Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Conditiile mijloacele si idealurile culturii

in Limba romana

2853389-5265857100-parth

Dupa ce am aratat ce este cultura, cand si cum, raportata la scara istoriei omenirii, se naste ea, vom trece la analiza faptelor care determina formele pe care le imbraca cultura, adica in ce masura conditiile, mijloacele si idealurile confera culturii o forma sau alta, un anumit continut si nu altul.
Partea din filosofia culturii care analizeaza aceste aspecte determinative pentru creatia culturala a fost numita de Tudor Vianu ”teoria materiala a culturii”. Sa urmarim, asadar, gandurile filosofului, si facem acest lucru nu dintr-o lene intelectuala sau conformism facil, ci pur si simplu pentru faptul ca schema oferita de Vianu o consideram operationala stiintific si metodologic in analiza problemei in discutie.
a. Primul grup de elemente ce intra in determinatia formelor culturii sunt ”conditiile materiale ale culturii”, subliniaza Vianu. Aceste conditii materiale sunt: mediul geografic (natural, cosmic), economia (conditiile economice) si rasa (unitatea antropologica careia o cultura ii apartine).
In ceea ce priveste conditionarea cosmica a culturii, dupa ce realizeaza un istoric al principalelor teorii si autori in domeniu (teoria ”solului” a cartezianului Fontenelle, teoria ”climei” a Abatelui Dubois si a lui Montesquieu, Buckle cu a sa Istoria civilizatiei in Englitera sau Taine cu Filosofia artei), Vianu arata: ”Nu mediul ca atare este, prin urmare, conditia culturii, ci mediul intru cat este valorificat, resimtit intr-un fel determinat si pus in legatura cu reprezentarea unor anumite scopuri”. Daca mediul cosmic are o netagaduita insemnatate, aceasta este cu atat mai mare cu cat comunitatile sunt mai primitive si scade pe masura ce comunitatile sunt mai avansate. Progresiva neatarnare a omului de mediu este, intr-adevar, unul dintre cele mai caracteristice elemente ale progresului in planul civilizatiei.
    Teoria conditionarii economice a culturii, spune Vianu, vine in completarea teoriei mediul. Daca teoria mediului postula ”implantarea in peisaj a culturii omenesti”, teoria economica a culturii, cu exponentul sau principal materialismul istoric, sustine un fel de unitate a procesului economic indiferent de locul in care se desfasoara si, ca atare, unitatea de plan a culturii omenesti. Obiectiile lui Vianu fata de aceasta teorie, indreptatite, evident, sunt trei: spiritul sau prea sistematic (”caci daca este evident ca exista un determinism economic al formelor culturii nu este la fel de limpede ca nu exista decat un determinism economic”), o reprezentare metafizica simplista si, in final, scoaterea din ecuatie a factorilor spirituali. ”Cultura, incheie Vianu, este pentru noi creatie de valori si resubiectivare a acestora. Ambele aceste acte sunt insa nu numai acte spirituale, dar si acte autonome si anticipatoare fata de realitate … Cum este cu putinta atunci ca valorile culturii sa fie intelese ca niste simple rasfrangeri ale realitatii, si anume ale laturii ei material-economice? Economicul este unul din factorii procesului social si cultural, dar nu este singurul”.
Fie ca este vorba de Schopenhauer cu Lumea ca viata si reprezentare, de contele Arthur de Gobineau cu Essai sur l’inégalité des races humaines sau Chamberlain cu Die Grundlagen des XIX Jahrhunderts, teoria raselor, sustine Vianu, se poate reduce la afirmatia ca rasele contribuie la determinarea formelor speciale pe care cultura le ia. De prisos sa aducem in discutie principalele elemente de critica la adresa acestei teorii, teoria raselor, in sensul operelor mai sus citate, fiind de mult caduca. ”Daca prin rasa intelegem un fel omenesc care se transmite chiar cand mediul este schimbat si celelalte conditii au devenit diverse, daca mai ales sfera ideilor analizate aici admite diferenta raselor in superioare si inferioare … atunci contributia teoriei raselor in filosofia culturii mi se pare ca trebuie respinsa”, arata Vianu. ”Daca prin teoria raselor nu voim sa spunem decat ca, sub influenta mediului natural, social si cultural, se creaza in sufletul omenesc deprinderi permanente de viata si creatoare de cultura intr-un sens anumit, atunci este evident ca, printre conditiile materiale ale culturii, trebuie sa trecem, daca nu rasa, atunci nationalitatea”.
Al doilea grup de conditii care determina formele pe care cultura le ia in dezvoltarea ei sunt cele spirituale. Sunt numite ”conditiile spirituale ale culturii”‘ deoarece apartin unui suport sufletesc.
