Category archive

Istorie - page 3

Istoria este atât studiul faptelor și al evenimentelor trecutului, cât și, prin sinecdocă, ansamblul lor. Istoria este o relatare, o construcție a unei imagini a trecutului făcută de oameni (i.e. istorici) care încearcă să descrie, să explice sau să facă perceptibile timpurile care s-au scurs. Indiferent de epoci sau de metode și oricare ar fi scopul subiacent al muncii istoricului, istoria este întotdeauna o construcție umană, înscrisă în epoca în care este scrisă.[1] Spre deosebire de povestirea ficțională, specia de povestire numită istorie nu este construită prin intuiție intelectuală, ci pornind de la surse: documente scrise, istorie orală, obiecte etc. Prin interpretarea totalității acestor surse, istoria își propune să reconstituie diversele fațete ale trecutului. De-a lungul timpului, istoricii și-au schimbat foarte mult felul de a interpreta trecutul și perspectiva asupra faptelor sau a evenimentelor trecute, și-au reevaluat sursele și maniera de a aborda respectivele surse. Istoria, care nu este doar o reflecție asupra trecutului, se construiește în funcție de regulile unei metode științifice. Aceasta a evoluat de-a lungul timpului, iar evoluția acestei metode științifice poartă numele de istoriografie (cuvânt compus pornind de la niște etimoane greceși; în traducere directă înseamnă „istoria scrierii istoriei”). Metoda de cercetare a istoriei se sprijină pe un ansamblu de științe auxiliare care îl ajută pe istoric să își construiască povestirea.

Palatul lui Dalai Lama, ”Vaticanul tibetan”

In sirul lantului muntos, cunoscut drept ”casa zapezilor”, se afla tinutul ”cerbului care boncaluieste”, avand drept capitala ”salasul zeilor” din valea ”raurilor fericite”, in care se reflecta ”palatul iluminarii”. Cam asa ar suna traduse ”numele fermecate” ale locurilor. De fapt, este vorba despre Himalaya, Tibet ( Boyul-in tibetana), capitala sa, Lhasa, raul Kyichu, in care… Citeste mai mult

Sankt Petersburg, Venetia Nordului

Orasul de pe Neva este fereastra Rusiei spre Occident. Dintre toate orasele cosmopolite, Sankt Petersburg este cel mai tanar, chiar decat, de exemplu, New York-ul. Este adevarat ca exista metropole si mai noi, ca Brasilia, capitala Braziliei, care intruchipeaza stilul architectural contemporan. In contrast, Sankt Petersburg este un oras tipic pentru secolul al XVIII-lea, in orasul… Citeste mai mult

Caligula, sadic amant al surorilor sale si imparat cu cal senator

Istoria este plina de cazuri de imparati care si-au adus poporul in mizerie prin cruzimea lor, printr-un management deficitar si prin lipsa simtului realitatii. Iar unii dintre acestia au ramas in istorie drept nebuni datorita actiunilor lor enigmatice si comportamentului irational, prin care s-au facut detestati de catre supusii lor, terorizati de-a lungul domniilor tiranice. Acei imparati au suferit de… Citeste mai mult

Între mit și adevăr: Depravarea din timpul Imperiului Roman

Imperiul Roman a fost cel mai puternic stat al lumii antice care a lăsat o fascinantă amprentă în istorie și omenire. Războinici, gladiatori, putere, emancipare sunt doar câteva exemple pe care romanii le-au dat umanității, în contradicție cu libertinajul, desfrâul, prostituția, homosexualitatea și sclavia. Unul dintre cele mai pregnante mituri din perioada romană este cel… Citeste mai mult

A fost descoperit cel mai vechi fluturas de salariu din lume. Modalitatea surprinzatoare prin care erau platiti muncitorii

A fost unul dintre primele orase pe deplin functionale care au aparut in lumea antica si a supravietuit timp de mai bine de 4000 de ani inainte sa fie abandonat. Acum, o tablita de lut veche de 5.000 de ani, gasita în orasul Uruk în Irakul zilelor noastre, ar putea ajuta specialistii sa explice cum a fost posibil ca… Citeste mai mult

