Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Clasa Trematoda

in Biologie/Enciclopedie

Clasa Trematoda (trematos – orificiu)

Se cunosc peste 2400 de specii aparţinând acestei clase. Toate sunt parazite. In general au dimensiuni mici de până la 10 cm lungime, dar se cunosc şi specii care au dimensiuni de până la 1 m (Nematobothrium filarina). Au corpul turtit dorso-ventral, acoperit de o cuticulă bine dezvoltată care apără parazitul de acţiune sucurilor digestive secretate de gazdă. Prezintă organe de fixare reprezentate prin ventuze şi croşete.

Reprezentant caracteristic: Fasciola hepatica – morfologie şi organizare internă – vezi lucrări practice.

Dezvoltarea ontogenetică: Pentru a-şi continua dezvoltare, ouălele au nevoie de o cantitate ridicată de oxigen. Din acest motiv ouăle sunt eliminate la exterior cu fecalele gazdei. Dacă aceste ouă ajung în apă din ele va ecloza o larvă numită miracidiu. Miracidiumul are aspect piriform, prezentând anterior o prelungire conică numită rostru, în vârful căreia se deschid la exterior glande cefalice. Acest tip de larvă este acoperit cu cili şi mai conţine 2 protonefridii, 1 ganglion nervos şi 2 ochi. Larva miracidiu nu se hrăneşte. Dacă în 24 de ore nu-şi găseşte gazda, moare.

Gazda acestei larve este reprezentată de melcul Limnea truncatula. Acest melc atrage parazitul printr-un chimiotactism puternic. Ajuns la melc, parazitul intră în corpul acestuia fie prin pneumostom, fie realizând o gaură în corpul acestuia cu ajutorul secreţiei glandelor cefalice. În melc, miracidiul se localizează fie în glanda genitală fie în hepato-pancreas. Stabilit în gazdă, miracidiul pierde epiteliul ciliat, ochii, ganglionul nervos, transformându-se într-o larvă cu aspect de sac numită sporocist. Sporocistul este plin cu numeroase celule germinative, care vor evolua, transformându-se într-un alt tip de larve cunoscute sub numele de redii.

Rediile au aspect alungit, iar în jumătatea posterioară prezintă nişte prelungiri numite apofize laterale. Rediile posedă un tub digestiv scurt, drept, fără ramificaţii laterale. În corpul rediilor se pot găsi numeroase celule germinative. Rediile ies din sporocist şi se hrănesc intens în corpul melcului. În corpul rediilor, din celulele germinative se vor forma un alt tip de larve cunoscute sub numele de cercari. Aceştia părăsesc corpul rediilor printr-un orificiu numit tocostom.

Cercarii au corpul aplatizat dorso-ventral, iar posterior prezintă o coadă bine dezvoltată, musculoasă. Prezintă un intestin alcătuit din 2 ramuri, însă acestea nu sunt ramificate. Pe părţile latero-ventrale prezintă nişte glande caracteristice foarte bine dezvoltate, numite glande cistogene sau glande laterale.
Cercarii părăsesc corpul melcului, ajung în apă unde înoată activ cu ajutorul cozii, apoi se deplasează spre vegetaţia de pe mal pe care se fixează şi se transformă în metacercari. Metacercarii nu sunt altceva decât cercarii fără coadă şi acoperiţi de secreţia glandelor cistogene (metacercar = cercar închistat).

Gazda definitivă reprezentată de un mamifer ierbivor, va consuma cu iarba şi aceşti metacercari. În intestinul gazdei definitive, chistul se dizolvă rezultând tânără fasciolă. Aceasta străbate peretele tubului digestiv, ajunge în cavitatea abdominală, străbate capsula hepatică (capsula Glisson), parenchimul hepatic şi se va localiza în canalele biliare. După aproximativ 2 – 3 luni ajunge la stadiul de adult şi începe să depună ouă.
Sistematică: după ciclul de reproducere, trematodele se împart în 2 ordine:
– Ordinul Monogenea
– Ordinul Digenea

Ordinul Monogenea

Grupează trematode ectoparazite, la care pe parcursul ciclului de dezvoltare nu se poate remarca o alternanţă între generaţii sexuate şi generaţii asexuate (mono – 1; genesis – generaţie). Pe parcursul dezvoltării lor trematodele grupate în acest ordin au o singură gazdă, fiind deci, monoxene (mono – 1; xenos – străin, gazdă). Prezintă organe de fixare foarte bine dezvoltate.

