Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Clasa de mijloc din Elveţia creată prin răpirea copiilor săracilor şi exploatarea lor ca sclavi în ferme-lagăr de muncă forţată

in Curiozitati

Verdingkinder înseamnă “copil care nu valorează nimic”, adică un copil care e mort social. Aşa au fost denumiţi oamenii între 0 şi 18 ani care au fost răpiţi de statul elveţian din familiile lor şi trimişi în ferme agricole sau în alte instituţii pentru a munci forţat. Această practică a fost esenţială acumulării de capital de către clasa de mijloc capitalistă, cu ajutorul statului iar ţinta ei structurală era distrugerea oricărei forme de asistenţă socială. Această politică este azi reprodusă în politica de răpire legală a copiilor imigranţilor din familiile lor şi deportarea părinţilor – acesta fiind “secretul” atât de lăudatei economii elveţiene.

78578936_barefoot-boys-976

“David Gogniat a auzit două bătăi în uşă. Erau doi poliţişti: “I-am auzit ţipând şi mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva. M-am dus să văd ce: mama mea îi împinsese pe scări pe cei doi poliţişti.”

“Apoi a fugit în camera mea şi a trântit uşa. În ziua următoare, au venit 3 poliţişti. Unul a ţinut-o pe mama şi ceilalţi doi m-am luat pe mine.”

Când avea 8 ani, David a fost răpit de poliţie şi dus la o fermă.

În primii ani de viaţă el, fratele său mai mare şi surorile lor au trăit singuri cu mama lor. Erau săraci, dar copilăria lor era fericită…până într-o zi. În 1946, când a venit de la şcoală, a văzut că frateleşi surorile sale dispăruseră de acasă.

După un an, a dispărut şi el. A fost dus la o fermă. În fiecare zi era trezit la 6:00. Muncea înainte să se ducă la şcoală şi după ce se întorcea de la şcoală. Muncea până după orele 22:00. Acest om, care impune fizic, arată atât de vulnerabil la 70 de ani când îşi aminteşte câtă bătaie a mâncat şi la ce violenţe a fost supus de bărbatul care l-a “adoptat” cu forţa. „L-aş descrie ca pe un tiran… Îmi era frică de el. Era foarte irascibil şi mă lovea mereu din te miri ce,” spune David.

Odată, când mai crescuse, îşi aminteşte că a izbucnit, l-a apucat pe „tatăl” său adoptiv său de gât, l-a lipit de perete şi era cât pe ce să-l lovească. Bărbatul l-a ameninţat: Dacă mă loveşti, o să te închid în spitalul de psihiatrie.” David s-a oprit.”

“Fratele şi surorile sale munceau la fel ca el pentru alte familii într-un sat din apropiere, dar cu toate acestea i-a văzut foarte rar. Îi era un dor disperat de mama lui. Îşi scriau scrisori şi uneori se vedeau. Într-o zi, mama lui a încercat imposibilul: să-şi ia copiii înapoi. A venit cu un cuplu de italieni într-o maşină şi a spus că îi ia pe cei mici la o plimbare. David nu era acolo, dar tot satul vorbea numai despre asta când s-a întors târziu în noapte. Poliţia i-a adus înapoi pe sclavii fugari după trei zile.
kinderjoch_sw

„Faptul că mama a organizat răpirea propriilor ei copii şi i-a luat la Berna arată cât de mult s-a luptat toată viaţa cu autorităţile,” spune Gogniat. Când mama lui a murit, a făcut o descoperire şocantă. A găsit hârtii care arătau că le trimitea bani “familiilor adoptive” pentru cheltuielile celor 4 copii care fuseseră luaţi cu forţa de la ea pentru a munci ca sclavi pentru aceste familii.”

Gogniat, fratele său şi cele două surori erau “copii luaţi pe contract”- verdingkinder.

