Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Civilizaţia Asiro-Babiloniană

in Istorie

arta-sumeriana-asiro-babiloniana-si-persana-1

Leagănul civilizaţiei asiro-babiloniene este Mesopotamia; acest nume, care înseamnă: ţara aşezată „între fluvii”, de­semnează bazinul Tigrului şi Eufratului. Acesta a fost locul din Asia antică pre­destinat dezvoltării unei societăţi seden­tare, deoarece condiţiile care au făcut din :gipt, după cum spune Herodot, u’n „dar al Nilului”, se regăsesc şi aici. Locuitorii din această câmpie şi-au extins dominaţia până departe în munţi, creând, astfel, unul din cele mai mari imperii a cărui civilizaţie a durat mai mult de trei mii de ani. Odată cu dezvoltarea culturii asiro-babilo­niene, geografia fizică a ţării a suferit multiple transformări care au favorizat creşterea suprafeţei teritoriilor fertile.

O hartă modernă ne arată Tigrul şi Eufratul reunite aproape de oraşul modern Kornah, la nord-est de Bas-sorah, într-un singur fluviu. Shatt el Arab, lung de mai bine de 160 de kilometri în linie dreaptă, care ajunge la Golful Persic şi se varsă în el formând o mare deltă. Odinioară, însă, cele două fluvii se vărsau în două locuri distincte la 80 de kilometri unul de altul, iar marea se întindea mult spre nord, la o distanţă aproape egală cu cea care separă locul de vărsare actual de locul de întâlnire al celor două fluvii.

Tot teritoriul cuprins între Kornah şi mare a apărut ca urmare a mâlului pe care l-au depus fluviile; acest teritoriu s-a format treptat, în cursul secolelor, şi fenomenul con­tinuă. Aşa se explică de ce, în plin deşert, se află ruinele oraşelor antice despre care tradiţiile şi textele vechi ne spun că s-au dezvoltat aproape de mare (este cazul oraşelor Eridu, Lagash, Nippur). Această înnisipare lentă a fost una din cauzele declinului acestor oraşe străvechi, incapabile să compenseze paguba provocată de re­tragerea apei care le dădea viaţă.

Tigrul şi Eufratul

Cele două fluvii care au dat naştere Mesopotamiei iz­vorăsc la mică distanţă unul de altul, din masivul Niphates care face parte din Munţii Armeniei, unul din numeroasele lanţuri care separă Marea Neagră de Mesopotamia. Aceşti munţi, cu înălţimi care depăşesc uneori 4.000 de metri, sunt acoperiţi de zăpadă, şi cele două fluvii au, chiar de la izvor, un curs tumultuos, mai ales primăvara, când se topesc zăpezile. Tigrul, care se numea în asiriană Idiglat, are izvorul lângă ruinele din Sivan, nu departe de locul unde ia naştere şi Eufratul. După un lung parcurs

printre munţi, Tigrul intră în câmpie şi se apropie de Eufrat la doar circa 15 kilometri, cele două fluvii mergând, apoi, în paralel mai mult de 50 de kilometri. Mai la sud, Tigrul se îndepărtează pe o porţiune, dar se apropie iar şi se uneşte cu Eufratul la Kornah, formând un singur fluviu.

Eufratul — numit de asirieni Purattu — părăseşte munţii după ce trece printr-o serie de povârnişuri rapide pe circa 150 de kilometri lungime şi intră în câmpie. Cele două fluvii au unele caractere comune: născute în mijlocul masivelor înalte, captează imediat un volum mare de apă şi capătă o mare viteză; amândouă ajung în câmpie după o suită de cascade, în câmpia cu solul nisipos şi moale, cele două fluvii se revarsă periodic şi îşi schimbă cursul odată cu creşterea cantităţii de apă adusă din munţi.

Bazinul Tigrului şi al Eufratului este mărginit la nord de Munţii Armeniei, la vest de marele Deşert Sirian, la sud de Golful Persic şi la est de masivele muntoase din Zagros, contraforturi ale Podişului Iranului. Din cauza afluenţilor pe care-i primeşte Tigrul din această parte, cursul său este accelerat şi, în timpul topirii zăpezilor cresc suprafeţele inundate pe tot malul stâng, încă din primele zile ale lui martie şi ating cota maximă în a doua jumătate a lui mai. Eufratul începe să se reverse la sfârşitul lunii martie, ajungând la cota maximă la sfârşitul lunii mai.

în septembrie, cursul ambelor fluvii redevine normal. Din nefericire, această inundaţie nu are decât în mică măsură caracterul binefăcător al inundaţiei Nilului, deoarece este prea bruscă, neregulată şi dezastruoasă pentru plantaţii. Din toate timpurile, locuitorii au căutat să se protejeze săpând canale în scopul regularizării debitu­lui apelor.

Canalele

încă din vechime, suveranii erau interesaţi de săparea acestor canale care au servit atât ca mijloace de comu­nicaţie, cât şi ca rezervoare de apă, din care locuitorii trăgeau prin şanţuri apa necesară pentru udarea tere­nurilor lor. Inscripţii comemorative vorbesc despre astfel de lucrări şi, adesea, în perioadele străvechi, anii au fost denumiţi cu formula: ”anul în care cutare suveran a săpat cutare canal”. Datorită canalelor şi lucrărilor de regu­larizare a cursului fluviilor — care sunt navigabile doar la câmpie şi doar în anumite perioade ale anului — asiro-babilonienii au putut asana câmpiile, le-au făcut mai fertile şi au asigurat imperiului lor o reţea foarte deasă de comu­nicaţii pe apă, care s-a menţinut şi astăzi în unele locuri. De asemenea, asiro-babilonienii au realizat o dublare a celor două fluvii, săpând, la o oarecare distanţă de fiecare din ele, câte un canal navigabil. Unul din ele este Canalul Pallukat. la vest de vechiul Eufrat; astăzi, apele Eufratului curg pe o parte din traiectoria Canalului Pallukat, care pleca din dreptul actualului oraş Felluja.