Gyrodactylus elegans – are dimensiuni de până la 1 mm. Parazitează pe diferiţi peşti de apă dulce. Partea anterioară a corpului prezintă 2 lobi ascuţiţi între care se deschide orificiul bucal, iar partea posterioară a corpului este prevăzută cu un disc adeziv foarte bine dezvoltat. Parazitul se fixează de gazdă cu ajutorul secreţiei unor glande cefalice adezive, dar şi cu ajutorul unor croşete localizate la nivelul discului adeziv. Acest disc este prevăzut cu 2 cârlige mari situate central şi 16 croşete mai mici situate pe marginea sa.

Tristomum molae – parazitează la pestele lună (Mola mola) pe branhii. Are corpul discoidal, prevăzut cu 2 ventuze anterioare mai mici şi o ventuză posterioară mai mare. Între ventuzele anterioare se deschide orificiul bucal.

Polystomum integerrimum – vezi lucrări practice.

Diplozoon paradoxum – este o specie la care indivizii trăiesc grupaţi 2 câte 2, având aspectul literei X. Atinge dimensiuni de aproximativ 1 mm. Parazitează peşti de apă dulce în special la crap. Se fixează de gazdă prin intermediul a 8 ventuze dispuse pe 2 şiruri la nivelul discului adeziv. Când sunt tineri indivizii trăiesc o perioadă separaţi unul de celălalt. Fiecare individ, pe lângă discul de fixare prezintă cam la mijlocul corpului pe faţa ventrală câte o fosetă, iar pe partea dorsală câte un ţep. În momentul împerecherii fiecare individ introduce ţepul în foseta partenerului. După împerechere, indivizii nu se mai desprind unul de celălalt ci concresc şi rămân astfel ataşaţi pentru tot restul vieţii.

Ordinul Digenea

Grupează trematode endoparazite. Pe parcursul dezvoltării lor se poate observa o alternanţă între generaţii asexuate şi generaţii sexuate (di – 2; genesis – generaţie). Pe parcursul ciclului de dezvoltare schimbă 2 – 3 gazde, fiind deci organisme heteroxene. Prezintă corpul acoperit cu o cuticulă foarte bine dezvoltată, care apără parazitul de acţiunea sucurilor digestive elaborate de gazdă.
Fasciola hepatica – vezi lucrări practice.
Dicrocoelium lanceatum – (viermele mic de gălbează). Atinge lungimea de 1,5 mm.

Se deosebeşte de Fasciola prin :

-esofagul care este mai lung
-ramurile intestinale sunt simple, lipsite de diverticule
-testiculele sunt masive, situate în jumătatea anterioară a corpului
-ovarul este masiv, situat în urma testiculelor
-glandele vitelogene sunt mult mai slab dezvoltate
-uterul se întinde până la extremitatea posterioară a corpului
-prezintă 2 gazde intermediare un melc din genurile Zebrina sau Hellicela şi o furnică (Formica fusca).

În corpul melcului parazitul se dezvoltă până la stadiul de cercar, iar în corpul furnicii până la stadiul de metacercar.

Opisthorchis felineus – se aseamănă ca dimensiuni şi morfologie cu specia precedentă. Diferă de aceasta prin poziţia pe care o au testiculele, care se găsesc la extremitatea posterioară a corpului (opistein – în urmă; orchis – testicul). Ca adult trăieşte în ficat la câine, pisică şi la om. Prima gazdă intermediară este reprezentată de melcul de apă dulce Bulimus tentaculatus în care parazitul se dezvoltă până la stadiul de cercar.

A 2-a gazdă intermediară este reprezentată de un peşte de apă dulce numit popular lin (Tinca tinca). Acest peşte este consumat de gazda definitivă şi ciclul se reia.

