Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Cele trei ispite ale lui Iisus

in Religie

Dupa Botez, dupa ce natura dumnezeiasca a Mantuitorului a fost aratata martorilor, Acesta a fost dus de Duhul Sfant in pustiu. Pentru ca El, ca om, sa-ai arate puterea in fata oricarei ispitiri. Intai a postit 40 de zile si 40 de nopti, dupa care diavolul L-a supus ispitelor, trei la numar.

40 de ziel! In Vechiul Testament, aceste 40 de zile reprezinta o perioada de purificare, un interval sacru inaintea unei renasteri: 40 de zile a durat Potopul trimis de Dumnezeu sa curete pacatele oamenirii, dupa care a urmat legamantul dintre El si Noe, 40 de zile a stat Moise in norul de pe muntele Sinai, dupa care Dumnezeu i-a trimis Tablele Legii, 40 de zile a mers Ilie pana la pestera din muntele Sinai, unde apoi i s-a aratat Dumnezeu ca blanda adiere. Iisus petrece si el aceasta perioada de purificare, de intarire inaintea dialogului cu diavolul. “Si dupa ce a postit 40 de zile si 40 de nopti, la urma a flamaanzit.” (Matei 4, 2). Cu alte cuvinte, chiar daca este Dumnezeu Fiul, in perioada petrecuta pe pamant Iisus simte foame, frig, sete la fel ca noi. Este, din punct de vedere fizic, om ca toti oamenii.

Prima ispita. “Si apropiindu-se, ispititorul I-a zis: Daca esti Tu Fiul lui Dumnezeu, spune sa se faca pietrele acestea paini.” (Matei 4, 2-3). Asa I-a spus diavolul la sfarsitul celor 40 de zile de post negru, incercand sa ispiteasca omul care flamanzise timp de sase saptamani. Iisus a raspuns insa calm, taind orice incercare de dialog diavolului: “Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4, 4). Cu alte cuvinte, nu numai nevoile biologice trebuie sa ni le satisfacem, ci si pe cele spirituale. Ba mai mult: nu la hrana de toate zilele trebuie sa renuntam, ci la acele bunuri de care nu avem neaparata nevoie, pe care le strangem doar pentru a arata celorlalti ca suntem mai puternici decat ei.

Adoua ispita. “Atunci diavolul L-a pus pe aripa in sfanta cetate, L-a pus pe aripa templului si I-a zis: Daca tu esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te jos, ca scris este: ingerilor Sai va porunci pentru Tine si Te vor ridica pe maini, ca nu cumva sa izbesti de piatra piciorul Tau.” (Matei 4, 5-6). Din nou Iisus a rezistat ispitei, de data asta mult mai puternica, pentru ca diavolul incearca sa-L provoace sa ceara dovezi Tatalui. Daca Iisus ar fi acceptat provocarea ar fi insemnat tocmai ca El Insusi pune la indoiala menirea Sa pe pamant. De aceea, de asta data Iisus respinge ispita ceva mai dur, apostrofand chiar diavolul: “Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau.” (Matei 4, 7).

A treia ispita. “Din nou diavolul L-a dus pe munte foarte inalt si I-a aratat toate imparatiile lumii si slava lor. Si I-a zis Lui: Aceastea toate Ti le void a Tie daca vei cadea inaintea mea si Te vei inchina mie.” (Matei 4, 8-9). Daca prin primele doua incercari diavolul incearca oarecum pe ocolite sa-L intoarca pe Iisus impotriva lui Dumnezeu Tatal, de asta data provocarea este pe fata: lasa-L pe El si supune-Te mie! Reactia lui Hristos a fost insa, contrar calmului si blandetii Sale, cu violenta: “Mergi inapoia mea, satano, ca scris este: Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui sa-I slujesti.” (Matei 4, 10). In felul acesta, stabileste clar ca niciodata nu se va intoarce impotriva Tatalui, chiar avand slabiciunile omului. In felul acesta acceptand misiunea Sa de Salvator care se jerfeste, de Mantuitor ce va trece curand prin Patimile cele chinuitoare, pentru omenire.

Psalmul 90

  1. Cel ce locuieste in ajutorul Celui Preainalt, intru acoperamantul Dumnezeului cerului se va salaslui.
  2. Va zice Domnului: :Sprijinitorul meu esti si scaparea mea; Dumnezeul meu, voi nadajdui spre Dansul.”
  3. Ca El te va izbavi din cursa vanatorilor si de cuvantul tulburator.
  4. Cu spatele te va umbri pe tine si sub aripile Lui vei nadajdui; ca o arm ate va inconjura adevarul Lui.
  5. Nu te vei teme de frica de noapte, sa sageata ce zboara ziua.
  6. De lucrul ce zboara in intuneric, de molima ce bantuie intru amiaza.
  7. Cadea-vor dinspre latura ta o mie si zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.
  8. Insa cu ochii tai vei privi si rasplatirea pacatosilor vei vedea.
  9. Pentru ca pe Domnul, nadejdea mea, pe Cel Preainalt L-ai pus scapare tie.
  10. Nu vor veni catre tine rele si bataie nu se va apropia de locasul tau.
  11. Ca ingerilor Sai va porunci pentru tine ca sa te pazeasca in toate caile tale.
  12. Pe maini te vor inalta ca nu cumva sa impiedici de piatra piciorul tau.
  13. Peste aspida si vasilisc vei pasi si vei calca peste leu si peste balaur.
  14. “Ca spre Mine a nadajduit si-l voi auzi pe el; cu dansul sunt in necaz si-l voi slavi.
  15. Cu lungime de zile il voi umple pe el, si-i voi umple pe el, si-i voi arata lui mantuirea Mea.”
loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Religie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web