Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Conceptul de educatie

in Pedagogie

2071-0

Termenul de educatie se pae ca a fost pus in circulatie pe la 157 ca echivalent al expresiilor “instruire”, “infiintare” utilizate in acea vreme pentru a desemna formarea umana. Radacinile etimologice ale conceptului de educatie se afla in latinescul education, in sensul sau general, crestere, formare, instruire. Existau si expresiile: educo-educere, ce insemnau a scoate din, care se apropie de sensul de “a educa”. Treptat, educatia va tinde sa exprime efortul de a “scoate din starea de natura”, adica de culturalizare, umanizare si socializare a omului. In sensul sau initial, a educa era tot una cu a avea grija de cresterea sau formarea ca om a copilului, asemenea cultivarii plantelor sau ingrijirea puilor de animale. “Se stie ca la nastere omul este o “fiinta in sine” (fiinta umana doar ca posibilitate), ce trebuie sa se transforme in “fiinta pentru sine” (fiinta umana ca realitate, care isi da deama de ceea ce este, ce nevoi are si cum sa actioneze efficient). Pe de alta parte, educatia exprima atat aceasta devenire, cat si mijloacele, metodele, procedeele si tehnicile necesare exercitarii influentelor formative, producerii devenirii, dimpreuna cu rezultatul devenirii. Mai mult, ea se produce atat prin altii, cat si prin sine (autoeducatie), totdeauna fiind prezente ambele aspect. In sens larg, educatia este o forma de interactiune dintre fiinta umana in devenire, propria sa activitate, lucrurile si fenomenele din jur, si deci un ansamblu de relatii cu ceilalti oameni, cu modurile lor de a fi si de a actiona, in urma careia devenim oameni.“ (Vintanu, N. Educatia). Sub raport ontologic, specific finite umane pare a fi activitatea de a-si produce singura cele necesare vietii prin transformarea naturii. Dar aceasta transformare a naturii in mediul ambient nu se poate face fara luarea in consideratie a calitatilor omului insusi, fara cunoasterea si dezvoltarea acestora. Dimpotriva, amploarea acestor producer este masura fortelor omului, a stadiului sau de dezvoltare. Educatia poate fi astfel considerate drept gradul pana la care omul a mers in formarea, realizarea si depasirea propriilor forte. De aici si idea ca ceea ce este omul coincide cu educatia sa, atat cu ceea ce cunoaste, apreciaza, creeaza, cat si in felul cum se aseaza pe sine in aceste creatii. Educabiltatea este o caracteristica generala a finite umane si exprima posibilitatea ca fiecare individ sa-si poata dezvolta capacitatile sale de cunoastere, apreciere si actiune.Educabilitatea si, respective, educatia reflecta totdeauna acele actiuni in care se rezolva contradictiile dintre oameni si natura, dintre om si societate, iar rolul lor se manifesta prin aceea ca asigura, il inzestreaza pe individ cu anumite calitati, aptitudini si comportari valoroase prin care fiinteaza secia umana.

2. FORMELE SI CONTINUTUL EDUCATIEI

Conţinuturile educaţiei vizează dimensiunile principale ale activităţii de formare dezvoltare permanentă a personalităţii, proiectată-realizată în plan: intelectual, moral, tehnologic, estetic, fizic. Educaţia este concepută caactivitate de (auto)formare- (auto) dezvoltare permanentă a personalitătii, deschisă perfecţionării în plan intellectual-moral-tehnologic-estetic-fizic, la nivel formal-nonformal-informal. Tendinţele de evoluţie a educaţiei, angajate, în perspectiva secolului XXI, la scara modelului cultural al societăţii postindustriale, vizează:

-formarea-dezvoltarea permanentă a personalităţii, posibilă şi necesară prin integrarea tuturor formelor şi conţinuturilor educaţiei pe verticala şi pe orizontala sistemului de educaţie;

-autoformarea-autodezvoltarea personalităţii umane, posibilă şi necesară prin proiectarea şi realizarea superioară a ciclurilor deeducaţie permanentă, desfăşurate, la nivel optim, pe verticala şi pe orizontala sistemului de educaţie;

-valorificarea deplină aeducabilităţii la nivelul corelaţiei pedagogice existente între factorii care asigură (auto)formarea-(auto)dezvoltarea personalităţii umane: educaţia-mediul- ereditatea;

-proiectarea curriculară a educaţiei, centrată asupraobiectivelor formative şi a corespondenţelor pedagogice, posibile şi necesare între obiective-conţinuturi- metodologie-evaluare.

