Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Dacă tai un nuc, riști să primești o amendă de până la 10.000 de lei

in Stiri online

Nucul este un pom protejat de lege în acest moment. Astfel, cei care taie nuci fără a obține înainte o autorizație, riscă să primească o amendă de până la 10.000 de lei.

Dacă tai un nuc, riști să primești o amendă de până la 10.000 de lei

Cei care vor să taie un nuc sau mai mulți trebuie să obțină înainte o autorizație din partea autorităților. Altfel, riscă să primească amenda. Iar valoarea acesteia se poate ridica până la 10.000 de lei. Se pare că această regulă se aplică indiferent dacă cineva vrea să taie un nuc sau mai mulți, potrivit avocatnet.ro.

Acum, nucul este o specie de pom pe care legea o protejează. Indifernet dacă vorbim despre o persoană fizică sau juridică ce are nuci pe proprietate, este obligatorie obținerea unei autorizații înainte. Iar pentru a obține acea autorizație, trebuie să fie îndeplinite unele condiții.

Cultura nucului, care intră în categria pomi răzleți (adică pomi care sunt situați la distanță unii față de ceilalți) este reglementată de Legea pomiculturii nr. 348/2003. Conform actului normativ, orice persoană care vrea să taie un nuc răzleț trebuie să obțină o autorizație înainte.

Indiferent de sistemul de cultură, care poate fi extensiv, intensiv, superintensiv sau pomi răzleţi, conform actului normativ, cei care taie nuci fără autorizație riscă să primească o amendă cuprinsă între 5.000 de lei şi 10.000 de lei.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Stiri online

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...