Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Civilizaţia arabă în vremea celor 1001 de nopţi

in Istorie

civilizatia-araba-in-vremea-celor-1001-de-nopti-andre-clot-buc-1989-p18587-0

La 8 iunie 632 (13 rabi I), Mahomed murea la Medina, la scurtă vreme după ce luase parte, pentru prima oară, la pelerinajul de la Mecca. El nu lăsa nici un moştenitor de sex bărbătesc şi nu stabilise nimic în privinţa succesiunii. Străini de orice noţiune de putere ereditară, arabii nu i-ar fi acceptat probabil fiul, in cazul în care ar fi avut unul. A urmat o înfruntare între partizanii Meccăi şi ai Medinei. Criza a fost rezolvată graţie înţelepciunii lui Abu Bakr şi Omar, doi dintre oamenii cei mai apropiaţi ai Profetului, şi, totodată, datorită faptului că Aii, ginerele şi vărul lui Mahomed, nu s-a putut impune: Abu Bakr devine calif, Khalifat al-rasul, „imamul trimisului lui Dumnezeu”. Această „ale­gere”, care fusese pe punctul de a-i aduce faţă In faţă, cu arma in mină, pe cei dinţii discipoli ai lui Mahomed, reprezenta un avertisment serios pentru viitor. Doi ani mai tîrziu, simţindu-şi sîîrşitul aproape, Abu Bakr şi-a desemnat el însuşi succesorul, pe Omar, iar acesta a preluat puterea fără să intîlnească vreo opoziţie.

Cavalcade fulger

Abu Bakr a fost primul care a trimis triburile arabe să cucerească provincii in nordul Arabiei. După el, Omar, cel mai energic şi mai strălucit

 

dintre califii raşidun 1, va extinde cu iuţeala fulgerului domeniul Islamului. în 634, bizantinii sînt învinşi la Ajdanain 2. Damascul este cucerit în anul următor, iar victoria de la Yarmuk aduce după sine căderea întregii Sirii. în anul 642, după bătăliile de la Kadisia, în Mesopotamia, şi Nehavend, în Iran, imperiul sassanid se prăbu­şeşte. Capitala sa, Ctesiphon, apoi întreaga Meso-potamie, precum şi Persia occidentală şi centrală, sînt ocupate. împăratul Yasdigird al III-lea fuge în Khorasan şi va fi asasinat la Merv, în 651. în 638, Omar cucereşte Ierusalimul, iar în anul următor Edessa. Egiptul nu mai rezistă nici el. Bizantinii, care îl cuceriseră de la sassanizi în 628, sînt învinşi de către Amr al-As, unul din­tre cei mai străluciţi conducători militari arabi, mai întîi la Heliopolis, apoi la Babilon, în Egipt (localitate situată în apropiere de oraşul Cairo). Alexandria este ocupată definitiv în 646. Prin anul 650, cea dintîi fază a cuceririi arabe este încheiată. Aceasta va continua curînd, spre răsă­rit şi apus, fără să mai întîmpine vreo rezistenţă. în imperiul basileului, sfîşiat de conflicte religioase, bizantinii erau detestaţi. Arameenii şi copţii, monofiziţi3, alcătuiau o adevărată Biserică. O tentativă de a impune monotelismuli îi nemul­ţumise pe ortodocşi şi heterodocşi, încremeniţi şi unii şi ceilalţi pe poziţiile lor doctrinale. Evreii, pe care un decret al împăratului Heraclius voia

1   Primii  patru  califi,  numiţi  raşidun  („cei   drept
călăuziţi”, „cei ce urmează calea dreaptă”), sînt denumiţi
astfel prin opoziţie cu succesorii lor, acuzaţi de a fi deturnat
funcţia în scopuri personale sau ale familiilor lor. Aceşti
patru califi sînt: Abu Bakr (632-634), Omar b. al-Khattab
(634-644),  Othman b.  Affan   (644-656), Aii  b. Abu
Talii (656 — 661). Harun va fi numit şi el Raşid  (n.a.).

2   Localitate în Palestina  (n.tr.).

3   Monofizism, doctrină care nu recunoaşte decît   o
singură natură în Isus Hristos, profesată de către Biserici
creştine independente: Biserica armeană, Biserica iacobită
din Siria şi cea coptă din Siria (n.tr.).