Importanţa canalelor mesopotamiene este confirmată de expediţia maritimă pe care regele Sennacherib a con-dus-o în 696 Î.H. contra Elamului1^. Regele a construit două flote, una la Ninive, alta la Til-Barsib pe Eufratul de sus: cea din Ninive a coborât pe Tigru, a mers apoi pe ca­nalul Arahtu pentru a ajunge în Eufrat şi ambele flote au ajuns, astfel, la mare.

Peste tot unde omul nu a amenajat cursul fluviului era

1) vechi stat. cu capitala la Susa. situat pe teritoriul actualei provincii Huzistan din sud-vestul Iranului. Amintit de izvoare din mileniul III î.H., când a jucat un rol important. o permanentă mlaştină; în timpul creşterii apelor, bărcile înconjurau insulele acoperite de trestii uriaşe, iar în timpul secetei, porţiuni enorme de nămol se întindeau cât vedeai cu ochii.

Canalele ca şi drumurile caravanelor au făcut din Mesopotamia o adevărată punte de legătură între bazinul Mediteranei şi Golful Persic; dominaţia turcească a distrus însă acest sistem de căi de comunicaţie, care a adus ţării o mare prosperitate pe vremea când Canalul Suez nu era încă săpat.

Climat. Floră şi faună

Mesopotamia îşi datorează fertilitatea irigării raţionale, apa fluviilor fiind încărcată, ca şi cea a Nilului, de un mâl binefăcător, iar uscăciunea este aici mai mică decât în Egipt. Climatul variază după regiuni: munţii din nord sunt acoperiţi de zăpadă în timpul iernii, iar regiunile din jurul Golfului Persic sunt toride în permanenţă; doar în partea de mijloc a Mesopotamiei există o oarecare varietate de anotimpuri: o iarnă blândă în noiembrie şi decembrie, cu ploi a căror frecvenţă şi intensitate slăbesc treptat; o foarte scurtă primăvară în care vegetaţia devine exube­rantă; din mai până în noiembrie este vară, o vară grea. arzătoare.

Din Asiria la Golful Persic, flora diferă din cauza varietăţii climatului şi reliefului: în nord sunt arbori ca pinii, stejarii, nucii etc., dar, mergând mai spre sud. aceştia dis­par făcând loc palmierilor şi pomilor fructiferi, ca smo­chinul, caisul, piersicul, în sud, rezistă doar palmierul. .Viţa-de-vie a fost aclimatizată de mult timp în Asiria, iar mai târziu, măslinul. Tot în sud se cultivă şi bumbacul.

Fauna cuprindea câteva specii periculoase: un leu mai mic decât cel din Atlas1‘, pantera, hiena, şacalul, şerpi, scorpioni; ţânţarii mişunau în mlaştini. Animalele domes­tice folosite erau: bivolul, boul cu cocoaşă, capra şi oaia. Bizonul dispăruse de muit. Măgarul, ca şi măgarul sălbatic domesticit, era folosit din cea mai veche antichitate; calul a fost introdus în mileniul II Î.H., iar cămila ceva mai târziu. Dintre păsări erau cunoscute: gâscau raţa, porumbelul şi găina, adusă mai târziu din Siria, în Siria de sus, se găseau, cândva, elefanţi sălbatici şi struţi, pe care regii Egiptului şi ai Mesopotamiei îi vânau în cursul expediţiilor militare.

Subsolul

Subsolul Mesopotamiei este plin de resurse naturale: petrol, în regiunea Kirkuk şi Moşul, şi bitum, pe care asirienii îl foloseau pentru a calafatul corăbiile^şi pentru fixarea cărămizilor în zid, în loc de mortar, în nordul Mesopotamiei se practica mineritul; obiectele metalice descoperite sunt dovada răspândirii cuprului şi bronzului din cele mai vechi timpuri ale antichităţii. Documentele cuneiforme vorbesc de cumpărarea metalelor fie sub formă de lingouri, fie ca minereu, de la caravanele venite din nord. Aurul, argintul, plumbul, fierul şi cuprul proveneau din Munţii Armeniei şi ai Asiei Mici.

Din nord, din Asiria, muntoasă în partea septen­trională, se aduceau materiale de construcţii: bazalt, cal­car, alabastru.

Cartografie antică

La British Museum se găseşte o tăbliţă care este o adevărată hartă. Babilonienii care îşi orientau hărţile pe actuala direcţie nord-vest credeau că ţara lor, cu teritoriile limitrofe, este înconjurată de „Fluviul amar” (Golful Persic, B), în dreapta Babilonului, în centrul hărţii, se găsea spre nord un „oraş”(a) despre care nu se dau alte detalii; mai [a sud, ţara Âsiriei; şi mai la sud, ţara Dur-llu; la stânga şi în partea de jos a hărţii, alte oraşe (a). La sud, ei notează ţara lui Bit lakin (a), apoi o regiune de „canale şi mlaştini” (f). Pe această hartă, Babilonul este considerat centrul lu­mii. Dincolo de cercul format de Golful Persic, babilonienii bănuiau existenţa altor ţări: ei le indicau, fără a le preciza, prin triunghiuri (Â). Este interesant de constatat că lângă

  1. l) munţi din Africa de Nord care ating în Maroc 4165 m. triunghiul din nord, acum şters, au scris „ţări în care nu se vede Soarele”.

Această hartă ne arată capacitatea mesopotamienilor de a simplifica, atunci când doreau, reprezentarea lumii cunoscute. Dar ei puteau fi foarte exacţi, dovadă plăcuţa găsită la Nippur cu planul oraşului care concordă cu cel făcut de misiunea arheologică care a explorat situl.

POPULAŢIA MESOPOTAMIEI  .