Cele trei forme ale educatiei sunt: educatia formală, informală si cea nonformală.

Educaţia formală (sau oficiala) este “educaţia istituţionalizată, structurată în mod ierarhic, gradată cronologic, condusă de la centru” (JINGA). Ca note definitorii, în afară de caracterul ei instituţionalizat, este de reţinut că se realizează prin intermediul procesului de învătămant, presupune planuri, programe, manuale, orare, evaluări, prezenţa si acţiunea unui corp profesoral specializat. Educaţia formală se realizează în cadrul unui sistem de învătământ. In principal, organizată conştient, sistematică, instituţionalizată, reglementată, coordonată, dirijată, planificată, evaluată, expresie a unei politici educaţionale, cu scopuri şi conţinuturi comune, reglementate prin acte normative.Educaţia formală are limitele ei; ea poate induce şi efecte educative negative, nedezirabile generând disonanţe la nivelul personalităţii. I se reproşează – spre exemplu – centrarea pe performanţe înscrise în programe, tendinţele de memorizare masivă a cunoştinţelor, predispunerea către rutină, subiectivismul în evaluare etc. Totodată, educaţia formală devine insuficientă. „Există mai multe instituţii sau medii de educaţie – subliniază M.Călin – care pot fi complementare sau concurenţiale şcolii, iar aceasta nu mai poate avea pretenţia de a-şi asuma singură funcţiile educative ale societăţii“. De altfel din perspectiva principiului educaţiei permanente, educaţia formală devine complementară celorlalte forme: nonformală şi informală.

Educaţia nonformală sau/şi desfăşurată în afara formelor statuate explicit, ca instituţii şcolare, cu un grad de independenţă, cu obiective diferenţiate, cu participarea altor factori sociali, cu funcţii compensatorii faţă de şcoală, dirijată potrivit specificului, dar în relaţie de parteneriat cu şcoala. Educatia nonformala se referă la toate activităţile organizate în mod sistematic în afara sistemului formal pentru a răspunde unei mari varietăţi de cerinţe de învăţare, cum ar fi cele de educaţie “complementară” (paralelă cu şcoala), de educaţie “suplimentară” sau de educaţie de “substituţie”( de ex. pentru cei analfabeţi). Notele caracteristice ale acestei forme de educaţie sunt legate de caracterul opţional al activităţilor organizate, participarea elevilor la stabilirea a ceea ce se va învăţa si se va întreprinde, rolul discret al educatorilor, renunţarea la evaluări si utilizari de note si calificative. Educatia nonformala este importanta prin urmatoarele avantaje pedagogice:

este centrata pe cel ce învata, pe procesul de învatare, nu pe cel de predare solicitând în mod diferentiat participantii;

dispune de un curriculum la alegere, flexibil si variat propunându-le participantilor activitati diverse si atractive, în functie de interesele acestora, de aptitudinile speciale si de aspiratiile lor;

contribuie la largirea si îmbogatirea culturii generale si de specialitate a participantilor, oferind activitati de reciclare profesionala, de completare a studiilor si de sprijinire a categoriilor defavorizate sau de exersare a capacitatii indivizilor supradotati;

creeaza ocazii de petrecere organizata a timpului liber, într-un mod placut, urmarind destinderea si refacerea echilibrului psiho-fizic;

asigura o rapida actualizare a informatiilor din diferite domenii fiind interesata sa mentina interesul publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de vârsta si pregatirii lor profesionale, punând accentul pe aplicabilitatea imediata a cunostintelor;

antreneaza noile tehnologii comunicationale, tinând cont de progresul tehnico- stiintific, valorificând oportunitatile oferite de internet, televiziune, calculatoare;

este nestresanta, oferind activitati placute si scutite de evaluari riguroase, în favoarea strategiilor de apreciere formativa, stimulativa, continua;

raspunde cerintelor si necesitatilor educatiei permanente.

