Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Category archive

Contabilitate

Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, în care scop se ocupă cu "măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice", în care scop "trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori" (Legea contabilității nr.82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al. Contabilitatea s-a născut odată cu economia de subsistență a comunei primitive, desenele din peșterile rupestre nefiind altceva decât forme incipiente ale „socotelilor”: câte animale au fost, vânate și mâncate, câte piei s-au jupuit și câte haine au rezultat, etc.

Concendierea salariatului. Salariatul nu poate fi concediat daca…

in Contabilitate by

Concedierea reprezinta incetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului si poate fi dispusa pentru motive care tin sau nu de persoana salariatului, dupa cum se arata la art. 58 din Codul muncii.

Salariatul nu poate fi concediat:

  •  pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical conform legii;
  • pe durata suspendarii activitatii ca urmare a instituirii carantinei;
  • pe durata in care femeia salariata este gravida, in masura in care angajatorul a luat cunostinta de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere;
  • pe durata concediului de maternitate;
  • pe durata concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani;
  • pe durata concediului pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pentru afectiuni intercurente, pana la implinirea varstei de 18 ani;
  • pe durata efectuarii concediului de odihna.
  • pe durata exercitarii unei functii eligibile intr-un organism sindical. (In acest caz, interdictia concedierii nu este absoluta, salariatul putand fi concediat pentru abateri disciplinare grave sau repetate).

Daca totusi angajatorul dispune concedierea, poate raspunde in instanta pentru acest fapt. Mai precis, daca instanta constata ca angajatorul a dispus concedierea in mod netemeinic sau nelegal, va anula decizia de concediere si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

Totodata, la solicitarea salariatului, instanta poate decide reintegrarea acestuia in functia detinuta anterior concedierii. De asemenea, salariatul are dreptul la daune morale in masura in care face dovada prejudiciului suferit din culpa angajatorului.

1. Concedierea pe motive ce tin de persoana salariatului

Angajatii pot fi concediati din motive care tin de persoana acestora, cum ar fi incalcarea regulilor de disciplina in munca, necorespunderea profesionala, arestarea preventiva pentru mai mult de 30 de zile, inaptitudinea fizica si/sau psihica. In cazul concedierii pentru inaptitudine fizica sau psihica, Codul muncii prevede dreptul salariatului la o compensatie in conditiile stabilite de contractul colectiv de munca aplicabil sau contractul individual de munca.

Pentru celelalte cazuri de concediere, insa, legea nu impune angajatorilor acordarea unor salarii compensatorii la concediere. De regula, platile compensatorii acordate salariatilor in caz de concediere sunt prevazute in contractele colective de munca aplicabile sau in contractul individual de munca.

Indiferent de motivul concedierii, angajatorul are obligatia de a emite decizia de concediere in termen de 30 de zile calendaristice de la data constatarii cauzei concedierii.

Pentru fiecare dintre cazurile de concediere, angajatorul trebuie sa urmeze o procedura specifica. Spre exemplu, pentru savarsirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii, concedierea poate fi dispusa numai dupa indeplinirea de catre angajator a cercetarii disciplinare prealabile. In acelasi timp, daca salariatul nu corespunde profesional locului de munca in care este incadrat, atunci el va fi concediat doar dupa ce ce este evaluat in prealabil, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau, in lipsa acestuia, prin regulament intern.

Decizia de concediere

Decizia se emite in scris si, sub sanctiunea nulitatii absolute, trebuie sa fie motivata in fapt si in drept si sa cuprinda precizari cu privire la termenul in care poate fi contestata si la care instanta judecatoreasca  se poate contesta.

Descrierea motivatiei care a condus la concediere trebuie sa fie efectiva, argumentata si sa indice prevederile legale care au stat la baza luarii masurii precum si durata preavizului.

In functie de motivul concedierii, anumite elemente suplimentare trebuie sa se regaseasca in continutul deciziei de concediere. Astfel, in cazul concedierii pentru necorespundere profesionala sau pentru inaptitudine fizica sau psihica, documentul trebuie sa contina lista locurilor de munca vacante si termenul in care salariatul poate opta pentru unul din ele. In acelasi timp, in cazul concedierii colective, trebuie evidentiate criteriile de stabilirea a ordinii la concediere a salariatilor.

Termenul de contestare a deciziei de concediere

Potrivit art. 268 din Codul Muncii “cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la […] incetarea contractului individual de munca”. Cererile urmeaza sa fie depuse la tribunalul in circumscriptia caruia salariatul isi are domiciliul.

Potrivit art. 210 din Legea Dialogului Social “cererile referitoare la solutionarea conflictelor individuale de munca se adreseaza instantei judecatoresti competente in a carei circumscriptie isi are domiciliul sau locul de munca reclamantul”, iar, potrivit art. 211 din acelasi act normativ,“cererile pot fi formulate de cei ale caror drepturi au fost incalcate dupa cum urmeaza: a) masurile unilaterale de […] incetare a contractului individual de munca,[…] pot fi contestate in termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunostinta de masura dispusa”.

Observati ca apar doua termene diferite: cel de 30 de zile si cel de 45 de zile, functie de actul normativ invocat. Instantele de judecata par a impartasi ideea conform careia acordarea unui termen mai lung pentru contestare ar fi in favoarea salariatilor si, pentru acest motiv, imbratiseaza solutia propusa de Legea Dialogului Social.

De cele mai multe ori, salariatii care ataca decizia de concediere au castig de cauza in instanta.

2. Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului.

Desfiintarea locului de munca. Ce drepturi revin angajatului?

Angajatorul poate concedia salariatii ca urmare a desfiintarii locului de munca, doar daca desfiintarea este efectiva si are o cauza reala si serioasa cum ar fi: din ratiuni strategice si/sau economice, reducerea, reorganizarea sau reorientarea activitatilor, implementarea de noi concepte de management sau de noi tehnologii si produse etc.

Nu exista restrictii sau constrangeri cu privire la motivele pentru care concedierea este efectuata daca angajatorul poate dovedi ca motivele sunt reale si serioase si ca locul de munca al angajatului concediat este efectiv desfiintat si nu apare niciun post vacant, ca rezultat al concedierii, pentru functii similare celei avute de salariatul concediat sau atributiile angajatului concediat sunt preluate in totalitate de catre un alt angajat.

Concedierea prin desfiintarea locului de munca implica si respectarea unei anumite proceduri impusa de Codul Muncii. Mai precis, angajatorul are obligatia de a acorda salariatului concediat un termen de preaviz de minim 20 de zile lucratoare. In cazul in care contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil prevede un termen de preaviz mai mare, atunci acesta va fi acordat, intrucat este favorabil salariatului.

Legislatia muncii prevede ca salariatul concediat pentru motive care nu tin de persoana lui beneficiaza de masuri active de combatere a somajului. In practica, angajatorul notifica agentia teritoriala de ocupare a fortei de munca in vederea redistribuirii salariatului. Alti angajatori ofera suport salariatilor concediati prin consiliere in vederea gasirii unui nou loc de munca sau prin contractarea unei agentii de plasare de personal. Desi nu este prevazut de lege, unii angajatori acorda salariatilor concediati un numar de ore libere platite in perioada preavizului in vederea cautarii unui loc de munca. De regula, acestea se acorda cumulat, in ultima parte a perioadei de preaviz.

Ce se intampla cu salariatii cand angajatorul intra in insolventa/faliment?

Odata declansata procedura insolventei/ falimentului asupra angajatorului, acesta va puteadesface contractele individuale de munca fara parcurgerea procedurilor specifice prevazute de lege. Astfel, angajatorul nu va mai avea obligatia de a urma procedura prevazuta de Codul Muncii in cazul concedierilor colective, pentru care, in mod obisnuit, trebuie sa aloce o perioada de aproximativ trei luni anterioare incetarii raporturilor de munca necesara informarii si consultarii cu salariatii, precum si a informarii autoritatilor de munca competente.

Angajatii concediati ca urmare a intrarii angajatorului in insolventa sau in faliment vor beneficia de un preaviz de 15 zile lucratoare, timp in care acestia isi vor primi salariile, precum si toate celelalte drepturi de natura salariala la care sunt indreptatiti. De asemenea, salariatii vor beneficia de compensatiile la concediere prevazute de lege si de contractele colective aplicabile.

In ceea ce priveste creantele salariale ale angajatorului aflat in stare de insolventa, acestea se vor suporta din Fondul de garantare, potrivit Legii nr. 200/2006. Astfel, din Fondului de garantare se asigura plata creantelor salariale derivate din contractele individuale de munca si contractele colective de munca incheiate cu angajatorii, impotriva carora au fost pronuntate hotarari judecatoresti definitive de deschidere a procedurii insolventei si fata de care a fost dispusa masura ridicarii totale sau partiale a dreptului de administrare.

Din Fondul de garantare se platesc urmatoarele categorii de creante salariale:

  • salarii restante;
  • compensatii banesti restante pentru concediul de odihna neefectuat pentru maximum un an de munca;
  • plati compensatorii restante, stabilite in contractul colectiv de munca/contractul individual de munca, in cazul incetarii raporturilor de munca;
  • compensatii restante pe care angajatorii le datoreaza potrivit contractului colectiv de munca/contractului individual de munca, in cazul accidentelor de munca sau al bolilor profesionale;
  • indemnizatii restante, datorate de angajatori pe durata intreruperii temporare a activitatii.

Suma totala a creantelor salariale suportate din Fondul de garantare nu poate depasi cuantumul a 3 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat.

sursa: omaniafarajustitie.wordpress.com

Notiuni introductive referitoare la cursul de schimb

in Contabilitate by

Cursul de schimb reprezinta pretul unei monede exprimat in raport cu moneda altei tari. Cursul de schimb este una dintre cele mai importante variante economice. Evolutia acestuia influenteaza starea economiilor, nivelul preturilor, comertul international, bilantul firmelor dar si averea fiecarui individ. Evolutia cursului de schimb influenteaza nu numai averea si puterea de cumparare a indivizilor ci si averea fiecarei economii in parte.

Ex: tarile din zona Euro detineau la sfarsitul anului 2002 active externe denominate in dolari americani in valoare de 200 miliarde dolari. Un € valora aproximativ un $.

La sfarsitul anului 2003 valoarea dolarului scazuse 1€ era cotat la aproximativ 1,25 $ ceea ce inseamna ca valoarea de piata a activelor externe ale zonei Euro a scazut la 160 miliarde de $. Modificarea cursului de schimb a generat o pierdere de avere in valoare  de 40 de miliarde de $. Pe de alta parte cursul de schimb este o variabila extrem de sensibila la evolutia celorlalti indicatori macroeconomici.

Rezultatul asteptat al viitoarelor alegeri, deciziile luate de guvernatorii bancilor centrale; pretul petrolului, sunt doar cativa factori de influenta a cursului de schimb. Dupa cum este de asteptat, cursul de schimb este o variabila economica extrem de volatila. Fluctuatiile cursului de schimb sporesc activitatea acestuia pentru cei care tranzactioneaza pe piata valutara.

