Ce spune fiecare parte a capului despre sănătatea noastră?

in Psihologie de

Capul este partea a corpului care ne diferenţiază cel mai mult de restul oamenilor şi are legătură cu ceea ce ştiu că sunt”, “vreau să fiu”, “aleg să cred despre viaţă”. Deoarece este unitatea noastră centrală, care coordonează toate celelalte părţi ale corpului, orice dificultate fiziologică apărută la cap – fie ea o banală durere sau o boala gravă – este un semnal de alarmă privind faptul că ne simţim “atacată” individualitatea.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, atunci când percepem o ameninţare – reală sau imaginară – îndreptată către valorile şi principiile noastră de viaţă, reacţia produsă de cap este de cele mai multe ori ofensivă. “Ofensiva capului asupra situaţiei ia multe forme, dar cele mai frecvente sunt: neacceptarea unei persoane sau situaţii, a propriilor nevoi, dorinţe, pulsiuni, rezistenţa la o schimbare exterioară sau interioară, inflexibilitatea în privinţa schimbărilor unor principii de gândire şi comportament sau refuzul de a învăţa lucruri noi sau într-un mod diferit. În oricare din aceste cazuri, capul nostru opune rezistenţă, iar toată energia folosită şi efortul depus epuizează întreg corpul şi apare durerea fizică”, afirmă psihologul Cojocaru.

Dacă analizăm specific fiecare parte componentă a capului, putem deveni mai conștienți asupra tipului de rezistentă psiho-emotională pe care l-am dezvoltat.

loading...
  1. Părul. “Din punct de vedere psiho-emoțional, acesta vorbește despre forța noastră interioară. Atunci când simțim că nu avem suficientă fortă pentru schimbare, sau, din contră, când utilizăm prea multă forță pentru a ne opune schimbării, părul nostru este cel care are de suferit. Când nu ne simţim bine, putem observa că şi părul nostru nu ne stă bine, la fel cum dacă avem o stare foarte bună fizică şi psihică, părul nostru străluceşte”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.
  2. Ochii. “Ochii, pe care îi mai numim deloc neîntâmplător „oglinda sufletului”, sunt în strânsă legătură cu părerea noastră despre viață (cum „vedem” viața). Spre exemplu, o deficiență de vedere la distanță ne poate arăta o rezistență la a vedea lucrurile dintr-o postură de perspectivă, de detașare emoțională. O deficiență de vedere la apropiere ne poate arăta o rezistență în a vedea detaliile unei situații, uneori necesare pentru a găsi rezolvare”, afirmă specialistul.
  3. Nasul. “Acest organ are legatură cu instinctul nostru, cu capacitatea de a simți („a mirosi”) persoane, situații, decizii potrivite sau nu, pentru noi. O problemă fiziologică în această zonă poate arăta faptul că refuzăm să ne ascultăm instinctul care vine din acea parte a creierului nostru (subconștient și inconștient) care deține toată informația despre noi, deci clar e mai „deșteaptă” și știe ce ni se potrivește cu adevărat”, crede psihologul.
  4. Urechile. „Urechile noastre au legatură, în mod evident, cu o rezistență la ceea ce „auzim” prea mult sau prea puțin și alegem să credem. Au legătură cu lucrurile la care „plecăm urechea”, deci cu înțelepciunea noastră interioară și cu rezistența la posibilitatea unui alt tip de informație sau de interpretare a ei”, declară Laura Maria Cojocaru.
  5. Gura. “Partea superioară a gurii (atât în privința buzelor cât și a dințiilor) este legată de partea noastră feminină (atenția la detalii, creativitate, capacitatea de a construi visuri de viitor, empatie), iar cea inferioară este legată de partea masculină a ființei noastre (capacitatea de a analiza, decide și acționa pentru îndeplinirea visurilor). De multe ori o afecțiune în această zonă arată o dificultate în a manifesta în echilibru ambele aspecte ale ființei noastre”, consideră cunoscutul psiholog şi trainer NLP, Laura Maria Cojocaru.
  6. Dinţii. În mod specific, dinții au legătură cu capacitatea de a lua decizii, deci o dificultate în această zonă poate evidenția 2 aspecte: 1) ori manifestăm mai mult partea noastră masculină, ne-am obișnuit ca zi de zi să ne cramponam mai mult în ”a face” și avem tendința să renunțăm la a ”visa” (a ne permite să ne dorim mai mult de la viață) lucruri noi în legatură cu ființa și viata noastră şi 2) ori manifestăm mai mult partea noastră feminină și rămânem blocați în visurile de viitor fără a face acțiunile concrete și fără a ne asuma răbdarea, timpul și minimul de efort necesar împlinirii lor.

Ce este de făcut atunci când apar afecțiuni, dificultăți, neplăceri în zona capului?

  1. În primul rând, un control medical este important pentru a liniști mintea în privința temerilor legate de gravitatea situației și, în al doilea rând, pentru a putea trata corect ceea ce s-a manifestat deja în planul fizic, atunci când este necesar acest lucru.
  2. Sinceritatea persoanală, acceptarea repetării unui mod de gândire defectuos și schimbarea acestuia (prin psihoterapie, neuro-programare-lingvistică, gândire pozitivă în general).
  3. Lucrul cu corpul fizic pentru a elibera din ”amintirea” acestuia emoțiile nepotrivite care au fost stocate (prin tehnici de somatoterapie, relaxare, meditație, și orice altă metodă care permite lucrul direct cu corpul fizic).

Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Asociației ”Generația Iubire”, este psihoterapeut şi trainer în programare neouro-lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 6 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare şi psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu şi familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică și terapii florale Bach. De peste 7 ani ghidează oamenii, atât în ședințe individuale, cât și de grup, și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

loading...
loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Ultimile din Psihologie

Mergi SUS

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...