Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Cui îi e frică de Reptilieni – DAVID ICKE

in Enciclopedie

Conform mai multor traditii milenare oamenii au aparut din nevoia fireasca a zeilor astronauti de a avea o viata mai usoara. Motiv pentru care au creat bioroboti-oameni, dupa chipul si asemanarea lor, adica pe noi, asa cum atesta cel mai abundent placutele sumerienilor.

Pe de alta parte aceleasi traditii si multe altele reproduc interventiile nedorite, dar permanente, ale serpilor, balaurilor, dragonilor, zmeilor atot puternici, în viata publica si personala, jivine pe care oamenii uneori, când erau ajutati de secretele unor mestesuguri magice, le mai si anihilau.

Din enciclopedii aflam ca sarpele este o reptila fara picioare, câteva specii sunt veninoase, toate speciile sunt carnivore, o singura specie impulsiva ataca fara sa fie provocata – Lachesis, din America Latina. Adica avem de-a face cu fiinte modeste ce îsi duc traiul în tihna, simplitate si cumpatare. Stramosii lor sus pusi, balaurii, le confera ce-i drept o reputatie de rapacitate pe care nu si-ar dori-o nici un pamântean cu dosar nepatat.

Începând cu amagirea Evei si continuând invariabil cu rapirea craieselor si printeselor pamântene de vita nobila, actiunile acestor reptile, sau reptilieni travestiti, tradeaza o preocupare continua spre hibridarea cu patura înstarita a omenirii.

Aceasta preferinta a reptilienilor întareste presupunerea ca au ceva comun în bagajul genetic cu familiile conducatoare ale planetei. Rapirile continua si în zilele noastre, doar ca Feti Frumosii din guverne si parlamente nu mai au vreme sa elibereze cosânzenele de rând din robie. Nici macar nu se mai tin statistici la birourile de evidenta obiectelor-fiinta rapite si gasite. Sau poate prin conventie, cazuistica a luat calea desuetului si nu mai vizeaza protipendada.

Întrebarile cu care oamenii si-au trecut veacurile au fost mereu altele si de fiecare data cu trecerea timpului o jena majora ne cuprinde privind înapoi. Iata ce întrebari FAQ apareau cel mai frecvent în discutiile secolelor pe care le-am lasat în urma. În Evul Mediu întrebarea obsesie a teologilor era „Câti îngeri pot dansa simultan pe gamalia unui bold”.

Un secol mai târziu pe monitoare aparea întrebarea „Cine a creat omul, cum a aparut viata”. Buddha, care era asediat de aceasta întrebare, raspundea stereotip: Lumea nu a fost creata de nimeni întrucât a existat dintotdeauna [255,55].

A intervenit apoi lamuritor Charles Darwin care preluând o lucrare caruia nu-i venise timpul, a bunicului sau Erasmus Darwin, Zoonomia din 1794 [253,249], a demonstrat ca într-adevar lumea nu are autor deoarece a evoluat de la simplu, la ce se vede, prin întâmplari si coincidente succesive.

Apoi întrebarea a fost uitata si toti au înteles ca Teorema lui Pitagora privind catetele si ipotenuza e valabila chiar daca numai zece-cinspe pamânteni mai cunosc demonstratia. Adica putem sa traim în fericire si belsug si fara a cunoaste ciclul Carnot al motorului în patru timpi, Principiul Troleibuzului, Teoria Relativitatii Generalizate sau reflexul deglutitiei.

În secolul XX – secolul dosarelor – omenirea nu s-a mai preocupat de originea speciilor ci de dosarele progenitorilor conducatori, convinsa ca la radacinile acestora va descoperi si izvoarele vietii îmbelsugate.

Peste putina vreme în mileniul trei, întrebarea la moda a devenit „Cine este de vina pentru pauperizarea generala care a cuprins lumea”. Unde se strâng roadele muncii populatiei terestre si unde dispar ele? Cum de toate tarile cu economie prospera orientata pe profit sunt înglodate în datorii si la cine?

De aici începe David Icke sa desire Secretul suprem, împletitura încâlcita a tesaturii lumii terestre, de la cele câteva zeci de case regale, câteva sute de magnati si câteva mii de initiati. Restul, rândasii – oamenii de rând, nu conteaza, nu detin decât dreptul la vot si dreptul de a-i cumpara cartea.