Elementele imprevizibile ale evolutiei cursului pot fi o sursa de castig pentru unii si bineinteles de pierdere pentru altii. De obicei cursul de schimb al unei monede se exprima sub forma numarului de unitati de moneda nationala (Y) ce revin unei unitati de moneda straina. O astfel de cotatie se scrie:

1*X=X*Y     , unde:  X= denumeste moneda de baza  si Y= se numeste moneda cotanta;

Se spune ca X coteaza indirect in raport cu moneda Y si Y coteaza direct in raport cu moneda X. Conform regulamentului valutar al Romaniei, RON coteaza direct cu toate celelalte valute. Atunci cand valoarea unei monede creste/scade se poate afirma ca aceasta s-a apreciat/s-a depreciat.

Termenii de valorizare si devalorizare se folosesc atunci cand modificarea cursului de schimb este rezultatul unei decizii oficiale intr-un regim al cursului de schimb fix (se modifica paritatea cursului de schimb).

Spre exemplu in 2009 cursul SPOT Euro/Ron a fost:

S1=4,2619 lei iar in 4 august 2009 cursul SPOT Euro/Ron a fost S0=4,2096 lei

Se observa ca euro s-a apreciat iar leul s-a depreciat. Gradul de apreciere a monedei euro este echivalent cu modificarea procentuala a valorii euro in perioada analizata.In mometul initial 1, un euro valora 4,2096 lei, iar in momentul final un euro valora 4,2619 lei. Gradul de apreciere euro il vom nota cu S si:

S= (S1-S0)/S0    S=(4,2619-4,2096)/4,2096= 0,012.

Finantele intreprinderii

in Contabilitate by

Se refera la toate transferurile monetare intre tari. Acestea au cunoscut o dezvoltare vertiginoasa in ultima perioada de timp in special pe baza schimburilor comerciale internationale care presupun si o contrapartida monetara. In ultimele 3 decenii au fost caracterizte din cresterea legaturilor financiare si comerciale intre state, de sporirea fluxurilor de capital intre tari. In societatea contemporana se vorbeste despre o economie mondiala vazuta ca un tot unitar, iar caracterul mondial al economiei este dat de binecunoscutul si mediatizatul fenomen al globalizarii.

Globalizarea financiara si comerciala sunt unele dintre fenomenele cele mai importante din economia mondiala actuala. Trebuie mentionat ca functionarea pietelor financiare internationale nu ar fi posibila fara aportul fundamental al institutiilor de intermediere financiara ( banci, burse de valori, fonduri de pensii) care permit transferul capitalurilor la nivel international si care actioneaza ca o interfata intre cei care au nevoie de fonduri si cei care dispun de excedent de capital.

Valul actual al globalizarii financiare a inceput in anul 1980. Acesta este de fapt al doilea val al globalizarii, primul inregistrandu-se in perioada 1870-1914. Odata cu primul razboi mondial, tarile si-au inchis granitele, iar prima era a globalizarii a luat sfarsit. Incepand cu anii 1980 numeroase tari au eliminat restrictiile in ceea ce priveste circulatia internationala a fluxurilor de capital, in perspectiva beneficiilor viitoare legate de alocarea mai eficienta a capitalurilor sau divizarea riscului la nivel international.

Pentru tarile in curs de dezvoltare, globalizarea financiara presupune atat beneficii cat si riscuri.In primul rand se considera ca globalizarea financiara poate duce la cresterea economica. Sporirea fluxurilor de capital dinspre tarile dezvoltate inspre cele mai sarace are efecte pozitive atat pentru prima categorie deoarece ratele de rentabilitate in tarile sarace sunt mult mai mari, dar si pentru a doua categorie. Capitalul strain compenseaza economisirea interna scazuta, permite realizarea de investitii si transferul de tehnologie deasemenea are loc o dezvoltare a sectorului financiar. Dezvoltarea sistemului financiar este foarte importanta pentru cresterea economica deoarece el asigura mecanismele prin care este alocat capitalul celor mai productivi agenti economici, industrii, sectoare de activitate. In cazul in care capitalul este alocat in mod inadecvat, economia va functiona ineficient, iar rata de crestere economica va fi scazuta.

Exista dovezi puternice pentru legatura directa dintre dezvoltarea financiara si cresterea economica. Atunci cand institutiile straine intra pe piata, firmele locale trebuie sa devina mai eficiente pentru a supravietuii. Exista numeroase alte beneficii aditionale, capitalul strain sporeste stocul de fonduri disponibile, lichiditatea din sistemul financiar creste, iar costul capitalului ar trebui sa scada, ceea ce stimuleaza investitiile si cresterea economica.

Cu toate ca procesul globalizarii financiare poate fi foarte benefic de multe ori se soldeaza cu asumarea de riscuri excesive din partea bancilor. Odata ridicate restrictiile, fiind prezent si un sistem de protejare a sistemului financiar, bancile isi pot asuma riscuri mari, in general activitatea de creditare cunoaste un buum ulterior liberalizarii financiare. Dar cum managementul riscului se realizeaza de cele mai multe ori inadecvat in tarile in curs de dezvoltare si pe fondul revirimentului economic, bancile ajung sa acorde credite si firmelor sau industriilor pentru care nu au acumulat informatiile necesare si care pot fi neprofitabile. Calitatea indoielnica a portofolului de credite poate antrena o inrautatire a bilantului bancilor, increderea mai scazuta a deponentilor in bancile respective scaderea creditarii.

Contabilitatea capitalurilor

in Contabilitate by

Prin structura cuntabila de capitaluri sunt delimitate sursele de finantare cu caracter stabil ale valorilor economice constituite ca activ patrimonial al intreprinderii.

In raport de modul lor de constituire financiara, capitalurile se diferentiaza in:

  • Capitaluri proprii
  • Provizioane pentru riscuri si cheltuieli
  • Datorii pe termen lung
  • Capitalurile proprii se constituie prin aportul proprietarilor, prin autofinantare si din alte resurse financiare.In mod concret ele se identifica prin capitalul individual sau social, dupa caz, primele legate de capital, rezervele intreprinderii, diferentele sau plusurile din reevaluarea activelor, rezultatul raportat din exercitiile precedente, rezultatul exercitiului, subventiile prin investitii, fonduri proprii cu scop determinat si provizioane reglementate.
  • Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli sunt fonduri constituite la inchiderea exercitiului financiar prin autofinantare, pe seama cheltuielilor, fiind destinate finantarii pierderilor si cheltuielilor probabile sau exigibile in viitor, certe, dar nedeterminate ca volum.
  • Datoriile pe termen lung – reprezinta surse financiare straine, furnizate pe termen mediu si lung.

Contabilitatea operatiilor privind constituirea capitalului:

Societatea comerciala se constituie prin vointa uneia sau mai multor persoane care au convenit printr-un contract sa asocieze bunurile lor intr-o intreprindere comuna, in vederea impartirii profitului sau sa contribuie la eventualele pierderi.

Evidenta constituirii si micsorarii capitaluilui social se realizeaza prin contul de pasiv 101 – Capital. In creditul contului se realizeaza constituirea si cresterea capitalului prin aportul in bani si/sau in natura al proprietarilor, prin capitalizarea rezultatului si prin operatii interne, iar in debitul contului, micsorarea capitalului prin rambursarea catre asociati si acoperirea pierderilor provenite din exercitiile precedente. Soldul contului este Creditor si reprezinta capitalul propriu ca sursa permanenta de finantare a activelor intreprinderii.

Gradul I, 101-Capital-se dezvolta pe doua conturi sintetice de gradul II, 1011 Capital subscris nevarsat si 1012 Capital subscris varsat.

Conturile utilizate pentru reflectarea constituirii capitalului social sunt urmatoarele: 101 – Capitalul social-cu subconturile

  • – Capital subscris nevarsat
  • – Capital subscris varsat

201 – Cheltuieli de constituire

456 – Decontari cu asociatii privid capitalul

Contul 101 – capitalul social – este un cont de capitaluri proprii, de pasiv si tine evidenta capitalului social subscris varsat de asociati si actionari, precum si a majorarii sau diminuarii capitalului social. Capitalul social se imparte in capital subscris si capital subscris nevarsat. Capitalul subscris – este capitalul pe care proprietarii s-au angajat sa il puna la dispozitie. Capitalul subscris nevarsat (nedepus) reprezinta partea din capital subscris care nu a fost inca fizic pus la dispozitia intreprinderii de catre proprietari. Pe parcursul functionarii intreprinderii, capitalul se poate majora prin emisiunea se actiuni noi, de aporturi in bani sau in natura si prin operatiuni interne, capitalizarea beneficiului exercitiului precedent.

Contul 1011 – capital subscris nevarsat – evidentiaza capitalul social subscris la infiintarea societatii sau pe parcursul functionarii ei. Cont de pasiv se crediteaza la subscrierea capitalului si se debiteaza la raportarea lui. Soldul fiind creditor, reflecta capitalul subscris nevarsat inca.

Contul 1012 – capitalul subscris varsat – se crediteaza la aducerea aportului la capital, precum si cu majorarile de capital din rezervele societatii, profitul exercitiului curent, profitul raportat, primele de capital. Se debiteaza cu diminuarea de capital prin acoperirea pierderilor din exercitiile precedente sau dupa inchiderea exercitiului curent sau la restituirea aportului catre actionari sau asociatii care se retrag din societate.

Contul 201 – cheltuieli de constituire – este un cont de imobilizari corporale, de activ si tine evidenta cheltuielilor ocazionale de infiintarea societatii.

Contul 456 – decontari cu asociatii privind capitalul – tine evidenta relatiilor societatii cu asociatii, fiind un cont bifunctional. La infiintarea societatii, reflecta creantele fata de asociati, fiind un cont de activ. Se debiteaza cu aporturile subscrise de asociati la constituirea si cresterea capitalului social. Se crediteaza la aducerea aportului in bani si/sau in natura.Soldul final debitor reflecta capitalul subscris nevarsat inca.

 

Documentele contabile si tehnici de inregistrare contabila

in Contabilitate by

Contabilitatea, ca stiinta si practica economica, este specializata in reflectarea situatiei nete a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute.

Dupa cum s-a putut observa, contabilitatea realizeaza intregul flux de informatii privind perioadele de gestiune, reflectate in mod separat, si exercitiul economico-financiar, in ansamblul sau.

De regula, realizarea fluxului de informatii contabile curente presupuneparcurgerea mai multor etape, dintre care cele mai importante sunt:

  • Consemnarea si culegerea datelor cu privire la operatiile economico-financiare, care au loc in cursul unei perioade de gestiune.
  • Analiza si prelucrarea datelor obtinute in vederea inregistrarii lor in contabilitate
  • Contabilizarea, respectiv   inregistrarea   efectiva   a   datelor   in contabilitate

Contabilizarea constituie prima etapa de realizare a fluxului curent de informatii contabile si presupune culegerea datelor primare privind operatiile economico – financiare, care au loc in cursul unei perioade de gestiune si consemnarea lor in DOCUMENTE (acte scrise) in etalon banesc, in ordine cronologica, in momentul si la locul efectuarii lor.