Exemple de programe sau de activităţi de educaţie nonformală:

– Programe europene pentru tineret (Socrates, Leonardo): vizite de studiu în ţară sau în alte ţări, mese rotunde, ateliere teoretice şi practice (pictură, muzică, fotografie, graffitti, teatru, IT), activităţi culturale (vizite la muzee, centre culturale), jocuri interculturale (“Derdienii”, “Trenul European”), jocuri de cooperare, discuţii în grupuri mici sau în plen despre probleme care îi preocupă pe tineri la ora actuală.

– Taberele pentru elevi şi pentru studenţi, cluburile elevilor sau casele studenţilor, proiectele iniţiate de organizaţii nonguvernamentale sau de alte instituţii.

Educaţia informală sau/şi neorganizată, spontană, difuzată, prezentă prin informaţii receptate neintenţionat, venite din mediul înconjurător (natural, social, cultural), dar în relaţie cu nivelul de organizare, culturalizare, sensibilizare al individului. Ea e produsul experienţei de viaţă a individului. Educaţia informală include experienţele trăite sau valorile încercate în viata cotidiană. Cele mai semnificative influenţe informale sunt cele exercitate de massmedia, de unele aspecte ale vieţii în familie (exemplul părinţilor, atitudinile manifestate de ei), influenţele exercitate de grupurile de prieteni, colegi dar şi de diferite instituţii culturale (ex. muzee, teatre, biblioteci etc), religioase, politice, militare, sindicale ş.a.

Un exemplu de educatie informala este atunci când copiii mici învata sa vorbeasca. Ei deprind acest lucru prin ascultare si imitare. Parintii corecteaza spontan greselile de pronuntie ale acestora, de multe ori silabisind fara intentie si încurajând vorbirea corecta.

3. FAMILIA, INSTITUTIE PRIMARA DE EDUCATIE

Mediul familial este un factor major in dezvoltarea copilului. De aici probabil si rolul enorm al celor sapte ani de-acasa. Mediul din familie este cel care asigura integrarea copilului in modalitatile de viata specific umane, invatarea primara a comportamentelor rationale si affective, a normelor de convietuire, de cooperare si a modului de rezolvare a diferitelor problem ce survin in relatiile cu natura, cu altii sau cu sine. Copilul se dezvolta launtric in accord cu lumea din afara si are loc o integrare externa prin care copilul isi potriveste activitatile cu cele ale parintilor, bunicilor sau ale celor cu care familia interactioneaza. Noua viziune despre influenta mediului familial asupra noastra ca oameni, nu este aceea ca integrarea, apartinerea unei familii ar anihila propria gandire sau modul personal de a fi. In cadrul familiei se formeaza treptat, modul propriu de a fi, a gandi, a reactiona, a aprecia, a lucra. Prin urmare, chiar atunci cand mediul social sic el din familie este excesiv de represiv, persoana copilului ramane central propriei formari. Un caz aparte al influentei familiei asupra copilului avem atunci cand aceasta se destrama, in sensul ca parintii se despart si isi formeaza o noua familie. “se pune in lumina interesul egoist al parintilor. La aceasta se mai adauga si graba justitiei de a distruge, de fapt, multe din posibilitatile de dezvoltare a copilului prin rationamente culese din hartii sau asa-zice marturii partinitoare pentru unl din parinti si dezastruoase pentru copil. Un astfel de mediu nu poate fi decat nociv si represiv.Pot fi si cazurri cand comportamentul unuia dintre parinti sau chiar al ambilor, pun in pericol sanatatea si buna dezvoltare a copilului. Copilul se dezvolta normal doar cand beneficiaza de influenta pozitiva a ambilor parinti.Ceea ce se uita, adesea, este ca in civilizatia romaneasca autentica, totdeauna copilul a fost soarele in jurul caruia trebuie sa graviteze toate faptele celor din familie.” (Vintanu, 2008)

