Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Criza dezinfectanților din spitale face victime și la Guvern. Ministrul Sănătății a demisionat. Dacian Cioloș preia conducerea

in Evenimente/Politic/Sanatate/Stiri online

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a demisionat după ce scandalul dezinfectanților găsiți în spitalele din România a luat amploare. Decizia a fost luată în urma unei discuții dintre fostul ministru și premierul Cioloș, motivând că nu este de acord cu modul în care s-a decis în Guvern gestionarea crizei dezinfectanților din spitale.
Au existat diferenţe de abordare, motiv pentru care am decis să îmi înaintez demisia. Şi am să mă explic. Principala preocupare o reprezintă siguranţa pacienţilor, în condiţiile respectării legii. Tocmai de aceea am ales să facem analizele care puteau fi făcute cel mai rapid, în laboratoare autorizate, de personal autorizat, pentru a putea lua măsurile administrative potrivite, tocmai pentru a corecta lucrurile acolo unde urmau să apară probleme. Nu putem să discutăm despre analize care nu sunt făcute în laboratoare autorizate, pentru că aceste lucruri pot să coste România în justiţie”, a spus Patriciu Achimaş Cadariu într-o conferință de presă.

De asemeni, Patriciu Achimaş a ținut să precizeze că problema dezinfectanților este doar o mică parte din neregulile cu care se confruntă sistemul de sănătate din România. Împreună cu președintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloș a decis să preia interimatul Ministerului Sănătății.
„Am acceptat astăzi demisia domnului Patriciu Achimaș Cadariu din funcţia de ministru al Sănătăţii. În perioada următoare voi înainta domnului Preşedinte al României, Klaus Iohannis propunerea pentru un nou ministru al Sănătăţii”, se arată într-un comunicat oficial.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web