Documentele in care se consemneaza aceste operatii se numesc documente contabile primare, constituind baza legala (juridica) a efectuarii operatiilor respective. Documentele contabile primare permit controlul asupra realitatii operatiilor economico – financiare realizate, al respectarii disciplinei financiar contabile de catre agentii economici, stabilirea raspunderii materiale privind gestionarea patrimoniului.

Continutul documentelor difera in functie de caracterul operatiei consemnate. Ele se concretizeaza in anumite exprimari care permit intelegerea operatiilor economice pe care le reflecta de catre cei care le intocmesc, respectiv de catre cei care le utilizeaza. Aceste exprimari au un caracter comun, adica se refera la toate categoriile de documente sau au un caracter specific

Caracterul comun al documentelor de evidenta trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente:

  • denumire document
  • denumirea si sediul unitatii care emite documentul
  • numarul de ordine al documentului
  • data si locul emiterii documentului
  • partile care participa la operatia economica
  • descrierea operatiei economico – financiare efectuate concis, clar, astfel incat sa cuprinda toate datele necesare inregistrarii in evidenta
  • datele cantitative si valorice aferente operatiei consemnate
  • semnatura persoanelor autorizate care raspund de intocmirea documentelor conform dispozitiilor legale

Caracterele specifice se refera la precizarea unor informatii care se regasesc numai in acel document, de exemplu in factura se fac referiri la numele delegatului care a preluat marfa.

Functiile documentelor sunt urmatoarele:

  1. functia de consemnare, cantitativa si valorica, in cifre si litere a
    operatiunilor economice efectuate in cadrul unitatii patrimoniale
  2. functia de document justificativ, care sta la baza inregistrarii in
    contabilitate
  3. functia de control, indiferent de forma in care se realizeaza aceasta si
    scopul propus
  4. functia de asigurare a integritatii patrimoniale, atat din punct de
    vedere al existentei ca atare a bunurilor economice, nasterii
    drepturilor si obligatiilor, cat si din punct de vedere al
    responsabilitatii administrarii patrimoniului
  5. functia de circulatie permite calculul costurilor si al rezultatelor
  6. functia juridica reflecta momentul nasterii unor drepturi si obligatii
    Orice operatiune patrimoniala se consemneaza in momentul efectuarii

ei intr-un inscris care sta la baza inregistrarilor in contabilitate,dobandind astfel calitatea de document justificativ. Documentele care stau la baza inregistrarilor in contabilitate angajeaza raspunderea persoanelor care le-au intocmit, vizat si aprobat ori inregistrat in contabilitate.

Clasificarea documentelor se face dupa mai multe criterii, si anume:

  1. dupa modul de prezentare
  • tipizate – sunt cele care au un text si o forma prestabilita, fiind obligatorii pentru toate categoriile de utilizatori din economia nationala
  • netipizate – reprezentate de documente specifice unor ramuri de activitate sau unor tipuri de institutii
  1. dupa modul de evidentiere si inregistrare in unitatea patrimoniala
  • documente obisnuite
  • documente cu regim special
  1. dupa locul unde se intocmesc si circula
  • documente interne
  • documente externe
  1. dupa natura operatiei pe care o reflecta
  • documente de dispozitie
  • documente de executie
  • documente combinate
  • documente contabile

Modelele formularelor comune privind activitatea financiara si contabila, precum si nomele metodologice privind intocmirea si utilizarea acestora se aproba prin dispozitii legale cum ar fi: Hotararea Guvernului nr. 831/1997 si publicata in Monitorul Oficial.

Documente contabile sunt acele documente care au ca scop realizarea inregistrarii cronologice si sistematice a operatiunilor patrimoniale.

Din cadrul documentelor contabile fac parte:

  • registru jurnal
  • registru inventar
  • cartea mare
  • balanta de verificare

gistru jurnal este un document contabil obligatoriu in care se inregistreaza prin articole contabile, in mod cronologic operatiile patrimoniale prin respectarea succesiunii documentelor justificative dupa data de intocmire sau dupa data de intrare a acestora in unitate. Se intocmeste de catre toate unitatile patrimoniale intr-un singur exemplar. Inainte de utilizare se numeroteaza, snuruieste, certifica si parafeaza. Se intocmeste zilnic sau lunar, dupa caz, prin inregistrarea cronologica, fara stersaturi si spatii libere, a documentelor in care se reflecta miscarea patrimoniului unitatii. Registrul jurnal se poate prezenta sub forma unui registru jurnal general, iar pentru detaliere registre jurnal auxiliare.

Registru inventar este un document contabil obligatoriu in care se inregistreaza toate elementele patrimoniale de activ si pasiv, grupate in functie de natura lor conform posturilor din bilant, inventariate potrivit normelor legale. Elementele patrimoniale inscrise in registrul inventar au la baza listele de inventariere. Se intocmeste la sfarsitul anului, fara stersaturi si fara spatii libere, se numeroteaza si se snuruieste. Acest registru se parafeaza la organul fiscal teritorial la inceperea activitatii, la incetarea activitatii unitatii sau in cazul epuizarii filelor din registru, pentru deschiderea unuia nou. Registrul inventar se arhiveaza de catre unitatea care este obligata sa-l pastreze impreuna cu documentele justificative ce au stat la baza intocmirii lui.

Cartea mare este un document contabil obligatoriu in care se inscriu lunar, direct sau prin regrupare pe conturi corespondente inregistrarile efectuate in registrul jurnal, stabilindu-se situatia fiecarui cont, respectiv soldul initial, rulajele debitoare si creditoare, si soldurile finale. Registrul cartea mare sta la baza intocmirii balantei de verificare si se pastreaza la compartimentul financiar-contabil.

Balanta de verificare este un document care serveste la intocmirea bilantului contabil. Balanta de verificare se intocmeste atat pentru conturile sintetice cat si pentru cele analitice. Prin intermediul balantei de verificare se verifica concordanta dintre conturile sintetice si conturile analitice.

Gestiunea documentelor consta in alegerea si utilizarea documentelor adecvate operatiunilor economice si financiare specifice unitatii patrimoniale. Acestea se preiau din nomenclatorul formularelor tipizate aprobate conform normelor legale pentru activitatea financiar-contabila. Gestiunea documentelor reprezinta actiunea de utilizare rationala a inscrisurilor in vederea asigurarii tinerii contabilitatii in mod corect si la zi, cu scopul pastrarii integritatii patrimoniului.

Utilizarea si evidenta documentelor presupune ca pentru fiecare operatiune sa se foloseasca documentul adecvat, urmarindu-se completarea tuturor rubricilor specifice documentului, inscrierea informatiilor fara stersaturi, modificari, completari ulterioare.

Agentii economici trebuie sa prezinte la organele fiscale teritoriale pentru inregistrare registrul jurnal si registrul inventar, numerotate si snuruite. Numerotarea filelor se va face in ordine crescatoare, chiar si dupa inceperea unui nou registru in cadrul aceluiasi an financiar.

Pentru asigurarea circulatiei rationale si unitare a documentelor justificative care sau la baza inregistrarilor in contabilitate, precum si pentru tinerea la zi a contabilitatii, dispozitiile legale prevad intocmirea de catre conducatorul compartimentului financiar contabil a graficelor de circulatie a documentelor care se aproba de conducatorul unitatii. Graficul de circulatie a documentelor este necesar sa contina: denumirea documentelor prelucrate, inregistrate; persoanele care poarta raspunderea intocmirii lor; termenele predarii documentelor; numarul de exemplare si destinatia acestora.

Pastrarea documentelor presupune doua aspecte:

  • pastrare curenta
  • pastrare de durata

Pastrare curenta semnifica locul unde se incheie circuitul documentului respectiv si consta in retinerea documentelor de catre compartimentul care le-a asigurat ultima prelucrare, urmand sa argumenteze operatiunea economica sau financiara dispusa sau executata. Pastrarea curenta se realizeaza zi de zi prin sortarea documentelor pe probleme de acelasi fel si indosariate lunar in cadrul fiecarui compartiment.

Pastrare de durata se poate face in cadrul unitatii sau la arhivele statului.

La inchiderea exercitiului financiar, documentele pastrate in cadrul compartimentelor se predau la arhiva unitatii, pe domenii si in ordine cronologica. Termenele de pastrare a documentelor se stabilesc prin acte normative si difera in functie de natura si importanta documentului. De exemplu, registrele si documentele contabile se pastreaza 10 ani de la data inchiderii exercitiului , statul de salarii si bilantul se pastreaza 50 ani.

Dupa expirarea termenului de pastrare a documentelor se scot din arhiva unitatii si se predau la arhivele statului, daca nu mai prezinta interes.

Evaluarea – procedeu al metodei contabilitatii

in Contabilitate by

Inregistrarea operatiilor economice care au loc in unitatile patrimoniale se face folosind exprimarea baneasca (valorica), deci evaluarea.

Ca procedeu al metodei contabilitatii evaluarea este strans legata de celelalte procedee pentru a caror aplicare este necesara exprimarea valorica a operatiunilor economice. Fara evaluare nu se poate realiza contabilitatea unitatii patrimoniale. Contabilitatea foloseste evaluarea atat pentru inregistrarea curenta a operatiunilor economice, cat si pentru centralizarea si generalizarea datelor sale informationale.

Evaluarea este operatiunea de cuantificare, de masurarea in expresie valorica a resurselor materiale, a bunurilor create, a cheltuielilor de munca inmagazinate in produse sau in servicii.

Necesitatea evaluarii in forma baneasca deriva din folosirea categoriilor economice generate de actiunea legii valorii. Contabilitatea nu poate lucra decat cu valori, adica dupa ce diversitatea structurilor patrimoniale este adusa la acelasi numitor, pe care il reprezinta exprimarea in bani.

Evaluarea ca procedeu al metodei contabilitatii este de neconceput in contabilitatea financiara si ccea manageriala. De aceea este necesara fixarea unor notiuni cum ar fi obiectul evaluarii si unitatea de masura.

Obiectul evaluarii poate fi extrem de divers. El trebuie interpretat si utilizat in functie de locul din care privim patrimoniul. Din interior, obiectul evaluarii se refera la toate structurile patrimoniale, din exterior evaluarea poate avea caobiect anumite componente sau anumite modalitati de coantiifcare, cum ar fi evaluarea fiscala.

Unitatea de masura reprezinta unitatea de calcul care este folosita in masurarea si comapararea elementelor patrimoniale. In contabilitate aceasta unitate de masura o reprezinta banul. La noi in tara unitatea de masura este leul care sta la baza sistemului monetar national.