Urogonimus macrostomus – parazitează în cloac la diverse păsări. Ouăle parazitului sunt eliminate la exterior cu excrementele şi sunt consumate de melcul Succinea putris. În corpul melcului din ou va ieşi o larvă miracidium care se va transforma într-un sporocist. Acest sporocist este extrem de ramificat, ramificaţile sale pătrund ziua în tentacule, iar noaptea se retrag. In acest sporocist se formează direct metacercari.

Metacercarii formaţi în tentacule determină o puternică dezvoltare a acestora, care la exterior vor semăna cu nişte omizi, fiind atrase astfel păsările care constituie gazda primară.
Schistosoma haematobium – ca adulţi, parazitează în sânge la om. Se localizează în vasele din partea inferioară a corpului. Au sexele separate, şi dimensiuni de maxim 2 cm. Masculul este scurt şi lat, iar femela lungă şi îngustă. Masculul îşi îndoaie laturile corpului spre partea ventrală, unde se constituie astfel un şanţ ginecofor. In acest şanţ ginecofor stă femela, aceşti paraziţi trăind în cupluri. Femela depune zilnic aproximativ 300 de ouă.

Aceste ouă sparg peretele vezicii urinare, pătrund în cavitatea vezicii şi sunt eliminate la exterior de către gazdă o dată cu urina. Din cauza rănilor provocate de parazit, urina este roşie afecţiunea fiind numită hematurie bilharziană sau hematurie egipteană. Dacă ajung în apă, din ouă eclozează o larvă miracidium. Această larvă va ataca gazda intermediară reprezentată printr-un melc de apă dulce, în care se va dezvolta până la stadiul de cercar, care părăseşte corpul melcului şi înoată prin apă. Cercarii atacă gazda primară (omul), pătrunzându-i activ prin piele.

3. Clasa Cestoidea

– grupează viermi endoparaziţi ce trăiesc în intestinul vertebratelor.

– corpul lor este alb, nepigmentat, lipsit de cili, dar acoperit de o cuticulă. Cuticula are o funcţie dublă şi anume protejează corpul parazitului de acţiunea enzimelor digestive secretate de gazdă, dar în acelaşi timp permite substanţelor nutritive din lumenul intestinal să intre în corpul parazitului.

– deoarece hrănirea se realizează prin osmoză pe întreaga suprafaţă a corpului, aceste animale sunt lipsite în mod secundar de tub digestiv. Lipseşte chiar şi orificiul bucal.

– datorită modului de viaţă, organele de simţ întâlnite la turbelariate, dispar.

– spre deosebire de trematode, corpul acestor paraziţi este foarte alungit, având aspectul unei panglici sau centuri (cestos – panglică).

– au dimensiuni cuprinse între câţiva mm până la câţiva m.

– una din extremităţile corpului se diferenţiază sub formă de scolex. Scolexul reprezintă porţiunea anterioară a corpului, la nivelul căreia se găsesc ganglionii cerebroizi. La nivelul scolexului se diferenţiază organe de fixare, reprezentate prin ventuze şi croşete.

Ventuzele sunt prezente în diferite grade de diferenţiere şi reprezintă un important criteriu în sistematica acestei clase. Ventuzele pot fi împărţite în 3 categorii: botrii, botridii şi acetabule.
Botriile sunt organe de fixare slabe. Se prezintă sub forma unor şanţuri longitudinale situate la nivelul scolexului. Nu prezintă musculatură cu dispoziţie radiară. Se găsesc fie în număr de 2 sau 4.

Botridiile – tot timpul sunt în număr de 4. Proemină pe sclex, uneori fiind chiar pedunculate. Prezintă musculatură circulară şi radiară. Suprafaţa lor adeseori este împărţită prin septe în mai multe compartimente numite areole. Pot fi prevăzute şi cu croşete.