Istoricul Loretta Seglias spune că “motivele economice” erau cele care determinau de cele mai multe ori răpirea copiilor din familii pentru a putea fi puşi să muncească forţat, ca sclavi, în agricultură, dar, şi mai important, erau furaţi doar copii săraci.

“Până la al doilea război mondial, Elveţia nu era o ţară bogată, şi mulţi oameni trăiau în sărăcie.” Agricultura nu era mecanizată, aşa că fermierii au cerut sclavi – oameni obligaţi să muncească fără a fi plătiţi, fiind conştienţi că pentru a nu muri nu puteau refuza.

Fermele aveau nevoie de oameni care să poată munci cu braţele lor, dar era mai greu ca adulţii să fie răpiţi şi constrânşi, aşa că au cerut minori.

Ţinteau în special copiii săracilor. Statul a inventat pretexte – religioase şi morale – pentru a putea răpi minorii din familiile sărace şi a-i da cu forţa în sclavie viitorilor stăpâni, numiţi în acte “părinţi adoptivi”.

Dacă un copil rămânea orfan, dacă unul dintre părinţi nu era căsătorit, mai ales dacă erau săraci, comunităţile interveneau şi cereau autorităţilor să ia copiii din acele familii.

În Elveţia,până în 1970, ce nu era considerat moral era pedepsit. Dacă nu te încadrai perfect în normele morale, erai trimis în arest sau erau închis într-un spital de psihiatrie, fără să fi comis vreo crimă sau să fi făcut ceva rău.”

Nu doar că erau răpiţi de stat, dar erau şi vânduţi în pieţe, la fel ca orice animal. Chiar şi în 1946, în piaţa publică din Berna au fost vânduţi 10.000 de copii-sclavi, la fel cum erau vândute orice animale care puteau fi exploatate la munci grele. Luarea în sclavie a copiilor a încetat oficial în anii 1970, dar, chiar şi în 1981, mai existau copii luaţi din familii şi folosiţi ca sclavi-muncitori de către cei din clasa de mijloc.

În 1800, Elveţia a adoptat o lege care stabilea dreptul părintelui de a-şi creşte copilul. Dacă unii părinţi nu puteau “respecta” acest drept – adică mureau, divorţau sau erau prea săraci – statul şi comunitatea decideau ca acel copil să fie luat din familia sa naturală cu forţa.

Până la primul război mondial, explică istoricul Marco Leuenberger, doar în cantonul Berna, 10% dintre minorii sub 14 ani erau folosiţi ca sclavi-muncitori la ferme. În Germania aceasta era o practică obişnuită: începând din secolul 19 până în primele decenii ale secolului 20, copiii săraci erau furaţi şi duşi la ferme, în special în Alpi. De obicei erau furaţi iarna. Mulţi nu supravieţuiau transportului şi mureau de epuizare. Cei care supravieţuiau erau duşi în pieţele publice din sate şi vânduţi fermierilor, la fel ca orice marfă.

Luarea copiilor săracilor în sclavie pentru crearea clasei de mijloc a explodat în societatea elveţiană după 1877, când statul, sub presiunea mişcărilor muncitorilor din Occident, a adoptat o lege care limita ziua de muncă la 11 ore. În restul statelor capitaliste occidentale, muncitorii, comuniştii, socialiştii şi anarhiştii au fost asasinaţi în urma unor crime înscenate de capitalişti în complicitate cu aparatul de poliţie şi de justiţie, pentru că au cerut reducerea zilei de muncă la 8 ore şi interzicerea folosirii copiilor la muncă (această practică nu a dispărut nici azi în Occident şi e impusă cu forţa în lumea a treia, fiind considerată „o favoare” şi „o şansă” pe care capitaliştii o acordă copiilor săraci de a munci să-i îmbogăţească, refuzul însemnând moarte.) În Occident, la sfârşitul secolul XIX, capitaliştii au fost obligaţi de valul de furie, care mocnea în toate societăţile, să acorde această minimă concesie, pe care au “compensat”-o însă repede prin inventarea altor metode de constrângere a sclavilor salariali.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web