* Monotelism, doctrina celor două firi — divină şi umană — prin care împăratul bizantin Heraclius (610— 641) îşi propunea să împace pe monofiziţi cu punctul de vedere ortodox (n.tr.).

 

să-i constrlngă la botez, erau mînioşi, iar nesto-rienii *, izgoniţi din imperiu, se văzuseră nevoiţi să se refugieze în teritoriu sassanid. Imensa majo­ritate a acestor populaţii i-a acceptat, fără prea mari dificultăţi, pe noii stăpîni, cu atît mai mult cu cît li se micşorau poverile fiscale. Cît despre imperiul sassanid, aflat în plină anarhie, acesta era la capătul puterilor. Războiul de cuceriri, care dusese ostile lui Chosroes 2 al Il-lea pînă la porţile Constantinopolului şi Ierusalimului, se transformase într-un dezastru. Biserica oficială mazdeeană 3 sau zoroastriană îi persecuta pe ere­tici, iar populaţiile excedate şi epuizate erau şi ele gata să-1 întîmpine cu braţele deschise pe pri­mul „eliberator”.

Faţă de aceste două imperii, dezbinate şi obosite, arabii sînt un fel de tinereţe a lumii. Ei nu posedă nici o tactică revoluţionară anume şi nici arme noi, dar sînt minaţi de entuziasm, alimentat la rîndul lui de o credinţă pe care nimic nu o zdruncină şi la care se adaugă atracţia unor prăzi fabuloase. Trupele lor uşoare sînt obişnuite cu privaţiuni îndelungate şi cu clima aspră. Cel mai adesea, noii ocupanţi îşi instalează taberele în afara aglomerărilor urbane deja existente: ei vor deveni astfel întemeietorii unor noi oraşe: Kufa şi Basra în Irak, Fostat 4 în Egipt. Ei nu încearcă să-i convertească pe indigeni şi nici să îi supună unor noi constringeri. Plătind un impo­zit, djiziya, creştinii de toate riturile, evreii, mazdeenii îşi practică propriul lor cult şi se orga­nizează după cum doresc. Şefii comunităţilor nemusulmane (dhimmi) — episcopii din ţinutu­rile   creştine,   diqan   (nobilii   rurali)   în   Iran —

1   Nestorieni, adepţii sectei lui  Nestorius,  care sus
ţine că trebuie distinse în Isus Hristos două personaje
după cum sînt distinse două naturi (n.tr.).

2   Chosroes   II  Parvez,   rege   al  Persiei   (590—628)
(n.tr.).

3   Mazdeism — religie din Iranul antic, reprezentînd
o  formă  evoluată   a  vechiului   zoroastrism,   organizată
doctrinar în jurul cultului zeului suprem Mazda (n.tr.).

4   Actualul Cairo (n.tr.).

 

percep impozite în contul wali-ului, şeful provin­ciei create de autorităţile musulmane. Pământu­rile rămîn, contra unei taxe, kharadj, în stăpînirea proprietarilor lor.

Evenimentele dramatice nu întîrzie să izbuc­nească în rîndul musulmanilor. La 16 iunie 656, cel de al treilea calif, Othman, un Omeiad, este asasinat la Medina. Aii devine calif. Vărul Profe­tului şi soţul fiicei sale Fatima nu fusese amestecat, după toate probabilităţile, în asasinarea lui Oth­man şi majoritatea personalităţilor prezente au fost de acord cu această alegere, nu numai din cauza strînselor legături de rudenie dintre Aii şi Mahomed, dar şi pentru că îi recunoşteau cre­dinţa intransigentă şi voinţa de a aplica în orice împrejurare legea divină. Omeiazii şi partizanii lor au părăsit însă Medina, acuzîndu-1 pe noul calif de regicid şi cerîndu-i să îi execute pe vinovaţi. Înzestrat, după cum o atestă descrierile, cu o inteligenţă medie şi mai mult viteaz decît abil, acesta nu ştie să se apere de acuzaţia care planează asupra lui. Dezbinarea se instalează pentru prima oară şi începe să domnească în comunitatea credincioşilor. Ea nu va dispare, ba dimpotrivă, şi vom vedea cum şiia (partizanii lui Aii) se vor răspîndi şi se vor depărta uneori pînă la aberaţie de sunna, tradiţia stabilită în veacurile VIII şi IX de doctorii islamului, după cuvintele şi faptele Profetului.