Condiţiile geografice şi climatice atât de diferite sunt factorii care explică diferenţele profunde dintre popoarele care constituiau imperiul asirian, sub aparenta unitate a ţării. Populaţia de la şes, ocupată cu agricultura, nu putea avea obiceiuri asemănătoare cu ale nomazilor de pe pla­touri şi cu ale muntenilor din nord. Câmpia a fost în per­manenţă ţinta poftelor şi jafurilor vecinilor: locuitorii de aici erau deseori forţaţi să-i alunge sau să-i captureze pe muntenii primitivi care făceau incursiuni prădalnice în regi­unile fertile, retrăgându-se apoi pe înălţimile lor.

Ce rase locuiau în Mesopotamia? Ce origini aveau?

Sumerienii şi asianicii

De la începutul Istoriei, se constată în Mesopotamia, după cum arată monumentele, prezenţa a două mari rase: una este reprezentată pe monumente cu un cap ro­tund, brahicefal, cu fruntea joasă, teşită, cu nas coroiat ca ciocul de vultur, cu păr până la umeri, despărţit în şuviţe, de fiecare parte a feţei, şi cu barba lungă, tunsă în formă pătrată, într-o epocă mai târzie, persoanele de acest tip nu mai purtau barbă şi părul era tuns scurt. Acest grup este cel al sumerienilor, care nu sunt semiţi.

Pe lângă sumerieni, se observă prezenţa populaţiilor care par a fi autohtone; ele aveau o limbă din aceeaşi fa­milie cu a sumerienilor, acelaşi craniu brahicefal cu frun­tea teşită şi aceeaşi religie; sunt as/an/c//din care fac parte şi sumerienii fără îndoială; ei nu sunt semiţi şi, probabil, nici indo-europeni.

Semiţii

Celălalt grup are un profil mai puţin accentuat; nasul este drept sau uşor acvilin; capul nu mai este rotund, după cât se poate constata, deoarece sunt reprezentaţi cu barbă şi păr lung, care ascunde conturul craniilor. Acest grup face parte din rasa semită sau a akkadienilorcare se vor divide, mai târziu, în babilonieni şi asirieni.

Pe monumentele mai noi cu 1500 de ani sunt reprezentaţi semiţi complet diferiţi de cei pe care i-am prezentat; sunt cei din epoca asiriană —cu nasul acvilin, cu nări cărnoase şi buze groase.

Această diferenţă se datorează probabil încrucişărilor dintre semiţi, asianici şi chiar indo-europeni.

Examinarea craniilor datând de acum aproape 3000 de ani înaintea erei noastre, găsite la Kish, la Ur şi El-Obeid, arată că brahicefalii cu frunte îngustă reprezentaţi pe monumentele sumeriene, sunt rari faţă de dolicocefalii cu frunte înaltă, pe care monumentele nu îi prezintă deloc. Şi antropologii au ajuns la concluzia că sumerienii vechi au făcut parte din grupul mediteranean şi că tipul lor fizic trebuie să fie acela al populaţiilor actuale din Irak, dolico-cefal. La aceleaşi rezultate s-a ajuns şi din examinarea celor trei cranii găsite la Hassuna.

Amoriţii. Arameenii

Două ramuri foarte diferite ale blocului semitic au avut un rol important în Mesopotamia. Unul, cel al amoriţilor. răspândiţi în Siria de sus şi în Canaan1^ constituie grupul semiţilor din vest, care a avut un rol important fiindcă din el a luat naştere prima dinastie a Babilonului (1830-1530 Î.H.), ca urmare a infiltrării continue a amoriţilor în Meso­potamia în timpul celei de a IIl-a dinastii din Ur (2100-2000 Î.H.).

Altă ramură era constituită de arameeni. Ei apar spre mijlocul celui de-al ll-lea mileniu înaintea erei noastre, fiind nomazi. Nu se ştie de unde au plecat, dar au apărut în Mesopotamia de sus, în Aram. fiind în conflict cu Asiria în secolele XIV, XIII şi XII î.H. Teklatphalasar l a purtat 28 de lupte contra lor. Influenţa lor a fost deosebit de mare în timpul monarhiei neobabiloniene. când generalul „cal-deean” Nabopolassar s-a proclamat rege al Babilonului.

Limba arameană pe care o scriau cu semne alfabetice a fost folosită de toţi cei pentru care scrierea cuneiformă era prea grea: în epoca neobabiloniană. poporul vorbea arameană, iar scrierea cuneiformă mai era folosită doar pentru actele oficiale. Multe tăbliţe au pe margine rezuma­tul conţinutului, în arameană.

1)   numele biblic al Palestinei.

Indo-europenii

Au apărut în Mesopotamia numai după ce ţara a fost cucerită de perşii ahemenizi. Dar nu era prima dată când Mesopotamia venea în contact cu ei. Când dinastia asianică a Kassiţilor a luat locul dinastiei l-a babiloniană (pe la mijlocul mileniului II) unii din monarhii lor aveau nume indo-europene. Tipul etnic al indo-europenilor. poate fi studiat pe monumentele ahemenezilor. în special pe basoreliefurile palatelor din Persepolis.

Originea acestor populaţii

După unii arheologi, sumerienii au fost primii locuitori ai ţării, cărora li s-au alăturat semiţii, în antichitate nu erau însă consideraţi autohtoni. Ei veniseră dintr-o ţară cu coline şi, între alte dovezi, unii au invocat turnurile lor cu etaje, în amintirea înălţimilor pe care ei îşi slăveau odini­oară divinităţile.

Locul de origine al asianicilor se consideră că este Caucazul, unde şi astăzi se vorbesc dialecte apropiate de ale lor. Se pare că au venit în Orientul apropiat puţin înainte de începutul Istoriei; ei erau deja aici în epoca apariţiei documentelor scrise.