Acetabulele sau ventuzele propriu-zise – sunt cele mai evoluate. Au aspect globulos şi sunt invaginate în parenchim. Prezintă o musculatură circulară foarte bine dezvoltată şi 2 pături de muşchi radiari.
După scolex urmează o porţiune scurtă numită gât. Gâtul reprezintă zona de creştere, la acest nivel formându-se în permanenţă noi proglote.

Proglotele stau una după cealaltă, fiind dispuse în ordine lineară. Totalitatea proglotelor alcătuieşte strobilul. Numărul de proglote din componenţa strobilului poate varia în funcţie de specie, fiind cuprins între 3 şi 4500.

– sunt animale hermafrodite. Au o gazdă definitivă reprezentată printr-un vertebrat şi 1 sau 2 gazde intermediare, reprezentate în majoritatea cazurilor printr-un nevertebrat şi un vertebrat.
Reprezentant caracteristic: Taenia solium – are dimensiuni cuprinse între 2 – 4 m, rareori 8 m. Strobilul este alcătuit din 900 proglote. Gazda definitivă este reprezentată de om, iar gazda intermediară de porc.

Scolexul are apectul unei mici măciuci. Anterior prezintă o proeminenţă numită rostru sau rostellum. La baza rostrului pot fi remarcate 2 coroane de croşete, fiecare croşet având forma unei secere. Coroana superioară este alcătuită din croşete mai mari decât coroana inferioară. Numărul croşetelor din cele 2 coroane variază între 22 – 32, cel mai adesea fiind întâlniţi indivizi care prezintă 28 croşete.
Pe laturile scolexului se pot observa 4 ventuze.

Gâtul – este aşa cum am mai menţionat, zona de creştere. Nu prezintă conformaţii morfologice caracteristice.

Scolexul – alcătuit din până la 900 proglote. Proglotele prezintă pe una din laturi câte o papila genitală. La acestă specie, papilele genitale alternează de la un proglot la altul (dacă o papilă se găseşte pe partea dreaptă a unui proglot, proglotul următor va prezenta papila pe partea stângă).
Proglotele pot fi tinere, mature sau bătrâne. Proglotele tinere sunt mai late decât lungi, cele mature sunt aproximativ pătrate, iar cele bătrâne sunt de 2X mai lungi decât late.

Organizare internă:

Tegumentul împreună cu musculatura alcătuieşte un sac musculo-cutaneu. Cu ajutorul musculaturii, această specie realizeză mişcări de târâre datorită cărora îşi menţine locul în intestinul gazdei. Fără aceste mişcări, organele de fixare nu sunt suficiente pentru ca parazitul să nu fie eliminat de către gazdă.

Sistemul nervos – este reprezentat printr-un ganglion cerebroid mare, situat în scolex. Acest ganglion este înconjurat de un inel nervos posterior de care este legat prin 2 prelungiri laterale. Inelul nervos posterior prezintă 6 ganglioni nervoşi (2 laterali, 2 dorsali şi 2 ventrali). Din aceşti ganglioni pleacă spre partea anterioară nervi care se unesc cu un inel nervos anterior.

La punctul de unire dintre aceşti 6 nervi şi inelul nervos anterior se găsesc alţi 6 ganglioni, de la care pleacă nervi către rostru şi croşete. De la inelul nervos posterior pleacă în lungul corpului 10 cordoane nervoase (3 perechi laterale, 2 dorsale şi 2 ventrale). La marginea posterioară a fiecărui proglot există cordoane nervoase circulare care leagă între ele cele 10 cordoane nervoase longitudinale.

Aparatul digestiv s-a redus până la dispariţie. Nu poate fi întâlnit nici măcar în fazele de dezvoltare embrionară. Hrănirea se realizează prin osmoză pe întrega suprafaţă a corpului.
Aparatul respirator – lipseşte. La aceşti paraziţi lipsa oxigenului din mediul lor de viaţă a dus la dezvoltarea unei respiraţii anaerobe, care constă în descompunerea glicogenului cu ajutorul unor anumite enzime. În urma acestei descompuneri a glicogenului rezultă dioxid de carbon, hidrogen, acizi graşi şi o însemnată cantitate de energie.

Aparatul circulator – nu există.