Prima dintre conditiile spirituale ale culturii este traditia. ”Scurt spus, arata Vianu, traditia este influenta muncii culturale anterioare asupra celei prezente”. Aceasta munca culturala anterioara lucreaza asupra celei prezente, spune Vianu, mai intai prin institutiile culturale, apoi prin educatie si imitatie. Urmeaza apoi, ca un alt element al actiunii traditiei, ceea ce Vianu numea ”asimilarea expresiei proprii ca o expresie straina”, ceea ce inseamna faptul ca opera de cultura anterioara, chiar si cea prezenta, in cele mai multe dintre cazuri, imbraca forme (genuri, procedee, categorii etc.) prestabilite, traditionale, consacrate, prin care se usureaza procesul ei de perceptie. In felul acesta ceva din formele, spiritul si limbajul culturii care le-a produs in trecut se introduce in creatia prezenta.
Un alt mijloc prin care traditia actioneaza este ”nevoia de a introduce cat mai multa precizie si siguranta in opera culturii; nevoia de a ocoli aventura, intreprinderea hazardata”. Acestei motivatii personale, proprii adeseori unei comoditati intelectuale, i se adauga in foarte multe cazuri actiunea asa-ziselor ”cercuri influente”, acele cercuri sociale (culturale) care au, la un moment dat, conducerea sau initiativa hotaratoare. Prin institutiile pe care le creeaza, prin sistemul de educatie pe care il sustin sau il impun, prin ideologia generala pe care o raspandesc, aceste cercuri cauta sa perpetueze ”lumea lor proprie de motive, formele lor proprii de cultura”, cauta sa se mentina pe sine. ”Traditia, incheie Vianu, este insa o forta necesara si binefacatoare atunci cand se echilibreaza cu libertatea si inovatia. Gasirea acestui echilibru a fost secretul marilor culturi in epocile lor de inflorire”.
Strans legat de problematica actiunii traditiei, si cu aceasta intram in analiza celei de a doua conditii spirituale a culturii, este ”cantitatea grupului social”. Introducand acest element, Vianu vrea sa demonstreze doua lucruri. In primul rand, faptul ca valoarea traditiei este in relatie stransa cu cantitatea grupului social. Cu cat grupul social este mai mic, cu atat influenta traditiei este mai puternica. In al doilea rand, o anumita dependenta a dinamicii si ”cantitatii” grupului social de un tip sau altul de valoare culturala cultivata cu predilectie in (de catre) acea comunitate.
b. In dependenta stransa de conditiile culturii sunt ”mijloacele culturii”, cum le numeste Vianu. Daca conditiile culturii sunt, in raport cu creatorul de cultura, un dat si sunt suportate in mod pasiv de catre acesta, mijloacele culturii sunt opera creatorului (nu intotdeauna in sensul de creatie pur individuala), sunt ”instrumentele” intrebuintate in mod activ de catre acesta in vederea atingerii unui scop. Conditiile culturii sunt, cum am vazut, anterioare si independente de creatorul cultural, pe cand un mijloc cultural nu poate fi gandit in afara omului care-l gaseste bun si capabil de a-l apropria de tinta pe care o urmareste.
Mijloacele culturii sunt determinate nu numai de conditiile culturii (sa nu se inteleaga faptul ca intre conditiile si mijloacele culturii se pot opera deosebiri categorice), ci si ”de scopurile catre care ele se indreapta”, cum spune Vianu. Cum scopurile culturale sunt realizarea valorilor, ”cate valori, atatea scopuri si atatea categorii de mijloace”, conchide autorul. Acest aspect al mijloacelor culturale specifice fiecarei valori tine insa de domeniul stiintelor culturale speciale, deci nu face obiectul analizei de fata. Reamintim insa faptul ca Tudor Vianu face distinctie intre valori culturale obiective, care, cum spune filosoful, ”consista in realizarea de fapt a unei valori intr-un material”, in ”insamantarea unei valori intr-o materie, prin prelucrarea acesteia”, si valori culturale subiective, ”a caror realitate pur mintala sta in faptul de a gandi un obiect in sfera unei valori”.