La cîteva luni după ce a fost numit calif, AH părăseşte Medina, care nu va mai fi niciodată capi­tala Islamului, şi se stabileşte la Kufa şi apoi la Basra. O primă confruntare cu adversarii săi, cu prilejul bătăliei aşa-numite a Cămilei (Aişa, văduva lui Mahomed, a luat parte la ea suită pe o cămilă), sfîrşeşte cu înfrîngerea aces­tora. Moawia, un membru al familiei Omeiazilor, pe care Othman îl numise guvernator al Siriei, nu încetează să ceară răzbunare. El deţine o poziţie puternică, aflîndu-se în fruntea unei provin­cii bogate şi avînd conducerea unei armate redu­tabile. In scb/imb, poziţia lui Aii este mult mai slabă. Ea slăbeşte şi mai mult după bătălia de la

8

 

Siffin (Eufrat), în 657, cînd sirienii, ale căror oştiri şovăie, înfig în vîrful lăncilor foi din Coran, vrînd să arate astfel că numai judecata lui Dum­nezeu, deci cartea sacră, va reuşi să pună capăt acestei lupte dintre musulmani. Arbitrajul este defavorabil lui Aii şi un grup din propriii săi partizani îl părăsesc: sînt haridjiţii („cei care ies”). îi vom reîntîlni de-a lungul întregii istorii a Islamului. în timp ce forţele lui Moawia înaintea­ză, Aii, refuzînd decizia arbitrilor, comite şi greşeala de a încerca să rezolve prin forţă soarta haridjiţilor. Masacrul acestora va fi şi cauza morţii lui: ca să-şi răzbune fraţii, un haridjit îl ucide cu o sabie otrăvită în faţa intrării la moscheea din Kufa (661). între timp, Moawia a pus stăpinire pe Egipt, apoi pe Hedjaz. El rămîne singurul calif.

Era califilor raşidun luase sfîrşit; acum începea era Omeiazilor J. Formei de organizare rudimen­tară din primii ani îi urmează un adevărat imperiu, la început cu o administraţie mai puţin arabă decît persană şi mai cu seamă bizantină. Avîndu-şi centrul la Damasc şi un personal moştenit in mare parte de la greci (Moawia şi-a luat un secre­tar creştin), noul stat stabileşte principiul dinastic şi reia vechile tradiţii deja existente, sprijinindu-se pe autohtonii convertiţi la religia islamică, aşa-numiţii mawali. Vechii musulmani sînt nemulţu­miţi ; ei nu vor recunoaşte în acest stat, ajuns în mîinile unor nou-veniţi, nici tradiţiile Profetului, nici idealul religios pentru care luptaseră. Urmă­rile vor fi dezastruoase. După mai puţin de un secol, imperiul omeiad se va prăbuşi. Dar, în acest interval, marii săi califi — Moawia însuşi, Abdel Malik, Hisham — vor edifica unul dintre cele mai puternice imperii cunoscute în istoria omenirii. Ei vor încheia şi cucerirea imenselor spaţii din sudul Mediteranei şi, mai departe, din Orient, care vor rămîne musulmane.

 

 

1 De la numele lui  Umayya, strămoşul comun  al lui Othman şi Moawia (n.a.).

 

în mai multe rinduri, Omeiazii ameninţă Constantinopolul; mai mult decît atit, In cîţiva ani ei ocupă întregul podiş iranian, unde se vor instala mii de familii arabe. Trecînd fluviul Oxus (Amu-Daria), oştirile lor cuceresc oraşele Herat, Kabul, Balch, iar în 710 Buhara şi Samarkandul cad şi ele. Un general arab, Qutayba, caracterizat drept „strateg genial” de către cronicari, conduce flamurile omeiade pînă la Fergana şi Kaşgar, în Turkestanul chinez. In 751, victoria arabă asu­pra chinezilor, la Talas, le oferă supremaţia in regiunile situate între podişul iranian şi munţii Tianşan. Ei nu se vor întinde mai mult la răsărit. Mai la sud, începînd cu anul 712, trupele califului urcau valea Indusului şi cucereau oraşul Multan.