Aparatul excretor – este de tip protonefridian. Protonefridiile se deschid în acest caz în 2 perechi de canale longitudinale colectoare, 1 pereche dorsală şi o pereche ventrală. În fiecare proglot, aceste 4 canale sunt unite între ele prin canale transversale situate în partea posterioară a proglotului. În scolex, vasul ventral de pe o parte se uneşte cu vasul dorsal de pe aceeaşi parte printr-o buclă.

Aparatul reproducător – tenia este hermafrodita.

Aparatul reproducator mascul: – este reprezentat prin numerosi foliculi testiculari dispusi in intreaga masa a parenchimului, cu precădere pe laturile proglotului. De la fiecare folicul testicular pleacă câte un canal eferent. Canalele efernte se deschid la rândul lor într-un canal deferent sinuos, cu o dispoziţie transversală. Acest canal deferent se continuă cu o porţiune exertilă, musculoasă, numită cir sau penis, care se deschide la rândul său prin orificiul genital mascul la nivelul papilei genitale.
Aparatul reproducător femel: – este reprezentat printr-un ovar bilobat situat in partea posterioară a proglotelor mature.

De la fiecare lob al ovarului pleacă câte un scurt oviduct. Cele 2 oviducte, după un scurt traseu se unesc într-un oviduct comun care se deschide la nivelul răspântiei genitale (ootipului). De la nivelul ootipului pleacă 2 canale. Dintre acestea, unul se deschide la nivelul papilei genitale prin orificiu genital femel şi este cunoscut sub numele de vagin, iar celălalt se termină orb sau “în deget de mănuşă” şi este cunoscut sub numele de uter. În cazul proglotelor mature, uterul este tubular, dar pe măsură ce proglotele înaintează în vârstă, uterul se ramifică umplându-se cu ouă.

Dintre glandele anexe, de aparatul reproducător femel apartin glandele cochiliere şi glanda vitelogenă. Glandele cochiliere se găsesc plasate în jurul ootipului, iar glanda vitelogenă este masivă situată sub ootip, chiar alături de peretele posterior al proglotelor.

Ciclul de dezvoltare: Parazitul elimină la exterior proglote pline cu ouă. Dacă aceste ouă sunt consumate de gazda intermediară (porc) din ele va ecloza o larvă ce are formă aproximativ sferică şi care este prevăzută cu 6 croşete chitinoase. Datorită celor 6 croşete, această larvă a primit denumirea de oncosferă sau hexacant (oncos – ghiară; hexa – 6; acantha – spin, ţep). Oncosfera eliberată la nivelul intestinului perforează pereţii acestuia, trece în sânge şi apoi se localizează cu preponderenţă în muşchii striaţi de la nivelul limbii, gâtului, omoplatului sau ai inimii.

La acest nivel larva se transformă într-o veziculă care are aproximativ dimensiunea unui bob de mazăre. Într-o parte a acestei vezicule apare o invaginaţie în fundul căreia se diferenţează un rostru, o coroană de cârlige şi 4 ventuze, care sunt elementele caracteristice unui scolex. La suprafaţa acestui nou tip de larvă cele 6 cârlige dispar. Această larvă poartă denumirea de cisticerc (Cysticercus cellulosae). Dacă carnea de porc cu aceşti cisticerci este consumată insuficient preparată termic, din cisticerc se va forma o nouă tenie.

Dacă omul se infestează cu ouă de tenie, din acestea la nivelul intestinului vor fi eliberate larvele hexacant. Aceste larve pătrund în circuitul sangvin, apoi se localizează în creier sau ochi, putând determina moartea (afecţiunea poartă numele de cisticercoză).
Sistematică:

Clasa Cestoidea se împarte în 2 subclase. Această împărţire se face în funcţie de constituţia corpului, care poate sau nu să fie alcătuit din proglote.