Pornind de la distinctia de mai sus, mijloacele culturii se grupeaza in mijloace care ajuta realizarea unei valori obiective si mijloace care ajuta realizarea unei valori subiective, adica ”mijloace care solicita productia culturala” si ”mijloace care solicita receptivitatea culturala”, cum le numeste Vianu. Din prima categorie face parte cu predilectie tehnica, dar nu numai tehnica industriala sau masinista, ci si metodele speciale ale stiintelor, procedeele activitatii de laborator, mijloacele de care savantul se foloseste, procedeele artelor frumoase, toate masurile de prevedere si ameliorare sociala, propaganda culturala, regulile organizarii unei biblioteci, de raspandire a cartii, de intrebuintare a filmului, a radiodifuziunii etc., adica ”acelea care ajuta, sprijina, solicita productia culturala”, subliniaza autorul. Tehnica, in sensul general prezentat aici, este numai cu predilectie mijloc obiectiv al culturii. Tehnica, suma a mijloacelor care sporesc puterile noastre receptoare de cultura, pe langa cele creatoare, constituie si un mijloc subiectiv al culturii. Din aceasta perspectiva si in acelasi sens – ca mijloace cu dubla functiune, se inscriu, printre mijloacele culturii, familia si scoala.
c. Sa analizam acum cel de-al treilea element care intra in determinatia formelor culturii – idealul cultural, caci, subliniaza Vianu, ”este evident ca fenomenul cultural nu este deplin inteles decat atunci cand cunostinta conditiilor care-l determina si a mijloacelor de care el se serveste se completeaza prin aceea a idealului care conduce desfasurarea sa”. Ne propunem, asadar, sa raspundem la intrebarile: Care sunt scopurile finale ale culturii? Care sunt idealurile care conduc opera culturii? Care este, deci, idealul cultural?
Am aratat mai inainte ca cultura nu-si propune alte finalitati decat realizarea valorilor. Numai ca valorile nu sunt disipate, fara legatura intre ele. Valorile fac parte dintr-o structura unitara si ierarhica. In fiecare epoca istorica creatorii culturali, urmarind realizarea unei valori speciale, slujesc, in acelasi timp, realizarea unei valori mai generale, calauzitoare deopotriva pentru efortul fiecaruia si al tuturor. ”Scopurile speciale ale culturii, adica valorile, subliniaza Vianu, sunt comandate deci de o valoare supraordonata, in asa fel incat … toti acestia impreuna servesc, prin aceleasi acte, o valoare care nu este, in mod special, nici teoretica, nici estetica, nici politica, dar care este supraordonata tuturor acestora si imprumuta fiecareia in parte o culoare deosebita”.
S-a considerat la un moment dat ca aceasta valoare suprema ar fi ratiunea umana, si s-a nascut conceptia rationalista a idealului cultural. ”Idealul rationalist, arata Vianu, se dezvolta din conceptia unei umanitati a carei insusire esentiala este ratiunea capabila sa se dezvolte la infint din insumarea treptata a rezultatelor ei …” . S-a considerat apoi ca, data fiind varietatea conditiilor materiale in care feluritele culturi se dezvolta, este firesc ca fiecare cultura sa cultive idealul sau propriu, iar nu unul comun intregii omeniri. Acest ideal este legat de idealul fiecarui popor la un anumit moment (etapa) istoric. Asa s-a nascut conceptia istorica a culturii, care postuleaza ”o cultura al carei substrat este natiunea, nu umanitatea in intregul ei”. Din combaterea celor doua teorii cu privire la idealul cultural s-a nascut acea conceptie a culturii, dupa cum subliniaza Vianu, ”care-si propune ca ideal dezvoltarea tuturor virtualitatilor inscrise in natura fiecarui om in parte”. Este, aceasta din urma, conceptia umanista a culturii (idealului cultural).
Tudor Vianu aduce critici serioase conceptiilor mai sus prezentate. Pornind de la definitia generala a culturii, construita prin analogie cu cultura pamantului, definitie pe care el o numeste ”analogica”, Vianu construieste asa-numita ”conceptie activista a culturii”. Daca conceptia rationalista accentueaza momentul unui agent natural pe care cultura trebuie sa il dezvolte, propunand dezvoltarea ratiunii si tot ceea ce se leaga de aceasta trasatura principala, iar conceptia istorica accentueaza ideea de valoare, valori deosebite de la societate la societate si de la epoca la epoca, conceptia activista a culturii accentueaza cu deosebire ideea de activitate. Aceasta conceptie, ne spune Vianu, sustine ca ”ceea ce numim cultura este un produs al libertatii omenesti, orientata catre niste scopuri rezultate din spontaneitatea firii umane, pe care natura nu le impune, ci numai le limiteaza”. Telul rationalist, sau telul national, sunt unilaterale. Omul nu este numai o fiinta rationala, sau una nationala (comunitara). Sufletul lui cunoaste si alte laturi, iar activitatea omeneasca creatoare de cultura trebuie (poate) sa se indrepte spre (sa-si propuna) tot atatea tinte cate poate sa-si asume o activitate omeneasca, incheie Vianu.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Limba romana

Scrisul de mana

Au existat cândva tocul, stiloul, pixul, creionul. Și foile dictando sau de
LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web