Concepţiile moniste

in Economie

Concepţiile moniste explică substanţa salariului printr-un singur factor: costul formării resurselor de muncă. În concordanţă cu aceasta, salariul reprezintă suma care asigură strictul necesar pentru existenţa salariatului şi întreţinerea familiei sale. Este prima explicaţie a substanţei salariului dată de Turgot şi Quesnay. Plecând de aici, Ferdinand Lassale a ajuns la legea de aramă potrivit căreia „salariul mediu nu depăşeşte întreţinerea existenţei muncitorilor şi reproducerea speciei.”

Teoria salariului este abordată şi de Adam Smith, alături de profit şi renta funciară. Potrivit structurii de clasă a societăţii capitaliste: muncitori, capitalişti şi proprietari funciari, Smith consideră că principalele forme de venituri sunt: salariul, profitul şi renta funciară. Pornind de la teoria sa justă că valoarea este determinată de muncă, acesta ajunge la concluzia că munca reprezintă sursa generală a tuturor veniturilor.

În „Avuţia naţiunilor”, Smith defineşte salariul ca „răsplată naturală” a muncii, care se compune din „produsul muncii”, privind nediferenţiat atât pe micul producător independent, cât şi pe muncitorul angajat la capitalist. Deşi a constatat limpede că întregul venit este creat de muncitori şi că profitul şi renta nu sunt decât scăzăminte din munca muncitorilor, el consideră totuşi natural ca muncitorii să nu primească decât o parte din rezultatul muncii lor. În acelaşi timp, chiar dacă, în opoziţie cu mercantiliştii, el susţine că trebuie acordat muncitorilor un salariu mai mare, el face acest lucru pentru considerentul că salariile mai ridicate atrag după sine o mai mare productivitate a muncii muncitorilor şi deci mai multe avantaje pentru capitalist, pe când salariile mici micşorează productivitatea muncii, ceea ce este în detrimentul capitalistului.

Pornind de la analiza valorii pe care îşi bazează întreaga teorie a repartiţiei, Ricardo, în lucrarea sa „Principiile”, precizează că salariul este preţul muncii pe piaţă; oricât de mult ar devia faţă de preţul natural al muncii, el are tendinţa de a se  conforma acestuia. „Preţul natural al muncii” este „acel preţ pentru a da posibilitatea muncitorilor, atât să se întreţină cât şi să-şi perpetueze rasa, fară nici o creştere sau scădere.”

Aceste explicaţii se bazează pe legea lui Malthus sau legea dezvoltării (creşterii) populaţiei care era considerată ca fiind naturală. Potrivit acestei legi, atunci când populaţia nu este oprită de nici un obstacol, numărul său creşte mult mai repede decăt mijloacele de subzistenţă care decurg din dezvoltarea economiei, astfel încât nemaiputându-se întreţine, se va diminua ajungându-se la punctul din care s-a pornit. Explicaţia unei asemenea evoluţii decurge din randamentele descrescânde proprii agriculturii în perioada respectivă (se puneau în exploatare terenuri din ce în ce mai sărace; se făceau eforturi pentru trecerea de la agricultura extensivă la cea intensivă) .

Acesta este punctul de vedere al teoriei economice clasice. În cadrul său, Ricardo, spre deosebire de ceilalţi reprezentanţi, admite evoluţia lentă, pe perioade lungi de timp, a salariului denumit „preţul natural al muncii”, idee pe care K. Marx, considerat adesea ca un succesor al lui, o preia în întregime şi o foloseşte pentru a fundamenta revendicările cu privire la creşterea salariilor.

O altă teorie monistă explică substanţa salariului pornind de la rezultatele muncii. Salariul devine astfel o parte mai mare sau mai mică din rezultatul sau productivitatea muncii. Pentru marginalişti, remunerarea factorului de producţie muncă trebuie să fie egală cu productivitatea marginală a acestuia. Varianta modernă a acestei teorii este, după unii autori, salariul de eficienţă.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.