Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Delia, bolnavă! Ce nu mai are voie să facă jurata X Factor

in ShowBiz

Anunţ îngrijător al medicilor pentru Delia chiar în toiul filmărilor pentru emisiunea X Factor şi înainte de concertul lui Robbie Williams, unde va cânta în deschidere. Chiar dacă e pe val, artista a primit de curând de la medici veşti îngrijorătoare.

Conform apropiaţilor solistei, citaţi de bzi.ro, doctorii au diagnosticat-o cu noduli pe corzile vocale: “În urma unui control, medicii i-au spus Deliei că are noduli pe corzile vocale, dar ea e obligată să muncească. Filmează de zor la Bucureşti, la audiţiile pentru “X Factor” (Antena 1), iar când nu are concerte în cluburi, unde clienţii fumează ca turcii, se află la repetiţii. Este ca un titirez şi e mereu pe drumuri, însă ar trebui să-şi protejeze vocea”.”

Medicii i-au spus însă că nu e deloc de glumit. Cu o astfel de problemă medicală, Delia ar trebui să nu-şi forţeze deloc vocea, nu trebuie să bea rece şi să stea departe de fumul de ţigară.

Nodulii de la nivelul corzilor vocale sunt afecţiuni care apar în principal din cauza folosirii exagerate a vocii: cântat sau ţipat mult timp. Simptomele includ răguşeală cronică şi voce şuierată în decurs de câteva zile. Tratamentul constă în primul rând în evitarea factorilor care irită laringele şi îndeosebi repaus vocal.

Şi Mihai Trăstariu a suferit de această boală în urmă cu un an jumătate. Deşi mulţi medici îi recomandaseră o operaţie la nivelul corzilor vocale, artistul s-a făcut bine după două luni cu tratamente naturiste.

Delia e una dintre cele mai bine cotate şi ascultate cântăreţe de la noi. Hiturile curg, concertele sunt tot mai dese, filmările pentru emisiunea X Factor, unde ocupă scaunul de jurat, sunt în toi. Ba mai mult, artista va cânta în deschiderea show-ului susţinut de Robbie Williams, la Bucureşti, pe 17 iulie.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web