în acelaşi timp, alte oşti arabe se îndreptau spre apus şi nordul Africii. După ce au întemeiat oraşul Kairuan, în 670, arabii ajung la Tlemcen, apoi la Atlantic. în 710, ei supun triburile din centrul şi vestul Maghrebului. Africa bizantină dispare, în timp ce un berber, Tarik ibn Ziyad, străbate, cu 7 000 de oameni, strimtoarea care îi va purta numele: Djebel Tarik ( = muntele lui Tarik, de unde Gibraltar). Acesta poartă o bătălie hotărîtoare pentru soarta peninsulei împo­triva regelui vizigot Agila. Cordoba şi Toledo cad la rlndul lor, urmate de alte centre urbane. în anul 720, Spania este aproape in întregime musul­mană.

Religia islamică se va răspindi in continuare, spre Africa şi Asia. în mai puţin de un veac, esenţialul învăţăturii sale va fi împlinit, iar temeliile sale puternice vor fi puse de către califii raşidun şi Omeiazi.

Revoluţia răzbunării

în istoria islamică, nici un eveniment — poate cu excepţia nopţii în care Mahomed 1-a auzit pe Allah poruncindîi-i să propovăduiască Dumnezeul unic — nu a avut urmări mai grave ca sfîrşitul

10

 

violei

violent al lui Aii la Kufa. Cîţiva ani mai tîrziu, în ziua de 10 octombrie 680, fiul său Husayn va pieri şi el în chip tragic, la Kerbela, in Irak, asasinat de ostaşi omeiazi. Personalităţi nu prea marcante, atît unul, cit şi celălalt, demni de stimă pentru pioşenia şi fidelitatea faţă de moşteni­rea lăsată de Profet, dar lipsiţi de simţ politic, dispariţia lor tragică deschide in religia islamică o rană ce nu va putea fi închisă. Atentatul de la Kufa şi tragedia de la Kerbela îi vor împărţi pe credincioşi pentru totdeauna. Ei vor imprima îndată şiismului — partizanii lui Aii — o colora­tură de mesianism mistic şi de pasiune care va dăinui peste veacuri, pînă în zilele noastre.

Din eveniment in eveniment, dintr-un com­plot în altul, ura împotriva Omeiazilor, consideraţi răspunzători pentru martiriul celor doi descen­denţi ai Profetului va conduce la prăbuşirea dinas­tiei vinovate, în ochii partizanilor lui Aii, de a fi deturnat religia pentru scopuri politice şi personale şi, totodată, de a-i fi asasinat pe doi dintre repre­zentanţii cei mai veneraţi ai familiei lui Mahomed.

Aproape imediat după Kerbela, un grup de locuitori din Kufa, cuprinşi de remuşcări că nu au fost capabili să împiedice uciderea lui Aii, se hotărăsc să-i pedepsească pe făptaşi. La strigătul: „Răzbunare pentru sîngele lui Husayn!”, vreo mie de oameni încep o luptă sinucigaşă cu oştirile omeiade şi sînt zdrobiţi. Cîteva luni mai tîrziu, o altă revoltă mult mai importantă şi mai bine organizată izbucneşte la iniţiativa unui personaj enigmatic, Mukhtar. Acesta intenţionează să smul­gă puterea din mîinile Omeiazilor şi să o dăru­iască descendenţilor Profetului prin Aii. Bănuit de aristocraţia tribală că vrea să se sprijine pe mawali, Mukhtar este ucis în anul 687.

Însufleţiţi de aceeaşi dorinţă de răzbunare, dar în numele descendenţilor lui Abbas \ unchiul

1 Abbas, fratele lui Abdallah (tatăl Profetului) şi al lui Abu Talib (tatăl lui Aii), nu deţinuse un rol impor­tant la începuturile religiei islamice. El primise mai tîrziu însărcinarea de a furniza provizii pelerinilor, ceea ce i-a îngăduit să strîngă o avere considerabilă (n.a.).

