Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Conflictul politic intre patriciat si plebe

in Istorie

senado-republica-romana-660x330

În interiorul comunităţii romane, grupul închis de familii cunoscut sub numele de patricieni a prins deja contur în timpul monarhiei. După abolirea monarhiei, grupul a reuşit să monopolizeze deţinerea magistraturilor şi deopotrivă a Sacerdoţilor. Bogatele şi ambiţioasele familii plebeiene, excluse de la guvernare, erau în mod firesc doritoare de a fi admise. În acelaşi timp, plebeii mai săraci doreau să-şi amelioreze situaţia. Cele două grupuri de disidenţi s-au unit pentru a obţine concesii: separarea monopolului deţinerii magistraţilor de către patricieni şi îndulcirea crudelor legi privitoare la datorii.

Prin revoluţia din 509 a. Chr. Roma a devenit un stat patrician, însă va trece multă vreme până când Urbs îşi rezervă funcţiile publice şi demnităţile religioase; titlul de rege este reînviat pentru rex sacrorum (sacrificulus); puterea afectivă asupra chestiunilor religioase îi revine primului dintre membrii colegiului pontifilor, lui Pontifex Maximus: el nu poate fi plebeu.

Consulii sunt aleşi de către poporul sub arme la propunerea pretorilor; votarea se face prin aclamaţii. De la un capăt la altul al istoriei romane, supremaţia armatei este decisivă.

Investiţii cu comandamente militare, consulii primesc puteri administrative, judiciare şi competenţe financiare, fiind secondaţi de cvestori. Scopul plebei va fi să ajungă la consulat şi istoria luptelor dintre cele două ordine (clase) este cea a atingerii progresive, a împărţirii acestei magistraturi. Istoria obscură dealtfel dată fiind incertitudinea cronologiei. Propunerea legii dia a. 367 a. Chr. (leges Liciniae-Sextiae), prezentată de tribunii plebei C. Licinius Stolo şi L. Sextius Lateranus le-a prezentat deschis plebeilor accesul la consulat.

Crizele care zdruncină Republica romană –aflată încăutarea unui echilibru social şi politic- în primele două secole ale existenţei sale se explică prin motive totodată politice (integralitatea drepturilor politice) şi social-economice (repartiţia inechitabilă a lui ager publicus, necesitatea reformării sistemului de credit – problema datoriilor ş.a.). Aşadar, pe de o parte, este revendicată limitarea puterii magistraţilor; această primă contradicţie este o problemă a cetăţenilor. Apoi, agitaţiile celor care erau privaţi de egalitatea politică -fie că purtau titlul de cetăţeni precum plebeii, fie că nu, precum latinii şi italicii- şi, în consecinţă, o revendicau. În fine, o a treia contradicţie este de natură mai generală: aceea dintre cei avuţi şi cei săraci (în special cei care fuseseră degradaţi sau erau ameninţaţi cu pierderea proprietăţii care, adeseori, putea compromite şi libertatea personală). Pe acest fundal se desfăşoară istoria internă a Romei.

De la 509 la 367 a. Chr., într-un conflict cvasipermanent plebea luptase pentru a obţine drepturi politice, aristrocraţia vechilor gentes pentru a-şi păstra privilegiile. O formă specială de luptă a plebeilor a fost secesiunea (seccessio) care consta în retragerea sub arme în afara Oraşului şi întoarcerea numai după satisfacerea revendicărilor (prima seccessio a avut loc, potrivit tradiţiei, în 494 a. Chr., a doua în 449 a. Chr., a treia, şi ultima, în 287 a. Chr.).

Astfel, în 494 a. Chr. pe când Roma era angajată în războiul împotriva equilor şi a volscilor, soldaţii plebei (nemulţumiţi de hotărârile patricienilor cu privire la aplicarea riguroasă a legii datoriilor) au refuzat să lupte şi s-au retras pe Muntele Sacru (seccessio in Montem Sacru); ca urmare a unui compromis mijlocit de Menenius Agrippa, plebea obţine dreptul de a alege tribuni care o protejează contra arbitrariului şi dreptul de a şine adunări legale (concilia plebis). Tribuni plebis sunt inviolabili (sacrosancti) şi deţin dreptul de asistenţă, de intervenţie (intercessio) de opoziţie (veto), precum şi dreptul de a convoca adunările plebeene (ius cum plebe agendi) şi de a promulga edicte obligatorii pentru plebe (ius ediciendi). Tribunii (doi la început, apoi cinci şi, din 457 a. Chr. zece) erau secondaţi de doi edili plebei. La început, tribunii plebei erau aleşi de o adunare curiată plebeiană imitată după cea patriciană; erau admişi de o adunare curiată plebeiană imitată după cea patriciană; erau admişi în ea toţi cei care nu erau sclavi şi nu făceau parte din vechile gentes. Totuşi, patricienii exercitau în adunare o influenţă indirectă prin intermediul clienţilor lor. Pentru a înlătura această imixiune, o lege atribuită lui Publis Volero în 471 a. Chr., îi organizează pe plebei pe o bază tribală, iar noua adunare plebeiană (comiţiile tribute) capătă monopolul alegerii tribunilor. Noua instituţie a fost o adunare generală a cetăţenilor într-o măsură şi mai redusă decât adunarea curiilor plebeiene, întrucât nu excludea numai toţi patricieni, precum acesta, dar şi pe toţi plebeii neproprietari. Totuşi, plebea va obţine prin lex Valeria Horatia din 449 a. Chr. impunea egalităţii legale a hotărârii ei cu cea a comiţiilor centuriate, dacă acesta fusese în prealabil aprobată de către senat.