Mituri false despre economia din perioada regimului comunist

SURSA FOTO: ANALIZEECONOMICE.RO Miturile economiei românești din perioada regimului comunist sunt folosite ca argument de fiecare dată când nostalgicii după acel regim au prilejul să-și facă publice opiniile. Un prim mit e acela potrivit căruia economia de atunci era superioară celei de astăzi în ceea ce privește dimensiunile.    Fals. Economia de astăzi comensurată prin valoarea PIB… Citeste mai mult

Cracovia, orasul pietrelor care vorbesc

 Orasul vechi din Cracovia este o istorie a artei sapate in piatra. Nu trebuie neaparat sa fii poet pentru a vedea in Cracovia ,, orasul pietrelor vorbitoare,,. Inima medievala a acestui oras, care a scapat de distrugerile celui de-al doilea razboi mondial, pastreaza case ale familiilor instarite si palate ale nobilimii, adaposteste peste o suta… Citeste mai mult

Legenda care a ucis 30.000 de persoane numai în Franța

În contextul lipsei masive de cunoștințe, oamenii tind să creadă în existența fenomenelor supranaturale, iar efectul de turmă are un potențial uriaș de a modela mințile umane. Astfel nasc legende, unele pornite de la un sâmbure de adevăr și înflorit pe parcurs, altele 100% ficțiune. Lupul, este unicul animal cu o bogată mitologie pe care… Citeste mai mult

Taj Mahal sau dragostea in vremea Marilor Moguli

Din marmura alba, de o eleganta incantatoare, edificiul inalt de 72 de metri pare imaterial ca un palat de basm. Pe campia de la Agra se inalta cea mai faimoasa cladire din India: Taj–Mahal. Are sapte cupole mai mici si una mai mare, care se avanta spre cer cu formele lor feminine. Suprafata nemiscata a… Citeste mai mult

Violette Morris, femeia soldat care și-a tăiat pieptul de dragul sportului și și-a trădat țara din dragoste pentru Hitler

Puterea de sacrificiu a unei femei poate atinge cote inimaginabile și nu întotdeauna cu aspecte pozitive. Violette Morris este o franțuzoaică responsabilă de căderea țării ei în mâinile naziste, care a trecut de la pasiune la mutilare și de la ambiție la trădare cu o ușurință incredibilă. Violette Morris este un criminal de război născut… Citeste mai mult

Atacul psihologic al aztecilor. Fluierul morții. AUDIO

Aztecii datează în istorie ca fiind un popor de războinici, în secolul al XVI-lea au supus aproape toată America și au format un imperiu cu râuri de sânge și sacrificii umane. Descoperirile arheologice au demonstrat micile secrete ale aztecilor, metode de nimicire a inamicilor care dovedesc că războiul nu însemna doar vitejie și suliță. Istoria… Citeste mai mult

Nostradamus,profet sau sarlatan?

Medic fascinat de ocultism , Nostradamus a riscat sa provoace mania Bisericii Catolice cand a prezis viitorul pentru urmatoarle douazeci de secole. A fost cu adevarat un vizionar sau legendara sa precizie este doar un mit perpetuat in timp ?   Individul scund si vioi , cu barba lunga si deasa , era considerat o… Citeste mai mult

UITATUL MACHU PICCHU

Vechea asezare incasa din Anzii peruvieni a fost descoperita in 1911. Pe versantul sudic al Anzilor peruvieni , acolo unde raul Urubamba se pregateste sa intalneasca bazinul Amazonului, in 24 iulie 1911 , americanul Hiram Bingham a facut cea mai importanta descoperire a carierei sale .Era in cautare de relicve ale culturii incase , distruse… Citeste mai mult

O FEMEIE PE SCAUNUL PAPAL

Papii aflati in fruntea Bisericii crestine de la Roma in Evul Mediu erau,deseori,departe de a fi sfinti.Poporul naiv,insa,era dispus sa creada orice poveste despre ei,oricat de scandaloasa ar fi fost. Sudul Italiei e zguduit de puternice cutremure de pamant;despre Franta se zvoneste ca e inecata in sange;la Roma,oameni si animale mor otraviti de mirosul pestilential… Citeste mai mult

Mergi SUS

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...