Se admite, în general, că semiţii ar fi venit din Arabia. Sunt şi păreri, conform tradiţiilor, că au venit din ţara Amurru. adică Siria, în orice caz. primele dinastii semite au venit din vest, intrând în conflict cu sumerienii.

Leagănul indo-europenilor. sau cel puţin punctul de Plecare din care s-au dispersat, a dat naştere ia mai multe ipoteze: Siberia occidentală de unde au plecat când s-au produs modificări ale climei; câmpiile din Germania de nord; câmpiile Rusiei meridionale între Dunărea de jos şi Volga de jos. Dar nici una nu oferă certitudini. Se crede că separarea triburilor indo-europene s-a produs pe la jumătatea mileniului III. Caracterul care diferenţiază civi­lizaţia lor de cea a Orientului şi a Mediteranei este folosirea cailor, în secolul XX î,H. răspândirea lor a luat sfârşit. Ei sunt strămoşii mezilor, perşilor, bactrienilor, sog-dienilor, indienilor a sciţilor şi a sarmaţilor.

 

EXPLORĂRI ARHEOLOGICE

 

Ruinele cetăţii Urm timpul înfloririi sale (2800-2470 î.H.)

cetetea se afla la malul mării; astăzi, ruinele sale se află

destul de departe de Golful Persic. din cauza depunerilor

aluvionare ale Tigrului şi Eufratului

SĂPĂTURILE FĂCUTE ÎNAINTE DE 1914

ană la jumătatea secolului trecut nu se ştia ‘ aproape nimic de civilizaţia care s-a dezvoltat în bazinul Tigrului şi Eufratului. //       Marea şi aproape singura sursă de informaţie este Biblia. Datorită ei se ştia

despre dezvoltarea şi apoi de ruinarea to­tală a oraşelor Ninive şi Babilon. Herodot nu a^adus mai multe precizări, oricât de detaliate au fost relatările sale, şi nici călătorii greci care au scris despre Mesppotamia începând cu anul 500 Î.H. Datorită re­latărilor biblice se înrădăcinase ideea unei distrugeri totale a acestor imperii şi rarii călători occidentali moderni care putuseră să ajungă în Mesopotamia confirmau această distrugere. Nu se făcuse încă nici o săpătură arheologică şi

nimeni nu bănuia ce bogăţii se găseau în movilele Mesopotamiei, denumite aici „teii”1‘. Descoperirile făcute la sfârşitul secolului XVIII, în oraşele acoperite de lavă, Herculanum şi Pompei, şi rezultatele uimitoare ale cam­paniei din Egipt de la începutul secolului XIX, au trezit in­teresul pentru arheologie. Din acel moment, drumul a fost deschis; în prima jumătate a secolului XIX numeroşi călători au vorbit despre starea actuală a Mesopotamiei şi, în 1842, agentul consular al Franţei la Moşul, Bolta, a făcut primele săpături pe cheltuiala sa. pentru ca ulterior să primească o subvenţie guvernamentală, în prima fază, sondajele lui Botta nu au dat rezultatele sperate. El le începuse pe o colină enormă — pe locul unde fusese odinioară Ninive — colină care poartă acum numele Kuyunjickşl care se înalţă lângă Moşul; dar sondajele nu fuseseră făcute destul de adânc.

Antichitatea păstrase amintirea locului exact unde fusese Ninive, oraş distrus în anul 612 Î.H. de babilonieni şi mezi; geograful arab Abulfeda îl va localiza mai târziu pe acea colină.

Prospecţiunile l-au convins pe Botta de corectitudinea informaţiilor, dar, din cauza rezultatelor slabe obţinute, a abandonat situl, atunci când indigenii i-au arătat la 14 kilometri nord-est de Moşul un sit de unde se spunea că s-au dezgropat statui.

Botta a părăsit Ninive prea devreme, din păcate, fără să bănuiască bogăţia de necrezut a sitului pe care-l aban­dona, şi s-a instalat la Khorsabad unde se găseau, acope­rite de pământ, ruinele unui palat şi ale unui oraş de recreere, care odinioară se numea Dur-Sharrukin. con­struite de regele Asiriei, Sargon II (721-705 Î.H.). Pe măsură ce se înlătura pământul, se putea observa că dis­trugerea monumentului nu era totală: desigur, zidurile

  1. l) colină artificială, formată în timp peste nişte ruine, dărâmături etc.

făcute din cărămidă nearsă sau arsă puţin se dezagre­gaseră, formând acea masă de pământ în formă de colină, dar basoreliefurile erau încă acolo: zidurile prăbuşindu-se au protejat părţile de jos şi planul palatului rămăsese vizibil, ca şi cea mai mare parte a ornamentelor. Săpăturile au continuat, dar cu destule probleme din cauza funcţionarilor, locali ai guvernului otoman. După multe greutăţi, primul convoi de antichităţi asiriene ajungea la Luvru în 1847. Colecţiile au fost expuse în săli speciale, deschise publicului în acelaşi an. Botta a murit însă în dizgraţie şi p vreme lucrările începute de el au rămas neterminate, în 1851, lucrările s-au reluat sub con­ducerea lui Place care a dezgropat întregul palat, clădirile din jur şi chiar unele porţiuni din oraşul care înconjura reşedinţa regală, în cursul săpăturilor făcute de Botta şi apoi de Place, au fost scoase la lumină basoreliefuri splendide, multe într-o stare toartă bună, altele degradate; piatra folosită de asirieni era un alabastru gipsos, destul de friabil, care putea fi uşor degradat de factorii atmos­ferici. Din păcate, o parte din piesele trimise de Place după 1851, s-au pierdut din cauza răsturnării unor plute care le transportau pe Tigru.