Până la mijlocul sec. V a. Chr. conflictul dintre patriciat şi plebe se soldează cu o ameliorare a organizării plebeilor, o repartizare ceva mai echitabilă a lui ager publicus (analistica romană menţionează o serie de “legi” agrare, începând cu cea a consulului Spurius Cassius în 486 a. Chr.) şi codificarea dreptului cutumiar. Conflictul dintre cele două ordine aduce în prin-plan tribunul, când apare spre a-I opune pe plebei patricienilor, când spre a-I uni, aproape a-i amesteca în egalitatea civilă.

Pentru a suprima intreprinderile arbitrare, plebea solicită o codificare a legilor în uz. Astfel, în 462 a. Chr. tributul C. Terentilius Arsa propune să se aleagă o comisie de cinci membri pentru a redacta un cod destinat plebei. După multe rezistenţe, patricienii optează pentru un cod general, aplicabil întregului Oraş. O comisie de trei membri este trimisă în Grecia către 455 a. Chr. pentru a studia legile lui Solon. La întoarcerea delegaţiei, în 451 a. Chr., este instituit colegiul celor decemviri consulari imperio legibus scribundi care a preluat conducerea statului şi a redactat 10 table de legi, gravate în bronz şi fixate pe tribuna rostrata în faţa curiei. În 450 a. Chr. este ales un al doilea colegiu decemviral care, sub conducerea lui Appius Claudius a redactat încă 2 table de legi. Decemvirii refuză să-şi depună mandatul, având intenţia să propună poporului, în momentul retragerii lor, să abandoneze puterea tribuniciară. Cârmuirea tiranică a colegiului condus de Appius Claudius a provocat cea de a doua secesiune a plebei. După procesul Virginiei, în 449 a. Chr., când războiul civil devenise iminent, are loc răsturnarea colegiului decemviral şi restabilirea libertăţilor republicane (adică a magistraturilor ordinare). Doi dintre decenviri –Appius Claudius şi Spurius Oppius- se sinucid în închisoare, iar ceilalţi opt iau calea exilului, statul confiscându-le proprietăţile.

Legea celor XII Table (lex duodecim tabularum) a fost publicată în 451/450 a. Chr. sau în 449 a. Chr. sub consulii Lucius Valerius şi Marcus Horatius care au mijloacele scrise, în locul intervenţiei tribuniciene. Totodată, prin publicarea Legii celor XII Table administrarea justiţiei era supusă unui control public, consulul fiind obligat să judece în conformitate cu procedura şi regulile stabilite prin lex duodecim tabularum şi să pronunţe o sentinţă într-adevăr egală şi publică.

Apoi, în 445 a. Chr., lex Canuleia de conubio patrum et plebis va autoriza căsătoriile patricio-plebeene. Dar când tribunul Canuleius încearcă să obţină pentru plebei accesul la consulat, el nu ajunge decât la un nou compromis: fiecare an se va decide dacă magistraţii supremi vor fi consuli sau tribuni militari cu putere consulară (tribuni nilitum consulari potestate); cei dintâi rămâneau patricieni, ceilalţi puteau fi plebei. În realitate însă, patricienii recuperau de fiecare dată ceea ce aveau aerul că dau. Căci senatului patrician îi revenea decizia dacă vor fi consuli sau tribuni. Alegerea tribunilor militari de către comiţii trebuia să fie de asemenea ratificată de către senat. Auspiciile trebuiau şi ele să fie favorabile… De fapt, plebeii nu vor accede la acest tribut militar decât în a.400 a. Chr., iar după aceea doar puţini au fost cei care l-au deţinut. Datorită unor “împrejurări” asemănătoare, primul plebeu reuşeşte să ocupe cvestura abia în 409 a. Chr., deşi eligibilitatea plebeilor pentru această magistratură fusese recunoscută încă din 420 a. Chr.

Aşadar, suprimarea unora dintre privilegiile politice ale patricianului n-a însemnat nicidecum asimilarea reală şi de fapt în general tratate cu mai puţină energie. De când aristrocraţia plebeiană îşi însuşise tribunatul în propriul ei interes, nu s-a mai pus cu aceeaşi acuitate nici problema unei repartiţii mai echitabile a lui ager publicus, nici cea a reformei sistemului de credit, deşi nu lipseau nici teritorii nou cucerite, nici ţăranii ruinaţi.