In scopul realizarii unei imagini fidele a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor, la efectuarea evaluarii se vor respecta urmatoarele principii:

  1. Principiul stabilirii obiectului evaluarii – prin obiect al evaluarii se
    intelege totalitatea elementelor supuse evaluarii.
  2. Principiul valorii reale – conform caruia elementele patrimoniele se
    evalueaza la valoarea lor reala in vederea asigurarii unui bilant real.
  3. Principiul alegerii formei de evaluare – in functie de scopul urmarit.
  4. Principiul prudentei – cere ca la evaluarea elementelor patrimoniale
    sa se tina seama de deprecierile, riscurile si pierderile posibile
    inregistrate ca urmare a activitatii desfasurate, si nu se admite nici
    supraevaluarea sau subevaluarea acestora.
  5. Principiul permanentei metodelor – presupune continuarea aplicarii
    normelor si regulilor utilizate pe parcursul exercitiilor financiare.

Continutul evaluarii consta in inmultirea elementelor patrimoniale supuse evaluarii, exprimate cantitativ cu elemente banesti concretizate in preturi, tarife, costuri.

Costurile sunt formate din totalitatea cheltuielilor efectuate in vederea obtinerii produselor, lucrarilor sau serviciilor. Ele se folosesc atat pentru evaluarea bunurilor achizitionate din afara unitatii –– cost de achizitie – cat si pentru cele fabricate in unitate – cost de productie si costul complet.

  1. Costul de achizitie se compune din:
  • pretul de cumparare negociat si inscris in factura primita de la furnizor;
  • eventualele cheltuieli de transport, aprovizionare suportate de cumparator;
  • unele cheltuieli accesorii efectuate in vederea punerii in stare de functionare a unor bunuri;

–    eventuale taxe nedeductibile.

  1. Costul de productie a unui bun se compune din:
  • costul de achizitie al materiilor prime si materialelor consumate;
  • cheltuieli de prelucrare a materiilor prime in vederea transformarii in produs finit.
  1. Costul complet sau costul de desfacere cuprinde:
  • Costul de productie al bunurilor livrate beneficiarilor ;
  • Cheltuieli de desfacere pentru bunurile livrate.

Preturile reprezinta suma sau valoarea care se incaseaza pentru bunurile vandute. Preturile pot fi cu ridicata (cand se vand bunuri intre agentii economici) sau preturi cu amanuntul (cand se vand marfurile catre populatie).

Tarifele sunt elemente banesti, asemanatoare preturilor, cu ajutorul carora se evalueaza lucrarile executate si serviciile prestate, precum si munca depusa de personalul unitatii.

Principiul general de evaluare a elementelor patrimoniale in vederea evaluarii in contabilitatea curenta consta in evaluarea la cost istoric denumit si valoare contabila. Evaluarea elementelor patrimoniale se face la diferite momente ale desfasurarii activitatii economice, si anume:

  • La intrarea in patrimoniu;
  • La iesirea lor din patrimoniu sau la trecerea la consum;
  • La inventariere;
  • Cu prilejul inchiderii exercitiului economico-financiar.

La intrarea in patrimoniu a bunurilor, evaluarea se face in functie de modul de dobandire:

  1. bunuri aduse ca aport in natura evaluate la valoarea prevazuta in actul de evaluare, numita valoare de aport;
  2. bunuri dobandite cu titlu gratuit sau prin donatie evaluate la valoarea de utilitate in functie de pretul pietii, starea sau amplasarea bunurilor;
  3. bunuri dobandite cu titlu onorar (contra plata) evaluate la costul de achizitie;
  4. bunuri dobandite din productie proprie de catre unitatea patrimoniala evaluate la costul de productie efectiv;
  5. 5. creante si datorii evaluate si inregistrate la valoarea lor nominala inscrisa in documentele justificative in care se consemneaza dreptul de creanta.

Evaluarea la iesirea din patrimoniu sau darea in consm se face prin utilizarea urmatoarelor metode:

  1. metoda primul intrat- primul iesit ”FIFO” (first in- first out) potrivit careia costul unitar de achizitie al primei intrari se atribuie primei iesiri;
  2. metoda ultimul intrat – primul iesit “LIFO” ( last in – first out) adica pentru iesiri se atribuie conturile de achizitie in ordinea inversa intrarilor;
  3. metoda costului unitar mediu ponderat (CMP) calculat dupa fiecare

intrare, dupa formula:

CMP X = (Cantitatea din stocul initial + Cantitatea intrata)/Cantitatea iesita – Valoarea materialelor iesite

  1. metoda costului standard – presupune stabilirea unui pret unic de inregistrare a iesirilor, de obicei pretul ce corespunde sursei principale de aprovizionare.

Evaluarea la inventariere. Cu ocazia inventarierii, elementele patrimoniale se evalueaza la valoarea actuala de utilitate, denumita si valoare de invertar. Cu acest prilej, valoarea de intrare se pune de acord cu rezultatele inventarierii. In comparatie pot rezulta plusuri sau minusuri de valoare. Diferentele intre valoarea de intrare sau contabila si valoarea de inventar se solutioneaza diferit pentru active, respectiv pentru pasive. 1. In cazul elementelor de activ:

CMP = (Valoarea stocului initial + Valoarea intrarii)/

 

  • Diferentele constatate in plus nu se inregistreza, iar activele se mentin in contabilitatea curenta la valoarea lor de intrare sau contabila.
  • Diferentele constatate in minus intre valoarea de inventar si cea de intrari reprezinta o depreciere.
  1. In cazul elementelor de pasiv;
  • Diferentele constatate in plus se inregistreza prin constituirea unui provizion, iar pasivele respective se mentin in contabilitatea curenta la valoarea lor de intrare sau contabila.
  • Diferentele constatate in minus nu se inregistreza.

Evaluarea la inchiderea exercitiului economico-financiar. La sfarsitul perioadelor de gestiune, cu prilejul inchiderii exercitiului financiar, evaluarea prin bilant a elementelor patrimoniale se face la valoarea de intrare sau contabila pusa de acord cu rezultatele inventarierii. Diferentele cantitative in plus sau in minus, constatate pe teren fata de situatia faptica, se inregistreaza in contabilitate prin punerea de acord cu realitatea.

Reevaluarea elementelor de activ si pasiv se face pe baza unei dispozitii legale (de obicei o hotarare a guvernului). Noua valoare stabilita in urma reevaluarii poate fi egala cu valoarea contabila veche bazata pe valoarea contabila de intrare inmultita cu indicele variatiei preturilor. Diferenta se inregistreaza in contabilitate sub forma unor diferente din reevaluare.

Veniturile si cheltuielile

in Contabilitate by

Din punct de vedere economic si financiar cheltuielile desemneaza raporturi cu privire la alocarea si utilizarea valorilor economice in cadrul proceselor interne. Cheltuielile acopera angajarea, consumul si platile privind factorii de productie – natura, munca si capitalul.

Cheltuielile sunt structuri patrimoniale care ilustreaza efortul facut de unitatea economica in vederea realizarii obiectivului de activitate.

Cheltuielile pe care le efectueaza unitatea patrimoniala, oricat de diverse ar fi, se diferentiaza in functie de natura activitatilor care le genereaza, in cheltuieli de expluatare, cheltuieli financiare, cheltuieli exceptionale.

Orice cheltuiala efectuata de catre un titular de patrimoniu are o sursa de finantare sau este producatoare de rezultat. In plan economic si financiar, pentru definirea sursei de finantare a cheltuielilor si a rezultatului obtinut se utilizeaza notiunea de venit.

Veniturile reprezinta fondurile ce revin titularului de patrimoniu ca rezultat al activitatii proprii. Veniturile pot fi delimitate si evidentiate in contabilitate in trei momente: obtinerea rezultatului, avansarea rezultatului si incasarea rezultatului.

Veniturile, in functie de activitatile care le genereaza, se impart in venituri din activitatea de exploatare, venituri financiare si venituri exceptionale.

In cadrul structurii de venituri si cheltuieli este reprezentat ca structura distincta si rezultatul sub forma de profit sau pierdere.

In functie de cele doua structuri de baza – cheltuieli si venituri, rezultatele se impart si ele in rezultate din activitatea de exploatare, rezultate financiare si rezultate exceptionale.

Profitul sau piederea cuprinde rezultatul curent, rezultatul exceptionalsi impozitul pe profit.

Structura activului patrimonial

in Contabilitate by

Mijloacele economice reflecta bunurile economice primite sub aspectul utilitatii si functionalitatii, valorificarii lor in activitatea unitatii economice si sociale. Ele reflecta modul de utilizare a capitalului sau modul de folosire a fondurilor.

Cuantumul activitatii unitatii patrimoniale este stabilit in baza a doua criterii: modul de valorificare si gradul de lichiditate ale mijloacelor economice. Astfel, mijloacele economice pot fi de doua categorii: unele care au o durata mai mare de functionare, care se consuma si se valorifica treptat pe parcursul mai multor cicluri de functionare si altele care se consuma dintr-o data si care trebuiesc reinnoite in fiecare ciclu de exploatare. Din punct de vedere al criteriilor mentionate, valorificarea si lichiditatea pot determina stucturile de activ in continuare.

Strtucturi de activ

  1. Active fixe – imobilizari necorporale
  • imobilizari corporale
  • imobilizari financiare
  1. Active circulante – stocuri si productie in curs de executie
  • mijloace circulante de decontare
  • mijloace circulante banesti
  1. Active de regularizare si asimilate

Activele fixe – numite si imobilizari, cuprind acele categorii de bunuri care au existenta durabila. In cadrul acestora se cuprind: imobilizarile corporale, imobilizarile necorporale, imobilizarile financiare.

  • imobilizarile corporale cuprind acele bunuri materiale (tangibile) care participa la procesul de productie numai cu intrega lor valoare de utilitate dar care se consuma si isi transmit valoarea treptat asupra noilor produse; ca valori de utilitate, imobilizarile corporale se impart in doua mari grupe: terenuri si mijloace fixe;
  • imobilizarile necorporale, sau nemateriale, sunt imobilizari care nu se concretizeaza in bunuri, ci intr-un document juridic sau comercial care atesta drepturi ale unitatii economice sau sociale. Imobilizarile necorporale cuprind: cheltuielile de constituire a societatii, cheltuielile de cercetare- dezvoltare, concesiuni, brevete, marci de fabrica, alte drepturi si valori similare, programele informatice, fondul comercial;
  • imobilizarile financiare cuprind valorile patrimoniale sub forma de participatii la capitalul permanent al altor societati, precum si titlurile de credit pe termen lung.

Active circulante

In functie de forma concreta pe care o imbraca si de functia pe care o indeplinesc in cadrul ciclului de exploatare, activele circulante se impart in: mijloace circulante materiale, mijloace circulante in decontare, mijloace circulante banesti.