4. EREDITATE SI EDUCATIE

In istorie s-au confruntat doua orientari: una, numita si ineism, care considera datul, innascutul, zestrea genetica drept ceva fundamental si hotarator in viata omului si cea de a doua – ambientalism- care minimalizeaza rolul zestrei genetice in formarea si dezvoltarea omului, considerand ca mediul in care traieste omul ar fi aici factorul hotarator. 70% din particularitatile omului, sub raport morfologic se regasesc si la alte animale. Greutatea mare a creierului in raport cu cea a corpului exprima conditia de viata a omului si anume ca acesta este nevoit sa traiasca, sa interactioneze cu un mediu extrem de complicat. Cele aproximativ 14 miliarde de neuroni si posibilitatea de combinare a legaturilor de ordinul miliardelor de miliarde confera tocmai o astfel de posibilitate. Cand vorbim despre bazele biologice ale educatiei, avem in vedere ca omul este o fiinta biologica extrem de complexa. Aici ne intyereseaza mai ales ereditatea care este premisa naturala a dexvoltarii psihoindividuale. Ereditatea este o insusire generala a organismelor vii care se exprima prin transmiterea unor caractere morfofiziologice de la ascendenti la descendenti. Se stie ca ereditatea este atat una generala, a speciei, (genotip) cat si una speciala continand caracteristici individuale (fenotip). Patrimoniul ereditar al copilului rezulta din imbinarea unitatilor genetice materne si paterne. Cu toate ca exista multiple asemanari intre indivizi in interiorul speciei umane si implicit al unei familii, fiecare descendent prezinta abateri, mai mult sau mai putin accentuate, in raport cu tipul parental. Fiecare om este unic, are multiple asemanari cu ceilalti, dar si multiple diferentieri individuale. Legea ereditatii ancestrale, formulata de Galton a plecat de la studiul trasaturii – inaltimea corpului. Mama si tatal al contribui, in medie, cu jumatate din fiecare trasatura sau predispozitie a copilului lor, bunicii cu un sfert, iar strabunicii pana la a cincea generatie cu restul de un sfert. Legea regresiei filiale : daca parintii sunt aproape de medie in ceea ce priveste o caracteristica ereditara, copiii tind sa se apropie de medie, iar parintii cu dotare sub medie vor avea, cu mare probabilitate, copii cu totare sub medie; daca unul din parinti are o dotare peste medie si unul sub medie, copiii tind sa aiba o dotare sub medie. Cele doua legi ale lui Galton au fost vehement criticate.Mendel formuleaza si el doua legi ale ereditatii: legea segregatiei factorilor si legea independentei factorilor eereditari. Legea independentei factorilor ereditari: la descendenti, diferitele caracteristici ale parintilor se recombina intamplator. Legea inlantuirii si legea inetrschimbului, elaborate de catre Morgan arata faptul ca de cele mai multe ori, anumite caracteristici sunt transmise impreuna, dar ca ele pot fi separate in cursul generatiilor viitoare. Trasaturile noastre fizice si psihice complexe se considera a fi rezultatul unor factori genetici multipli care trebuie sa tina seama si de influentele mediului. Aceasta a dus la interpretarea ambientalista. Daca luam in considerare ca asa cum se sustine in literatura de specialitate, 95% din comportamentul uman este invatat, in vreme ce la restul lumii vii acesta nu ar depasi 20-255, nu se poate ca trasatura aceasta sa nu fie transmisa genetic la om si sa nu fie o zona in harta genetica a fiecaruia dintre noi. Aici se evidentiaza faptul ca factorii nativi si cei dobanditi, cei interni si cei externi sunt permanent in interactiune. Omul are o zestre genetica naturala si o zestre genetica sociala. Se considera ca factorii ereditari sunt responsabili in proportie de 80% pentru inteligenta, 68-78% pentru aptitudinile motrice, pentru 66% din functiile mentale si aproximativ 44% in ceea ce priveste afectivitatea. Aceste exprimari trebuie privite cu prudenta, existand multiple necunoscute. Prin ereditate, copilul primeste un „proiect” de fiinta polivalenta care insa poate fi realizat prin interactiunea cu mediul si prin educatie continua. Un mediu din ce in ce mai complex va solicita o educatie pe msaura. Cum va fi valorificata aceasta inzestrare tine de capacitatea educatiei, de indemanarea celor care o concep, organizeaza si desfasoara.

