Creştere pentru înlocuirea unei mătci pierdute: salvare

in Agronomie

Când matca se pierde neaşteptat, apare la lucrătoare — pe lângă alte schimbări de  comportament — şi tendinţa de a creşte mătci din larve care iniţial erau sortite a da naştere unor lucrătoare.  Pentru aceasta, celulele hexagonale şi înguste de lucrătoare, sunt schimbate în celule largi , în formă de clopot, iar larvele primesc lăptişor de matcă. S-a discutat mult cu privire la ceea ce ar fi primar în acest proces: modificarea celulelor, sau aprovizionarea lor cu lăptişor de matcă. După GONTARSKI (1956) hotărâtoare este modificarea construcţiei celulei cu larve de lucrătoare; numai forma botcei ar juca rolul de „declanşator” adecvat pentru depunerea de lăptişor de matcă. Pe de altă parte pot constata într-o colonie numai la câteva ore de la orfanizare schimbări imperceptibile în forma celulei. Deşi ar putea fi şi invers — celule aprovizionate întâmplător cu mai mult lăptişor să fie alese spre a fi transformate în botce.

Fagure de puiet  al  unei  colonii  pregătită  de  roire. În  această  porţiune de fagure de puiet se pot vedea numai pe o singură parte 29 botce.

5

Spre deosebire de botcele de roire şi cele de înlocuire liniştită, care se găsesc de obicei pe laturile fagurelui, către ramă, sau la marginea interioară a fagurelui, cele de salvare sunt împrăştiate pe toată suprafaţa fagurelui (fig. 10)[1]. Numărul lor poate fi de 25 sau chiar 35, chiar şi la cele europene care construiesc puţine botce de roire. Salvarea, ca şi înlocuirea liniştită, este destul de independentă de an. În schimb numărul şi calitatea mătcilor crescute depind vizibil de starea generală a coloniei (putere, starea de hrănire) şi de condiţiile exterioare. Însă în general pot fi crescute mătci în caz de orfanizare oricând există larve tinere. Dar dacă este destul de puternică iar condiţiile exterioare sunt favorabile, chiar şi o colonie cu botce de salvare poate roi. De aici rezultă că nu există o diferenţă principală între diferitele tipuri de înnoire a mărcilor. Într-un singur punct important diferă însă creşterea de salvare, nedirijată, de celelalte două forme de înnoire a mătcilor: perioada în care larva este luată în îngrijire specifică de matcă diferă între limite foarte largi.

Celulele de lucrătoare care conţin ouă nu suferă aproape niciodată schimbări în coloniile orfane (GONTARSKI 1956). Nici forma celulei nu se schimbă, nici nu se depune lăptişor lângă ou (compară cu fig. 32). În schimb larvele declanşează foarte repede „instinctul de salvare”. Dar albinele orfane nu diferenţiază larvele de vârste diferite. Ele acordă îngrijire specifică de matcă atât unor larve foarte tinere cât şi unora care se află la limita extremă a posibilităţii de virare. Urmarea este că dacă albinele au libera alegere a larvelor, botcele sunt de vârste foarte diferite. De aceea în cazul unor asemenea creşteri mătcile care eclozionează primele sunt cele mai mici şi cele mai prost dezvoltate, rezultate din larvele cele mai vârstnice. Când se face o creştere „sălbatică”, pe un fagure de puiet dintr-o colonie doică în care se introduce în paralel şi o serie de larve foarte tinere, mătcile „sălbatice” sunt cu cel puţin o zi mai devreme apte de eclozionare decât mătcile rezultate din transvazare. Trebuie să ţinem seama de acest lucru atunci când colonia-doică nu a fost controlată.

Botcă de „înlocuire liniştită”.

6

Deseori s-a susţinut că mătcile de salvare nu sunt dezvoltate optim, deoarece rezultă din larve care nu erau de la bun început destinate să devină mătci. Că aceste presupuneri nu sunt corecte, rezultă din experienţele menţionate (ca şi din cunoştinţele practice), cu condiţia ca salvarea să se facă cu larvele cele mai tinere.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play