  • mijloace circulante materiale, reprezinta acele valori economice care imbraca forma sau indeplinesc functia de: materii prime si materiale, productia in curs de executie, produse finite, marfuri si ambalaje. Mai sunt incluse si obiectele de inventar de mica valoare sau scurta durata.
  • mijloace circulante banesti sau plasamente de trezorerie si disponibilitatile banesti, sunt acele valori economice care imbraca forma sau indeplinesc functia de bani. Structural, ele se pot gasi sub forma de plasamente de trezorerie, disponibilitati banesti si alte valori.

–    mijloace circulante in decontare, numite si creantele intreprinderii,
reprezinta valori economice avansate temporar de titularul de
patrimoniu altor persoane fizice sau juridice si pentru care urmeaza sa
primeasca echivalent valoric.

Active de regularizare si asimilate din aceasta categorie fac parte:

  • cheltuieli inregistrate in avans care urmeaza a se suporta esalonat in exercitiile viitoare
  • decontari din operatii in curs de clarificare cum ar fi: amenzi achitate, cheltuieli de judecata
  • prime privind rambunsarea obligatiunilor reprezentand diferenta dintre valoarea de emisiune si valoarea de rambunsare a obligatiunilor.

Structura pasivului patrimonial

Prin componenta sa, reflecta modul de finantare al mijloacelor economice si gradul de exigibilitate al resurselor de finantare.

Finantarea mijloacelor economice se refera la modul de dobandire economica si sustinere financiara a activului titularului de patrimoniu. Pentru procurarea de mijloace economice, o intreprindere foloseste finantare proprie si finantare straina. Corespunzator celor doua categorii de finantari, sursele proprii de finantare se impart in surse permanente si in surse curente. Sursele permanente sunt formate din surse proprii si surse straine pe termen lung, iar sursele curente sunt corespunzatoare datoriilor pe termen scurt.

  1. a) sursele proprii sunt denumite si capital propriu. Din structura acestuia fac parte: capitalul propriu, subventiile de capital, primele legate de capital, diferentele din reevaluare, rezervele, fondurile, profitul, provizioanele.
  2. b) sursele straine denumite datorii, obligatii sau capital strain, exprima fondurile sau capitalurile furnizate de terti. Acestea cuprind imprumuturile acordate de banci sau alte institutii de creditare, precum si datoriile create in cadrul relatiilor de decontare ale unitatii. Din structura surselor straine fac parte : credite bancare, imprumuturi pe baza de titluri, datoriile comerciale, datoriile fiscale, datoriile salariale si datoriile fata de asociati si actionari.

Elementele de pasiv se structureaza dupa criterii: bilantiere, natura, provenienta, exigibilitate, in:

  1. datorii;
  2. provizioane pentru riscuri si cheltuieli
  3. venituri in avans
  4. capital si rezerve
  5. Datorii O datorie reprezinta o obligatie actuala a unitatii patrimoniale ce decurge din evenimente trecute si prin decontarea careia se asteapta se reazulte o iesire de resurse care incorporeaza beneficii economice. Ca urmare, o caracteristica esentiala a unei datorii este faptul ca unitatea patrimoniala are o obligatie actuala pentru sume ce trebuie platite pentru bunuri si servicii primite, credite, impozite si taxe datorate. Datoriile rezuta din tranzactii sau alte evenimente trecute. Datoriile se concretizeaza in resuse straine atrase temporar in circuitul economico – financiar al unitatii patrimoniale. Potrivit destinatiei, datoriile pot fi:
  6. financiare;
  7. comerciale
  8. fiscale
  9. salariale
  10. sociale
  11. fata de actionari sau asociati
  12. creditori diversi

2) Provizioane pentru riscuri si cheltuieli

Sunt acele sume retinute din profit in scopul de a acoperii pierderi potentiale sau cheltuieli previzibile in exercitiile viitoare, precum si provizioane pentru pensii. Aceste provizioane se constituie la sfarsitul exercitiului in scopul acoperirii riscului si cheltuielilor fara afectarea unui element din activ. Ele reprezinta o categorie de resurse intermediare intre datorii si capitaluri proprii. Tot in aceasta categorie sunt cuprinse si provizioanele pentru deprecieri in special a activelor.

  1. Venituri in avans

Sunt cunoscute sub denumirea de pasive de regularizare si apar din necesitatea delimitarii pasivelor care apartin exercitiunlui curent de alte pasive aferente altor exercitii. In aceasta categorie se include:

  • venituri in avans
  • subventiile
  • subventiile pentru investitii.
  1. Capital si rezerve

Reprezinta expresia baneasca a valorilor economice investite de actionari si asociati pentru producerea de noi valori economice cu scopul de a obtine profit. Capitatalul are un caracter stabil, in sensul ca asigura finantarea activitatii unitatii patrimoniale pe o perioada mai mare de un an. Capitalul se formeaza la inceputul activitatii, se modifica prin cresterea sau diminuarea lui pe parcursul desfasurarii activitatii si se lichideaza la incetarea existentei unitatii. Din punct de vedere al sursei de finantare, capitalul imbraca doua forme distincte: capital prirpiu si capital strain.

Patrimoniul agentilor economici

in Contabilitate by

La baza obiectului de studiu al contabilitatii sta pus patrimoniul.

Prin patrimoniu se intelege totalitatea bunurilor apartinand unei persoane fizice sau juridice dobandite in cadrul relatiilor de drepturi si obligatii. Pentru ca patrimoniul sa existe sunt necesare doua elemente interdependente, unul in persoana fizica sau juridica, ca subiect de drepturi si obligatii si altul in bunurile econmice, ca obiect de drepturi si obligatii.

In sensul cel mai larg, patrimoniul agentilor economici este format din totalitatea bunurilor si valorilor economice pe care le gestioneaza, precum si din totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care acestia si le asuma, in legatura cu bunurile si valorile economice pe care le poseda.Majoritatea specialistilor considera ca in centrul preocuparilor stiintei contabile, adica obiectului de studiu al contabilitatii il constituie patrimoniul agentilor economici.

Multe lucrari de specialitate definesc obiectul contabilitatii avand in vedere si continutul categoriilor economice de: avere, capital, resurse economice (mijloace economice). Desi, fiecare din aceste categorii economice poate sa stea la baza definirii si explicarii obiectului contabilitatii, fiecare in parte are unele limite de interpretare.

Averea – desi reprezinta totalitatea bunurilor si valorilor economice de care dispune un agent economic, ea nu exprima in mod direct drepturile si obligatiile patrimoniale ale agentului economic, mai exact raporturile de proprietate.

Capitalul este o categorie economica, care din punct de vedere contabil, se refera atat la bunurile si valorile economice de care dispune un agent economic, cat si la relatiile de proprietate ale acestuia, in legatura cu bunurile de care dispune, fara a include insa si relatiile de datorii, de obligatii, privind unele bunuri procurate pe baza acestora.

Sursele economice (mijloacele economice) exprima la randul lor, acea categorie economica ce se refera la modul concret de investire a acestora si relatiile de proprietate care au stat la baza procurarii lor.

Din continutul patrimoniului reflectat in contabilitate, rezulta un echilibru, o realitate perfecta, intre valoarea bunurilor economice ale unei persoane fizice sau juridice si drepturile si obligatiile pe care acesta le are, in legatura cu procurarea si utilizarea lor.

Bunurile si valorile economice formeaza partea materiala a patrimoniului, ele identificandu-se cu mijloacele de actiune sau cu factorii de productie utilizati de unitate pentru realizarea obiectivului sau de activitate.

Impturile si obligatiile reflecta raporturile de proprietate in cadrul carora se produc si se administreaza bunurile si valorile economice.

Din cele prezentate se poate observa ca stiinta contabila abordeaza patrimoniul, atat din punct de vedere economico-financiar, cat si din punct de vedere juridico-administrativ.

Abordat din punct de vedere economico-financiar, patrimoniul este o suma a tuturor bunurilor si valorilor economice necorporale, corporale si financiare care apartin persoanei fizice sau juridice si care intra sub incidenta cadrului juridic ce functioneaza intr-o economie nationala.

Din punct de vedere juridico-administrativ, patrimoniul reflecta totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica a unei persoane fizice sau juridice, exprimate in etalon banesc.

Partea stanga a ecuatiei de echilibru patrimonial, respectiv bunurile si valorile economice constituie structura de activ a patrimonilui sau activul patrimonial.

Partea dreapta a ecuatiei de echilibru patrimonial, respectiv drepturile si obligatiile cu valoare economica constituie structura de pasiv a patrimoniului sau pasivul patrimonial.

In consecinta, ecuatia de echilibru al patrimoniului unei unitati poate fi scrisa sub forma:

Activul patrimonial (A) = Pasivul patrimonial (P)

Activul si pasivul sunt structuri globale, specifice relatiilor de investiri si finantari a elementelor patrimoniale, iar cele de cheltuieli si venituri sunt specifice relatiilor de transformari a elementelor de patrimoniu, in cadrul proceselor economice. Cuantumul activitatii unitatii patrimoniale este stabilit in baza a doua criterii: modul de valorificare si gradul de lichiditate ale mijloacelor economice. Astfel, mijloacele economice pot fi de doua categorii: unele care au o durata mai mare de functionare, care se consuma si se valorifica treptat pe parcursul mai multor cicluri de functionare si altele care se consuma dintr-o data si care trebuiesc reinnoite in fiecare ciclu de exploatare. Din punct de vedere al criteriilor mentionate, valorificarea si lichiditatea pot determina stucturile de activ si de pasiv in continuare.

Principiile contabilitatii

in Contabilitate by

Pentru a se da o imagine fidela a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute, trebuie respectate cu buna credinta regulile privind evaluarea patrimoniului si celelalte norme si principii contabile cum sunt:

Principiul prudentei – potrivit acestuia, nu sunt admise supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor, tinand cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfasurarea activitatii unitatii. Prudenta presupune anticiparea efectelor unor actiuni si in special a transferului de proprietate cu efecte posibile asupra exercitiului sau a celor parcurse deja, intrucat asupra lor nu se mai poate interveni din punct de vedere contabil. La incheierea fiecarui exercitiu financiar se contabilizeaza datoriile si pierderile probabile.

Principiul permanentei metodelorpresupune continuitatea aplicarii regulilor si normelor privind evaluarea, inregistrarea in contabilitate si prezentarea elementelor patrimoniale si a rezultatelor asigurand comparabilitatea in timp a informatiilor contabile. Acest principiu asigura aplicarea pentru aceleasi elemente, stucturi, domenii de activitate, a acelorasi metode de la un exercitiu la altul. Aceasta exclude schimbarea metodelor in cursul exercitiului. Modificarea metodelor de la un an la altul trebuie sa fie determinata de o profunda motivatie, cum ar fi modificarea unor acte normative, stabilirea unor reguli generale de evaluare noi.

