CIVILIZATIA SI CULTURA ETRUSCĂ

in Arta/Istorie

Una dintre sursele civilizţiei romane este cea a etruscilor,unul dintre popoarele stabilite în Peninsula Italică şi care a dat naştere celeimai avansate civilizaţii în partea vestică a continentului european. Grecii îi numeau tirsenoi (de unde provine şi denumirea Mării Tireniene, pe care au stăpânit-o timp de câteva secole), latinii îi numeau tusci sau etrusci iar egiptenii tursha. Ei înşişi se numeau rasena. Originea lor exactă e necunoscută, cea mai plauzibilă ipoteză este că erau originari din Asia Mică, probabil din regatul antic al Lidiei. O serie de caracteristici ale organizării lo politice şi ale vieţii religoase aduc dovezi în sprijinul acestei ipoteze. Au fost unul dintre poporele de navigatori care, în secolul al XVI-lea î. Chr. au debarcat pe coasta vestică a Italiei centrale de azi. Acolo au fondat o serie de aşezări, precum Tarquinia, Cerveteri, Vetulonia. Începând din secolele X-IX î. Chr. se poate vorbi despre un popor etrusc, stabilit în reginea Toscanei actuale, unde au fondat oraşe a căror nume se păstrează şi astăzi : Chiusi, Arezzo, Cortona, Orvieto, Perugia, Volterra.
Primele cercetări arheologice cu privire la civilizaţia etruscă datează din secolul al XIX-lea, când au fost descoperite o parte dintre aşezările lor. Unul dintre primii cercetători a fost arheologul englez George Dennis, a cărui carte despre această civilizaţie a apărut în 1848, la Londra şi este şi în prezent o sursă de informaţii valoroasă. Cea mai mare parte a cunoştinţelor despre aceştia se bazează pe urmele materiale descoperite până în prezent şi pe informaţii scrise fragmentare transmise de autorii greci contemporani lor şi latini de mai târziu, deoarece textele etrusce scrise nu au putut fi descifrate.
Ca şi cretanii şi urmaşii lor greci, etruscii au fondat un imperiu maritim, cucerind noi teritorii. La fel ca cele mai multe popoare orientale, precum asirienii sau egiptenii, etruscii au avut un sistem de conducere caracterizat de un absolutism rigid, bazat pe principii religioase. Religia era considerată mijlocul de a exprima voinţa supranaturală şi sentinţele soartei. Cel care deţinea autoritatea religioasă (pontifex) reunea în persoana sa şi suprema autoritate civilă şi militară, o concepţie de origine orientală. Divinaţia Augurilor era o ştiinţă pe care au preluat-o, de asemenea, din Orient iar despre calităţile profetice ale Augurilor există informaţii în textele homerice. Autorul latin Cicero relatează că etruscii citeau prezicerile din măruntaiele animalelor sacrificate, din tunete, din zborul păsărilor. Posedau un adevărat cod pentru precisa interpretare a tunetelor în decursul întregului an iar sistemul divinatoriu roman de mai târziu este de origine etruscă. Alte influenţe religioase orientale sunt evidenţiate de credinţa lor în antagonismul dintre bine şi rău în cârmuirea universului, în spiritele care însoţesc sufletul omului în cursul vieţii şi dincolo de moarte, reprezentate prin diferite simboluri în arta etruscă, precum monştri, animale fantastice.
Religia etruscă a fost eclectică, din cele orientale au preluat aspectul sever, fatalist al ritualurilor încărcate de semnificaţii simblice iar de la greci au preluat credinţele în zei şi structura ierarhică a acestora – zei, divinităţi minore, semizei. Aveau trei divinităţi principale, cărora le erau închinate temple în toate oraşele etrusce: Tina sau Tinia, zeul suprem, analog lui Zeus al grecilor , reprezentând puterea divină prin excelenţă şi care se adresa oamenilor prin tunete, cobora pe pământ prin fulgere; Cupra corespundea zeiţei greceşti Hera ; Menerva (din care provine numele Minervei romane) corespundea zeiţei Atena, fiind reprezentată, ca şi divinitatea grecească , înarmată, cu scutul pe braţ sau ca victorie înaripată. Alături de aceştia, existau alte zeităţi, ale căror nume sunt asemănătoare celor grececeşti sau romane : Vulcan, Maris (Marte), Aplu (Apollo). Etruscii credeau , la fel ca urmaşii lor romani, în existenţa unor zeităţi benefice, „genii”, numiţi de greci „demoni”. Exista credinţa că fiecare individ, fiecare cetate şi familie era condusă şi asistată de către aceste zeităţi, reprezentate în picturi sub forme simbolice diferite – un şarpe care indica norocul, tineri care ţin în mână cornul abundenţei, o ceaşcă, o floare de mac, spice. Larii şi penaţii erau zeităţi de mare inportanţă în mitologia etruscă, fiind cei care ocroteau casele, prosperitatea şi fericirea celor care le locuiau.
Jocurile atletice pe care le practicau, în întrecerile sportive, dansurile, adoptate mai târziu de romani, erau de origine lidiană. La fel ca lidienii, etruscii luau numele de familie al mamei pe care îl adăugau la acela al tatălui. Ceremoniile funerare reflectă şi ele influenţa riturilor orientale.
