Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Descoperirea șocantă! Tone de medicamente au fost aruncate într-o pădure din Gorj

in Articole

Tone de medicamente au fost aruncate într-o pădure din Gorj. Descoperirea șocantă a fost făcută în localitatea Motru. Deocamdată, nu se știe cum au ajuns acolo pastilele.

Comisarul șef al Gărzii de Mediu Gorj, Gheorghe Sanda, a declarat, pentru Agerpres, că primele indicii conduc către un lanț de farmacii din Târgu-Jiu. Reprezentanții acestuia riscă amenzi de până la 100.000 de lei în cazul în care medicamentele aruncate se vor dovedi a fi periculoase.

„Am constatat că într-o pădure, la limita dintre orașul Motru și comuna Ciuperceni, sunt abandonate sute de kilograme de produse farmaceutice expirate. Am început cercetările împreună cu organele de poliție pentru stabilirea farmaciilor care au efectuat această abandonare, avem deja primele indicii care ne conduc la un lanț de farmacii din Târgu-Jiu care au săvârșit această faptă. Urmează ca în baza cercetărilor efectuate să aplicăm prevederile legale. Riscă sancțiuni de până la 100.000 de lei societățile care se fac vinovate, iar în măsura în care, din constatările noastre va rezulta că o parte din aceste deșeuri sunt și periculoase, riscă inclusiv dosar penal. Ca măsură urgentă, medicamentele vor fi ridicate de către Spitalul Târgu-Jiu, vor fi depozitate până la finalizarea cercetărilor, după care vor fi eliminate conform legii”, a spus Gheorghe Sanda.

Medicamentele sunt folosite pentru afecțiuni psihice. Este vorba despre antibiotice, dar și de pilule ce presupun un regim special, notează Antena3.ro.

La fața locului au intervenit reprezentanții Gărzii de Mediu. Aceștia susțin că toate pastilele sunt expirate. Medicamentele au fost împrăștiate pe o rază de 500 de metri în pădure. Există posibilitatea ca numărul acestora să fie mult mai mare și din cauza animalelor care le-ar fi putut lua.

Potrivit legii, medicamentele expirate nu se aruncă, ci sunt distruse de firme specializate.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web