Potrivit principiului continuitatii activitatii, se presupune ca unitatea patrimoniala isi continua in mod normal functionarea intr-un viitor previzibil, fara a fi in stare de lichidare sau de reducere sensibila a activitatii. Continuitatea activitatii se exprima clar in actul de constituire. Atunci cand functionarea este delimitata in timp sunt mentionate datele de incepere si de incetare a activitatii. Respectarea acestui principiu permite fixarea intinderii responsabilitatii entitatii patrimoniale in raport cu terte persoane, inclusiv cu bugetul statului.

Principiul independentei exercitiului presupune delimitarea in timp a cheltuielilor si veniturilor aferente activitatii unitatii patrimoniale pe masura angajarii acestora si trecerii acestora la rezultatul exercitiului la care se refera. Independenta exercitiului trebuie inteleasa prin acea ca nu se mai poate interveni asupra bilantului dupa perioada de raportare (aprobarea consiliului de administratie, inregistrare la organele financiare, la registrul comertului).

Principiului intangibilitatii bilantului de deschidere, conform caruia bilantul de deschidere a unui exercitiu trebuie sa corespunda cu bilantul de inchidere a exercitiului precedent.

Principiului neconpensarii, elementele de activ si de pasiv trebuie sa fie evaluate si inregistrate in contabilitate separat, nefiind admise compensarea intre posturile de activ si de pasiv ale bilantului. Necompensarea trebuie inteleasa in sensul ca pentru fiecare element patrimonial cu substanta materiala, pentru orice resursa care reflecta drepturi si obligatii trebuie sa fie deschis, in contabilitate cate un cont nou. Necompensarea nu trebuie confundata cu rectificarea prevazuta in scopul reflectarii valorii ramase. Valorile rectificative sunt evidentiate distinct chiar daca in cazul unor elemente patrimoniale cuprinderea in bilant se face la valoarea considerata neta sau ramasa. Este vorba de imobilizari rectificate pe calea amortizarii, de obiectele de inventar rectificate pe calea uzurii sau deprecierilor rectificate pe seama provizioanelor.

Alte principii rezultate din logica contabila sunt:

Principiul sinceritatii este utilizat de contabilitatea anglo-saxona si se regaseste in contabilitatea continentala sub denumirea de imagine fidela.

Imagine fidela = Sinceritate + Regularitate

Sinceritatea = aplicarea cu buna credinta si in virtutea regulilor profesionale ale domeniului contabil a legii, standardelor si procedeelor contabile.

Regularitatea = informatia contabila pusa la dispozitie este conforma cu regulile si procedurile in vigoare.

Notiunea de imagine fidela este legata de documentul oficial de gestiune al persoanelor fizice sau juridice care desfasoara acte de comert, si anume bilantul contabil. Numai prin acesta putem dobandi o imagine fidela a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute. Se distinge din aceasta cerinta rolul si locul procedeului “bilant” din cadrul ansamblului procedeelor metodei contabilitatii.

Principiul autonomiei – unitatea este o entitate patrimoniala distincta fata de proprietarii ei. Unitatea (institutia) se afla in opozitie cu toate celelalte persoane fizice sau juridice participante la actul economic sau social. Ea trateaza toate problemele de pe pozitie proprie dar in spiritul legii.

Principiul stabilitatii unitatii monetare conform caruia mentinerea se intampla in economia stabila, iar reevaluarea in economiile inflationiste.

Principiul costului istoric – orice valoare economica inscrisa in contabilitate este bazata pe costul ei de origine: proprie (productie) sau din afara (achizitie), asa cum rezulta din documentele justificative care mentioneaza aparitia fiecarui element patrimonial.

Principiul periodizarii – observarea fenomenelor si proceselor economice trebuie inregistrate in perioade distincte: luna, trimestru, an in raport cu necesitatile de inregistrare a costurilor.

Principiul verificariitoate operatiile economico-financiare aferente unui patrimoniu trebuie verificate. Verificarea nu trebuie confundata cu controlul chiar daca are ca rezultat un control sau se realizeaza ca urmare a efectuarii acestuia. Verificarea trebuie inteleasa, in acest caz, ca un mijloc de asigurare asupra corectitudinii aplicarii unor tehnici sau procedee de lucru. In acest sens putem vorbi de necesitatea intocmirii balantelor, a bugetelor de cheltuieli si venituri.

1.4 Functiile contabilitatii

Unul din principalele rezultate ale perfectionarii bazei conceptuale a contabilitatii il constituie modernizarea conceptiei de organizare a sistemului conturilor in vederea reflectarii patrimoniului, situatiei financiare si a rezultatului unitatii creandu-se sisteme de contabilitate cu un singur circuit si cu doua circuite.

Sistemul de contabilitate cu un singur circuit organizeaza conturile intr-un singur flux in cadrul circuitului economic: capital – aprovizionare – fabricatie – vanzare – realizare, atat pentru operatiile ce privesc relatiile cu tertii, cat si pentru cele ale gestiunii interne.

Sistemul de contabilitate cu dublu circuit organizeaza conturile astfel incat delimiteaza in circuite distincte pe cele care au ca obiect inregistrarea elementelor si operatiilor patrimoniale legate de schimburile si relatiile cu tertii, precum si rezultatele financiare, si intr-un alt circuit conturile care inregistreaza productia, costurile si rentabilitatea produselor, lucrarilor si serviciilor executate.

In conditiile contabilitatii in dublu circuit, functiile acesteia se localizeaza in fiecare circuit, astfel:

Contabilitatea financiara:

  • Functia de inregistrare completa a tranzactiilor intreprinderii in scopul determinarii periodice a situatiei patrimoniale si a rezultatului global;
  • Functia de comunicare financiara externa (informarea tertilor);
  • Functia de instrument de verificare si de proba judiciara si fiscala;
  • Functia de instrument de gestiune a intreprinderii;
  • Functia de furnizare a informatiilor necesare realizarii sintezelor macroeconomice;
  • Functia de informare pentru analize financiare;

         Contabilitatea interna de gestiune:

  • Functia de determinare a costurilor pe produse, lucrari si sectoare de activitate;
  • Functia de determinare a diferitelor marje si a rezultatelor analitice pe produse si activitati;
  • Functia de generalizare si furnizare a informatiilor destinate elaborarii bugetelor si costurilor previzionate;
  • Functia de generalizare si furnizare a informatiilor destinate actualizarii indicatorilor de gestiune din structura tabloului de bord al unitatii economice;

–  Functia de generalizare si furnizare a informatiilor destinate masurarii
performantelor la nivelul sectoarelor si pe produse, lucrari si servicii.

Metoda contabilitatii

in Contabilitate by

Contabilitatea ca disciplina stiintifica, avand un obiect propriu de cercetare, are si o metoda specifica de lucru pentru realizarea obiectului sau. Datorita complexitatii obiectului de studiu, metoda contabilitatii reuneste mai multe procedee tehnice de lucru. Deci nu se pune egal intre metoda si procedeu.

Metoda este o cale rationala de urmat pentru atingerea unui scop, iar procedeul este numai o maniera de a atinge scopul.

Metoda contabilitatii cuprinde un ansamblu de procedee aflate intr-o stransa corelatie si interconditionare ca un tot unitar, in vederea stabilirii normelor si principiilor cu caracter special pe care se fundamenteaza contabilitatea ca disciplina stiintifica si cu ajutorul carora cerceteaza starea si miscarea elementelor patrimoniale ale unitatilor patrimoniale.

Metoda contabilitatii a fost influentata in elaborarea sa si de metodele de cercetare ale altor stiinte cum ar fi: matematica, economia politica, stiintele economice de ramura, cibernetica economica, de la care a preluat si utilizeaza diferite categorii si procedee. Principalele trasaturi ale ale obiectului de studiu al contabilitatii constau in reflectarea patrimoniului unitatilor economice si sociale, atat sub aspectul utilitatii si functionalitatii bunurilor economice care il compun, adica destinatiei economice al acestora, cat si sub aspectul raporturilor de proprietate in cadrul carora se dobandeste bunurile economice ca obiecte de drepturi si obligatii, adica al provenientei lor, sau in plan financiar al surselor de finantare a bunurilor respective.

Aceasta dubla reprezentare a starii si miscarii patrimoniului unitatilor economice si sociale a constituit trasatura esentiala de baza care determina continutul metodei contabilitatii.

Ea poate fi redusa sub forma unei ecuatii (bunuri economice = drepturi + obligatii) cunoscuta sub denumirea de ecuatia dublei reprezentari.

Dubla reprezentare a patrimonilui unitatilor economice si sociale prin stabilirea unui echilibru permanent intre cele doua fete ale acesteia conduce la amplificarea proprietatilor informative ale datelor furnizate de contabilitate, la dezvaluirea legaturilor dintre fenomenele economice.

Elementele patrimonilui unitatilor economice si sociale se afla intr-o continua miscare si tansformare in fazele ciclului economic, ramanand totusi intr-un echilibru permanent. Acest echilibru este evidentiat in contabilitate printr-o alta trasatura specifica metodei sale de lucru si anume dubla inregistrare.

Dubla inregistrare este determinata in primul rand de dubla reprezentare, prin faptul ca in timpul miscarii si transformarii lor, elementele de patrimoniu nu inceteaza a fi privite sub dublu aspect, al unitatii si functionalitatii lor, adica al destinatiei economice si al provenientei, respectiv al modului de dobandire. Raportul de echivalenta este prezent atat in cazul maririi concomitente a bunurilor si surselor, cat si in cel al micsorarii lor.

In al doilea rand, dubla inregistrare este determinata de faptul ca miscarea si transformarea bunurilor economice in fazele circuitului economic genereaza operatii economice si financiare de iesire dintr-o stare si de intrare in alta, de transformare dintr-o forma in alta. In acest circuit in care contabilitatea inregistreaza trecerea acelorasi valori dintr-o stare sau forma in alta, reflectarea valorii economice se face de doua ori, deci, apare dubla inregistrare a operatiunilor in cauza.

Dubla inregistrare prezinta o importanta deosebita pentru contabilitate prin faptul ca da posibilitatea exercitarii unui control asupra exactitatii inregistrarilor efectuate cu privire la operatiile economice prin relatia de echilibru.

O trasatura caracteristica a metodei contabilitatii este aceea a folosirii unor procedee care sa permita inregistrarea numerica, cifrica, a existentei si miscarii patrimoniului unitatilor economice si sociale in expresie valorica. Generalizand, se poate spune ca metoda contabilitatii reprezinta totalitatea procedeelor interdependente, pe care le foloseste aceasta in scopul cunoasterii situatiei partimoniului si a rezultatelor obtinute.

Procedeele metodei contabilitatii

Pentru realizarea obiectului contabilitatii, metoda acesteia foloseste o serie de procedee care permit furnizarea de informatii cu privire la fenomenele si procesele economice care au loc in cadrul unitatii. Aceste procedee sunt:

  1. procedee comune tuturor stiintelor;
  2. procedee specifice metodei contabilitatii;
  3. procedee ale metodei contabilitatii, comune si altor discipline economice.
  4. Procedee comune tuturor stiintelor

Dintre procedeele comune si altor stiinte folosite si de metoda contabilitatii pentru reflectarea obiectului sau de studiu pot fi specificate: observatia, rationamentul, comparatia, clasificarea, analiza, sinteza.

