Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

De ce avem uneori senzaţia de deja-vu?

in Psihologie

Captiv într-o buclă a timpului, unde toate evenimentele se repetă la nesfârşit. Aşa se simte un tânăr din Marea Britanie, care suferă de o afecţiune extrem de ciudată: are aproape continuu senzaţia de deja-vu, adică impresia că a mai trăit acele momente.

De regulă, episoadele normale de deja-vu sunt de scurtă durată (câteva secunde) şi destul de vagi, iar peste 70% dintre oameni trec prin aşa ceva cel puţin o dată în viaţă.

Dar, în cazul unui student de 23 de ani din Marea Britanie, aceste stări sunt foarte persistente şi extrem de lungi.

Totul a început în primele zile de facultate, când pacientul a început să aibă foarte des impresia că a mai trăit deja momentele respective din viaţă. Un episod dura câteva minute sau chiar mai mult, spun cercetătorii care se ocupă de acest caz ciudat.

Persoanele care au senzaţii de deja-vu au o puternică impresie de familiaritate a unor locuri necunoscute sau a unor evenimente pe care tocmai le trăiesc, ca şi când le-ar fi trăit şi în trecut.

Pacientul britanic spune însă că în cazul lui nu este vorba de asta, ci de convingerea fermă că a mai trăit acele momente, că îşi aminteşte de fapt ceva real din trecutul lui, nu că ar vedea lucruri sau întâmplări care îi sunt doar familiare.

Astfel, după 3 ani de la debutul acestor bizare crize, tânărul nu a mai putut să se uite la televizor sau că citească, pentru că avea mereu impresia că ştie ce urmează să vadă.

În scurt timp, a devenit convins că fiecare clipă din viaţa lui este de fapt o retrăire a ceva ce deja experimentase.

Şi mai greu de explicat este faptul că pacientul nu suferă de probleme neurologice, care apar de obicei la persoanele care au senzaţii frecvente de deja-vu.

Singura lui tulburare psihică este anxietatea, probabil ea fiind şi la originea bolii, cred experţii care au publicat acest caz medical în revista Medical Case Reports, pe 8 decembrie 2014. Prin urmare, episoadele de deja-vu şi anxietatea ar putea fi mult mai strâns legate între ele decât credeau până acum medicii.

De ce avem uneori senzaţia de deja-vu?

Oamenii de ştiinţă nu au o explicaţie clară pentru această falsă impresie de familiaritate, dar este posibil să fie rezultatul unei erori care apare în activitatea de memorare, produsă în lobul temporal al creierului.

Christine Wells, psiholog la Universitatea Sheffield Hallam, unul din autorii studiului despre pacientul britanic, spune că este posibil să apară o conexiune greşită între neuroni, o eroare temporară în procesul de procesare a informaţiei.

Ea spune că responsabil de fenomenul deja-vu este cu siguranţă hipocampul, o structură din lobul temporal care asigură memoria.

Nu este surprinzător că pacienţii care au convulsii produse în lobul temporal au şi foarte multe episoade de deja-vu. De obicei, diagnosticul este epilepsie a lobului temporal.

În cazul studentului, medicii au căutat urme lăsate de eventuale convulsii, dar examinările neurologice ale creierului nu au arătat probleme de acest fel.

Activitatea lui cerebrală părea să fie perfect normală. De asemenea, testele psihologice la care a luat parte tânărul au arătat rezultate normale.

Prin urmare, cum se explică acest bizar caz medical? Wells crede că este posibil să existe semne ale unei boli, dar medicii nu le-au putut observa deocamdată. Modificările foarte discrete din creier nu ar putea fi detectate cu tehnologia existentă acum.

O altă posibilă explicaţie poate fi tulburarea de anxietate de care suferă în mod evident pacientul.

Episoadele de deja-vu au apărut în cazul studentului într-o perioadă în care anxietatea lui era aşa de puternică încât a fost nevoit să lipsească un timp de la facultate. Fenomenul i-a provocat şi mai mult stres şi anxietate, formându-se astfel un cerc vicios, crede Wells.

La un moment dat, după ce tânărul a luat LSD, impresia de deja-vu a devenit continuă. Efectul poate fi explicat prin faptul că acest drog provoacă halucinaţii, care cresc anxietatea.

Cu toate acestea, având în vedere că este deocamdată un caz singular, medicii nu pot trage o concluzie privind legătura dintre anxietatea şi fenomenul de deja-vu. Sunt necesare mai multe studii în acest caz.

Sursa: Live Science

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Psihologie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web