Botta a deschis deci era săpăturilor în Mesopotamia; după el. englezii, prin Lyard, au început săpăturile la tellul (colina) Nimrud. fostul Kalah. al doilea oraş-capitală al Asiriei, unde au fost găsite palatele lui Asurnazirpal. Sal-manasar III şi Asarhaddon: dar cea mai frumoasă desco­perire a fost cea de la Kuyunjick. unul din tellurile care cuprindeau ruinele oraşului Ninive. situl abandonat prea repede de Botta. Acolo a fost găsită, în afară de o serie de magnifice basoreliefuri, „biblioteca” lui Asurbanipal. adevărată enciclopedie a epocii. — întocmită la ordinele regelm —compusă din mii de tăbliţe care erau îngrămădite în mai multe camere ale palatului.

O nouă misiune franceză (1851) condusă de Fresnel.

Thomas şi Oppert, s-a îndreptat spre nordul Babiloniei. Cu toate eforturile sale. Fresnel n-a obţinut decât puţine rezultate; Babilonul era un sit prea vast pentru mijloacele de care dispunea. Guvernul francez, neînţelegând di-ficujtăţile prin care trecea, i-a întrerupt misiunea.

începând cu anul 1877, De Sarzec, consul al Franţei la Basra, a explorat, din proprie iniţiativă, situl din Tel/o (fostul Lagash) la est de Shatt-el-Haî, descoperind o epocă şi o artă nemaiîntâlnită în săpăturile din Asiria. S-au scos la lumină statui ale lui Gudeea, patesi1^ în epoca di­naintea dinastiei a lll-a din Ur. Era începutul lucrărilor care vor face cunoscută strălucitoarea civilizaţie a sume­rienilor.

Din 1884 până în 1886, Dieulafoy a făcut săpături la Susa — în estul extrem al câmpiei mesopotamiene, la marginea platoului iranian — dezvelind palatul lui Arta-xerxe şi a adus la Luvru. frizele Arcaşilor şi ale Leilor, un capitel monumental şi sculpturi ahemenide2‘.

O expediţie americană,condusă de Hilprecht, Haynes şi Harper, începe, în 1889, să exploreze în sudul Babilo­niei ruinele de la Niffer, vechiul Nippun aici a fost găsit un lot uimitor de mare de tăbliţe din toate epocile.

Părintele Scheil, chemat de guvernul otoman, a făcut cercetări la Abu-Habba, vechiul Sippar (1894) şi. la sud-vest de Bagdad, pe un canal care lega Tigrul de Eufrat, părintele Scheil a găsit vestigiile unei şcoli de scribi.

Săpăturile germane au început în 1899. în situl Babilon. fiind conduse de Koldewey. şi au continuat până în 1917. dar, cu toate că au durat optsprezece ani. ele erau departe de a fi terminate. Babilonul este un câmp de

D   reprezentant   al   unei   puteri   superioare   divine   sau   regale.

guvernator sau vicar. 2)   Ahemenizii – dinastie de regi persani (558-330 ÎH) Cirus

Gambise, Darius. Xerxe.                                              ‘

ruine, lung de doi kilometri şi lat de mai mult de un kilometru. Au fost degajate cele două ziduri de incintă, qăsindu-se patru din cele opt porţi pe care le avea oraşul. A fost identificat, în locul numit Babil, în afara zonei săpăturilor, palatul de vară al lui Nabucodonosor II; în lo­cul numit Qasr, poarta zeiţei Ishtar şi Calea Procesiunilor, care trece de Qasr pentru a ajunge la templul lui Marduk şi la turnul său cu etaje: aproape de poarta lui Ishtar, un fel de muzeu destinat prăzii de război luate de la diferiţi duşmani, templul Emach, palatul care ţine de fostele grădini suspendate. Cu toate eforturile misiunii, degajarea templului lui Marduk, numit Esagil, cu turnul său Ete-menanki, n-a putut fi terminată. Diferite alte temple (al lui Gula, al lui Ninurta. al lui Ishtar din Agade) au fost dega­jate, ca şi o mare clădire din cartierul numit Merkes, re­marcabilă prin faţada sa cu ornamente în formă de dinţi de ferăstrău; s-au degajat, de asemenea, resturile unui teatru datând din epoca elenistică.

Din 1897, explorarea tellului Susa a fost făcută metodic de J. de Morgan. Săpăturile au scos la lumină monumente de cel mai mare interes şi din cele mai vechi timpuri, unele create aici, altele luate Babilonului de către Elam în cursul campaniilor victorioase.

Germanii au făcut săpături la Kalat-Shergat, vechiul sit din Asur şi au evidenţiat civilizaţia Asiriei din epoca veche. S-a constatat că Asiria era în acel moment total depen­dentă faţă de civilizaţia sumeriană. Abia în cursul mileniu­lui II ea va căpăta caracterele pe care i le cunoaştem, sub dinastia sargonizilor.

  1. Andrae a condus, din 1903 până în 1914, săpăturile din Asur. Situl din Asur se găseşte la 100 de kilometri sud de Moşul pe malul drept al Tigrului. Săpăturile au ajuns în adâncime la nivelurile numite G şi H, la un templu al lui ishtar, din prima jumătate a celui de-al lll-lea mileniu; re­construit în timpul celei de a lll-a dinastii din Ur. a fost refăcut după un alt plan în secolul XVIII Î.H. Misiunea a scos la lumină şi resturile zidului, şapte porţi din cele trei­sprezece menţionate de Sennacherib (doar opt după Sal-manasar III), ruinele unor temple din Asur, sanctuarele gemene Anu şi Adad, Sin şi Shamash şi templul Akitu (după numele sărbătorii care se celebra acolo).

Baronul von Oppenheim a făcut sondaje, apoi săpături din 1911 în 1913. şi apoi în 1929, la Tell-Halaf la izvoarele râului Habur. A descoperit un palat împodobit cu reliefuri şi numele regelui Kapara despre care nu se ştie nimic, dar. după stilul construcţiei, poate fi datat în secolul XI sau XII; în straturile adânci, o ceramică pictată provenind din mileniile III si IV, asupra căreia vom reveni. La 70 de kilometri de f elI-Halaf, ia Djebelet-el-Beda, s-au descope­rit sculpturi în bazalt din mileniul III.