5. MEDIUL SI EDUCATIA

Adesea mediul in care traieste copilul a fost considerat factor hotarator in formarea sa. A ramas celebra, in acest sens, afirmatia lui Watson facuta in deceniul al patrulea al secolului XX, ca daca i s-ar da o duzina de copii sanatosi si i-ar creste in conditii speciale,, i-ar putea lua la intamplare si ar face din ei medici, juristi, artisti, cersetori, pungasi etc., independent de talentele, particularitatile, trebuintele, ori originea lor familiala. Aceasta exprima poate cel mai bine teoria ambientalista, potrivit careia mediul ar fi determinant in formarea omului. Dictionarele definesc mediul ca exprimand totalitatea imprejurarilor, a conditiilor in care traieste o fiinta vie. Rolul mediului in existenta fiintelor vii, ca si a societatilor, a oscilat intre absolutizare si negare. Mediul este unul din factorii fundamentali ai existentei si devenirii noastre. Simpla observare a varietatii tipurilor de oameni de azi releva importanta mediului in formarea, dezvoltarea si structurarea fiintelor umane. Mersul biped al stramosilor nostri indepartati s-ar datora schimbarilor din mediu, adica aparitia unor savane cu ierburi inalte. Pentru a supravietui, adaptarea acestor stramosi ar fi dus la ridicarea in in doua picioare, spre a avea un camp vizual mai mare si mai eficient.

2 tipuri de medii: intern (cel din interiorul coprului nostru) si extern (cel din afara). Putem deosebi doua mari zone ale mediului: intraorganic si extraogabic, respectiv, in interiorul organismului si in afara acestuia. Mediul nostru intern exprima conditiile biochimice prin care organismul si respectiv, psihicul se dezvolta si poate functiona normal. Important de retinut ca echilibrul din acest camp de factori interni este in stransa legatura cu starea, cu modul de functionare a sistemului nervos. Prin aceasta se observa legatura directa a mediului intern cu invatarea, cu formarea omului. Mediul extern se poate departaja in mediu prenatal si postnatal. Cel prenatal cuprinde conditiile de viata ale copilului in pantecele mamei. Acestea sunt relativ constante, mai ales sub aspectul temperaturii, a oxigenului etc. Si mediul prenatal sufera multiple modificari. Este vorba de toxinele din coprul mamei pe care le primeste fatul, de radiatiile nocive din mediu care au crescut ingrijorator. Mediul extern postnatal este ceea ce am puta numi mediul de viata care cuprinde realitatea inconjuratoare ce asigura substantele necesare proceselor metabolice. Acest mediu este atat fizic, chimic, biologic, cosmic, geografic si desigur ecologic, social si familial. Mediul cosmic asigura substantele necesare vietii, sub aspect biochimic, caloric, al luminozitatii, al apei Mediul fizic apropiat este cel cu care venim in legatura palpabila, imediata. Mediul geografic: apa, relief, altitudine, aer, umiditate , compozitia solului etc.Mediul social cuprinde ansamblul interactiunilor dintre oameni si institutiile care le exprima, relatii directe sau indirecte, de cooperare sau lupta, producere si schimbul de bunuri, sensibilitati sau violente, moduri de viata si profesii, ansambluri de cunostinte, de aprecieri sau actiuni practice, moduri de comunicare si continuturile acestora etc. Mediul social este si acesta unul apropiat si imediat si unul mai indepartat si mediat.Daca am considera ca omul este produsul integral al ambientului, cum face teoria ambientalista asupra educatiei care absolutizeaza mai ales rolul mediului social, acesta ar anula rolul si deci valoarea informatiei genetice. Or, informatia genetica este cea care ne confera posibilitatile de interactiune cu acest mediu si deci orice absolutizare este, evident, e eroare. In cadrul mediului social, un rol deosebit il au actiunile din ambientul social: formal, informal, civilizatia strazii, mediul din scoala, mass-media, grupurile de joaca, prietenii etc. Daca toate aceste elemente sunt intro convergenta pozitiva in actiunea lor, atunci avem ceea ce se numeste societate educativa. Mediul din familie este cel care asigura integrarea copilului in modalitatile de viata specific umane, asigura dezvoltarea launtrica a copilului in acord cu lumea din afara, cat si o integrare externa prin care copilul isi potriveste activitatile cu cele ale parintilor, bunicilor sau ale celor cu care familia interactioneaza. Mediul personal este alcatuit din totalitatea mediului natural, social si familial in care traieste si actioneaza fiecare dintre noi. Nu putem determina riguros care trasatura a noastra se datoreaza ereditatii si care mediului si educatiei, pentru ca in toate acestea sunt prezenti cei trei factori.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Pedagogie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web