Observatia – este faza initiala a cercetarii obiectului de studiu al oricarei stiinte. Contabilitatea foloseste procedeul observatiei pentru cunoasterea operatiilor economice care se pot exprima valoric si pe care le reflecta cifric, numeric, cu ajutorul procedeelor sale specifice.

Rationamentul – se aplica de metoda contabilitatii, pentru ca pe baza de judecati logice, pornind de la fenomenele si procesele economice care intra in obiectul sau de studiu sa ajunga la concluzii noi. Pe baza de rationament s-a ajuns la concluzia ca activul este egal cu pasivul, pentru ca intre mijloacele economice si sursele de finantare a acestora exista o egalitate perfecta.

Comparatia – se foloseste de metoda contabilitatii prin alaturarea a doua sau mai multe fenomene si procese economice care se pot exprima valoric, cu scopul de a stabili asemanarile si deosebirile dintre ele, ca astfel sa se traga o serie de concluzii. Se foloseste frecvent comparatia pentru a se compara veniturile si cheltuielile pe baza carora se stabilesc rezultatele finale.

Clasificarea – este actiunea de impartire, distribuire, repartizare sistematica pe clase sau intr-o anumita ordine a obiectelor in functie de asemanarile si deosebirile dintre ele. Asemanarile le apropie si le incadreaza in aceeasi clasa, iar deosebirile le diferentiaza si le distribuie in clase diferite.

Analiza – reprezinta un procedeu stiintific de cercetare a unui intreg, a unui fenomen care se bazeaza pe examinarea fiecarui element component in parte.

Sinteza – ca procedeu stiintific de cercetare a fenomenelor se bazeaza pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus pentru a se ajunge la generalizare.

  1. Procedee specifice metodei contabilitatii, utilizate pentru cercetarea si studierea obiectului sau, sunt: bilantul, contul, balanta de verificare.

Bilantul – este cel mai reprezentativ procedeu al metodei contabilitatii, prin care se infaptuieste dubla reprezentare a patrimoniului societatii. Se prezinta prin bilant situatia unitatii patrimoniale la o anumita data, in expresie valorica, sub dublul sau aspect: sub aspectul destinatiei economice si sub aspectul surselor de procurare. Bilantul furnizeaza informatii generale privitoare la situatia economica si financiara a unitatii si la relatiile ei economice cu alte unitati. Bilantul este completat de o serie de situatii anexa prin care se explica si se detaliaza anumite laturi ale activitatii economico-financiare ale unitatii.

Contul – se deschide in contabilitatea curenta pentru reflectarea fiecarui element din patrimoniu din punct de vedere al destinatiei economice si al sursei de finantare, precum si a fiecarei pozitii noi pe care o ocupa aceste elemente in miscarea si transformarea lor de-a lungul fazelor circuitului economic. Aceste conturi au legaturi reciproce atat intre ele cat si cu bilantul. Contabilitatea dispune de un sistem de conturi in care reflectarea operatiilor rezultate din miscarea elementelor patrimoniale are la baza dubla inregistrare.

Legatura dintre cont, care furnizeaza informatiile de detaliu asupra fiecarui element ce intra in obiectul contabilitatii, si bilant care furnizeaza informatii generalizatoare asupra activitatii de ansamblu a unitatii, se realizeaza cu ajutorul unui alt procedeu specific metodei contabilitatii numit balanta de verificare.

Balanta de verificare – asigura in contabilitatea dublei reprezentari, dublei inregistrari, garantia exactitatii inregistrarilor efectuate in conturi. Datele balantei de verificare stau la baza intocmirii bilantului. Balanta de verificare indeplineste atat o functie de control cat si o functie economica, constituind puntea de legatura intre cont si bilant.

  1. Procedeele metodei contabilitatii comune si altor discipline economice

Contabilitatea utilizeaza in cadrul metodei sale de lucru si alte procedee comune mai multor discipline economice. Dintre acestea cele mai importante sunt: documentatia, evaluarea, calculatia, inventarierea.

Documentatia – orice operatie economica si financiara referitoare la existenta si miscarea elementelor patrimoniale trebuie sa fie consemnata in documente care fac dovada infaptuirii lor. Documentele au o importanta deosebita pentru desfasurarea normala a lucrarilor de contabilitate, intrucat cu ajutorul lor se verifica justetea operatiilor economice, controlul gestionar asupra valorilor materiale si banesti, precum si respectarea disciplinei contractuale.

Evaluarea – este procedeul prin care datele contabilitatii sunt reprezentate printr-o singura unitate de masura, creand posibilitatea centralizarii lor cu ajutorul balantelor de verificare si generalizarea cu ajutorul bilantului. Evaluarea consta in transformarea unitatilor naturale in unitati monetare cu ajutorul preturilor.

Calculatia – este strans legata de evaluare ca procedeu al metodei contabilitatii. Acest procedeu isi gaseste aplicarea cea mai larga in domeniul calculatiei costurilor de productie.

Inventarierea – se foloseste pentru a se cunoaste situatia reala a patrimoniului reflectat in contabilitate, si trebuie sa se verifice existenta faptica, directa a tuturor elementelor sale, in scopul descoperirii neconcordantelor dintre datele inregistrate in conturi si realitatea de pe teren.

Obiectul contabilitatii

in Contabilitate by

Contabilitatea este o componenta a sistemului stiintei economice. Ea are ca obiect stiinta conturilor, conturi prin care se efectueaza evidenta valorilor in miscare, inclusiv a unitatilor fizice, cand valorile sunt exprimate si prin acestea.

Contabilitatea este o tehnica cantitativa de colectare, tratare si interpretare a informatiei, aplicata faptelor materiale, juridice si economice manifestandu-se in patrimoniul subiectelor economice ca individ, firma, intreprindere.

Contabilitatea la origine avea un rol juridic de proba si de control. Ea a evoluat mult, in prezent ea este un mijloc de calcul economic si un instrument de gestiune.

Contabilitatea a existat din cele mai vechi timpuri. C.G.Dumitrescu in “Istoria contabilitatii” arata ca, grecii au imprumutat tehnica contabila de la egipteni si ei au trecut-o romanilor. Dar se pare ca evidentele contabile sunt mult mai vechi in istoria omenirii. Codul lui Hamurabi arata ca asiro-caldeenii utilizau documente justificative si aveau notiuni de Activ si Pasiv, multe din tablitele de lut descoperite la civilizatiile din Orientul Mijlociu, reprezinta conturi de operatii financiare ale marilor temple. Chinezii tineau numai evidenta cantitativ. Grecii au avut evidente pentru activitatile economice. Romanii au avut organizare contabila atat pentru patrimoniul public, cat si pentru patrimoniul particular. Bancherii romani intocmeau periodic si balanta de verificare. Operatiile iregistrate in contabilitate de romani erau exprimate in unitati de masura si in valori.

Contabilitatea in partida dubla s-a nascut ca urmare a practicii contabililor din Venetia si Genova. In anul 1494, Luca Paciolo descrie contabilitatea in partida dubla intr-o lucrare de matematica si geometrie. Dupa aparitia acestei lucrari, aplicarea contabilitatii in partida dubla se raspandeste in tarile Europei.

In ce priveste aplicarea contabilitatii in partida dubla in Romania, mentionam aparitia in 1637 a Pravilei Comerciale, in Transilvania, in care erau si reguli de aplicare a contabilitatii. Este de retinut ca in Monitorul Oficial al Moldovei din 1859 a fost publicata structura cursului de contabilitate conceput de Ion Ionescu de la Brad, in 15 lectii. Invatamantul comercial in limba romana a aparut in Transilvania, Moldova, Muntenia si la Bucuresti in 1844. In anul 1913 se infiinteaza Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale la Bucuresti. Prezenta unei scoli superioare cu caracter universitar determina publicarea unor lucrari de contabilitate.

Deci de-a lungul timpului s-a acumulat o bogatie importanta de teze, idei, concepte, teorii, principii si standarde cu privire la continutul contabilitatii. Evolutia contabilitatii a fost insotita pe plan teoretic de controverse privitoare la utilitatea sa in cadrul mecanismelor de cunoastere si gestiunii a starii la un moment dat si a circuitului resurselor economice ale societatii. Mai importante sunt doua conceptii: prima trateaza contabilitatea ca teorie stiintifica, iar cea dea doua ca tehnica de culegere, prelucrare, stocare, transmitere si analiza a informatiilor. Analizand cele doua conceptii, putem spune ca ele nu sunt autentice.

Ca orice disciplina stiintifica, contabilitatea reprezinta simultan o teorie si metoda. In calitatea sa de teorie stiintifica, contabilitatea reprezinta un sistem de principii si cunostinte care explica si informeaza, iar ca metoda sau tehnica, un ansamblu coerent de procedee, instrumente prin care se observa si inregistreaza resursele economice ale societatii, separate ca utilitati patrimoniale.

In masura in care se accepta ideea ca prin vocatia sa, contabilitatea este o disciplina stiintifica ea isi defineste continutul obiectului sau de studiu, metoda de cercetare si pozitia sa in cadrul sistemului stiintelor economice.

Totusi, pe plan mondial, s-au conturat trei conceptii cu privire la delimitarea si definirea obiectului contabilitatii, respectiv:

  1. Conceptia administrativa considera ca obiectul contabilitatii il constituie reflectarea si controlul, in expresie valorica, a faptelor administrative, in vederea sprijinirii managementului (conducerii), pentru a obtine un minim de eforturi (cheltuieli), maximul de efecte economice (rezultate-venituri).
  2. Conceptia juridica considera ca obiectul contabilitatii il formeaza patrimoniul unui subiect de drept (agent economic), prin prisma relatiilor juridice, adica a drepturilor si obligatiilor pecuniare (materiale) ale unei persoane fizice sau juridice, in corelatie cu obiectele, adica cu bunurile si valorile corespunzatoare.
  3. Conceptia economica sau financiara considera ca obiectul contabilitatii il constituie circuitul capitalului, privit atat sub aspectul destinatiei lui, cat si sub forma modului de dobandire, respectiv, sub forma de capital propriu si capital

In Romania, actele normative de baza care reglementeaza organizarea si conducerea contabilitatii de catre agentii economici sunt:

  • Legea contabilitatii nr. 82/1991;
  • Hotararea Guvernului nr. 704/1993 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii contabilitatii nr. 82/1991;
  • Ordonanta Guvernului      22/1996,   privind   actualizarea   si completarea regimului general al contabilitatii.

Sistemul de contabilitate romaneasca aplicabil de la 1 ianuarie 1994 s-a inspirat din planurile contabile generale ale tarilor vest-europene, in special din cel francez si se bazeaza pe normele contabile internationale care au fost adaptate cerintelor si experientei practice romanesti.