1. Subclasa Cestodaria – cuprinde specii la care corpul este alcătuit dintr-o singură bucată, iar aparatul reproducător este unic. Din ou eclozează o larvă caracteristică, numită larvă licoforă care se deosebeşte clar de larva hexacant prin faptul că este prevăzută cu 10 cârlige.
– Ordinul Amphilinidea – grupează specii lipsite de scolex şi ventuze, prevăzute doar cu o trompă. Reprezentant: Amphilina foliacea – specie parazită în cavitatea generală la morun, nisetru, păstugă etc.
– Ordinul Gyrocotylidea – grupează specii care prezintă scolex ce are conformaţia unei pâlnii, iar la extremitatea posterioară prezintă o ventuză foarte bine dezvoltată. Reprezentant: Gyrocotyle urna.

2. Subclasa Cestoda – cuprinde specii la care corpul este alcătuit din scolex, gât şi strobil. Aparatul genital se repetă î tot lungul corpului în porţiuni care se succed linear. Din ou eclozează întotdeauna o larvă de tip hexacant (prevăzută cu 6 cârlige).

– Ordinul Tetraphyllidea – grupează specii ce prezintă ca organe de fixare 4 botridii. În multe cazuri aceste botridii sunt pedunculate. Reprezentant: Pediobothrium longispine – parazitează la în intestin la diverse specii de rechini.

– Ordinul Diphyllidea – cuprinde specii la care scolexul este situat pe un peduncul lung, prevăzut cu ţepi. Ca organe de fixare prezintă 2 botrii mari, una dorsală şi una ventrală. Fiecare din aceste 2 botrii provine din contopirea a 2 botrii mai mici. Reprezentant: Echinobothrium affine.

– Ordinul Tetrarhynchidea – grupează specii care prezintă ca organe de fixare 4 botrii şi 4 trompe exertile, lungi, prevăzute cu numeroase cârlige. Reprezentant: Tetrarhynchus gracilis.

– Ordinul Pseudophyllidea – cuprinde specii la care scolexul este alungit, prevăzut cu 2 botrii. Orificiile genitale se găsesc pe partea ventrală a fiecărei proglote, medio – anterior. Uterul se deschide la exterior printr-un orificiu de depunere a pontei numit tocostom. Au dimensiuni cuprinse între câţiva mm şi până la 15 m.

Reprezentanţi:

Diphyllobothrium latum cunoscut şi sub denumirea de botriocefal. Atinge dimensiuni de până la 15 m, având strobilul alcătuit din până la 4500 de proglote. Dimensiunea acestui parazit depinde în mara măsură de numărul de paraziţi din gazdă. Astfel numărul maxim de botriocefali întâlnit la un singur om a fost de 143, însă acesti indivizi nu depăşeau dimensiunea de 1m. Scolexul este mic, cu aspect migdalat şi prezintă pe laturi 2 botrii ce au aspectul unor şanţuri longitudinale.

Gâtul este scurt şi subţire, partea sa posterioară constituind regiunea generatoare de proglote. Proglotele tinere sunt puternic transversale, iar proglotele tinere şi cele bătrâne au aspect trapezoidal. Proglotele bătrâne se pot distinge cu uşurinţă de cele tinere datorită formei de rozetă pe care o ia uterul la nivelul acestora.
Aparatul reproducător – este un animal hermafrodit.

Aparatul reproducător mascul: reprezentat prin numeroşi foliculi testiculari de la care pleacă canale eferente ce se deschid într-un canal deferent. Acesta se continuă cu cirul sau penisul ce se deschide la exterior prin orificiul genital mascul situat medio – ventral în partea anterioara a proglotelor.

Aparatul reproducător femel: reprezentat printr-un ovar bilobat. De la fiecare lob al ovarului pleacă câte un scurt oviduct. Aceste 2 oviducte se unesc într-un oviduct comun ce se deschide la nivelul raspântiei genitale sau ootipului. De la nivelul ootipului pleacă 2 canale: uterul şi vaginul. Vaginul se deschide la exterior prin orificiul genital femel situat în apropierea orificiului genital mascul, iar uterul cominică cu exteriorul printr-un orificiu de depunere a pontei numit şi tocostom.