Autorul îsi despica ideile în doua grupe mari:

Certitudinile obsesie:

[253,64] „Nu voi putea sublinia îndeajuns pâna la sfârsitul cartii ca reptilienii la care ma refer aici sunt doar o grupare particulara apartinând acestei specii, nu întreaga specie.”
Si chiar o face, pentru ca nu e greu de observat ca similar procedeaza si oamenii:

[253,20] „Pe scurt, o rasa de oameni care nu se încruciseaza decât între ei, un fel de rasa în interiorul rasei, a fost creata în antichitate în Orientul Mijlociu si Orientul Apropiat. De-a lungul anilor care au urmat aceasta rasa si-a extins continuu puterile, acaparând practic întregul glob. Unul dintre instrumentele majore cu care a operat ea a fost crearea unor scoli a misterelor si a unor societati secrete pentru a-si implementa cu ajutorul lor Agenda. Simultan, a creat institutii care au tinut într-o închisoare mentala si emotionala, masele largi de oameni asmutindu-le unele împotriva celorlalte, prin tot felul de razboaie si conflicte.”

Certitudinile improbabile:

[253,65] „Reptilienii din regiunea inferioara a celei de a patra dimensiuni.”
Cu o precizare legata de termenii limbajului. Universul este o desfasurare continua de frecvente, de vibratii. Pornind de la frecventa apreciata ca cea mai înalta exprimata în a douazeci si opta putere a lui 10, cicli pe secunda, si pâna la tihna lineara a curbei întinse, amortita de racoarea cosmica a lui zero absolut [161,(113)].

Pe acest itinerar sunt plantate zecile sau sutele de stari de agregare din care stiinta moderna a pamântenilor agrea pâna nu demult trei, iar mai nou patru: solid, lichid, gazos, plasmatic. Dar am enumerat mult mai multe în [150,(33) Starile de agregare].

Pe acest aliniament de frecvente într-o anumita zona este plasata si viata în diversitatea ei cunoscuta. Anumite intervale de frecvente au fost delimitate ca benzi de frecvente, denumire uzuala potrivita în radiofonie, spre deosebire de dimensiune, un termen complet neadecvat ca sinonim. De aici confuzia inevitabila cu ceea ce denumim în mod uzual dimensiune ( lungime, latime, înaltime), urmând extensii imaginare în alte dimensiuni de ordin superior când de fapt vizam alte intervale de frecvente.

Potentialul omenesc de a percepe si interpreta frecventele de pe aceasta scara atât de larga este limitat la abilitatile organelor de simt din dotare. Auzim în domeniul de frecvente al sunetelor specific urechii, vedem doar ce decodifica ochiul în domeniul vizibil (fig. 113.1). Dotarile tehnologice ne permit extensii ceva mai largi. In afara acestor intervale nu percepem, si consideram ca avem de a face cu entitati sau fenomene din alta dimensiune.

În acest context afirmatia „Reptilienii din regiunea inferioara a celei de a patra dimensiuni.” ramâne o simpla aproximare si nu transmite sensul dorit de autor.

[253,112] „Când oamenii nu i-au mai putut sustine, uriasii s-au întors împotriva lor si i-au mâncat. Au pacatuit apoi împotriva pasarilor si animalelor, a reptilelor si pestilor si au sfârsit prin a-si devora carnea si prin a-si bea sângele unii altora. Acest pasaj (din Cartea lui Enoh n.a.) descrie exact liniile genealogice despre care vorbim si care s-au raspândit mai târziu pe întreaga planeta, odata cu Fratia Babiloniana”.

Numai ca acele linii genealogice au fost întrerupte brutal de potop, tocmai datorita nocivitatii lor, iar ceea ce a urmat a fost produsul unei noi selectii. În sfârsit, dusmanul public numarul unu Fratia Babiloniana, nu putea sa nu se foloseasca de acest prilej si sa rateze raspândirea pe tot globul.

De care prilej? De potop? Sa nu pierdem un amanunt important, cineva din ierarhie a condus totusi acest proces! Poate nici numele Fratiei Babiloniene nu e tocmai cel mai sugestiv de vreme ce:
[253,111] „Se pare ca principala baza pe care si-au stabilit-o reptilienii înainte de a se muta în Orientul Apropiat si Africa a fost teritoriul actual al Regatului Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord.”

În sfârsit un punct de vedere arogant prin sine însusi, ca sa nu îl clasificam cu atributul de socialist sau, Doamne iarta-ne, comunist:

[253,117] „Raspunsul meu este ca înainte de toate asemenea organizatii, care ascund cunoasterea de masele largi ale oamenilor, nu ar trebui sa existe deloc. Indiferent care ar fi intentia lor, daca pleaca de la premiza ca au dreptul sa le conteste aceasta cunoastere avansata celor multi, hotarînd cine poate sa aibe acces la ea si cine nu, ele joaca deja un rol extrem de periculos prin aroganta pe care o exprima.”

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Enciclopedie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web