Ca structura, un plan contabil general cuprinde trei parti:

  1. Generalitati, in structura carora sunt incluse:
  • Dispozitii generale privind principiile generale ale contabilitatii, registrele de contabilitate (instrumentele de lucru ale contabilitatii), reguli de inregistrare in conturi;
  • Terminologia contabila recomandata;
  • Planul de conturi;
  1. Contabilitatea financiara, numita si generala, in care se inregistreaza
    toate operatiile care afecteaza patrimoniul agentului economic spre a
    determina rezultatele financiare ale acestuia, prin:
  • Reguli de evaluare a patrimoniului si de determinare a rezultatelor financiare;
  • Gruparea conturilor din contabilitatea financiara;
  • Documentele de sinteza contabila.
  1. Contabilitatea de gestiune sau contabilitate analitica sau contabilitatea
    exploatarii, are ca obiect doar calculatia costurilor.

Ca o concluzie la cele prezentate mai sus, putem observa ca legiuitorul roman considera ca obiectul contabilitatii patrimoniului il constituie reflectarea in expresie baneasca a bunurilor mobile si si imobile, inclusiv solul, bogatiile naturale, zacamintele si alte bunuri cu potential economic, disponibilitatile banesti, titlurile de valoare, drepturile si obligatiile agentilor economici, precum si miscarile si modificarile intervenite in urma operatiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile si rezultatele obtinute de acestia.

Din aceasta definitie rezulta ca patrimoniul presupune existenta a doua conditii de baza:

  • Un titular de patrimoniu (subiect de drept);
  • Bunurile si valorile economice, privite ca obiecte de drepturi si obligatii precum si titularul de patrimoniu.

Sistemul contabil urmareste deci si controleaza existenta si starea bunurilor economice, a drepturilor si obligatiilor pe care le are un agent economic asupra acestor bunuri. Gama de obiective ale contabilitatii este diversa, dar o analiza temeinica a acestora nu poate neglija faptul ca produsele finale ale oricarui sistem contabil sunt documentele de sinteza, iar oferta de informatii contabile depinde de utilizatori si de necesitatile lor informationale. Asadar, putem aprecia ca obiectivul fundamental al contabilitatii il reprezinta furnizarea de informatii utile luarii deciziilor menite sa asigure o imagine fidela a patrimoniului, situatiei financiare si a rezultatelor obtinute.

Definirea si calitatea informatiei contabile

in Contabilitate by

Evolutia fara precedent a societatii omenesti din zilele noastre a propulsat informatia ca o necesitate indispensabila procesului decisional.

Informatia in general reprezinta o stire, o comunicare un element nou despre un obiect un fenomen process activitate etc. in functie de care cei care sunt chemati sa ia decizii stabilesc masurile ce trebuie luate in viitor pt ca activitatea pe care o conduc sa fie eficienta.

Informatiile reprezinta cunostinte noi, in raport cu situatia din trecut reprezentand un interes sporit pt utilizatori.

Principalele criterii dupa care se realizeaza clasificarea informatiilor sunt :  

  1. dupa nivelul structurilor organizatorii de la care provin:
  • informatii provenite de la organelle de conducere (decizii, hotarari etc)
  • informatii provenite de la nivelul de executie a sistemului (tehnice, financiar-contabile, statistice)
  1. dupa evolutia in timp a fenomenelor si proceselor economice :
  • informatii dinamice – evolueaza continuu, reflectand activitatiile si operatiile in miscare si tranformare.
  • Informatii statistice – evidentiaza fenomene si procese incheiate adica din trecut, care nu mai pot fi modificate.
  • Informatii periodice – obtinute la anumite intervale de timp(lunar, trimestrial, annual)
  1. dupa modul de obtinere,stocare, transmitere :
  • informatii orale – transmise verbal
  • informatii scrise – au la baza un act scris
  • informatii audio-vizuale – obtinute prin radio – tv , filme , telefon.
  1. dupa gradul de agreare
    • informatii analitice
    • informatii sintetice
  2. dupa domeniul de activitate
  • informatii economice
  • informatii tehnice
  • informatii sociale
  • informatii culturale

Definirea si calitatea informatiei contabile
Pt contabilitate prezinta interes deosebit informatiile economice.Din aceasta categorie face parte si informatia contabila. Aceasta este obtinuta prin metode,procedee si instrumente proprii de prelucrare a datelor economice.Este cea mai reala, precisa, completa si operativa informatie reprezentand suportul procesului managerial.Cea mai mare parte a deciziilor care se iau in procesul de conducere au la baza informatiile obtinute din contabilitate.Inseamna ca informatia contabila ocupa un loc important in cadrul sistemului de evidenta economica in general si in cadrul sistemului informational economic in special.

Informatia contabila poate fiL curenta ;de reportare ; de dispozitie ; de executie ; interna si externa. Aceasta este produsa de structuri specializate, organizate in cadrul interprinderii ca si compartimente functionale distincte( ctb sau financiar-ctb) sau in afara ei, ca entitatii juridice de sine statatoare, sau persoane fizice autorizate (contabil autorizat, expert contabil) si care au ca obiect de activitate obtinerea acestor informatii contabile.

Pentru ca informatia contabila sa fie utila, in cadrul sistemului managerial, trebuie sa indeplineasca 4 caract calitative principale : inteligibilitatea,relevanta,credibilitatea si compatibilitatea.

INTELIGIBILITATEA : reprezinta o calitate esentiala in sensul ca informatiile contabile trebuie sa fie usor intelese de catre utilizatori. In acest scop se presupune ca utilizatorii dispun de cunostinte suficiente privind desfasurarea afacerilor si activitatilor economice.

RELEVANTA : repr capacitatea acestora de a fi utila beneficiarilor in luarea deciziilor. Informatiile contabile sunt relevante atunci cand influenteaza deciziile economice ale utilizatoriilor, ajutandu-I pe acestia sa evalueze evenimente trecute, prezente sau viitoare confirmand sau corectand evaluarile anterioare.

CREDIBILITATEA: informatia contabila are calitatea de a fi credibila atunci cand nu contine erori semnificative, nu este partinitoare, iar utilizatorii pot avea incredere ca reprezinta correct ceea ce informatia si-a propus sa reprezinte sau ceea ce se asteapta in mod rezonabil sa reprezinte.

Pentru ca informatiile sa reprezinte in mod credibil evenimentele si tranzactiile pe care le reprezinta este necesar ca acestea sa fie contabilizate si prezentate in concordanta cu fondul lor si cu realitatea economica si nu doar de forma lor juridica. Informatia ctb trebuie sa fie neutra, lipsita de influente sa reprezinte fidel evenimentele.
COMPATIBILITATEA : presupune necesitatea ca utilizatorii sa poata compara informatiile din situatiile financiare ale unei interprinderi in timp pt a identifica tendintele in pozitia financiara si performantele sale. Utilizatorii trebuie totodata sa poata compara situatiile financiare ale diverselor interprinderi pt a le evalua pozitia financiara, performantele si modificarea pozitiei financiara .
Conformitatea cu Standardele Internationale de Ctb, inclusiv prezentarea politicilor contabile utilizate de interprindere, ajuta la realizarea compatibilitatii.

Producerea si publicarea unor informatii contabile care sa prezinte echilibrat toate calitatile prezentate mai sus, trebuie sa le conduca la obtinerea unor situatii financiare care sa reflecte o imagine fidela a patrimoniului si situatiei financiara a interprinderii.

Utilizatorii informatiei contabile :

Dupa unii autori, utilizatorii informatiei contabile se impart in 2 categorii :

  • utilizatori in interes financiar direct : investitorii actuali sau potentiali si creditorii actuali sau potentiali.
  • Utilizatori cu interes financiar indirect : organele fiscale, organele de control organele de planificare si alte grupuri

Dupa pozitia  utilizatoriilor in raport cu mediul interprinderii, acestia se clasifica:

  • Utilizatori interni in care se include : managerul, directorul, administrator etc.
  • Utilizatori externi in care se include : actionar sau asociat , creditori,salariati etc

Utilizatorii folosesc situatiile financiare pt a-si satisface o parte din diversele lor necesitati de informatii astfel:

Investitorii : ofertanti de capital si consultantii lor, sunt preocupati de riscul inerent tranzactiilor si de beneficiul adus de investitiile lor.Ei au nevoie de informatii pt a decide daca trebuie sa cumpere sau sa vanda.Actionarii sunt interesati si de informatiile care le permit sa evalueze capacitatea interprinderii de a plati dividente.

Angajatii : Personalul angajat si grupurile lor reprezentative sunt interesate de informatii privind stabilirea si profitabilitatea interprinderilor lor. Acestia sunt interesati de informatiile care sa le permita sa evalueze capacitatea interprinderii de a oferii salarii, pensii si alte avantaje.

Creditorii financiari sunt interesati de informatiile care le permit sa determine daca imprumuturile acordate si dobanzile aferente vor fi rambursate la scadenta.

Furnizorii si alte creditori comerciali :sunt interesati de informatiile care le permit sa determine daca sumele care le sunt datorate, vor fi platite la scadenta.Creditorii comerciali sunt probabil interesati de o interprindere pe o perioada mai scurta decat creditorii numai daca nu sunt dependenti de continuarea activitatii interprinderii ca principalul client.

Clienti : sunt interesati de informatii despre continuitatea activitatii unei interprinderi in special atunci cand au o colaborare pe termen lung cu interprinderea respectiva sau sunt dependeti de ea.

Guvernul si institutiile sale : sunt interesate de alocarea resurselor si implicit de activitatea interprinderilor.Acestia solicita informatii si pentru a reglementa activitatea interprinderilor , pt a determina politica fiscala si ca baza pt calculul venitului national si al altor indicatori statistici similari.

Publicul :Interprinderile influenteaza publicul intr-o varietate de moduri.De exemplu interprinderile pot avea o contributie substantiala la economia locala in multe moduri avand in vedere numarul de angajati si colaborarea cu furnizorii locali. Situatiile financiare pot ajuta publicul prin oferirea de informatii despre evolutia recenta si tendintele legate de prosperitatea interprinderii si a sferei activitatiilor acesteia.

Responsabilitatea principala de a intocmi si de a prezenta situatiile financiare ale interprinderii revine conducerii acesteia. Managerii interprinderilor sunt interesati si de informatiile cuprinse in situatiile financiare chiar daca au acces la informatii financiare si de gestiune suplimentare care ajuta la infaptuirea proceselor de planificare luarea deciziilor si de control.Conducerea are capacitatea de a determina forma si continutul unor astfel de informatii suplimentare pt a satisface propriile necesitati.Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare elaborat de IASC precizeaza ca situatiile financiare publicate se bazeaza pe informatiile utilizate de conducere despre pozitia financiara rezultatele si modificarile pozitiei financiare a interprinderii.

Go to Top

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...