună cu el. Când va fi mai mare, pune-l şi pe el să silabisească unele cuvinte. Fă o pauză şi lasă-l pe el să completeze dacă e o poveste cunoscută sau ar putea ghici urmarea. Nu-i lăsa noaptea în camera lui telefonul mobil sau un calculator conectat la internet. Ai grijă să doarmă suficient. Privarea de somn duce la scăderea inteligenţei, mai ales în primii ani de viaţă.

loading...

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Ultimile din Educational

Close
Mergi SUS

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web