11

 

Profetului, un nou complot, care de data aceasta va fi dus pînă la capăt, se urzeşte tot la Kuîa. El se răspîndeşte în Iran, în provincia Khorasan, unde emigraseră vreo 250 000 de arabi de origine irakiană, conduşi de Abu Muslim. Probabil fiul unui iranian convertit la islam, acesta, înzestrat cu o personalitate puternică, un conspirator înnăs­cut, va organiza şi va duce revoluţia la bun sfîrşit. De la o mină de oameni, cîţi erau la început, peste o  sută  de  mii  de  oameni — arabi  musulmani, dar   şi   iranieni   zoroastrieni   şi   mazdeeni — se adună curînd sub flamura neagrăx a emirului din îamilia Proîetului. Focuri aprinse din sat în sat  vestesc  începutul  insurecţiei. în   anul  747 este cucerit oraşul Merv, capitala Khorasanului, urmat de Nişapur. Foarte curînd, partizanii lui Abu Muslim zdrobesc o oştire omeiadă,cuceresc Kuîa la 2 septembrie 749, apoi îl proclamă pe Abu   al-Abbas   amir  al-muminin,   comandantul dreptcredincioşilor,  caliî  al islamului. Cel dinţii caiiî abbasid, cunoscut sub numele de al-Saîfah2, nu va domni decît vreme de cîţiva ani.

Mai rămlnea de rezolvat soarta lui Marwan, califul din Damasc. Ostile sale fuseseră Învinse una după alta, acesta lăsîndu-şi plnă atunci generalii să înfrunte singuri  adversarii. După inîrîngerea suferită de îiul său la Micul Zab, în Djesira, intră şi el In luptă şi participă la o bătălie împotriva lui Abdallah Aii, un unchi al lui Saîf ah, în apropiere de Marele Zab. înîrînt la rindul său, ultimul dintre Omeiazii din Siria ajunge la Damasc, dar locuitorii acestuia ii refuză intrarea în oraş. Rătăcind din ţară în ţară, e urmărit pînă în Egipt, unde este ucis   intr-o   ambuscadă.

Saîfah devenea stăpînul Orientului Mijlociu. Ca să elimine orice risc de propagandă în favoarea

Omeiazilor, el ordonă să fie căutaţi in tot imperi­ul membrii familiei căzute în dizgraţie, spre a-i extermina. El porunceşte chiar să fie dezgropate şi   arse   trupurile   califilor   omeiazi,   iar   cenuşa răspîndită în cele patru vînturi. Istoricul Tabari povesteşte că, după ce i-a prins pe ultimii supra­vieţuitori, „Saffah a poruncitsăfie masacraţi…ll]. Un singur prinţ omeiad a reuşit să scape de măcelul abbasid, Abd al-Rahman ibn Moawia, nepotul   califului   Hisham. După  patru   ani   de peregrinări în Palestina şi Africa de Nord, unde, graţie originii sale berbere, găseşte adăpost, acesta traversează strlmtoarea Gibraltar pentru a întîlni un grup de mawali omeiazi. în toamna anului 756, în marea moschee din C6rdoba, e proclamat amir al-Andalus. Astfel începe dinastia Omeiazilor din Spania, care va domni timp de trei veacuri.

Saffah nu pare să fi   fost   un   personaj  de prim-plan. Cu toate acestea, cuvintele rostite în ziua urcării sale pe tron nu lasă nici o îndoială asupra hotărîrii lui, şi cea a Abbasizilor, de a păstra puterea pe care tocmai o cuceriseră. „Luaţi cu recunoştinţă ceea ce aţi primit”, ar îi spus el locuitorilor din Kufa. „Supuneţi-vă nouă şi nu vă Înşelaţi   asupra locului ce e acum al vostru, căci aceasta pe noi ne priveşte” 2. Mesajul era cum nu se poate mai limpede, dominaţia sirieni­lor sfîrşise pe vecie,  Omeiazii  fuseseră izgoniţi pentru totdeauna, iar legitimitatea abbasidă in­stalată.

Abbasizii  se  stabilesc  temeinic mai întîi  In Irak,   abandonînd   Siria,  pîngărită  de  prezenţa Omeiazilor. Ei  părăsesc Damascul,  centru tra­diţional   al   statelor   din   Orientul  Mijlociu,   şi se  stabilesc  în  sudul Mesopotamiei,   mai  intli aproape de Kufa, iar ceva mai tîrziu înspre nord, la Anbar, capitala imperiului pînă la construirea Bagdadului, zece ani mai tîrziu.

Această repliere spre sud are mai multe semniîi-caţii. Noua   dinastie   nu   părăseşte  Mediterana,

1 Tabari (n.a.).

  • Masudi, Cimpiile de aur (n.a.).

 

 

 

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Istorie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web