  1. Herzfeld şi F. Sarre au scos la lumină, din 1912 până în 1914, la Sammam, pe Tigru, la circa 90 de kilometri de Bagdad, ceramică pictată, asemănătoare, în oarecare măsură, cu cea din Tell-Halaf.

Din situl din Kish (astăzi El Oheimir) la est de Babilon. H. de Genouillac, care a făcut săpături în 1912, a desco­perit numeroase obiecte mici şi a eliberat primele camere ale unui palat.

SĂPĂTURILE FĂCUTE DUPĂ 1918

Perioada care a urmat războiului din 1914 a fost deosebit de rodnică pentru săpăturile făcute în Mesopotamia. Cercetările au continuat în Irak, în Siria de sus şi în Iran, dar în cadrul acestei lucrări se vor prezenta doar cele întreprinse  în Irak şi în câteva puncte din Siria de sus.

Vom vorbi mai întâi, datorită rezultatelor obţinute, despre trei cercetări care au dus la cunoaşterea celor trei perioade protoistorice, care de atunci au servit drept cadru pentru clasarea descoperirilor asemănătoare obţinute în alte situri şi au permis să se stabilească o cronologie re­lativă pentru perioada cea mai veche a civilizaţiei din Mesopotamia. Ne referim la săpăturile făcute la Tell-EI Obeid, Warka şi Jemdet-Nasr: ele au dus la stabilirea pe­rioadelor succesive de dezvoltare a civilizaţiei mesopo-tamiene. care şi-au luat numele de la situl unde au fost observate pentru prima dată.

Dar, mai înainte, trebuie să cităm scurta campanie de săpături făcută în 1918 la Abu-Sharein. vechiul Eridu, pe care mesopotamienii îl considerau ca o metropolă, dacă nu chiar metropola civilizaţiei lor. Eridu a fost întemeiat într-un loc pe care nămolul fluviilor îl va acoperi mai târziu, nu chiar în golf. ci într-o lagună. R. Campbell Thompson a fost însărcinat cu aceste săpături, acolo unde prospecţiile făcute de Taylor în 1855 semnalaseră prezenţa unui zigurat1‘. şi scoseseră la lumină câteva tăbliţe care dădeau numele vechi al locului şi cărămizi plan-convexe (o parte plată şi alta convexă) care se vor dovedi, mai târziu, tipice pentru perioada preakkadiană. R. C. Thompson a studiat turnul cu etaje şi a tras con­cluzia că situl a fost aproape abandonat după perioada sumeriană (sfârşitul mileniului III) şi n-a mai servit decât pentru înhumări. El a descoperit aici ceramică pictată care aminteşte de cea din Susa, amestecată cu scule din piatră, fără nici o inscripţie. Descoperirea lui a avut ca efect începerea cercetărilor la siturile din Ur. Obeid. Uruk şi Jemdet-Nasr.

1)   (cuvânt asirian) turn cu etaje pe care era clădit un templu — construit prima dată de sumerieni.

Perioada El-Obeid

în 1919 făcând săpături la t/r (denumit acum El-Mugheir) în sudul Mesopotamiei. misiunea condusă de R. H. R. Hali a descoperit, la mică distanţă, la vest de U r, un teii modest cu numele de El-Obeid. Era terasa unui templu în ruine datând din timpul primei dinastii din Ur, Lângă terasă se aflau ornamentele zidurilor şi multe ex-veto ‘-uri aruncate ca urmare a jefuirii clădirii.

Dar cea mai importantă a fost descoperirea, într-un cimitir, a unei ceramici pictate, care fusese întâlnită de puţin timp în tot Orientul Apropiat, alături de scule din aceeaşi perioadă, permiţând caracterizarea civilizaţiei ce a primit numele sitului unde a fost găsită — El-Obeid.

dat numele de Uruk perioadei de după Obeid. în stratul XI, s-a pus în evidenţă prezenţa sculelor din metal (cupru).

Cărămida plată şi un mozaic obţinut prin împlântarea în argilă proaspătă a unor conuri de pământ ars. cu vârf colorat, caracterizează nivelul VI.

La nivelul V a apărut un templu pe fundaţii de piatră.

Nivelul IV împărţit în substraturi (a 1. a2, b. c) conţine un templu denumit „roşu”, o sală cu coloane groase împo­dobite cu mozaic; se constată prezenţa inscripţiilor în subnivelul b.

Straturile III şi II aparţin civilizaţiei de la Jemdet-Nasr, despre care vom vorbi rnai departe; caracteristice erau folosirea, în continuare, a decorării cu mozaic, folosirea cărămizii nearse plate cu secţiune pătrată.

Stratul l indică folosirea cărămizii de aceeaşi formă, dar plan-convexă.

Perioada de ia Uruk

în situl Uruk, astăzi Warka (Erech în Biblie), în Meso-potamia sudică, J. Jordan a făcut cercetări din 1928 până în 1939. Lucrările, la care au participat numeroşi ar­heologi, au descoperit, optsprezece straturi succesive care conţineau:

în straturile XVIII – XVI. ceramică de tipul Obeid l. ur­mată de ceramică Obeid II şi tipuri mai dezvoltate decât cel primitiv în straturile epocii următoare.

In straturile XIV – IV, ceramica cea mai obişnuită cu an-gobă2‘ roşie şi gri devine atât de îmbelşugată, încât s-a

1)   obiecte-of rande care se depun într-un sanctuar ca urmare a unui jurământ sau ca mulţumire pentru ajutorul dat de divinitate.

2)   masă ceramică alcătuită din argilă care serveşte la acoperirea în strat subţire a produselor ceramice înainte de ardere.