În împrejurimile în care aristrocraţia plebeiană se vedea privată în fapt de egalitatea în drepturi datorită opoziţiei ţi indiferenţei plebei, iar ţărănimea oprimată era neputincioasă în faţa unei aristocraţii unite (patricienii şi plebeii bogaţi), ambele tabere trebuiau să recurgă la un compromis. Acesta este scopul celebrelor leges Liciniae-Sextiae din a. 367 a. Chr. când tribunii plebei C. Licinius Stolo şi L. Sextius Lateranus au supus adunării poporului mai multe propuneri: a) mai întâi, să fie suprimat tribunalul consular, iar unul din consuli să fie plebeu (primul consul nepatrician a fost chiar L. Sextius Lateranus); b) apoi, în ceea ce priveşte domeniul public, nici un cetăţean să nu aibă dreptul de a ocupa mai mult de 500 de iugera (cca. 125 ha) din ager publicus şi de a întreţine pe păşunile publice mai mult de 100 de vite şi 500 de oi; c) cât priveşte debitorii, pentru a le uşura situaţia, dobânzile la împrumuturi erau scăzute din datorie, iar restul datoriei putea fi achitate în 3 ani.

În esenţă, legile licinio-sextiene erau menite să deposedeze nobilimea de exclusivitatea magistraturii curule şi de distincţiile ereditare legate de acesta.

Când leges Liciniae-Sextiae le-au deschis plebeilor accesul la consulat, în367 a. Chr., patricienii au desprins din consulat puteri speciale –cele ale pretorului (exercitarea jurisdicţiei civile)- pe care şi le rezervară. În 366 a. Chr., instituirea edilităţii curule (aediles curules –“edili ai scaunului judiciar”), la care plebeii nu puteau fi aleşi, era iarăşi o manevră de recuperare. Plebeii, care nu au acces la cvestură decât în 409 a. Chr., nu-şi vor avea primul cenzor decât în 351 a. Chr., primul pretor decât în 337 a. Chr., iar accesul la colegiile sacerdotale le va fi deschis în 300 a. Chr.

Patricienii şi-au păstrat mult timp privilegiile religioase, îndeosebi eligilibilitatea lor exclusivă pentru demnitatea celor 3 flamines maiores, ca şi pentru aceea de rex sacrorum şi a celor două colegii ale salilor. Dintre colegiile sacerdotale, o influenţă considerabilă asupra jurisdicţiei şi asupra comiţiilor aveau colegiul pontifilor (pontifices) şi cel al augurilor (augures). Lex Ogulnia din a. 300 a. Chr. a permis accesul plebeilor şi la acestea, mărind numărul pontifilor de la 5 la 8, cel au augurilor de la 6 la 9, distribuind locurile în mod echitabil între patricieni şi plebei în amândouă colegiile.

Ultimul episod semnificativ al conflictului politic dintre patriciat şi plebe are loc în a. 287 a. Chr., când plebeii au recurs ultima oară la secesiunea pe colina Ianiculum. În această împrejurare a fost votat proiectul de lege al dictatorului Quintus Hortensius (lex Horatensia) conform căruia hotărârile comiţiilor tribute nu mai aveau nevoie de aprobarea senatului; sub numele de plebiscitum ele aveau putere de lege.

Prin urmare, conflictul politic dintre patricieni şi plebei –care durase două secole- se încheie în esenţă prin lex Horatensia care stabilea egalitatea necondiţionată a hotărârilor comiţiilor tribute cu cele ale comiţiilor centuriate (în locul egalităţii condiţionate).

Cu toate acestea, dincolo de egalitatea republicană –care era aproape în exclusivitate de natură pur formală- se menţine o aristocraţie atotputernică. Familiile bogate, nepatriciene se separaseră de mult de plebe şi se aliaseră cu patricianul întru beneficiul drepturilor senatoriale. Legile licitinio-sextiene abrogaseră discriminările din sânul aristocraţiei şi modificaseră limitele care excludeau pe omul de rând da la guvernare dintr-o barieră legală insurmontabilă, într-un obstacol real, nu de ne trecut, dat totuşi extrem de greu de învins. Dacă, într-un fel sau altul, sângele clasei conducătoare a Romei s-a împrospătat, caracterul aristocratic al elitei care guvernează nu s-a schimbat câtuşi de puţin. “Noua” elită conducătoare nu a succedat vechiul patriciat ci s-a grefat pe aceasta şi s-a contopit cu el. Pe măsură ce se cristalizează o nouă elită dominantă –clasa senatorială/ordinul senatorial- apare şi o nouă opoziţie ca reprezentantă a claselor de jos şi, mai ales, a micilor proprietari.

Aşadar, sfârşitul îndelungatului conflict dintre patriciat şi plebe coincide cu începuturile formării –datorită egalităţii civile nou cucerite- unui nou partid aristocratic şi a unui nou partid democratic.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Istorie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web