Dintre glandele anexe întâlnim glandele cochiliere şi glandele vitelogene. Glandele cochiliere sunt plasate ca şi in cazul precedent in jurul ootipului (răspântiei genitale), iar glandele vitelogene au o structură foarte similară cu cele de la F. hepatica. Astfel, glandele vitelogene sunt alcătuite din foliculi glandulari de la care pleacă canale eferente care se deschid la nivelul a 2 viteloducte longitudinale. Viteloductele longitudinale cominică în porţiunea lor mediană cu 2 viteloducte transversale ce se unesc într-un viteloduct comun, care se deschide la nivelul ootipului.

Ciclul de dezvoltare: prezintă 3 gazde: o gazdă definitivă (primară) reprezentată prin om sau alte mamifere ichtiofage şi 2 gazde intermediare (secundare). Prima gazdă secundară este reprezentată printr-un crustaceu acvatic din genul Cyclops, iar a 2-a gazdă printr-un peşte răpitor (ştiuca, mihalţul).

Dacă ouălele parazitului eliminate de gazda definitivă odată cu fecalele, ajung în apă, din ele va ecloza o larvă sferică, ciliată numită coracidium. Sub învelişul ciliat al acestei larve se găseşte larva hexacant. Larva coracidium înoată prin apă cu ajutorul cililor. Dacă în acest timp este înghiţită de un crustaceu din genul Cyclops îsi continuă dezvoltarea mai departe, dacă nu, moare.

În intestinul ciclopului, larva coracidium pierde cilii şi se transformă în larvă hexacant. Aceasta străbate peretele intestinal, ajunge în cavitatea generală a corpului şi se transformă în larvă procercoid. Procercoidul se caracterizează prin forma sa alungită, lipsa botriilor şi prin prezenţa unei vezicule la partea posterioară, pe care se pot observa cele 6 cârlige. Dacă ciclopul este consumat de un peşte răpitor, în corpul acestuia, larva procercoid străbate peretele intestinal cu ajutorul unor glande cefalice histolitice şi se localizează în ficat sau în alte organe interne.

La nivelul acestora larva procercoid se transformă în larvă plerocercoid. La această larvă vezicula posterioară şi cârligele dispar, iar la nivelul părţii anteioare apar cele 2 botrii. Dacă peştele infestat este consumat de un mamifer ichtiofag sau de om, insuficient preparat termic, la nivelul intestinului larva plerocercoid se va transforma în adult.

Ligula intestinalis – parazitează ca adult păsări acvatice ichtiofage. Prezintă 2 gazde intermediare: prima gazdă intermediară este reprezentată de un crustaceu de apă dulce din genurile Diaptomus sau Cyclops, iar a 2 – a gazdă intermediară este reprezentată de un peşte răpitor. În prima gazdă, parazitul se dezvoltă până la stadiul de procercoid, iar in a 2-a gazdă secundară până la stadiul de plerocercoid.

Deoarece stadiul de plerocercoid atinge dimensiuni mari (dimensiuni ce caracterizează şi stadiul de adult – 1 m), peştii parazitaţi vor înota cu greutate la suprafaţa apei de unde vor fi capturaţi cu uşurinţă de păsările ichtiofage.La nivelul tubului digestiv al păsării, plerocercoizii se transformă în adulţi în 1 – 3 zile.

Interesant la acest parazit este faptul ca nu are corpul împărţit în proglote, ci în cazul lui, corpul este dintr-o singură bucată similar cu situaţia întâlnită la Cestodari. Este încadrat sistematic între Eucestode deoarece prezintă mai multe aparate genitale ce se repetă în tot lungul corpului.

-Ordinul Cyclophyllidea – grupează Eucestode care prezintă ca organe de fixare ventuze, iar uneori şi cârlige sau croşete.