Perioada de la Jemdet-Nasr

Aceasta a fost pusă în evidenţă de lucrările conduse de Mackay. Langdon şi Watelin care au avut loc la Kish, în 1925. Deplasându-se la circa 25 kilometri de Kish. la Jemdet-Nasr. au găsit o mulţime de tăbliţe cu o scriere arhaică dar deja mai evoluată, scule de metal, cilindri. Ceramica era alcătuită din urne. ulcioare pântecoase, unele neornate, altele cu desene cu una sau mai multe culori, întregul ansamblu, foarte omogen, a fost datat ca fiind de după perioada de la Uruk.

Şi la Ninive. R. ‘Campbell Thompson şi Mallowan. făcând săpături adânci, din 1927 în 1932. au constatarea, din 27 de metri pe care i-au săpat în adâncime până la pământul virgin, doar 5 metri conţineau stratul creştin şi stratul asirian, ceilalţi 22 de metri corespunzând perioadei protoistorice. Ceramica de Uruk a apărut la nivelul IV.

Săpăturile de la Arpachiyah, aproape de Ninive, au fost făcute pentru a verifica rezultatele obţinute ia Ninive. M. E. L. Mallowan. în 1933, a delimitat 15 nivele care arătau începând de sus: straturile de la l la IV. cupru şi ceramică Obeid. V, ceramică Obeid şi Halaf; VI, ceramică policromă Halaf, cu exemplare realizate cu o tehnică minunată, ce se găsesc la muzeul din Bagdad; VII – X, construcţii ridicate pe temelii de piatră, coexistând cu ceramica Halaf şi câteva exemplare din genul Sammara; XI – XV, cioburi cu forme de animale.

Perioada Dinastică Arhaică

Două alte situri explorate de H. Frankfort au permis completarea golului care exista între sfârşitul perioadei de ia Jemdet-Nasr şi începutul Istoriei reprezentată de l-a di­nastie din Ur şi dinastiile din Tello care duc. fără întreru­pere, până la dinastia din Akkad.

Tell-Asmar la circa 70 de kilometri nord-est de Bag­dad, a fost explorat din 1930 până în 1936. Au fost scoase la lumină un templu şi un palat care fusese reconstruit de douăzeci de ori pe aceiaşi amplasament; prima con­strucţie data din epoca de la Jemdet-Nasr şi M. Frankfort a propus o nouă periodă, numită Early Dynastic. subîmpărţită în trei: l de la 3200 la 3000; II. de la 3000 la 2800: III, de la 2800 la 2550 (care începe aproape odată cu perioada istorică).

Hafajise află pe malul stâng al râului Diyala, la sud-est de Tell-Asmar; lucrările s-au eşalonat din 1930 până în 1937. S-a descoperit o ceramică al cărei decor roşu aprins (scarlet ware] devenise pulverulent şi rămânea pe degete. Această ceramică a fost întâlnită şi la Tell-Agrab

în 1935-1937, la 20 de kilometri de situl precedent, spre sud-est. de către Seton Lloyd, alături de figurine din cupru; un car al cărui conducător struneşte un atelaj de patru ani­male este o frumoasă lucrare în metal.

Toată regiunea Ninive a contribuit la confirmarea datei rezultate din săpăturile precedente. La Tell-Billa, la nord-est de Ninive, săpăturile au fost conduse de E. Speiser din 1930 până în 1933. Nivelul cel mai vechi este cel al pe­rioadei de la Jemdet-Nasr, fiind urmat de Early Dynastic. La Tepe-Gawra, sit aflat în apropiere, săpăturile făcute sub aceeaşi conducere, au durat din 1931 până în 1938; a fost găsită o succesiune neîntreruptă de nivele datând din epoca neolitică (nr. XXVI), până la mijlocul mileniului II (nr. III-I). trecând prin perioadele de la Tell-Halaf (XXV-XX), de la Obeid (XIX-XII), Uruk şi Jemdet-Nasr (XI-VIII), prin Early Dynastic (VI1-VI), Akkad şi a lll-a dinastie din Ur (V-IV), terminându-se în epoca hurrită (III-I).

Săpăturile din Ur au constituit evenimentul capital al acestei perioade de cercetări. Conduse de H. R. Hali şi Şir Leonard Woolley, din 1922 până în 1934, ele au făcut să apară un zigurat foarte bine conservat din vechea ţară sumeriană, ca şi alte edificii religioase, un cimitir cu morminte de la începutul Istoriei, numite Morminte regale, de o mare bogăţie, ale regilor din dinastia a lll-a din Ur. O descoperire care a stârnit un mare interes a fost un strat steril părând a fi un sediment lăsat de ape, care a fost atribuit „Potopului”.

In acelaşi timp. o altă expediţie a reluat săpăturile la Kish. aproape de Babilon, începute în 1912 de H. de Genounillac. Expediţia era condusă de E. Mackay şi S. Langdon. In perioada 1923-1933 a fost descoperit un palat sumerian, în ale cărui ruine fusese amenajat, ulte­rior, un cimitir presargonic denumit A, a cărui dată poate » fixată în timpul primelor dinastii din Lagash. în cursul unor săpături s-a atins, la o mare adâncime (invadată de apă) epoca de la Jemdet-Nasr (14-17 metri): deasupra (11-14 metri) era un cimitir (denumit Y) care poate fi com­parat, cu cel al Mormintelor regale din Ur. Deasupra, între 9 şi 11 metri, un strat argilos care poate fi „potopur din Kish. Mai sus (8-9 metri) un strat „roşu” cu resturi de cărămizi plan-convexe şi de ceramică de genul găsit în cimitirul A. Deasupra, până lasoL un nivel neo-babilonian. După o campanie de sondaje la Senkereh (1933). an­tica Larsa, una din metropolele din Sumer, A. Parrot a început săpăturile de la Mari (1933-1939). astăzi Tell-Hariri, la 11 kilometri spre nord-vest de Agu-Kemai. Găsirea întâmplătoare a unei statui atrăsese atenţia asu­pra acestui sit neexplorat. Au fost descoperite: un mare palat, edificii religioase, mici monumente provenind de la începutul Istoriei până la Hammurabi (care a distrus oraşul) precum şi arhivele regale ale ultimilor regi. care conţineau mii de tăbliţe. Datorită lor, întreaga viaţă din zona din vestul Babiloniei a fost descifrată.

