Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Coincidențe stranii. Cartea destinului și istoria care se repetă

in Articole/Curiozitati

Ideea că oamenii sunt marionete ale destinului există în mintea umană de la geneza lumii până astăzi. Dacă unii sunt de părere că destinul, norocul și-l face omul cu mâna lui, alții spun că ceea ce a fost scris se va întâmpla, de unde și scuza „așa a fost să fie”. Dacă omul e unic, cum a fost posibil ca universul să împartă același destin pentru oameni diferiți, ba mai mult, să îl facă capabil să anticipeze fără a se presupune că are puteri supranaturale și de ce istoria se repetă, de cele mai multe ori când se întâmplă tragedii?
Mark Twain, marele scriitor al lumii, s-a născut la 30 noiembrie 1835, odată cu traiectoria cometei Halley. Cu un an înainte să moară, Twain face o afirmație incredibilă: „Am venit în 1835 cu Halley. Ea vine anul viitor și sper să plec tot cu ea”. La 21 aprilie 1910, Halley săgetează universul, iar Mark Twain moare.

Jules Verne, „De la Pământ la Lună”. Cartea publicată în anul 1865 arată o excursie imaginară a unei nave numită „Columbiad” lansată către Lună , experiență în care autorul anticipează impresionante coordonate și detalii ale misiunii reale pe Lună care avea să se desfășoare 100 de ani mai târziu. Verne își imaginează că oamenii sunt martorii călătoriei pe Lună prin intermediul unui telescop gigant cu o lentilă de cinci metri diametru și amplasat în Munții Stâncoși din America de Nord, în timp ce observatorul real a fost construit în Munții Palomar, SUA. Nuvelistul descrie că nava se deplasează cu 40.000 Km pe oră, făcând doar 97 de ore până la Lună. Nava lansată de NASA, un secol mai târziu, a călătorit cu 38.500 Km pe oră într-o călătorie de 102 ore. Întoarcerea navei lui Verne a aterizat cu doar patru kilometri distanța de locul real din Oceanul Pacific, unde s-a întors nava NASA. Este impresionant cum un simplu scriitor a putut face calcule incredibil de apropiate cu cele reale, în condițiile în care oamenii din acele timpuri încă nu cunoșteau tehnologia, și de asemeni este greu de crezut că gigantul NASA s-a inspirat într-o carte scrisă cu o sută de ani înainte.

Celebrul compozitor german, Richard Wagner s-a născut în anul 1813 cu un destin pecetluit de numărul 13. Dincolo de suma literelor numelui său care formează 13, artistul a scris oficial 13 opere, la o dată de 13 octombrie se declară îndrăgostit de muzică și a emigrat în Elveția din cauza revoluției din Germania 1848, unde rămâne timp de 13 ani. Compozitorul organiza festivaluri de muzică în Casa Bayreuth, Germania pe care a inaugurat-o pe 13 august, iar ultima lui apariție aici a fost pe un 13 septembrie. Richard Wagner a murit pe 13 februarie 1883.

Destinul pare că s-a jucat chiar și cu soarta celor mai importanți oameni ai lumii. Abraham Lincoln și John Fitzgerald Kennedy au fost recunoscuți ca oameni politici în 1847 și respectiv 1947, Lincoln a devenit președinte în anul 1861, iar Kennedy în 1961. Se speculează că ambii aveau înălțimea de 1,83 metri și ambii au murit într-o zi de vineri asasinați prin împușcare chiar în fața soțiilor. Abraham Lincoln fost ucis în teatrul Ford’s de către John Wilkes Booth , un cunoscut actor, care avea legături cu serviciul secret de spionaj. Suspectul fost ucis înainte să își recunoască vina. Se presupune că J.F.Kennedy a fost ucis de Lee Harvey Oswald, fost militar dezertat în Rusia și care l-a împușcat pe președinte pe la geamul unui teatru din Dallas. La fel ca în cazul lui Lincoln, asasinul lui Kennedy a fost ucis înainte de a-și mărturisi vina.

Dacă ar fi să luăm în calcul teoria tibetană, conform căreia nu există moarte, omul se reîncarnează și trăiește etern, am putea afirma că cel mai apreciat președinte al Americii, care a abolit sclavia, Abraham Lincoln s-a reîncarnat în J.F.Kennedy, la fel de apreciat și iubit de americani. Între cele două mandate de președinte au existat 100 de ani și ținând cont de asta, există marea posibilitate ca în anul 2061 să ajungă la puterea lumii o altă înfățișare a lui Abraham Lincoln, cu aceeași istorie repetată.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web