Artele plastice
Conform unor izvoare literare, etruscii au fost mari constructori şi urbanişti, nu s-au păstrat însă monmente, cu excepţia mormintelor. Aveau un rit de fondare a unui nou oraş : se săpa o groapă în care se depuneau ofrande vegetale comestibile şi puţin pământ adus din locul de origine al fondatorilor; în ziua fastă, indicată de Auguri, fondatorii trasau o brazdă continuă, cu un plug tras de un taur alb şi o vacă albă, fixând astfel perimetrul viitorului oraş, care era înconjurat de ziduri şi avea trei porţi şi trei temple, închinate celor trei zeităţi principale. Acest rit a fost preluat de romani, istoricul grec Plutarh consemnează că, la fondarea Romei, Romulus ar fi apelat la etrusci. Străzile erau drepte şi dispuse paralel, cu trotuare, sisteme de canalizare.
În afara oraşului exista o zonă precis delimitată, interzisă uzului profan, destinată necropolei (mormintelor). Foarte interesant este faptul că necropolele reproduceau, la scară mai mică, arhitectura şi modul de organizare al oraşului propriu-zis. Mormintele erau orânduite pe străzi şi cartiere şi reproduc arhitectura locuinţelor, ceea ce a făcut posibilă conturarea unei imagini despre aspectul oraşelor şi a modului de locuire.
Unele morminte erau săpate în pământ, ca cele descoperite la Tarquinia, altele au fost construite la suprafaţă, precum cele de la Orvieto. Intrarea se făcea printr-un coridor acoperit, de unde se pătrundea în încăperea principală (atrium), în care erau adăpostite busturile strămoşilor, ale larilor şi penaţilor, apoi în alta (tablinium) precum şi în alte încăperi dispuse simetric. Unele uşi de intrare în morminte sunt decorate cu statui înfăţişând sfincşi, lei sau grifoni. Urnele funerare au, în unele cazuri, aspectul unor sarcofage, cum sunt cele trei de la Cerveteri, în care cei doi soţi sunt reprezentaţi în poziţie şezândă, cu picioarele întinse şi bustul vertical.
Templele, nu s-au păstrat dar, după mărturii scrise, erau construite din cărămidă, aşezate pe un podium de piatră înalt, aveau trei încăperi destinate statuilor celor trei zeităţi . Aveau un portic la intrare, format din două rânduri de câte patru coloane de lemn, frontoane pe laturile mici şi acoperiş din ţigle.
Sculptura şi pictura etruscă s-au păstrat numai în interiorul necropolelor. Sculptura din perioadele de început atestă unele influenţe ale celei arhaice greceşti, cu o notă mai accentuată de realism însă . Materialele utilizate sunt foarte diferite – piatră, teracotă, bronz, alabastru, realizate atât tehnica ronde-bosse cât şi în basorelief. Sarcofagele şi urnele funerare de la Chiusi şi Volterra erau decorate cu basoreliefuri în teracotă, cu reprezentări de scene mitologice, banchete funerare, spectacole, întreceri atletice, dansuri. Alte sculpturi din teracotă fuseseră destinate decorării templelor, dintre puţinele păstrate două ( Apolo din Veies, capul lui Hermes) sunt atribuite aceluiaşi sculptor, Vulca, singurul nume de artist etrusc cunoscut, despre care se relatează că a lucrat şi la decorarea templului de pe Capitoliul Romei. Tot unor sculptori etrusci li se atribuie celebrele statui în bronz ale Lupoaicei de pe Capitoliu şi Himera de la Arezzo (fiinţă fantastică cu corp de leu, coadă de şarpe şi în spinare cu un cap de capră), probabil un fragment dintr-un grup statuar. S-au păstrat, de asemenea, numeroase sculpturi de dimensiuni mici în bronz, statuete reprezentând figuri feminine, sculpturi funerare din piatră.
Artele decorative sunt reprezentate de piese relativ numeroase şi foarte variate: piese ornamentale din fildeş şi aur, obiecte de toaletă, casete de farduri, bijuterii mai ales din aur (pectorale, fibule, cercei, pandantive, ace, agrafe, brăţări, inele, coliere), câteva mii de oglinzi din bronz şlefuit şi lustruit, decorate pe revers prin incizare cu figuri şi compoziţii de o extraordinară varietate. Ca piesă de orfevrărie, este unică placa ornamentală din aur, montată pe un suport de bronz, care pe o suprafaţă de 6/24 cm reprezintă 130 de figuri de animale fabuloase.
Pentru pictura etruscă sunt considerte reprezentative frescele din mormintele-cavou., cum sunt cele din Tarquinia. Acestea erau realizate pe tenculaiă de stuc, reprezină scene şi figuri diverse – ospeţe, lupte , jocuri, ceremonii, obiceiuri, ocupaţii- într-o notă realistă şi dinamică. Contururile figurilor erau conturate prin desen şi colorate în roşu, brun, galben, albastru, negru. La fel ca la egipteni şi cretani, corpul bărbaţilor era ictat în brun şi roşu iar al femeilor într-o nuanţă mai deschisă.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.