Oraşele, foste posturi avansate ale imperiului asirian, nu au fost neglijate. Arslan-Tash. la est de Eufrat, a fost explorat sub conducerea lui F. Thureau-Dangin în 1928. Au fost găsite, sub ruinele palatului lui Teklatphalasar III (745-727) (M. Parrot sugerează Sargon II. 722-705). plăci de fildeş şi ornamente de mobilă.

Tell-Ahmar pe malul stâng al Eufratujui. corespunde anticului oraş devenit asirian. Til-Barsib. într-un palat din vremea lui Salmanasar III, restaurat de Adad-Nirari III. apoi de Asurbanipal (668-626), misiunea condusă de F. Thureau-Dangin (1929-1931) a descoperit o serie de pic­turi murale, ansamblul cel mai important care a fost descoperit vreodată. Ceramica, din tipul obişnuit, în can­titate mare, pare a fi din anul 1750 Î.H. după M. Dunand (şi din 2500 după M. Mallowan): cea de la adâncime mai mare se aseamănă cu cele din Halaf. Arpachiyah şi Obeid.

în partea de est, la marginea Asiriei, se află situl de la Yorghan Tepe, corespunzător anticului Nuzi. aproape de Kirkuk. reşedinţa puterii hurrite . Rezultatele expediţiei americane conduse de E. Chiera (1925-1928). R. Pfeiffer (1928-1929) şi R. Starr (1929-1931), au fost foarte impor­tante: au fost găsite tăbliţe care formau arhivele negusto­rilor iar săpăturile în adâncime au permis să fie reconstituită istoria sitului:

Straturile Xll-Xa: ceramică de tip Obeid şi din straturi adânci din Ninive, Uruk şi Gawra, construcţii din chirpici: X, construcţii din cărămizi nearse; IX-VII, straturi corespunzătoare perioadelor de la Jemdet-Nasr şi Uruk: VI-III, epoca numită de la Gasur, nume pe care îl purta oraşul în perioadele Early Dynastic şi epoca akkadiană; stratul ll£>, corespunzător perioadelor de la Isin şi Larsa, şi Na corespunzător dinastiei din Babilon; straturile II şi l corespund epocii hurrite.

Şase campanii (din 1930 în 1935) au fost făcute de americani la Khorsabad. Cercetările s-au îndreptat spre palatul lui Sargon şi spre alte edificii dintr-o incintă care îngloba palatul Regelui. Unul din ele era locuinţa fratelui lui Sargon, care fusese făcut vizir. S-au găsit numeroase basoreliefuri şi copii ale unei statui găsită anterior de Place şi care făcea parte din antichităţile scufundate în Tigru. A fost găsită, de asemenea, lista completă a regilor Asiriei, cu anii de domnie ai fiecăruia.

In 1931, Muzeul din Pennsylvania i-a încredinţat lui E. Schmidt săpăturile la Fără (anticul Shuruppak), în Sumer. S-au stabilit trei perioade:

  1. (La cea mai mare adâncime) Epoca de la Jemdet-Nasr. O urmă a „potopului”’ a fost găsită în partea de sus

‘) Popor asiatic instalai în Mesopotamia de sus din mileniul III. în secolul XVI Î.H. a întemeiat regatul Mitanni care se va prăbuşi în secolul XII l î. H. a stratului.

  1. Civilizaţia sumeriană până la Sargon din Akkad; tăbliţele reprezentative ale sitului provin de la sfârşitul pe­rioadei.

III. Acest strat plecând de la sol, prea puţin precizat, a dat la iveală obiecte din timpul celei de a lll-a dinastii din Ur.

La Tell-Hassuna, la sud de Moşul, săpăturile lui Seton Lloyd şi ale lui Fuad Safar( 1943-1944) au descoperit un ansamblu al unei civilizaţii care trebuie atribuit unei pe­rioade dinaintea celei din Obeid.

în 1948-1950. guvernul irakian a reluat lucrările la Eridu, conduse de Fuad Safar. în partea nordică, s-a descoperit un palat construit din cărămizi plan-convexe după planul Palatului A de la Kish; cărămizile sunt aşezate în „os de peşte” ceea ce este obişnuit în Early Dynastic. în palat s-au găsit câteva scule de cupru. Cele mai inte­resante rezultate au fost: descoperirea unei civilizaţii an­terioare celei de la Obeid, prezenţa a paisprezece temple protoistorice din cărămidă nearsă, o mare platformă pe care se^afla un altar, platformă care stă la originea zigu-ratului. în sfârşit, descoperirea unei colibe, prima găsită destul de intactă, reprezentând locuinţa primitivă. Cer­cetarea craniilor deshumate a dus la stabilirea existenţei, în acea epocă, a unui tip mediteranean, dolicocefal sau mesocefal, cu faţa îngustă şi nas proporţional de lung. Acest tip domina în spaţiul dintre Portugalia şi India. Prin­tre micile obiecte găsite se află o figurină cu cap de tip ofiomorf1) găsită la Ur şi o mică barcă din pământ ars cu un orificiu pentru fixarea catargului.

La Tell-Jarmo şi Mattara, primul la jumătatea drumului dintre Kiruk şi Suleimaniyah, al doilea la 34 de kilometri la sud de Kiruk, Linda şi R. G. Braidwood au scos la lumină

  1. l) cu aspect de ş unul din cele mai vechi ansambluri cunoscute până acum. După aprecierea lor, acesta ar proveni din mileniul VI Î.H.
loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Istorie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web