Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Descoperire impresionantă făcută de procurorii DNA: 1,5 milioane de voturi fraudate, la referendum

in Politic

Numai din descoperirile făcute de DNA, numărul voturilor fraudate se ridică la aproximativ 1,5 milioane. Dacă la acestea se adaugă cele descoperite de procurorii de la Parchetul General, rezultă o hoţie inimaginabilă

04-dgragnea-dnaagerpres

Descoperire impresionantă făcută de procurorii DNA. Acestia arată că numărul voturilor fraudate la referendumul naţional din 29 iulie, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, se ridică la aproximativ 1,5 milioane, potrivit jurnaliştilor de la Evenimentul Zilei.

Potrivit procurorilor DNA, fraudarea masivă a votului la referendumul din 29 iulie, pentru demiterea lui Traian Băsescu, a fost posibilă cu ajutorul unui sistem informatic creat în acest scop.

Surse judiciare au precizat pentru EVZ că, pentru fraudare, USL a folosit un call-center -1855. Prin acesta se permitea schimburile de mesaje tip SMS, în timp real, între mii de utilizatori. Aceasta ar fi fost calea prin care s-ar fi transmis ordine ilegale, susţin jurnaliştii.

1,5 milioane de voturi fraudate, la referendumul din 29 iulie 2012

Autodenunţul lui Antonescu şi Ponta nu le înlătură răspunderea penală, dacă sunt implicaţi „Sigur că am ştiut şi o să o spun şi în faţa procurorilor DNA şi m-am bucurat că dl Dragnea a avut, pentru USL, un sistem de raportare paralel al voturilor, aşa cum a avut dl. Videanu în 2009. Nu am ştiut niciodată şi nu am să accept că dacă eşti de la PDL să ai o reţea informatică este legal şi dacă eşti de la USL este infracţiune?!”, a declarat primul-ministru al României, Victor Ponta, imediat după punerea sub acuzare a lui Liviu Dragnea. S-au solidarizat cu Liviu Dragnea, declarând că se vor autodenunţa la DNA, atât premierul Victor Ponta, cât şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, pierzând se pare din vedere celelalte elemente ale acuzării lui Liviu Dragnea.

Dăm câteva exemple: suprapunerea sistemului informatic pe asocierea infracţională; ameninţarea preşedinţilor secţiilor de votare şi a membrilor pentru a-i determina să tolereze infracţiuni la Legea referendumului; umflarea procentului de participanţi la referendum, printre altele, prin falsificarea semnăturilor, pe listele permanente, până şi în numele unor militari aflaţi în teatrele de operaţiuni din Afganistan; ducerea oamenilor la vot sub ameninţări; trimiterea unui număr insuficient de buletine de vot reprezentanţelor diplomatice şi consulare ale României în străinătate

Pentru toate cele de mai sus, există probe, după cum reiese şi din comunicatul dat de DNA. Ba, mai mult, potrivit surselor EVZ, secretar general al PSD şi, concomitent, preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea a trimis ordine ilegale în teritoriu, inclusiv în scris. Procurorii au două adrese din 12 şi 13 iulie, prin care, pentru obţinerea participării la vot a alegătorilor, în proporţie de 60%, Dragnea ordona organizaţiilor judeţene ale PSD, respectiv preşe dinţilor şi directorilor de companie ale acestora, precum şi primarilor PSDdin ţară, să ia măsuri ilegale, incriminate ca infracţiuni chiar de Legea nr.3/2000. El ar fi făcut acestea cu scopul de a obţine pentru USL un folos nepatrimonial necuvenit şi anume: asigurarea unei prezenţe de minimum 60% la votul din 29 iulie, situaţie care ar fi garantat validarea referendumului de către Curtea Constituţională.Deci cu cine se solidarizează, prin autodenunţ, doi oameni politici cu funcţii de rang înalt în stat? În cazul în care ar fi implicaţi sub vreo formă penală în fraudarea referendumului, Crin Antonescu şi Victor Ponta nici n-ar putea scăpa de răspunderea penală. Autodenunţul, dacă îl vor face, aşa cum au declarat, este tardiv. Dacă s-ar fi autodenunţat înainte ca DNA să înceapă ancheta, ar fi fost alta situaţia. Prin urmare, declaraţiile acestora au un efect strict politic.

Potrivit surselor EVZ, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, ar fi trimis ordine ilegale în teritoriu, inclusiv în scris Crin Antonescu şi Victor Ponta sunt solidari cu „Baronul urnelor”, Liviu Dragnea FOTO: AGERPRES Dragnea, instigat? În exclusivitate pentru EVZ, surse judiciare au precizat că în cazul în care, mergând pe firul anchetei, procurorii DNA vor constata implicarea de natură penală a liderilor USL Victor Ponta şi Crin Antonescu, aceştia ar putea fi acuzaţi de instigare la comiterea infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000, care este una dintre cele patru acuzaţii aduse lui Dragnea. „În acest moment nu s-a început urmărirea penală faţă de domnii Ponta şi Antonescu. Alt comentariu nu pot să fac!” LAURA CODRUŢA KOVESI, procuror gerneral

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Politic

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web