Reprezentanţi:
Taenia solium
Taenia saginata – prezintă 2 gazde: o gazdă definitivă reprezentată de om şi o gazdă intermediară reprezentată de bovine. La om parazitează în intestinul subţire, iar la bovine în musculatură. Stadiul de la bovine poartă numele de Cysticercus bovis. Diferă de T. solium prin:

-dimensiuni: atinge dimensiuni cuprinse între 4 – 10 m, având strobilul alcătuit din 1000 – 2000 proglote.
-Scolexul este prevăzut doar cu 4 ventuze, fiind lipsit de rostru respectiv de croşete.
-Uterul, în cazul proglotelor bătrâne este prevăzut cu 15 – 30 perechi de diverticule laterale
-Proglotele bătrâne sunt de 3 – 4 ori mai lungi decât late
-Proglotele bătrâne se pot deplasa prin mişcări proprii, forţând sfincterul anal al gazdei şi ieşind la exterior, sau mai grav, pot ajunge în stomac, mărind riscul producerii cisticercozei.

Taenia echinococcus – Adultul parazitează la mamifere carnivore (câine, pisică, lup, etc.), iar stadiul larvar la mamifere ierbivore, accidental la om. Adultul are dimensiuni mici (4 – 6 mm) şi prezintă strobilul alcătuit din 3 proglote (una tânără, una matură şi una bătrână). In permanentă, proglota bătrână, plină cu ouă se detaşează de strobil, iar în locul ei este formată o nouă proglotă la nivelul gâtului. Scolexul este prevăzut cu 4 ventuze, un rostru şi o coroană de croşete.

În gazda primară, parazitul se localizează la nivelul intestinului, iar în gazda secundară la nivelul ficatului, plămânului, rinichiului, creierului etc. În gazda secundară, parazitul ia aspectul unei vezicule cunoscută sub numele de chist hidatic şi atinge dimensiunile unui cap de copil.

Chistul hidatic – prezintă la exterior o membrană adventice secretată de către gazdă. Imediat sub această membrană adventice se găseşte o cuticulă stratificată, iar apoi o membrană proligeră. Membrana proligeră dă naştere prin înmugurire la numeroase vezicule proligere în interiorul cărora se formează numeroase scolexuri. Prin disocierea veziculelor proligere, pe fundul chistului hidatic se formează aşa zisul “nisip proliger” (aproximativ 6 cm3), iar într-un cm3 de nisip proliger se găsesc până la 400000 de scolexuri.

Hymenolepis nana – tenia mică a omului. Parazitează în special la copii. La un singur om pot fi întâlnite până la 4000 de exemplare. Are dimensiuni de aproximativ 5 cm, iar corpul este alcătuit din aproximativ 200 proglote. La nivelul fiecărei proglote pot fi remarcate 3 testicule.

Increngătura Nemathelminthes (nematos – aţă, filament; helminthos – vierme)

– grupează animale cunoscute sub denumirea populară de viermi cilindrici, deoarece în secţiune transversală conturul corpului este circular.

– au dimensiuni cuprinse între câţiva mm şi până la 8 m (Placentonema gigantissima, specie parazită în placentă la balene).

– sunt animale cu simetrie bilaterală, corpul este nesegmentat, acoperit de o cuticulă bine dezvoltată. Datorită dezvoltării cuticulei, corpul acestor animale este lipsit de cili. Atunci când există cili, aceştia sunt restrânşi doar pe anumite regiuni ale corpului.

– parenchimul este redus, motiv pentru care viscerele stau libere într-o într-o cavitate numită schizocel sau pseudocel. Tegumentul împreună cu musculature formează un sac musculo-cutaneu, acest grup fiind cunoscut şi sub denumirea de Aschelminthes (ascos – sac; helminthos – vierme)

– apare pentru prima dată în seria animală intestinul posterior, astfel încât pentru prima dată în seria animală tubul digestiv este complet, începând cu orificiul bucal şi terminându-se cu orificiul anal.

– aparatul circulator şi aparatul respirator încă nu au apărut în seria animală, deci lipsesc în cadrul acestui grup.

– aparatul reproducător se caracterizează prin faptul că este mult mai simplu constituit faţă aparatul reproducător de la platelminţi, iar sexele sunt separate.

– creşterea se realizeză prin năpârliri succesive deoarece cuticula nu este extensibilă.

– cuprinde următoarele clase: Rotatoria; Gastrotricha; Nematoda; Kinorhynchida; Nematomorpha; Acanthocephala.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Biologie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web